apud
Benjamin Hoff- The Tao of Pooh and the Te of Piglet
A fost o dată un tăietor de piatră care era nemulțumit de
el însuși și de poziția pe care o avea în viață. Într-o zi, a trecut pe lângă
casa unui vânzător bogat și a văzut prin ușa întredeschisă toate lucrurile de
valoare pe care le avea și vizitatorii de seamă. ”Cât de puternic trebuie să
fie vânzătorul ăsta!” s-a gândit tăietorul de piatră. A devenit foarte invidious
dorindu-și să fie ca vânzătorul gândindu-se că atunci nu va mai trebui să ducă
viața unui simplu tăietor de piatră.
Spre marea lui surpriză, dintr-o dată s-a transformat în
vânzătorul respectiv, bucurându-se de mai multe luxuri și putere decât ar fi
visat vreodată, invidiat și detestat de cei mai puțin bogați ca el. Însă în curând
a trecut pe acolo un înalt funcționar, purtat într-o lectică, acompaniat de
servitori și escortat de soldați bătând în gonguri. Toată lumea, indiferent cât
de bogați sau săraci, a trebuit să se plece în fața procesiunii. ”Cât de
puternic este acest funcționar!” s-a gândit. ”Aș vrea ca eu să pot să fiu un înalt
funcționar!”
Atunci a devenit un înalt funcționar, purtat peste tot în
lectica sa brodată, temut și urât de toți oamenii care trebuiau să se plece în
fața lui când trecea. Era o zi fierbinte de vară și
oficialul se simțea foarte inconfortabil în scaunul lui lipicios. S-a uitat în
sus la soare. Strălucea mândru pe cer, neafectat de prezența lui. ”Cât de
puternic este soarele!” s-a gândit. ”Aș vrea ca eu să pot să fiu soarele!”
Atunci a devenit soarele, strălucind feroce peste toată
lumea, dogorind peste câmpii, blestemat de fermieri și țărani. Însă un nor negru,
uriaș s-a interpus între el și pământ, astfel încât lumina lui nu mai putea
străluci peste tot ce era dedesubt. ”Cât de puternic este norul acesta!” s-a
gândit. ”Aș vrea ca eu să pot fi un
nor!”
Atunci a devenit norul, inundând câmpiile și satele,
ținta strigătelor tuturor. Însă curând a observant că este împins de o mare
forță și a realizat că era vântul. ”Cât de puternic este!” s-a gândit. ”Aș vrea
ca eu să pot să fiu vântul!”
Atunci a devenit vântul, suflând peste acoperișuri și
case, dezrădăcinând copacii, urât și temut de toți cei de sub el. Dar după o
vreme s-a lovit de ceva ce nu se mișca, indiferent cât de puternic sulfa pe ea- o stâncă uriașă ca un turn. ”Cât de puternică este stânca!” s-a gândit. Aș vrea ca eu să pot fi o stâncă!”
Atunci a devenit stânca, mai puternică decât orice
altceva de pe pământ. Dar așa cum stătea acolo, a auzit sunetul unui ciocan ce
bătea o daltă în stânca solidă și a simțit că ceva se schimbă la el. ”Ce ar
putea fi mai puternic decât mine, stânca?” s-a gândit. S-a uitat în jos și a văzut
jos în depărtare imaginea unui tăietor de piatră.
The Stonecutter
There
was once a stonecutter, who was dissatisfied with himself and with his position
in life. One day, he passed a wealthy merchant's house, and through the open
gateway, saw many fine possessions and important visitors. "How powerful that
merchant must be!" thought the stonecutter. He became very envious, and
wished that he could be like the merchant. Then he would no longer have to live
the life of a mere stonecutter.
To
his great surprise, he suddenly became the merchant, enjoying more luxuries and
power than he had ever dreamed of, envied and detested by those less wealthy
than himself. But soon a high official passed by, carried in a sedan chair,
accompanied by attendants, and escorted by soldiers beating gongs. Everyone, no
matter how wealthy, had to bow low before the procession. "How powerful
that official is!" he thought. "I wish that I could be a high
official!"
Then
he became the high official, carried everywhere in his embroidered sedan chair,
feared and hated by the people all around, who had to bow down before him as he
passed. It was a hot summer day, and the official felt very uncomfortable in
the sticky sedan chair. He looked up at the sun. It shone proudly in the sky,
unaffected by his presence. "How powerful the sun is!" he thought.
"I wish that I could be the sun!"
Then
he became the sun, shining fiercely down on everyone, scorching the fields,
cursed by the farmers and laborers. But a huge black cloud moved between him and
the earth, so that his light could no
longer shine on
everything below. "How powerful that storm cloud is!" he thought.
"I wish that I could be a cloud!"
Then he became the cloud, flooding
the fields and villages, shouted at by everyone. But soon he found that he was
being pushed away by some great force, and realized that it was the wind.
"How powerful it is!" he thought. "I wish that I could be
the wind!"
Then
he became the wind, blowing tiles off the roofs of houses, uprooting trees,
hated and feared
by all below
him. But after a while, he ran up against something that would not move, no
matter how forcefully he blew against it - a huge, towering stone. "How
powerful that stone is!" he thought. I wish that I could be a
stone!"
Then
he became the stone, more powerful than anything else on earth. But as he stood
there, he heard the sound of a hammer pounding a chisel into the solid rock,
and felt himself being changed. "What could be more powerful than I, the
stone?" he thought. He looked down and saw far below him the figure of a
stonecutter.
