Loretta Graziano Breuning în cartea ei Habits of a Happy Brain spune că deși noi vedem iubirea ca fiind cheia pentru fericire, de fapt probabil sentimentul iubirii este creat de creier pentru că motivează o serie de comportamente care ne asigură succesul reproductiv. Autoarea vorbește despre 4 substanțe care compun cocktailul fericirii și sunt implicate și în producerea sentimentului iubirii.
Sursa imagine: https://www.thecookierookie.com/love-potion-9-martini |
Dopamina ne semnalează faptul că o nevoie urmează să fie
îndeplinită. Este stimulată de ”vânătoarea” după parteneri, dar și atunci când
copilul aude pașii mamei venind spre el. Dopamina ne motivează să obținem ceea
ce avem nevoie, chiar dacă acest lucru presupune efort.
Endorfina este stimulată de durerea fizică, dar și de a râs și de
plâns. Ar putea explica capacitatea unor persoane de a tolera relații
dureroase. Endorfina ne motivează să ignorăm durerea, pentru a putea să scăpăm
din situația în care am fost răniți.
Oxitocina este stimulată de atingeri și încredere. De la comportamente
de tipul a te ține de mână, la sex și orgasm, nașterea de copii, a avea grijă
de copiii altor persoane, legăturile de prietenie etc. Oxitocina se mai numește
hormonul atașamentului, ea ne motivează să avem încredere în alții, să găsim
siguranță în compania altora.
Serotonina este stimulată de aspecte legate de statut- mândria de a
fi asociat cu persoane care au o anumită poziție socială. Dominanța socială
este importantă tot din punct de vedere al oportunităților de perpetuare a genelor,
pe lângă faptul că generează o stare de bine. Serotonina ne motivează, astfel,
să obținem respect, ceea ce ne va extinde oportunitățile de reproducere și ne
va proteja progeniturile.
Aceste substanțe sunt controlate de un grup de structuri
pe care le avem în comun cu toate mamiferele, numite sistem limbic. În esență
sistemul limbic eliberează aceste substanțe chimice pentru a ne transmite două tipuri
de mesaje: ”acest lucru e bun pentru tine, du-te spre el” și ”acest lucru nu
este bun pentru tine, evită-l”. Chiar dacă primim aceste mesaje, noi nu facem
întotdeauna ceea ce ne dictează sistemul limbic, deoarece o altă zonă din
creier, cortexul, poate bloca impulsurile respective pe moment cel puțin și ne poate
redirecționa atenția spre altceva. Autoarea consideră că în ciuda faptului că
cortexul poate inhiba sistemul limbic, acesta din urmă este esența a ceea ce
suntem, fiind cel care ne împinge spre acțiune. Pentru mai multe detalii despre
dansul acesta între creierul mamalian și cortex, ce face fiecare și cum le
putem vedea interacțiunea prin prisma unei metafore, citiți acest articol.
Și dacă vreți să citiți mai multe, aceasta este cartea:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu