duminică, 12 aprilie 2020

Ziua #27 Florile, porți spre altceva


Azi, de Florii, vă propun pentru lectură un fragment din cartea lui Eckhart Tolle, Un pământ nou:
”Pe măsură ce conştiinţa oamenilor s-a dezvoltat, florile au fost probabil primul lucru lipsit de un scop utilitar, adică de orice legătură cu supravieţuirea, pe care l-au preţuit. Au fost sursă de inspiraţie pentru nenumăraţi artişti, poeţi şi mistici. Isus ne spune să contemplăm florile și să învăţăm de la ele cum să trăim. Despre Buddha se spune că ar fi susţinut odată o „predică tăcută”, în timpul căreia a ţinut în mână o floare şi nu a făcut altceva decât s-o privească. După un timp, unul dintre cei de faţă, un călugăr pe nume Mahakasyapa, a zâmbit. Se spune că acesta ar fi fost singurul care înţelesese predica. Legenda spune că acel zâmbet (echivalent cu trezirea spirituală) a fost transmis de la un maestru la altul timp de douăzeci şi opt de generaţii succesiv, dând naştere, mult mai târziu, zenului. Privind frumuseţea unei flori, oamenii pot avea momente — oricât de efemere — de conştientizare a frumosului ca parte esenţială a fiinţei lor celei mai lăuntrice, a adevăratei lor naturi. Prima revelaţie a frumuseţii a constituit unul dintre cele mai semnificative evenimente din evoluţia conştiinţei umane. Sentimentul bucuriei şi cel al iubirii sunt intrinsec legate de această revelaţie. Fără ca noi să ne dăm foarte bine seama de acest lucru, florile au devenit pentru noi expresia materială a ceea ce este în noi înşine mai elevat, mai sacru şi, în ultimă instanţă, lipsit de formă. Efemere, eterice şi mai delicate decât plantele din care au apărut, florile au devenit un fel de mesageri ai unui alt tărâm, un fel de punte între lumea formelor fizice şi cea fără de formă.”
Vă invit acum să contemplați o floare, cu mintea începătorului de care vă vorbeam într-o postare anterioară sau ca un extraterestru care tocmai a aterizat pe Pământ și după ce s-a întrebat unde sunt toți oamenii 😊, a fost atras de frumusețea unei flori. Priviți-o fără să vă gândiți ce este, cum se numește, adică fără a intra în spațiul conceptual al minții. Permiteți-i pur și simplu să vă încânte, să vă poarte spre un alt mod de a vedea lumea.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu