“Nivelul afacerii tale nu poate depăși nivelul dezvoltării tale” Tony Robbins

Ajutor din locuri neașteptate

Uneori este pur și simplu util să admiteți în sinea voastră că nu știți care este calea de urmat și să rămâneți deschiși față de ajutorul care poate veni din locuri neașteptate. Jon Kabat-Zinn-Mindfulness zi de zi- Oriunde vrei să mergi acolo ești deja

No room for misery

Nu-i dați nefericirii, indiferent de forma ei, un lăcaș în interiorul dvs. (Eckhart Tolle)

Despre acceptare versus rezistență/ intoleranță (episodul # 4)

# 4       Bitter-sweet surrender?

Foto credit: www.nutrientlogix.com

Ideea de a abandona lupta, în loc să te străduiești să câștigi războiul pare irațională la prima vedere. Motiv pentru care oamenii au tendința de a se încrâncena și a-și înzeci eforturile în fața dificultăților. A abandona lupta este asociată cu ideea de a te recunoaște înfrânt, adică mai slab, cu rușinea aferentă.

            Dar experiența ne arată că nu întotdeauna abandonarea luptei este similară cu o înfrângere. Ea poate fi o strategie inteligentă în fața anumitor situații în care opoziția și lupta ar fi fatale. De exemplu, situația în care ești prins în mijlocul unor nisipuri mișcătoare. Cu cât ne zvârcolim mai mult, cu atât avem mai mari șanse de a fi înghițiți de acestea. În acest caz strategia care s-ar putea dovedi salvatoare ar fi încetarea zbaterii și adoptarea poziției culcat, cu mâinile și picioarele depărtate pentru a maximiza contactul cu suprafața nisipului. Din această poziție persoana s-ar putea rostogoli până să ajungă pe un teren sigur (după Hayes & Smith, 2013).

            Astfel, acceptarea, în sensul în care este utilizat termenul în acest context, nu înseamnă auto-înfrângere sau tolerarea durerii prin ignorarea acesteia. Acceptarea în sensul utilizat de Hayes & Smith (2013) se referă la ”îmbrățișarea activă, vitală a clipei”.

A accepta înseamnă ”a primi ceea ce este oferit”. Ar putea însemna și a tolera, a te resemna cu o stare a lucrurilor, dar nu acesta este sensul acceptării la care ne referim aici. Sensul acceptării la care mă refer este acela de a consimți cu privire la realitatea unei situații, a recunoaște prezența/ absența unor lucruri fără a încerca să schimbi ceva sau să protestezi.

Un alt termen legat de ideea de acceptare este acela de disponibilitate. Scopul adoptării unei atitudini de disponibilitate nu este acela de a ne simți mai bine, ci de a ne deschide la vitalitatea clipei. Cu alte cuvinte să simțim deplin toate sentimentele care iau naștere în noi, mai ales pe cele negative, dar nu numai, pentru a trăi viața din plin.

Hayes & Smith (2013) definesc disponibilitatea și aceptarea ca ”adoptarea unei posturi blânde și iubitoare față de sine, față de istoria ta, față de programările existente  în mintea ta, astfel încât să îți sporești mai mult șansele de a fi, pur și simplu, conștient de propria experiență, ca și când ai ține în mână un obiect fragil și l-ai contempla îndeaproape, cu obiectivitate.”

Acceptarea și disponibilitatea sunt opusul controlului bazat pe efort. Dar acestea sunt stări ale ființei la care mintea nu poate niciodată ajunge.

”În loc să te străduiești să te simți mai bine, disponibilitatea înseamnă să înveți cum să simți mai bine.” (Hayes & Smith, 2013)

Disponibilitatea și acceptarea înseamnă că tu ești cerul, nu norii, că tu ești marea, nu valurile. (Hayes & Smith, 2013)

Sau, așa cum spunea Eckhart Tolle, există în noi ceva ce rămâne neafectat de condițiile trecătoare care formează situația de viață dată. La acest ceva avem acces doar abandonându-ne momentului prezent. Acest ceva este viața, Ființa, care există etern în domeniul atemporal al prezentului. Găsirea acestei vieți este ”singurul lucru necesar”.