Complet iubit

 Azi, în timp ce alergam prin parc, mi-a sărit în ochi acest afiș lipit pe un stâlp și nu am putut să nu mă gândesc cât de rău ne face să credem că ceva sau cineva ne poate completa, ne poate împlini, poate fi acea bucățică lipsă care ne lipsește și când îl/o vom găsi totul va fi bine, atunci ne vom simți ”compleți” și de ce nu ”complet iubiți”. Că cineva se poate potrivi perfect lacunelor din puzzle-ul ființei noastre și că tot ce avem de făcut este să găsim această ființă minunată care ne va întregi. 

Cred că ceea ce uităm aici este că atunci când avem de-a face cu alte ființe umane sau neumane (era să scriu inumane), ele s-ar putea să aibă alte vise pentru viața lor decât să fie ”the missing piece in our puzzle”. S-ar putea să aibă dorințe, preferințe, nevoi proprii, diferite de ale noastre, în egală măsură legitime și importante.  

Cred că merită să reflectăm profund la ideea de a ne prezenta întregi din toate punctele de vedere (inclusiv întregi la cap) la întâlnirea cu altă ființă cu care ne propunem să sharuim ceva, o experiență, o idee, un timp, o viață. În plus, aș zice că merită să privim întâlnirea cu o altă ființă ca o invitație la o formă de a inter-fi, într-un spațiu pe care-l decorăm și la care contribuim deopotrivă și nu ca la o formă de a ne outsoursa neputințele.

Curiosity as a resource/ Curiozitatea ca resursă

Children are born scientists. . . . They do everything scientists do. They test how strong things are, they measure the falling bodies, they’re balancing themselves, they’re doing all kinds of things to learn the physics of the world around them, so they are all perfect scientists. They ask questions, they drive parents crazy with why, why, why? Leon Lederman 1988 Nobel Prize Winner in Physics

When/why did we lose our curiosity?

Sursă imagine: https://www.piqsels.com/

Copiii se nasc cercetători... Ei fac tot ceea ce face un om de știință. Testează cât sunt de tari lucrurile, măsoară corpuri în cădere, se balansează, fac tot felul de lucruri pentru a învăța fizica lumii din jurul lor, astfel că sunt cu toții cercetători perfecți. Pun întrebări, își înnebunesc părinții cu de ce, de ce, de ce?  Leon Lederman, câștigător al Premiului Nobel pentru fizică 1988.

Când/ de ce ne-am pierdut curiozitatea?

Metafora călărețului și elefantului

 

Mintea noastră, așa cum probabil ați observat deja, este împărțită. Ceva din noi vrea ceva, o altă parte din noi se gândește că poate nu ne face bine fizic sau vor fi consecințe sociale nedorite dacă dăm curs dorinței inițiale.

Jonathan Haidt, în cartea sa The Happiness Hypothesis, propune această metaforă a călărețului și elefantului pentru a explica micile sau marile noastre drame interioare. 

Avem, așadar, o minte impulsivă, elefantul, care este foarte veche, o minte pe care o au și alte mamifere, al cărei scop este în principal să ne asigure supraviețuirea, nu musai fericirea. Elefantul nu uită nimic din ce învață, se ghidează în baza emoțiilor și este impulsiv. Corespunde procesărilor inconștiente care răspund de 99% din activitatea mentală. De aceea elefantul este cel care conduce majoritatea ostilităților.

Călărețul este mult mai nou ontogenetic, corespunde neocortexului, respectiv funcțiilor superioare, executive. Are o abordare rațională, logică, bazată pe analiză, dar este slab, adică este adesea deturnat de forța elefantului în special atunci când resursele noastre energetice sunt epuizate. Așa cum ne-o arată matematica, intervenția călărețului reprezintă 1% din activitatea mentală.

Needless to say, elefantul este la cârmă de cele mai multe ori. De asemenea, dacă vrem să schimbăm ceva, musai trebuie convins elefantul, degeaba ne punem de acord cu călărețul.

Rezultatele se obțin atunci când reușim să îi aducem la o formă armonioasă de conlucrare. Iar pentru asta sunt necesare cel puțin 3 elemente:

#1 Călărețului trebuie să-i fie clară direcția (cu alte cuvinte setați-vă intenții și obiective clare)

#2 Elefantul are nevoie de o conexiune emoțională cu scopurile călărețului

#3 Cărarea trebuie bătătorită, obstacolele îndepărtate, demarajul asigurat.

Mai multe aflați din cartea pomenită mai sus: