Povestea tăietorului de piatră

apud Benjamin Hoff- The Tao of Pooh and the Te of Piglet

A fost o dată un tăietor de piatră care era nemulțumit de el însuși și de poziția pe care o avea în viață. Într-o zi, a trecut pe lângă casa unui vânzător bogat și a văzut prin ușa întredeschisă toate lucrurile de valoare pe care le avea și vizitatorii de seamă. ”Cât de puternic trebuie să fie vânzătorul ăsta!” s-a gândit tăietorul de piatră. A devenit foarte invidious dorindu-și să fie ca vânzătorul gândindu-se că atunci nu va mai trebui să ducă viața unui simplu tăietor de piatră.

Spre marea lui surpriză, dintr-o dată s-a transformat în vânzătorul respectiv, bucurându-se de mai multe luxuri și putere decât ar fi visat vreodată, invidiat și detestat de cei mai puțin bogați ca el. Însă în curând a trecut pe acolo un înalt funcționar, purtat într-o lectică, acompaniat de servitori și escortat de soldați bătând în gonguri. Toată lumea, indiferent cât de bogați sau săraci, a trebuit să se plece în fața procesiunii. ”Cât de puternic este acest funcționar!” s-a gândit. ”Aș vrea ca eu să pot să fiu un înalt funcționar!”

Atunci a devenit un înalt funcționar, purtat peste tot în lectica sa brodată, temut și urât de toți oamenii care trebuiau să se plece în fața lui când trecea. Era o zi fierbinte de vară și oficialul se simțea foarte inconfortabil în scaunul lui lipicios. S-a uitat în sus la soare. Strălucea mândru pe cer, neafectat de prezența lui. ”Cât de puternic este soarele!” s-a gândit. ”Aș vrea ca eu să pot să fiu soarele!”

Atunci a devenit soarele, strălucind feroce peste toată lumea, dogorind peste câmpii, blestemat de fermieri și țărani. Însă un nor negru, uriaș s-a interpus între el și pământ, astfel încât lumina lui nu mai putea străluci peste tot ce era dedesubt. ”Cât de puternic este norul acesta!” s-a gândit. ”Aș vrea ca eu să pot fi un nor!”

Atunci a devenit norul, inundând câmpiile și satele, ținta strigătelor tuturor. Însă curând a observant că este împins de o mare forță și a realizat că era vântul. ”Cât de puternic este!” s-a gândit. ”Aș vrea ca eu să pot să fiu vântul!”

Atunci a devenit vântul, suflând peste acoperișuri și case, dezrădăcinând copacii, urât și temut de toți cei de sub el. Dar după o vreme s-a lovit de ceva ce nu se mișca, indiferent cât de puternic sulfa pe ea- o stâncă uriașă ca un turn. ”Cât de puternică este stânca!” s-a gândit. Aș vrea ca eu să pot fi o stâncă!”

Atunci a devenit stânca, mai puternică decât orice altceva de pe pământ. Dar așa cum stătea acolo, a auzit sunetul unui ciocan ce bătea o daltă în stânca solidă și a simțit că ceva se schimbă la el. ”Ce ar putea fi mai puternic decât mine, stânca?” s-a gândit. S-a uitat în jos și a văzut jos în depărtare imaginea unui tăietor de piatră.

și originalul...

The Stonecutter

There was once a stonecutter, who was dissatisfied with himself and with his position in life. One day, he passed a wealthy merchant's house, and through the open gateway, saw many fine possessions and important visitors. "How powerful that merchant must be!" thought the stonecutter. He became very envious, and wished that he could be like the merchant. Then he would no longer have to live the life of a mere stonecutter.

To his great surprise, he suddenly became the merchant, enjoying more luxuries and power than he had ever dreamed of, envied and detested by those less wealthy than himself. But soon a high official passed by, carried in a sedan chair, accompanied by attendants, and escorted by soldiers beating gongs. Everyone, no matter how wealthy, had to bow low before the procession. "How powerful that official is!" he thought. "I wish that I could be a high official!"

Then he became the high official, carried everywhere in his embroidered sedan chair, feared and hated by the people all around, who had to bow down before him as he passed. It was a hot summer day, and the official felt very uncomfortable in the sticky sedan chair. He looked up at the sun. It shone proudly in the sky, unaffected by his presence. "How powerful the sun is!" he thought. "I wish that I could be the sun!"

Then he became the sun, shining fiercely down on everyone, scorching the fields, cursed by the farmers and laborers. But a huge black cloud moved between him and the earth, so that his light could no

longer shine on everything below. "How powerful that storm cloud is!" he thought. "I wish that I could be a cloud!"

            Then he became the cloud, flooding the fields and villages, shouted at by everyone. But soon he found that he was being pushed away by some great force, and realized that it was the wind. "How powerful it is!" he thought. "I wish that I could be the wind!"

Then he became the wind, blowing tiles off the roofs of houses, uprooting trees, hated and feared

by all below him. But after a while, he ran up against something that would not move, no matter how forcefully he blew against it - a huge, towering stone. "How powerful that stone is!" he thought. I wish that I could be a stone!"

Then he became the stone, more powerful than anything else on earth. But as he stood there, he heard the sound of a hammer pounding a chisel into the solid rock, and felt himself being changed. "What could be more powerful than I, the stone?" he thought. He looked down and saw far below him the figure of a stonecutter.