”I am is a sentence.” zice Norton
Juster în minunata cărticică The Phantom Tollbooth pe care a scris-o. E trecută
la secțiunea pentru copii, dar are atâtea substraturi încât am citit-o pe
îndelete și de mai multe ori câte un capitol și încă mă minunez. Am văzut că a
fost tradusă și în limba română, dar mi-a fost teamă să mă uit pe traducere. Mi
se pare o întreprindere foarte temerară să te bagi la așa ceva. Vă recomand să
o citiți în original dacă puteți, nu cred că vreo traducere poate să surprindă
subtilele jocuri de cuvinte care populează aproape fiecare paragraf.
I am is a sentence, deci. Doar că
în limba engleză cuvântul ”sentence” are două înțelesuri: propoziție și
sentință. De al doilea sens vreau să mă leg în această postare.
”Eu sunt ...” este o
supra-generalizare, adică o eroare de gândire în termenii terapiei cognitiv- comportamentale.
În domeniul caracteristicilor personalității, nimeni nu este întotdeauna ceva,
indiferent ce este acel ceva. Fiecare suntem buni, iubitori, ironici,
neputincioși, veseli, triști, suficient de buni sau nu, anxioși, bucuroși UNEORI.
Însă ori de câte ori ne etichetăm într-un anumit fel, eticheta devine o profeție
care se împlinește singură. Căci vă spuneam și în altă postare că noi
(creierul nostru) avem o adicție pentru a avea dreptate, pentru a ne confirma
convingerile chiar cu prețul distorsionării realității. Vom găsi justificări și
dovezi pentru orice credem cu tărie și vom ignora, discredita, ”uita”
informația care contravine convingerilor noastre.
Exercițiu
Prin urmare vă invit ca pentru
început să vă inventariați puțin aceste etichete pe care vi le auto-aplicați
(chiar dacă o să ziceți că alții vă spun așa sau altfel, tot noi suntem cei
care ni le însușim sau nu).
Iar în pasul doi aplicați o
tehnică extrem de simplă, dar foarte eficientă. În loc de ”Eu sunt...” spuneți
”Mă comport/ Acționez/ Îmi spun că ...”.
Acționez
iubitor.
Mă comport/ Vorbesc
ironic.
Îmi spun că nu
sunt în stare să ies din starea asta.
În primul rând este mult mai
corect să descriem lucrurile așa, ba chiar mai specific de atât, putem preciza
și că ”În acea situație am ales să mă
comport .../ să acționez...”. Observați diferența?
Când spunem ”Eu sunt...” ne
asumăm eticheta la nivelul identității noastre, al personalității noastre ceea
ce vine automat cu convingerea că nu ne putem schimba, pentru că așa suntem.
Când spunem ”Am ales să mă
comport/ să acționez ...” automat intervine elementul de libertate, adică pot
alege să fac altceva, să mă comport altfel.
It’s your choice! Make a good one!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu