duminică, 5 aprilie 2020

Ziua #20 Pampering Day/ Răsfățul simțurilor







Dat fiind că este duminică vă propun să utilizați această zi pentru a avea grijă de voi înșivă, pentru a vă răsfăța simțurile. Și, dacă nu aveți idei, m-am gândit să vă fac o listă cu posibilități:




Vizual
  •        Uitați-vă la stele noaptea
  •        Aprindeți o lumânare și priviți flacăra care arde
  •        Aranjați masa la prânz ca pentru o zi de sărbătoare
  •        Vizitați un muzeu virtual
  •        Priviți un balet online
  •        Treziți-vă de dimineață și priviți răsăritul
  •        Priviți apusul de pe geam sau de pe balcon
  •        Priviți natura sau dacă nu aveți vedere spre o bucată de natură priviți florile de apartament pe care le aveți; dacă nici din acestea nu aveți, uitați-vă la imagini pe internet cu scene din natură
  •        Decorați un colțișor din casă

Auditiv
  •        Ascultați muzică liniștitoare sau înălțătoare
  •        Ascultați sunetele din natură pe viu sau pe youtube (ex. ciripitul păsărilor, valurile mării etc)
  •        Cântați unul din cântecele preferate cu vocea sau cu un instrument sau ambele
  •        Creați o compilație de melodii preferate și ascultați-o
  •        Acordați o atenție specială sunetelor din jur lăsându-le să vă intre printr-o ureche și să vă iasă prin alta

Olfactiv

  •        Folosiți săpunul, șamponul, afteshave-ul, loțiunea, parfumul preferat
  •        Aprindeți o lumânare parfumată
  •        Împrospătați aerul din întreaga casă deschizând geamurile larg
  •        Utilizați uleiuri esențiale
  •        Ardeți bețișoare mirositoare
  •        Mirosiți plantele care au flori din casă
  •        Deschideți o carte nouă și mirosiți-i interiorul
  •        Deschideți un pachet nou de cafea și inspirați-i profund aroma
  •        Faceți-vă un ceai de plante și savurați-i aroma


Gustativ

  •        Alegeți azi mâncărurile preferate și le savurați
  •        Alegeți băuturile preferate și le savurați
  •        Tratați-vă cu un desert delicios
  •        Comandați-vă o mâncare specială pe care nu o comandați de obicei
  •        Mâncați mindfully. Savurați fiecare înghițitură.

Tactil
  •        Faceți o baie lungă cu spumă sau faceți un duș prelungit
  •        Puneți-vă o mască de față
  •        Luați în brațe animalul de companie sau mângâiați-l
  •        Hidratați-vă întreg corpul cu o loțiune preferată
  •        Schimbați patul și dormiți în așternuturi/ pijamale curate și cosy
  •        Deschideți geamul sau ieșiți pe balcon și permiteți razelor soarelui să vă încălzească, vântului să vă adie pe piele sau prin păr
  •        Înveliți-vă cu o pătură pufoasă
  •        Masați-vă singur sau reciproc cu partenerul

Fiți creativi și mai ales fără rușine în indulgența față de propria persoană azi! De mâine puteți trece din nou la regimuri de austeritate dacă simțiți nevoia! Pe mâine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu