O a treia variantă prin care puteți exersa ambiguitatea scopurilor este
practicarea mindset-ului de tip ”iarba e mai verde la vecin”. Indiferent ce
faceți, spuneți-vă că ar fi fost mai bine să faceți altceva. Indiferent cu cine
v-ați căsătorit, spuneți-vă că undeva acolo există cineva cu care sunteți mai
compatibili. Practicarea acestui mindset vă poate susține în a nu excela în
niciun job și în a distruge orice relație.
Nu vă stabiliți niciun scop clar. Stați deoparte de așa ceva. Este foarte
rezonabil să presupuneți că ați avea și mai multe probleme dacă le-ați realiza.
Dacă vreți să cunoașteți intim frustrarea, setați-vă scopuri pe care nu le puteți atinge.
O altă modalitate de a utiliza cu rezultate garantate această tehnică este
să vă apucați de câteva lucruri solicitante și mâncătoare de timp în paralel cu
pretenția de a le finaliza pe toate la termen și cu performanța maximă, iar
atunci când simțiți că ați ajuns la maximul ce-l poate cuprinde agenda, nu vă
opriți aici! Este momentul să plusați!
De exemplu, puteți adăuga câteva chestii minore pe ici pe colo cum ar fi:
să depășiți viteza sunetului, să opriți o locomotivă ca Superman, să urcați pe
o clădire dintr-un singur salt și altele asemenea. Doar așa puteți să rămâneți
o ființă ratată mult și bine de acum încolo.
Nu este în niciun caz necesar să vă limitați așteptările nerealiste la
propria persoană. Dacă sunteți într-o relație puteți crea o miriadă de probleme
având așteptări nerealiste de la partener. Pentru început puteți avea pretenția
ca partenerul să vă înțeleagă întotdeauna mofturile și (in)dispozițiile fără să
trebuiască să-i dați vreun indiciu. Apoi puteți continua cu așteptarea să-i
placă tot ce vă place vouă, să fie mereu de acord cu voi în toate disputele, să
vă acorde doar vouă atenția și întreaga iubire de care poate da dovadă, în timp
ce nu se așteaptă la nimic înapoi de la voi. Așa și doar așa veți putea gusta
din fructul dulce amar al dezamăgirilor constate. Vă puteți aștepta ca
utilizând aceste strategii să exasperați chiar și cel mai bine intenționat om.
Aplicați cu râvnă această tehnică tuturor relațiilor pe care le aveți! Cu
foarte puțin efort veți izbuti să fiți constat frustrați, niște parteneri oribili,
părinți de care fug propriii copii și oameni cu care nimeni nu vrea să aibă
de-a face. După cum vedeți crearea de probleme nu e ceva chiar atât de dificil
de realizat cum ar crede cineva, dacă stăpânești tehnicile adecvate.
Cu siguranță acesta nu este un concept nou pentru mulți dintre noi, dar este atât de important în crearea de probleme și sustenabilitatea acestora încât nu puteam să-l lăsăm deoparte.
Bill Little îl
numește ”sindromul mi-am zis eu!”.
Dacă vrei cu dinadins să eșuezi, este de o importanță critică să prezici mai întâi că eșecul se va întâmpla.
Putem lua și chiar utiliza în mod creativ oricând exemplul celor care
formulând predicția că nu se vor distra la o petrecere, dacă totuși decid să se
târască până acolo, se țin deoparte de tot ce se petrece, refuză mai mult sau
mai puțin politicos invitațiile de a participa la vreo discuție sau vreo
acțiune cu grupul pentru ca mai apoi să fie devastați că ”nimeni” nu-i vrea.
E atât de ușor să avem parte de respingere, de sentimentul ratării sau de
îndoieli paralizante profitând de eficiența dovedită a acestei tehnici.
Nu vă lăsați orbiți de principiile psihologiei pozitive! În calitate de
creatori de probleme gândirea negativă și focusul pe tot ce poate să nu meargă
bine sunt strategii de nelipsit.
O altă modalitate de aplicare a acestei strategii în care vă puteți
specializa este ca după ce remarcați ceva lăudabil la propria persoană sau la
ceilalți să continuați utilizând întotdeauna cuvântul cheie ”DAR” urmat de un
lung șir de observații critice.
Pentru exemplificare: ”Este un tip deștept, dar nu are tupeu, nu e deloc
descurcăreț etc etc.”
You get the point.
În acest fel puteți găsi nod în papură la orice: oameni, locuri, lucruri, situații,
viața în sine. Concentrați-vă pe punctele slabe, accentuați tot ce este negativ
și dacă cumva cădeți în păcatul de a observa ceva bun, nu uitați să echilibrați
imediat balanța utilizând cuvântul magic ”dar”. Vă puteți genera astfel o gamă
largă de probleme mentale începând cu clasicele: anxietate, depresie și
nenumărate probleme relaționale utilizând eficient focusul pe negativ.
De câteva zile citesc o carte și a început să mă bântuie gândul să sharuiesc câteva informații din ea care pe mine au reușit să mă binedispună, cum nu au reușit să o facă acele cărți care mi-au promis fericirea sau alte fete morgana. Se numește Self-Destruction Made Easy, adică ”cum să te distrugi mai ușor” și a fost scrisă de Bill L. Little. Nu vă lăsați intimidați de titlu, mai ales cei obișnuiți să joace rolul de gigi contra. S-ar putea să fiți cei care puteți profita cel mai mult de strategiile ilustrate iscusit de autor.
Încep și eu cu capitolul care pune bazele acestei abilități
la care unii dintre noi excelează, iar alții pot să și-o mai dezvolte, aceea de
a produce probleme la care alții nici nu au visat. Și, trebuie să menționez de
la început, contrar faptului că mulți oameni cred că este mai mult o artă decât
o știință, adică trebuie să te naști cu
așa talent, conform autorului toată lumea își poate însuși niște tehnici care
pot produce rezultate aproape garantat.
O primă tehnică foarte importantă de studiat este cea numită
”efectul bulgărelui de zăpadă”.
Principiul care stă la baza ei și o face să fie o tehnică esențială și
fundamentală pentru producerea de probleme este faptul că dacă te oprești și
adresezi problemele când sunt la început, este relativ ușor să le gestionezi.
Dar pentru cineva care își dorește cu adevărat să dezvolte probleme, acest
lucru este o greșeală- una fatală- să le abordeze de timpuriu.
Într-o
formulare simplificată principiul ar suna așa: ”Dacă vrei să produci probleme serioase în viața ta, trebuie să eviți
tentația de a le rezolva prematur. Pentru a permite problemelor mărunte să
beneficieze de efectul bulgărelui de zăpadă trebuie să utilizezi orice tehnică
de evitare cunoscută omului pentru a te asigura că problemele prind rădăcini
adânci.”
Efectul
bulgărelui de zăpadă este un nume mai sofisticat pentru mai cunoscuta metodă a procrastinării aplicabilă în toate
domeniile vieții omului de la sănătate, decizii în afaceri, viața de familie
etc. Cei mai iscusiți procrastinatori practică o regulă simplă: ”Când crezi că a trecut termenul pentru a
face ceva legat de o problemă, mai așteaptă puțin.”
To be
continued...
Resursă bibliografică pentru aprofundare:
Loretta Graziano Breuning în cartea ei Habits of a Happy Brain spune că deși noi vedem iubirea ca fiind cheia pentru fericire, de fapt probabil sentimentul iubirii este creat de creier pentru că motivează o serie de comportamente care ne asigură succesul reproductiv. Autoarea vorbește despre 4 substanțe care compun cocktailul fericirii și sunt implicate și în producerea sentimentului iubirii.
 |
| Sursa imagine: https://www.thecookierookie.com/love-potion-9-martini |
Dopamina ne semnalează faptul că o nevoie urmează să fie
îndeplinită. Este stimulată de ”vânătoarea” după parteneri, dar și atunci când
copilul aude pașii mamei venind spre el. Dopamina ne motivează să obținem ceea
ce avem nevoie, chiar dacă acest lucru presupune efort.
Endorfina este stimulată de durerea fizică, dar și de a râs și de
plâns. Ar putea explica capacitatea unor persoane de a tolera relații
dureroase. Endorfina ne motivează să ignorăm durerea, pentru a putea să scăpăm
din situația în care am fost răniți.
Oxitocina este stimulată de atingeri și încredere. De la comportamente
de tipul a te ține de mână, la sex și orgasm, nașterea de copii, a avea grijă
de copiii altor persoane, legăturile de prietenie etc. Oxitocina se mai numește
hormonul atașamentului, ea ne motivează să avem încredere în alții, să găsim
siguranță în compania altora.
Serotonina este stimulată de aspecte legate de statut- mândria de a
fi asociat cu persoane care au o anumită poziție socială. Dominanța socială
este importantă tot din punct de vedere al oportunităților de perpetuare a genelor,
pe lângă faptul că generează o stare de bine. Serotonina ne motivează, astfel,
să obținem respect, ceea ce ne va extinde oportunitățile de reproducere și ne
va proteja progeniturile.
Aceste substanțe sunt controlate de un grup de structuri
pe care le avem în comun cu toate mamiferele, numite sistem limbic. În esență
sistemul limbic eliberează aceste substanțe chimice pentru a ne transmite două tipuri
de mesaje: ”acest lucru e bun pentru tine, du-te spre el” și ”acest lucru nu
este bun pentru tine, evită-l”. Chiar dacă primim aceste mesaje, noi nu facem
întotdeauna ceea ce ne dictează sistemul limbic, deoarece o altă zonă din
creier, cortexul, poate bloca impulsurile respective pe moment cel puțin și ne poate
redirecționa atenția spre altceva. Autoarea consideră că în ciuda faptului că
cortexul poate inhiba sistemul limbic, acesta din urmă este esența a ceea ce
suntem, fiind cel care ne împinge spre acțiune. Pentru mai multe detalii despre
dansul acesta între creierul mamalian și cortex, ce face fiecare și cum le
putem vedea interacțiunea prin prisma unei metafore, citiți acest articol.
Și dacă vreți să citiți mai multe, aceasta este cartea:
Children are born scientists. . . . They do everything scientists do. They test how strong things are, they measure the falling bodies, they’re balancing themselves, they’re doing all kinds of things to learn the physics of the world around them, so they are all perfect scientists. They ask questions, they drive parents crazy with why, why, why? Leon Lederman 1988 Nobel Prize Winner in Physics
When/why did we lose our curiosity?
 |
| Sursă imagine: https://www.piqsels.com/ |
Copiii se nasc cercetători... Ei fac tot ceea ce face un om de știință. Testează cât sunt de tari lucrurile, măsoară corpuri în cădere, se balansează, fac tot felul de lucruri pentru a învăța fizica lumii din jurul lor, astfel că sunt cu toții cercetători perfecți. Pun întrebări, își înnebunesc părinții cu de ce, de ce, de ce? Leon Lederman, câștigător al Premiului Nobel pentru fizică 1988.
Când/ de ce ne-am pierdut curiozitatea?
Jonathan Haidt, în cartea sa The Happiness Hypothesis, propune această metaforă a călărețului și elefantului pentru a explica micile sau marile noastre drame interioare.
Avem, așadar, o minte impulsivă, elefantul, care este foarte veche, o minte pe care o au și alte mamifere, al cărei scop este în principal să ne asigure supraviețuirea, nu musai fericirea. Elefantul nu uită nimic din ce învață, se ghidează în baza emoțiilor și este impulsiv. Corespunde procesărilor inconștiente care răspund de 99% din activitatea mentală. De aceea elefantul este cel care conduce majoritatea ostilităților.
Călărețul este mult mai nou ontogenetic, corespunde neocortexului, respectiv funcțiilor superioare, executive. Are o abordare rațională, logică, bazată pe analiză, dar este slab, adică este adesea deturnat de forța elefantului în special atunci când resursele noastre energetice sunt epuizate. Așa cum ne-o arată matematica, intervenția călărețului reprezintă 1% din activitatea mentală.
Needless to say, elefantul este la cârmă de cele mai multe ori. De asemenea, dacă vrem să schimbăm ceva, musai trebuie convins elefantul, degeaba ne punem de acord cu călărețul.
Rezultatele se obțin atunci când reușim să îi aducem la o formă armonioasă de conlucrare. Iar pentru asta sunt necesare cel puțin 3 elemente:
#1 Călărețului trebuie să-i fie clară direcția (cu alte cuvinte setați-vă intenții și obiective clare)
#2 Elefantul are nevoie de o conexiune emoțională cu scopurile călărețului
#3 Cărarea trebuie bătătorită, obstacolele îndepărtate, demarajul asigurat.
Mai multe aflați din cartea pomenită mai sus:
 |
Desigur unii dintre noi se pot regăsi cu predilecție în unul din aceste
portrete și atunci merită să reflectați care este combustibilul care întreține
acest tipar de funcționare în viața voastră și dacă mai sunteți dispuși să
plătiți în continuare costurile. Also, autoarea se adresează în special
femeilor în această carte, totuși experiența ne arată că nu este o chestiune
exclusiv feminină.
Voi începe cu sindromul ”the nice lady”. O ”nice lady”, și nu vă lăsați
duși cu zăhărelul de aparenta noblețe a acestui titlu, se comportă într-un mod
specific în situațiile care în mod firesc generează oamenilor furie și protest:
rămâne în tăcere, lăcrimează puțin, devine auto-critică sau se simte rănită.
Adică, ține furia pentru sine cu scopul de a evita orice conflict. Principalul
argument este că dacă ar spune pe șleau ce gândește și ce simte ar produce un
disconfort celeilalte persoane și ar evidenția diferențele dintre ea și
celălalt.
Energia este astfel direcționată spre protejarea celeilalte persoane,
păstrarea armoniei în relație, cu prețul (ghiciți care e?) definirii clare a sinelui.
Dar lucrurile nu rămân aici. În timp our nice lady își va pierde claritatea
sinelui (cu alte cuvinte cine este, ce vrea etc) deoarece toate eforturile ei
sunt centrate pe ”citirea” celuilalt așa încât prin atitudinile și
comportamentele ei să nu cumva să zguduie prea tare barca. În acest proces este
adevărat că aceste persoane devin foarte abile în a detecta nevoile și dorințele
celorlalți. În același timp își pierd expertiza în a identifica propriile
gânduri, emoții și dorințe.
Mai mult decât atât, emoțiile sunt o formă de energie, de activare în
sistem care nu dispare pur și simplu. Atunci când ne ținem furia pentru noi, de
fapt o reprimăm și adunăm un întreg depozit de resentimente gata să explodeze
în orice moment.
Harriet Lerner consideră că vom simți întotdeauna furie atunci când:
□
Cedăm
mereu și facem mereu doar ce dorește celălalt;
□
Ne asumăm
mereu responsabilitatea pentru ce simte și ce face altcineva;
□
Nu ne
asumăm responsabilitatea primară pentru propria dezvoltare și calitate a
vieții;
□
Ne
comportăm ca și când a avea o relație este mai important decât a avea un sine.
Așa începe să se construiască un cerc vicios: cu cât cedăm mai mult și
facem doar ce vrea celălalt, cu atât acumulăm mai multă furie și alimentăm un
vulcan interior gata să explodeze. Când inevitabilul se produce și explodăm, ne
exprimăm într-o manieră extremă și irațională ceea ce devine ”dovada” că furia
este distructivă și nu ar trebui exprimată și de aici o luăm de la capăt.
Pentru că aceste persoane au devenit atât de abile în a reprima furia vor
spune că nici măcar nu se simt atât de furioase sau iritate. Simt intens, în
schimb, o altă emoție: se simt vinovate. După Harriet Lerner vinovăția în acest
caz nu este decât o strategie prin care ne blocăm conștientizarea furiei, un
mecanism de apărare împotriva conștientizării furiei. Furia și vinovăția sunt
incompatibile. Dacă ne simțim vinovați că nu am oferit destul sau nu am făcut
destul pentru ceilalți, este puțin probabil să ne simțim furioși că nu am
primit destul.
Nimic nu blochează mai bine conștientizarea furiei decât sentimentul de
vinovăție și îndoială în raport cu sinele (neîncredere în sine).
Nu va fi deloc simplu să ne găsim curajul de a înceta să ne mai simțim
vinovați și să începem să ne utilizăm furia pentru a chestiona și (re)defini ce
este drept, corect și potrivit în viețile noastre și acest lucru se petrece în
special deoarece ceilalți, obișnuiți să obțină ce doresc mereu, își vor dubla
eforturile de a ne induce sentimente de vinovăție etichetându-ne ca: egoiști,
imaturi, egocentrici, rebeli, nevrotici, iresponsabili, reci, castratoare,
lipsite de feminitate.
Kelly McGonigal, în cartea ei The joy of Movement ne oferă o grămadă de răspunsuri pe care le-a și sintetizat în introducerea discuției cu Tom Bilyeu de la Impact Theory:
Why is movement
specifically so important to mental well-being?
I don’t even know where
to begin with this. I mean you can start with the data: people who are more physically
active are happier, they have better relationships, they have more meaning in
life, they are less at risk for depression and loneliness. If you look further
than that epidemiology and you look how movement affects the brain and how
movement affects mental health, it’s as if humans were born to move, and when
we are physically active, it puts us in a state of not just body, but of mind
to be the best version of ourselves. You know, everything from the
neurochemistry of the ~runner’s high~ which makes us wanna cooperate with other
people more and gives us hope and optimism, all the way to how if you are
regularly active you have a different brain and nervous system than people who
don’t exercise, you have a brain and a nervous system that are more sensitive
to pleasure and more resilient to stress.
I think the biggest take
away is that human beings as individuals and as a species, we thrive when we
are active, that our brains are not just housed in bodies like it’s a suitcase
that’s carrying our brains around. Our brains work best when we are in bodies
that are active.
***
De ce este mișcarea în mod specific importantă pentru starea mentală de bine?
Nici nu știu de unde să încep cu asta. Am putea începe cu datele: oamenii care sunt mai activi fizic sunt mai fericiți, au relații mai bune, au mai mult sens în viață, au un risc mai mic pentru depresie și singurătate. Dacă ne uităm dincolo de datele epidemiologice și analizăm modul în care mișcarea afectează creirul și modul în care mișcarea afectează sănătatea mentală, se pare că oamenii sunt făcuți să se miște, iar atunci când suntem activi fizic, ne pune într-o stare nu doar corporală, ci și mentală în care suntem cea mai bună versiune a noastră. Totul de la neurochimia ”euforiei alergătorului” care ne face să vrem să cooperăm mai mult cu ceilalți și ne dă speranță și optimism, până la faptul că dacă ești activ în mod regulat, ai un creier și un sistem nervos diferit de al celor care nu fac exerciții fizice, un creier și un sistem nervos care sunt mai sensibile la plăcere și mai reziliente la stres.
Cred că cel mai important lucru de reținut de aici este că noi ca oameni sau ca specie înflorim atunci când suntem activi, faptul că creierele noastre nu sunt găzduite în corpuri ca în niște valize care ni le cară de colo colo. Creierele noastre funcționează cel mai bine atunci când se află în corpuri care sunt active.
Unul din primele moduri în care învățăm este prin
imitație și unii sunt norocoși să-și găsească modelele chiar în primii adulți
din viața lor, părinții. Alții nu neapărat sau nu vehement. Descoperă, din
păcate, în primii adulți din viața lor contramodele, puncte de referință pentru
ceva ce nu vor să fie niciodată. Și își construiesc viața astfel încât să fie
orice altceva, într-un efort constant și sârguincios de a se opune la tot ce
reprezintă aceste contramodele.
Și aici vine revelația adesea greu de digerat. Deși în
adâncul sufletului ne credem rebeli și liberi atunci când ne revoltăm împotriva
a ceva ce desconsiderăm sau chiar disprețuim, adevărul e că nu suntem deloc
liberi atâta timp cât tot în funcție de acele repere ne conducem existența. Fie
că ne supunem, fie că ne răzvrătim în raport cu ceva tot acel lucru este
reperul pentru alegerile noastre. În plus, o întreagă gamă de opțiuni nu ne
sunt accesibile doar pentru că trebuie (cu necesitate) să ne opunem lor.
Ori dacă este să o zicem pe cea dreaptă, orice strategie poate
fi adecvată, utilă într-un anumit context. Uneori e bine să fii asertiv și să
spui lucrurile pe nume, alteori poate cea mai bună strategie este să îți ții
gura. Uneori este important să perseverezi, alteori este o idee bună să renunți,
să accepți că este o luptă cu morile de vânt care nu mai rentează.
Din acest punct de vedere, nu facem decât să ne limităm
serios opțiunile atunci când nu ne permitem să adoptăm anumite strategii în
raport cu diverse situații deoarece contramodelele la care ne raportăm le-au
utilizat defectuos în viața lor.
Vă invit, așadar să reflectați la aceste aspecte și dacă
le observați operând și în viața voastră, să faceți un pas spre o mai mare
libertate renunțând să vă mai raportați toate alegerile la nevoia imperativă de
a fi împotriva a ceva.
În al doilea rând, mai reflectați la un lucru, dacă nu
cumva ideea de libertate v-a devenit cel mai crunt stăpân, așa cum zicea Khalil
Gibran.
Și un orator zise: "Vorbește-ne despre Libertate."
Iar el răspunse:
"La porțile orașului, ca și-nlăuntrul caselor, v-am văzut
prosternându-vă în adorarea propriei voastre libertăți,
Asemeni sclavilor care se umilesc înaintea unui tiran, pe care îl
glorifică în timp ce el îi zdrobește.
Da, în grădina templului, ca si în umbra cetății, i-am vazut pe cei mai
liberi dintre voi ducându-și libertatea ca pe un jug, purtând-o asemenea cătușelor.
Și inima-mi sângera de durere, fiindcă voi nu veți fi liberi decât atunci
când însăși dorința de a ajunge la libertate nu va fi pentru voi un ham și când
veți înceta a mai vorbi despre libertate ca despre o țintă, ca despre o
desăvârșire.
Veți fi liberi în adevăr nu doar când zilele vă vor fi fără de griji, iar
nopțile fără de dorințe ori fără de chinuri,
Ci, mai degrabă, când aceste lucruri va vor cuprinde viața și când vă veți
ridica deasupra lor goi și fără de piedici.
Dar cum vă veți ridica deasupra zilelor și nopților voastre, dacă nu veți
rupe lanțurile cu care, în zorii înțelegerii voastre, v-ați și încărcat ora
amiezii?
Într-adevăr, ceea ce numiți libertate este cel mai puternic dintre aceste
lanțuri, cu toate că verigile-i strălucesc în soare, luându-vă ochii.
Și ce sunt acestea dacă nu fragmente din voi înșivă, pe care vreți să le îndepărtați
spre a deveni liberi?
Or, dacă e nedreaptă legea pe care voiți a o aboli, aceasta lege a fost
scrisă cu însăși mâna voastră pe propria frunte,
Și nu o veți putea șterge, arzându-vă cărțile legilor nici spălând
mâinile judecătorilor, chiar dacă veți revărsa asupra-le nesfârșirea mării.
Iar dacă e un despot pe care voiți a-l detrona, luați aminte mai întâi
dacă tronul acestuia a fost definitiv distrus în inima voastră.
Fiindcă, spuneți-mi, cum ar putea un tiran să-i domine pe cei nobili și
mândri, daca n-ar exista o tiranie în propria lor libertate și o umilință în
propria lor mândrie?
Și dacă există o îngrijorare pe care voiți a o alunga, aceasta a fost
aleasă de voi înșivă mai degrabă decât v-a fost impusă,
Iar dacă există o frică pe care vreți a o risipi, locul acesteia exista în
inima voastră și în mâna temutului tiran.
Într-adevăr toate lucrurile amestecate sunt în firea voastră intimă într-o
constantă semi-îmbrățișare, cele dorite cu cele nedorite, cele ce va repugnă cu
cele nespus de plăcute,
Acestea toate laolaltă în voi sălășluiesc - lumini și umbre - perechi în
strânsa unire,
Iar când umbra se destramă și dispare, lumina care întârzie devine umbra
unei alte lumini,
Și, astfel, libertatea voastră, pierzându-și piedicile, devine ea însăși
piedica unei și mai mari libertăți.
Din categoria tehnicilor simple și utile vă prezint azi tehnica celor 5 de ”de ce” care ne poate ajuta să ajungem la cauza bazală a unei probleme curente.
Pași
#1 Notați pe scurt problema.
#2 Răspundeți la întrebarea ”De ce?” (primul ”de ce”)
#3 Răspundeți la întrebarea ”De ce?” (al doilea ”de ce”)
#4 Răspundeți la întrebarea ”De ce?” (al treilea ”de ce”)
#5 Răspundeți la întrebarea ”De ce?” (al patrulea ”de ce”)
#6 Răspundeți la întrebarea ”De ce?” (al cincilea ”de ce”)
Exemplu:
Problemă: Vreau să am afacerea
mea
(după Walter Riso- Iubiri toxice):
|
Anti-valori |
Patologie a personalității asociată |
Convingeri problematice/ vulnerabilități ale celui care
manifestă aceste anti-valori |
Convingeri problematice/ vulnerabilități ale celui care
este atras în relații cu persoane care manifestă aceste anti-valori |
|
Hărțuire Exhibiționism |
Histrionic (iubirea hărțuitoare) |
Viața trebuie să graviteze în jurul meu (dorința de a
atrage atenția cu orice preț) Iubirea este doar emoție (emotivitate/ expresivitate
exagerată) Iubirea ta nu îmi este de ajuns (insatisfacție
afectivă) |
Am nevoie de un partener light, care să nu-mi complice
viața (superficialitate/frivolitate) Am nevoie de cineva care să fie mai extrovertit decât
mine (incompetență emoțională) Am nevoie să fiu recunoscut și apreciat (stimă de sine
scăzută) |
|
Suspiciune |
Paranoid (iubirea suspicioasă) |
Dacă îți voi oferi dragoste, vei profita de mine
(inhibiție defensivă) Dacă nu sunt vigilent, mă vei înșela (focalizare
dezadaptativă) Trecutul te condamnă (fatalism afectiv) |
Am nevoie de un partener care să-mi justifice și să-mi
împărtășească izolarea (călăuzire socială) Am nevoie să fii gelos și să suferi pentru mine ca să știu
că mă iubești (suferința confirmativă) Am nevoie să mă ajuți să-mi depistez inamicii
(suspiciune empatică) |
|
Lipsa de franchețe
emoțională |
Pasiv-agresiv (iubirea ambivalentă) |
Apropierea ta afectivă mă încătușează, depărtarea ta mă
neliniștește (ambivalența interpersonală) Trebuie să mă opun iubirii tale, însă fără să te pierd
(sabotaj afectiv) Deși ne iubim totul va merge din rău în și mai rău
(pesimism contagios) |
Am nevoie să aibă nevoie de mine (protecționism amoros) Am nevoie să mi se ofere libertatea de a face ce vreau
(lipsă de preocupare/ comoditate) |
|
Ego scăpat de sub
control |
Narcisism (iubirea egoistă) |
Nevoile mele sunt mai importante decât ale tale (lipsă
de considerație afectivă) Ce noroc ai că sunt împreună cu tine! (infatuare/ superioritate) Dacă mă critici, înseamnă că nu mă iubești
(hipersensibilitate la critică) |
Am nevoie de o relație care să îmi ofere un statut
(indezirabilitate emoțională) Am nevoie de cineva cu care să mă identific
(indeterminare a eului) Am nevoie disperată să dăruiesc iubire (dăruire
necondiționată) |
|
Rigiditate Focus pe greșeli |
Obsesiv-compulsiv (iubirea perfecționistă) |
Greșești prea mult (critică/ învinuire) De acum înainte, voi prelua eu frâiele
(responsabilitate nelimitată) Trebuie să îmi mențin emoțiile sub control
(constrângere emoțională) |
Am nevoie de cineva eficient alături de mine
(incompetență/eșec) Am nevoie de cineva care să mă aducă pe drumul cel bun
(autocontrol insuficient) Am nevoie de un partener responsabil și de încredere
(angajament/ loialitate) |
|
Violență |
Anti-social (anti-iubirea- iubirea violentă) |
Nu mă interesează nici durerea, nici fericirea ta
(reificare afectivă) Ți-o meriți, cine te pune să fii atât de slab
(dispreț/maltratare) Nu am nicio obligație față de tine (iresponsabilitate
interpersonală) |
Am nevoie de un partener care să mă apere (slăbiciune
cronică) Am nevoie de o persoană curajoasă pe care să pot să o
admir (dispreț față de teamă) Am nevoie de celălalt să mă facă să experimentez emoții
puternice (dependență de pericol) |
|
Răceală Distanță Ne-cunoașterea/
ne-simțirea celuilalt |
Schizoid (anti-iubirea- iubirea distantă și
indiferentă) |
Autonomia mea nu este negociabilă (cultul libertății) Nu îți înțeleg sentimentele și emoțiile (analfabetism
emoțional) Pot trăi și fără iubirea ta (autosuficiență afectivă) |
Am nevoie de cineva care să-mi respecte spațiul
personal (rezervă personală/independență) Am nevoie să fac din cucerire un scop în sine
(provocarea ca motivație) |
|
Lipsa controlului Lipsa păcii Lipsa ordinii
interioare Instabilitate și
furtună emoțională Imprevizibilitate
|
Borderline (iubirea haotică) |
Nu știu nici cine sunt, nici ce vreau (identitate
fragmentată) Nu pot trăi nici cu tine, nici fără tine (abandon/neîncredere) Te iubesc și te urăsc (instabilitate emoțională) |
Am nevoie să simt emoții puternice (dependența de
pericol) |
Exercițiu:
#1 identificați convingerile și
vulnerabilitățile din coloana 3 pe care le împărtășiți și voi, observați dacă acestea
se manifestă în viața voastră relațională ca anti-valorile din prima coloană și
reveniți la postarea anterioară pe această temă pentru a afla valorile pe care
ar fi nevoie să le cultivați pentru a contracara vulnerabilitățile
identificate.
#2 identificați convingerile și
vulnerabilitățile din coloana 4 pe care le împărtășiți și voi; în următoarea
postare vă voi oferi câteva ponturi despre ce ați putea face pentru a le
”repara”.
