sâmbătă, 2 martie 2019

Rădăcini


Situațiile care ne trezesc emoții și reacții puternice în prezent sunt de multe ori retrăirea unei drame din copilărie.
Schemele care se dezvoltă în copilărie sunt cele mai puternice și chiar dacă întâlnim și alte modele ulterior, schemele pe care le dezvoltăm pe baza acestora nu sunt la fel de generalizate și intense.
O schemă este ”un tipar suprapus peste realitate sau peste experiență, care are scopul de a o explica, de a intermedia percepția și de a ghida reacțiile individului”. (Young, Klosko & Weishaar, 2015)
Jeffrey Young prezintă 4 categorii de experiențe timpurii de viață care ne predispun la achiziția unor scheme cognitive dezadaptative:
#1 frustrarea nocivă a nevoilor- acest lucru se întâmplă când un copil primește prea puțin din ceva benefic și va dezvolta în consecință scheme de deprivare emoțională și abandon, din cauza deficitelor prezente în mediul primilor ani de viață. Din mediul de viață al copilui a lipsit ceva important, cum ar fi stabilitatea, înțelegerea sau dragostea.
#2 traumatizarea sau victimizarea- în acest caz copilul este rănit sau persecutat și va dezvolta scheme cognitive precum neîncredere/abuz, deficiență/ rușine sau vulnerabilitate la vătămare.
#3 prea mult din ceva benefic- părinții oferă copilului prea mult din ceva care dacă ar fi în moderație, ar fi sănătos pentru copil; atunci când copilul este menajat și alintat poate dezvolta scheme de tipul dependență/ incompetență sau sentiment de îndreptățire/ grandomanie, neîndeplinidu-i-se nevoile emoționale de bază referitoare la autonomie sau limite realiste.
#4 interiorizarea selectivă sau identificarea selectivă cu persoane semnificative- copilul interiorizează și se identifică selectiv cu gândurile, emoțiile, experiențele și comportamentele părintelui; de exemplu dacă doi adulți care au schema de deprivare emoțională au avut amândoi părinți distanți  și reci în copilărie, simțindu-se amândoi singuri și neiubiți nu înseamnă că amândoi au devenit reci și distanți- în loc să se identifice cu părinții distanți, ar putea face față senzației de deprivare devenind adulți protectivi sau, dimpotrivă, să devină exigenți și să se simtă îndreptățiți.
Pentru a ne adapta schemelor cognitive, dezvoltăm încă de timpuriu stiluri și reacții dezadaptative de coping, astfel încât să nu trebuiască să ne confruntăm cu emoțiile intense și copleșitoare pe care acestea ni le provoacă. Deși mecanismele de coping ne ajută să evităm schema cognitivă, ele nu o remediază.
Dacă schema cuprinde amintirile, emoțiile, senzațiile fizice și cognițiile asociate, Young consideră că nu cuprinde și reacțiile comportamentale, acestea fiind parte din reacția de coping.
Cu toate că majoritatea reacțiilor de coping sunt comportamentale, există și strategii de coping cognitive sau emoționale. Acestea pot fi adaptative în copilărie, când s-au format, devin însă dezadaptative pe măsură ce avansăm în vârstă, deoarece perpetuează schema în ciuda faptului că contextul s-a schimbat  și avem la dispoziție alternative mai avantajoase.
Young, Klosko & Weishaar (2015) descriu 3 tipuri de stiluri de coping:
#1 Capitularea în fața schemei- persoanele care au acest stil de coping nu se luptă cu schema, ci ceedază în fața ei, acceptând-o ca adevărată și se comportă astfel încât o confirmă- repetă experiențele din copilărie care au dus la formarea schemei; la nivel comportamental, își aleg parteneri care îi tratează, cel mai probabil, la fel ca părintele care i-a rănit, ei manifestându-se pasiv și compliant.
#2 Evitarea schemei- persoanele care au acest stil de coping își organizează viața în așa fel încât schema să nu fie activată niciodată, căutând să trăiască fără a o conștientiza, blocând gândurile și imaginile care au potențialul de a o declanșa, ca și cum schema nu ar exista; când emoțiile ies la iveală le reprimă fie consumând alcool în exces, droguri, făcând sex la întâmplare, mâncând exagerat de mult, fiind excesiv de preocupați cu curățenia, căutând alte forme de stimulare sau devenind dependenți de muncă; ei ocolesc toate contextele de viață în care se simt vulnerabili.
#3 Supracompensarea schemei- persoanele care au acest stil de coping se luptă cu schema cognitivă gândind, simțind, comportându-se și relaționând ca și cum varianta opusă schemei cognitive ar reprezenta de fapt adevărul; se străduiesc să fie cât se poate de diferiți față de cum erau când s-a format schema în copilărie: dacă atunci s-au simțit fără valoare, se vor strădui să fie perfecți; dacă au fost subjugați, îi vor sfida pe alții; dacă au fost controlați în copilărie, îi vor controla pe alții sau vor respinge orice urmă de influență ca adulți; dacă au fost abuzați, îi vor abuza la rândul lor pe alții; când se confruntă cu schema contra-atacă; din exterior par a fi încrezători și siguri pe sine, dar în interiorul lor simt presiunea schemei cognitive care amenință să iasă la suprafață. Supracompensarea se dezvoltă deoarece oferă o alternativă la durerea aferentă schemei cognitive, fiind un mijloc de a scăpa de sentimentul de neajutorare și de vulnerabilitate pe care aceste persoane l-au avut de-a lungul vieții.
            Ce stil de coping vom dezvolta se pare că depinde de temperament și de modelele din mediu pe care le imităm.

Bibliografie: Young, Klosko & Weishaar (2015). Terapia centrată pe scheme cognitive. ASCR


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu