Cu siguranță acesta nu este un concept nou pentru mulți dintre noi, dar este atât de important în crearea de probleme și sustenabilitatea acestora încât nu puteam să-l lăsăm deoparte.
Bill Little îl
numește ”sindromul mi-am zis eu!”.
Dacă vrei cu dinadins să eșuezi, este de o importanță critică să prezici mai întâi că eșecul se va întâmpla.
Utilizează afirmații de genul: ”Nu voi putea face X” sau ”Știu că nu voi reuși niciodată.” Atunci când ne așteptăm să se întâmple ceva, probabilitatea ca acel lucru să apară crește. Dacă vrem anxietate, putem să o avem. Nici măcar nu trebuie să avem un eșec. Secretul constă în ceea ce ne spunem zi de zi: ”sunt un ratat” ne poate ajuta să ne simțim așa fără să se fi produs vreun rateu remarcabil.
Putem lua și chiar utiliza în mod creativ oricând exemplul celor care
formulând predicția că nu se vor distra la o petrecere, dacă totuși decid să se
târască până acolo, se țin deoparte de tot ce se petrece, refuză mai mult sau
mai puțin politicos invitațiile de a participa la vreo discuție sau vreo
acțiune cu grupul pentru ca mai apoi să fie devastați că ”nimeni” nu-i vrea.
E atât de ușor să avem parte de respingere, de sentimentul ratării sau de
îndoieli paralizante profitând de eficiența dovedită a acestei tehnici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu