Insecuritatea atașamentului la copii se manifestă adesea ca un deficit atențional: aceștia par neatenți, le este greu să se concentreze, sunt neîndemânatici, nu sunt pe fază. Învățăm să fim prezenți cu ajutorul privirii mamei sau a persoanei care a avut grijă de noi când eram bebeluși. Se spune că una din nevoile fundamentale ale copilului este să fie văzut. Dacă părintele a fost capabil și a reușit să facă asta, să ofere copilului contact vizual susținut, liniștire prin apropiere fizică copilul dezvoltă o siguranță a atașamentului. În caz contrar copilul dezvoltă o anxietate legată de supraviețuire, deoarece în acel moment supraviețuirea sa chiar depinde de relația cu figura de atașament. Aici încep lucrurile. Ulterior, pe parcursul dezvoltării acest copil poate găsi alte persoane în raport cu care să dezvolte atașamente sigure, să dobândească sentimentul că se poate încrede în acele persoane cu propria viață. În caz contrar, sentimentul cu care trăiește este unul de expunere, de vulnerabilitate în fața vieții, care este inerent provocator de anxietate.
Sentimentul că este acolo cineva care te susține poate face o diferență crucială în viața cuiva. Dacă nu am avut parte de acest lucru, suntem bântuiți de anxietate adesea în momentele noastre liniștite, explică Stan Tatkin, fondatorul PACT Training Institute și cel care a dezvoltat PACT- o abordare psihobiologică în terapia de cuplu. Aceste momente sunt de obicei dimineața la trezire și seara când ne punem în pat în care se pare că suntem inundați de amintiri și experiențe somatice implicite, adică amintiri care s-au stocat în noi probabil încă din perioada în care nu am învățat încă să vorbim, așa încât să le putem pune în cuvinte sau, chiar dacă am început să vorbim, nu le-am putut înțelege, așa încât să le stocăm într-o formă inteligibilă limbajului și gândirii actuale.
Aceste amintiri și experiențe somatice implicite ne pot genera insomnii, coșmaruri și atacuri de panică parcă din senin.
Dacă sunteți într-o relație securizantă, reciprocă, colaborativă cu cineva puteți opri cercul vicios al anxietății realizând un exercițiu foarte simplu, dar foarte puternic împreună cu partenerul sau persoana în care aveți încredere.
Instrucțiuni:
Așezați-vă față în față la aproximativ un metru unul de celălalt.
Mențineți contactul vizual susținut cât mai mult timp, dar cel puțin un minut.
Este foarte important ca persoana să vă susțină privirea și să vă transmită sentimentul clar de tipul : I see you (dacă ați văzut Avatar). I see you înseamnă mai mult decât te văd că exiști în câmpul meu vizual, înseamnă te cunosc ca pe palma mea și te accept ca partenera/ partenerul/prietena/ prietenul meu în viața aceasta.
Exercițiul funcționează prin faptul că acest contact vizual intens și susținut vă focalizează pe ceva din exterior, ceea ce oprește filmele care se derulează în plan mintal (ruminație) și vă aduce în timp real, adică într-un moment în care nu se întâmplă nimic rău.
Pentru ilustrare vă invit să urmăriți întâlnirea dintre Marina Abramovic și Ulay în cadrul experimentului ”A minute of silence” realizat la MoMA:
În lipsa unei persoane cu care să practicați acest exercițiu puteți alege și altceva din exterior pe care să vă concentrați intens atenția 10-15 minute: o activitate artistică, joaca cu un animal de companie, timp în natură/ grădinărit. Va avea un efect similar de decuplare de la filmele mentale și ancorare în prezent, dar desigur că nici un obiect nu are intensitatea privirii unei alte ființe umane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu