Există numeroase studii care au investigat factorii ce determină o persoană
să încalce legea sau o rezoluție pe care și-a propus-o, o dietă, o promisiune
sau orice alt angajament luat.
Se pare că primul pas pe care-l facem pentru a încălca acea graniță
imaginară este destul de important și dramatic. De aici avem două opțiuni:
putem face rapid un pas înapoi așa încât această primă încălcare să nu devină
un dezastru sau acest prim pas face ca următorii să fie mult mai ușor de făcut.
Ce face diferența?
În acest sens mulți cercetători din zona controlului impulsurilor s-au
focalizat pe programele care impun abstinență totală cum este cazul Alcoolicilor
Anonimi investigând două categorii de factori:
#1 ce ne determină să facem acel prim pas?
#2 factorii care transformă acea primă încălcare într-o orgie.
În prima categorie sunt incriminați factori ce țin de reducerea capacității
de a rezista impulsurilor din cauza stresorilor externi și a încărcăturii
mentale și emoționale atunci când suntem nevoiți să facem față dificultăților
vieții. Când ne încălcăm o regulă personală sau planurile în direcția unui scop
avem o reacție emoțională (pe care o și anticipăm de altfel). Această reacție
emoțională poate influența comportamentul nostru ulterior și poate porni
efectul de bulgăre de zăpadă.
Cercul vicios ar arăta cam așa:
Varianta #1
Varianta #2
Se pare că emoțiile sunt factorul relevant în eșecul mecanismelor de
autoreglare. Ele implică o activare fiziologică care acaparează și deturnează
resursele fizice și mentale care în alte condiții ar fi disponibile pentru
procesele de auto-control. Uneori emoția este cea care ne face să continuăm
încălcarea standardelor (ex. plăcerea de a mânca desertul preferat după
săptămâni de restricții), alteori emoția este cea care ne determină să nu mai
dorim să fim în contact cu noi înșine și să căutăm căi de a ne ”anestezia” (ex.
evitarea sentimentelor de vinovăție și dezamăgire în raport cu propria
persoană). Problema cu anestezierea sinelui este că nu mai vrem să știm câte
pahare am băut, câte ciocolate am mâncat, câte kg am pus pe noi ca să nu ne
simțim și mai vinovați și uite așa ajung lucrurile să o ia rău de tot pe
arătură.
Capacitatea de a ne gestiona sănătos emoțiile este un skill esențial pentru
a ne putea ține de ceea ce ne propunem. Astfel, programele care se bazează pe politici de toleranță zero au fost
criticate pentru că dau proporții catastrofice acelui prim pas prin care ne
încălcăm standardele, ceea ce are ca efect o reacție emoțională intensă atunci
când se întâmplă. Ulterior, după ce am încălcat această complianță absolută
care ni se cere, chiar nu mai are sens să numărăm mai departe. Păcatul a fost
comis, suntem damnați.
Realitatea este că nu e chiar o catastrofă dacă am mâncat un biscuit. Și
dacă ne-am putea replia de aici, dieta chiar ar fi salvată.
Exercițiu
Amintiți-vă câteva situații în care v-ați propus ceva și nu ați reușit să
vă țineți de ceea ce v-ați propus. Particularizați cercurile vicioase pe
situația voastră menționând emoțiile trăite, gândurile, justificările personale
pe care le-ați găsit.
În următoarea postare voi vorbi despre alți factori care ne sabotează
rezoluțiile. Pe mâine!
Un alt factor important după Roy F. Baumeister este ce el numește inerția
psihologică. Se pare că timing-ul este foarte relevant
atunci când ne propunem să oprim anumite acțiuni regula generală fiind că mai
devreme se pare că este mai simplu decât mai târziu. Cel mai simplu exemplu
care este dat și de autor se referă la capacitatea de a ne opri din a face sex
cu o persoană. Este mult mai simplu dacă ne îndepărtăm la primul sărut, decât
după ce ne-am dat și hainele jos.
Acesta este un efect cunoscut în psihologie numit ”efectul Zeigarnik”
demonstrat prin anii 20 care nota faptul că este în mod special dificil să
întrerupem o secvență de răspuns în mijlocul acesteia. Pe măsură ce ne apropiem
de finalizarea acțiunii, întreruperea produce o creștere a ruminației legată de
sarcina întreruptă. Cu alte cuvinte sarcina rămâne așa pending în mintea
noastră, iar mintea ne-o tot aduce în prim plan ca să ne amintească că nu am
finalizat-o și să facem bine să o finalizăm ca să o poată și ea clasa și
arhiva.
Inerția se referă la
faptul că cu cât am practicat ceva mai mult timp, cu atât este mai greu să
oprim acel comportament. Cărările neuronale sunt bine bătătorite.
Totuși nu trebuie să exagerăm importanța inerției. Adesea lucrurile își
pierd atractivitatea, făcând auto-reglarea mai ușoară, după ce o satisfacere
parțială a condus la reducerea motivației pentru acel comportament.
Implicațiile acestor lucruri sunt, prin urmare, că auto-reglarea este mai eficientă atunci când intervenim devreme. Prevenția va fi întotdeauna
mai simplă decât intervenția. Odată ce s-a înregistrat eșecul, acesta poate,
printr-un efect de bulgăre de zăpadă, să facă recâștigarea controlului foarte
dificilă.
Atunci când apare un eșec al auto-reglării intră în scenă și alți factori
care pot transforma un eșec minor într-o cădere majoră. Dar despre asta voi
vorbi în postarea următoare.
Exercițiu
Identificați situații în care v-a fost ușor să vă stăpâniți versus situații
în care a fost foarte greu și evidențiați similarități și diferențe.
Identificați situații din viața voastră în care puteți aplica principiul
prevenției (ex. Cumpăr doar alimente care contribuie la stilul de viață sănătos
pe care doresc să-l cultiv.)
Na, și acum pentru cei care ați făcut exercițiul de scriere, a venit ziua numărării bobocilor.
Observați măsura în care au apărut următoarele schimbări în urma exercițiului:
Ați observat că ați trăit mai multe emoții pozitive în
urma exercițiului?
Vă vine mai ușor să râdeți?
Vă vine mai ușor să adormiți seara?
Dormiți mai bine în general?
Consumați mai puține substanțe?
Mâncați mai sănătos?
Vă gândiți mai puțin la evenimentele respective sau
atunci când o faceți este mai puțin dureros?
Sunteți mai puțin iritați?
Vă certați mai puțin cu ceilalți?
Aveți senzația că ceilalți sunt mai drăguți, mai amabili?
Sunteți mai deschiși și mai onești în relațiile cu
ceilalți?
Vă este mai ușor să vă concentrați pe ceea ce aveți de
făcut și să finalizați ceea ce vă propuneți?
Aveți sentimentul că lucrurile au mai mult sens în viața
voastră, că înțelegeți mai bine acum evenimentele despre care ați scris?
Acestea sunt câteva din rezultatele puse în evidență de studiile care au
utilizat această tehnică.
În unele cazuri s-a observat o accentuare a stărilor negative caz în care
ar fi indicat să luați legătura cu un specialist.
Recomandarea autorului este să realizăm analiza exercițiului ca și când am
fi niște oameni de știință.
Începeți, așadar, cu aspectele de suprafață.
S-a modificat scrisul vostru pe parcursul exercițiului?
Sunt anumite părți pe care le-ați tăiat? Corectat?
Atunci când ne edităm mult textul este posibil să fi fost mai atenți la cum
scriem nu la ce scriem.
Observați dacă ați utilizat anumite cuvinte, presiunea pixului pe hârtie,
modul de încadrare în pagină.
În ce fel se leagă aceste aspecte stilistice
de conținut?
Nu căutați un site unde să vi se descifreze ce înseamnă toate aceste
lucruri. Voi sunteți cei mai buni detectivi în acest demers.
Observați modificările cifrelor la întrebările de evaluare.
Dacă ați evaluat cu o cifră sub 5 la majoritatea întrebărilor în
majoritatea zilelor puneți-vă întrebarea: ce s-a întâmplat cu voi?
Majoritatea oamenilor se vor simți triști în special după prima zi, apoi
scorurile se îmbunătățesc.
Puteți explora relația dintre subiectele abordate și modificările dispoziției.
V-au afectat în mod neașteptat anumite subiecte?
Ultima întrebare este de multe ori cea mai importantă. Dacă ați acordat
scoruri mici (sub 5) reevaluați modul în care ați abordat exercițiul. Este
posibil ca această tehnică să nu fie cea mai potrivită pentru voi.
Multe persoane găsesc dificilă sarcina de a scrie despre emoții. Unii nu
pot scrie despre emoții care au fost considerate ”inacceptabile”. Emoțiile nu
sunt bune sau rele, ele sunt pur și simplu.
Ceea ce este interesant despre emoțiile așa numite negative este faptul că
este bine să fie recunoscute, dar nu este indicat să stăruim asupra lor, spune
James Pennebaker, autorul acestui exercițiu.
Persoanele care au utilizat foarte
multe cuvinte ce descriu emoții negative sunt adesea cele care au beneficiat
cel mai puțin în urma acestui exercițiu. Se pare că focalizarea pe emoțiile
negative ne poate orbi în privința semnificației mai largi sau mai profunde a
evenimentului.
Chiar și cele mai groaznice experiențe pot genera emoții și insight-uri
pozitive. Nu se pune problema să încurajăm experiențierea traumelor, doar că pe
lângă neajunsurile cauzate acestea au și capacitatea de a ne reaminti de
lucrurile bune în viață.
Oamenii care utilizează mai multe cuvinte care descriu emoții pozitive în
exercițiul de scriere beneficiază cel mai mult de pe urma lui. Se pare că
oamenii care văd părțile bune ale experiențelor negative le fac față mai ușor.
Ideea nu este să ignorăm răul și să vedem doar binele (Polyanna), ci să
recunoaștem răul și să căutăm binele, iar de măsura în care putem face asta
depind beneficiile acestui exercițiu asupra sănătății. Consultați în acest sens
și cartea lui Martin Seligman- Learned Optimism.
Autorul a ajuns la concluzia că un element foarte important în ceea ce
privește eficiența exercițiului este abilitatea persoanei de a construi
o poveste coerentă pe marginea evenimentului. Accentul este pe a construi
în cadrul exercițiului. Dacă noi avem deja o poveste gata făcută și
doar o spunem și o justificăm în cadrul acestui exercițiu, exercițiul nu ne va
fi util.
James Pennebaker a identificat câțiva markeri ai poveștii
exprimați în utilizarea de cuvinte de genul: efect, cauză, deoarece, motive,
care denotă un raționament cauzal, sau înțeleg, realizez, știu, sens, care
denotă detașarea de poveste și formularea unui sens mai larg.
Un alt aspect sanogen este schimbarea perspectivei- capacitatea
de a vedea un eveniment din mai multe puncte de vedere. Se pare că oamenii
beneficiază cel mai mult dacă rata utilizării pronumelor se schimbă, adică se
trece de la eu, care denotă o focalizare excesivă pe sine și perspectiva
proprie la celelalte pronume pe parcursul exercițiului. Niciuna din perspective
nu este mai bună decât celelalte, dar este important să ne facem o idee despre
multiplele perspective care există asupra evenimentelor.
Asta a fost. Și pentru cei care doresc să aprofundeze tema vă recomand
cartea lui James Pennebaker (2014)- Expressive Writing- Words That Heal. Idyll
Arbor Inc.
Un alt factor incriminat este puterea slabă a eului. Roy F. Baumeister
consideră că auto-reglarea presupune un tip de putere analog conceptului de
putere a voinței (willpower). De fapt, dacă stăm bine să ne gândim are loc o
bătălie a puterilor: puterea impulsului versus puterea mecanismului de
auto-reglare de a opri acel impuls și de a-l împiedica să se manifeste în
acțiune.
Sursa: pixabay
Eșecul puterii voinței este relevant pentru al treilea ingredient al
auto-reglării și anume, incapacitatea de a determina sinele să se conformeze la
standarde. Problema nu este absența sau dispariția standardelor, nici eșecul
monitorizării sinelui. Putem fi foarte conștienți de standardele relevante sau
de eșecul nostru de a ne ridica la înălțimea lor și cu toate acestea să avem
senzația că nu suntem capabili să ne conformăm la acestea.
Aici intră în loc și efectele contraintenționale studiate de Daniel Wegner
și colaboratorii acestuia în cadrul cărora încercările de a ne suprima anumite
gânduri, au efectul exact opus.
Roy F. Baumeister consideră că există 3 motive pentru care mobilizăm o
energie inadecvată pentru succesul auto-reglării: unul cronic, unul temporar și
unul extern.
Prima variantă se referă la o putere slabă a voinței ca trăsătură de
caracter. Este adevărat că unii oameni sunt mai disciplinați decât
alții, mai capabili să își controleze acțiunile și emoțiile, să reziste
tentațiilor. Autorul consideră puterea voinței ca un fel de mușchi care dacă nu
este antrenat și provocat în mod regulat nu se dezvoltă sau se ”atrofiază”.
Al doilea motiv, care este ceva temporar, constă în factorul epuizare
sau oboseală. Se pare că puterea noastră de a ne controla scade atunci
când suntem epuizați de alte sarcini simultane care ne solicită resursele. Se
pare că acest lucru nu are neapărat legătură cu epuizarea resurselor de care
dispunem, cât de modul în care acestea sunt alocate de către creier. Cert este
că atunci când suntem obosiți fizic, când trecem prin perioade stresante,
această capacitate scade.
Al treilea factor este extern și are legătură cu puterea impulsului pe
care ne propunem să îl controlăm. Uneori putem avea impulsuri puternice care
sunt greu de stăpânit. Măsura în care reușim să le stăpânim este legată și de
convingerile pe care le avem legate de capacitatea de a ne controla anumite
impulsuri și caracterul ”incontrolabil” al acestora. De asemenea, este
important să ne amintim că intensitatea impulsurilor nu este constantă în timp.
Unele scad, dar altele se pot intensifica cu timpul.
Exercițiu
Faceți un inventar cu impulsurile sau dorințele care vi se par greu de
controlat și identificați convingerile pe care le aveți despre
controlabilitatea lor. Întrebați-vă de unde le-ați căpătat (învățat)?
Propuneți-vă un plan de acțiune prin care să vă oferiți constant o
provocare la adresa ”mușchiului puterii voinței”.
O a doua cauză majoră a eșecurilor de a face ceea ce ne propunem este
faptul că nu ne monitorizăm performanța, nu măsurăm rezultatele. Eficiența
proceselor de auto-control depinde de evaluarea frecventă a sinelui și
acțiunilor noastre în raport cu standardele relevante, pentru a vedea unde ne
aflăm în raport cu acestea.
Una din controversele majore în domeniul psihologiei sociale s-a învârtit
în jurul relației atitudini-comportament, adică măsura în care și
practicăm ceea ce predicăm. Și, poate că bănuiți, studiile riguroase nu au
reușit să identifice decât o legătură destul de slabă între acestea două.
Iar variabila incriminată și aici este tot lipsa asta a verificării măsurii în care aplicăm ce propovăduim.
O altă zonă în care ne pierdem este atunci când suntem într-un grup
și ne pierdem identitatea în acesta, responsabilitatea se disipă, iar
comportamentul nostru ajunge să reflecte impulsuri și emoții pe care le-am ține
sub control altfel.
În general orice pierdere a conștienței de sine (self-awareness) poate
conduce la eșecul proceselor de autoreglare, pentru că a fi atenți la noi
înșine și la ceea ce facem este esența funcției de monitorizare. De aceea consumul
de substanțe psiho-active este adesea incriminat și utilizat ca scuză
atunci când ne comportăm out of control.
O altă situație în care ne scade capacitatea noastră de a ne auto-regla este
atunci când mintea este preocupată, absorbită de alte activități sau chiar de
ecrane. Cine nu s-a trezit că a terminat castronul de chipsuri cu ochii
în televizor?
O ultimă situație prezentată de Roy F. Baumeister este atunci când nu avem
chef să intrăm în contact cu noi înșine, deoarece nu ne simțim bine dintr-un
anumit motiv (ex. după o experiență neplăcută) și facem ce facem ca să evadăm
într-un fel sau altul din noi înșine pentru a scăpa de stările
neplăcute cu prețul pierderii capacității de a ne monitoriza și a unui
comportament pe pilot automat.
Exercițiu
Căutați în viața voastră exemple de situații din fiecare categorie.
Observați care sunt predilecțiile voastre, adică cât de bine stați cu
capacitatea de a vă auto-monitoriza și în ce condiții vă pierdeți această
capacitate.
Roy F. Baumeister, profesor la Universitatea din Queensland, Brisbane,
Australia, și-a dedicat întreaga carieră pentru a studia, printre altele,
capacitatea noastră de auto-reglare, ajungând la câteva concluzii care ne pot
ajuta cel puțin să înțelegem mai bine ce se petrece dacă nu chiar să
îmbunătățim ceva legat de asta.
Auto-reglarea sau auto-controlul în psihologie se referă la procese prin
care ne modificăm intenționat răspunsurile, acestea incluzând: gândurile,
emoțiile, impulsurile, performanța și comportamentul, pe baza unor standarde.
Există mai multe forme în care nu reușim să ne reglăm eficient: sub-reglare,
adică prea puțin auto-control, reglare greșită, adică aplicăm
strategii de control ineficiente care nu ne duc la efectele dorite și ar mai fi
reglarea
excesivă, care nu este considerată o formă greșită de reglare decât în
măsura în care are consecințe indezirabile.
Iar acum, ingredientele auto-reglării:
#1 Existența standardelor
Standardele sunt idei despre cum ar trebui sau cum nu ar trebui să fie
ceva. Acestea includ scopuri, obiective, norme, valori, principii morale, legi,
expectanțe, ce fac alții sau performanța noastră anterioară.
Stabilirea unor scopuri
este un prim pas foarte important, o pre-rechizită pentru auto-reglare. Absența
unor scopuri face autoreglarea ineficientă, dacă nu chiar imposibilă. Viața
devine un soi de vânzoleală de la o activitate la alta, de la o întreprindere
la alta, la cheremul cerințelor externe.
Aud adesea de la clienții mei că ei preferă să nu își stabilească scopuri
că sunt foarte dezamăgiți atunci când nu reușesc să le atingă și mai bine nu o
fac deloc. Ei bine, întotdeauna le spun povestea cu mersul în gară sau la
aeroport. Să zicem că nu știi unde vrei ajungi și te duci într-o gară sau
într-un aeroport. Ce tren vei lua? În ce avion te vei îmbarca? Ce-i vei spune
doamnei de la casa de bilete? Să zicem că totuși ai ajunge să te urci într-un
tren. Cum știi că ai ajuns? E posibil să trăim și așa, dar adevărul este că nu
prea putem spune că trăim viața noastră. Alergăm după ce strălucește în acea
clipă. Și da, trebuie să recunosc, este o vreme și pentru explorare. Totuși,
riscul este mare să ajungem în tot felul de fundături.
Dar depinde și cum ne formulăm aceste scopuri. Roy F. Baumeister a ajuns la
concluzia că este nevoie să ne stabilim atât scopuri pe termen lung, cât și scopuri
pe termen scurt. Doar una din aceste categorii nu este suficientă, ba
chiar poate fi dăunătoare. De ce? Pentru că scopurile pe termen lung presupun o
investiție serioasă de timp și efort fără un beneficiu imediat ceea ce e
descumpănitor. A avea doar scopuri pe termen scurt ne poate da senzația că nu
avem nicio direcție și este mult mai ușor să ne lăsăm absorbiți de diverse
tentații doar ca să ajungem după un timp să realizăm că nu suntem departe de
unde am plecat.
Este nevoie, așadar să avem atât scopuri pe termen scurt, cât și pe termen
lung.
Scopurile pe termen lung contribuie la dezvoltarea motivației intrinseci,
prin faptul că ne antrenează capacitatea de a rezista tentațiilor zilnice în
favoarea lucrurilor cu adevărat importante pentru noi, contribuie la ceea ce
Roy F. Baumeister numește transcendență, adică capacitatea de
a vedea dincolo de situația imediată, iar scopurile pe termen scurt ne ajută să
ne dezvoltăm așteptări pozitive legate de succes, încrederea în capacitatea de
a ne atinge scopurile propuse, observarea progresului pe care-l facem fiind o
sursă continuă de motivație.
Un alt aspect de luat în seamă când vorbim de fixarea unor scopuri sau
crearea unor planuri este rigiditatea acestora. Prea multe
scopuri, în special dacă sunt formulate într-o manieră rigidă, ne afectează
capacitatea de a le atinge. Cel mai indicat este să ne fixăm scopuri, dar să
lăsăm și loc pentru alegere, spontaneitate și schimbarea planurilor pe parcurs.
Planurile foarte detaliate și specifice au câteva neajunsuri:
- durează foarte mult și să le scrii, darămite să te mai ții de ele;
- pentru că necesită atât de mult timp și efort oamenii sunt tentați să
renunțe rapid să-și mai facă planuri;
- planurile zilnice restricționează foarte mult posibilitatea de alegere,
iar rigiditatea aceasta începe să fie resimțită ca fiind prea opresivă.
Recomandarea lui Roy F. Baumeister este să facem un plan pe un interval
de o lună cu scopuri tot pe acest termen, în care să existe destul de
mult loc pentru a reprograma anumite secvențe pentru a face față evenimentelor
neprevăzute sau problemelor care pot apărea.
O altă problemă cu scopurile poate să fie faptul că ne stabilim scopuri
nerealiste, prea mari, imposibil de atins. Reversul este că ne stabilim scopuri
care nu ne inspiră, probabil în virtutea unor standarde externe, rezultatul
fiind că nu avem chef să depunem efort pentru a le atinge pentru că nu simțim
că sunt ale noastre.
Și ultimul aspect la care o să mă refer este problema standardelor duble sau
multiple care adesea sunt conflictuale sau incompatibile. În această
situație ne regăsim incapabili să luăm o decizie, ruminând cu privire la cursul
potrivit de acțiune, comportându-ne oarecum inconsecvent, confuzi în privința a
cum suntem și ce ne dorim de fapt.
În concluzie:
- dacă nu aveți scopuri luați în serios sarcina de a vă propune câteva
- fixați-vă atât scopuri pe termen lung, cât și pe termen scurt
- planificați pe un interval de o lună lăsând loc pentru schimbare,
alegere, spontaneitate
- clarificați-vă în privința standardelor la care vă raportați
Și un video cu Tony Robbins în care ne invită să ne asumăm responsabilitatea în raport cu ce spunem că dorim ridicând standardele pe care le avem:
Exercițiu
# Selectați câteva domenii ale vieții relevante pentru voi: muncă, studii,
carieră, relații intime, relații cu familia, prietenii, relaxare și distracție,
dezvoltare spirituală, contribuție la binele altora, dezvoltare personală,
sănătate și stare de bine, situație financiară etc.
# Notați ce contează pentru voi cel mai mult în acele domenii ale vieții
# Transformați ceea ce ați scris la punctul anterior în scopuri/ obiective
pe termen scurt (minim o lună) și lung
# Concepeți un plan de acțiune în care să specificați cât mai clar și
concret, numeric dacă se poate criteriile de reușită, adică cum
veți ști că ați bifat ceea ce v-ați propus.
# Citiți în continuare postările legate de acest subiect pentru a vă
informa legat de ce ne împiedică să ne ținem de planuri.
Scop: aceasta este ultima zi a exercițiului; ca și în zilele anterioare
explorați cele mai profunde emoții și gânduri despre eveniment/e și aspectele
vieții care sunt cele mai importante și mai problematice pentru voi.
Faceți un pas înapoi și gândiți-vă la eveniment/e, aspectele acestora,
gândurile și emoțiile pe care le-ați dezvăluit. Abordați orice aspect la care
nu v-ați referit până acum.
Care sunt gândurile și emoțiile voastre în acest moment?
Ce ați învățat, ce ați pierdut, ce ați câștigat ca urmare a acestui
eveniment din viața voastră?
Cum vă va ghida acest eveniment din trecut gândurile și acțiunile din
viitor?
Permiteți-vă să vă dați drumul cu adevărat în scris și fiți sinceri cu voi
înșivă. Propuneți-vă să transformați întreaga experiență într-o poveste cu sens
pe care să o puteți lua cu voi în viitor.
Scrieți din nou încontinuu timp de 20 de minute după care completați din
nou întrebările de analiză.
Analiză
post-scriere (se realizează în fiecare din cele 4 zile, după perioada de
scriere)
Acordați un punctaj
de la 0-10 (unde 0= deloc, iar 10= maxim) următoarelor aspecte:
Aspect
Punctaj
În ce măsură consideri că ai exprimat cele mai profunde
gânduri și emoții?
În ce măsură consideri că te simți trist/ă sau
supărat/ă acum?
În ce măsură te simți fericit/ă?
În ce măsură exercițiul de scriere de azi a fost
valoros și plin de sens pentru tine?
Descrie pe scurt cum
a mers exercițiul de scriere de azi pentru tine:
Notă
Majoritatea oamenilor găsesc ultima zi a exercițiului ca cea mai puțin
plăcută. Aceasta este adesea un semn că s-au săturat să se ocupe de
evenimentul/e respectiv/e și vor să-și vadă de viață.
Este tentant să vă uitați peste ce ați scris înainte, peste cum ați răspuns
la întrebări, dar recomandarea autorului este să lăsăm 2-3 zile după încheierea
exercițiului pentru a face asta.
Voi reveni și eu după 3 zile cu o postare în care vă voi ghida în analiza
exercițiului. Lăsați acum aluatul să dospească 😊.
Scop: continuați să explorați cele mai profunde gânduri și emoții legate de
subiectele pe care le-ați abordat sau abordați alt eveniment important sau alt
aspect al evenimentelor deja abordate.
Scopul principal este să vă concentrați pe emoțiile și gândurile despre
aceste evenimente care vă afectează viața cel mai mult acum. Este important să
nu repetați ceea ce ați scris deja în zilele anterioare. Este în regulă să
scrieți despre același subiect, dar este nevoie să-l explorați din alte
perspective și în moduri diferite.
Ce gânduri vă vin și ce simțiți pe măsură ce scrieți? În ce mod v-a modificat
viața acest eveniment, în ce mod a influențat cine sunteți ca persoană?
În exercițiul de astăzi permiteți-vă să explorați acele aspecte profunde
legat de care sunteți foarte vulnerabili.
Scrieți din nou încontinuu timp de 20 de minute după care completați din
nou întrebările de analiză.
Analiză
post-scriere (se realizează în fiecare din cele 4 zile, după perioada de
scriere)
Acordați un punctaj
de la 0-10 (unde 0= deloc, iar 10= maxim) următoarelor aspecte:
Aspect
Punctaj
În ce măsură consideri că ai exprimat cele mai profunde
gânduri și emoții?
În ce măsură consideri că te simți trist/ă sau
supărat/ă acum?
În ce măsură te simți fericit/ă?
În ce măsură exercițiul de scriere de azi a fost
valoros și plin de sens pentru tine?
Descrie pe scurt cum
a mers exercițiul de scriere de azi pentru tine:
Notă
A 3-a zi este foarte semnificativă conform studiilor. În această zi oamenii
ajung la aspecte cheie pe care le-au tot evitat. Primele două zile se compară
cu senzația pe care o avem când încercăm marea cu degetul să vedem dacă este
rece. În a 3-a zi unii oameni aleg să intre cu totul.
Sunt alții care se deschid complet încă din prima zi, astfel că în a 3-a zi
nu mai au combustibil. Ambele tipare sunt asociate cu îmbunătățiri la nivelul
sănătății.
Comparați din nou cifrele și impresiile cu zilele anterioare.
Ce aspecte au apărut care sunt cele mai importante pentru
voi?
V-au surprins vreuna din emoțiile care au apărut în timp
ce scriați?
V-a provocat scrisul anumite gânduri în perioadele dintre
exercițiile de scriere?
Ne vedem mâine pentru ultima tură 😊.
Dat fiind că este ultima zi a exercițiului gândiți-vă cum ați vrea să-l
încheiați.
Scop: în exercițiul de scriere de azi sarcina voastră este să vă examinați
cele mai profunde emoții și gânduri. Puteți scrie despre același eveniment ca
ieri sau despre un eveniment complet diferit.
Străduiți-vă să legați evenimentul de alte aspecte ale vieții voastre: relații,
cum vă văd alții, muncă, cum vă vedeți propriul trecut.
