sâmbătă, 2 mai 2020

Ziua #47 De ce nu reușim să facem ceea ne propunem și ce ne-ar putea ajuta (#7 knowledge deficits)


Astăzi voi aborda problema strategiilor inadecvate de control pe care le aplicăm uneori și care ne împiedică să ajungem unde dorim. Majoritatea acestora implică o deficiență la nivel de cunoștințe, în special la nivelul auto-cunoașterii. În aceste cazuri persoana aplică strategii de autocontrol, știe ce efect dorește să obțină, însă metodele pe care le aplică nu dau rezultatele scontate.
Deficitele în zona cunoștințelor sau auto-cunoașterii pot să provină din mare multe surse:

#1 Convingeri false, nesănătoase

Pentru a verifica dacă dețineți convingeri nesănătoase recitiți postarea aceasta și cele legate de gestionarea gândurilor și convingerilor de pe blog.
De exemplu, oamenii adesea presupun, prin suprageneralizare, că dacă ceva a funcționat cândva, va funcționa întotdeauna.
O altă convingere care ne poate încurca este faptul că dorim să credem că avem control chiar și în zone în care evident nu avem, așa încât încercările de a deține controlul ajung să interfereze cu funcționarea eficientă. Vezi postarea despre experimentele lui Daniel Wegner în privința încercărilor de ne stăpâni gândurile.
Multe din aceste convingeri sunt susținute de societate prin sfaturi, bine intenționate de altfel, de tipul: ”Nu te mai gândi!” Chiar dacă foarte mulți oameni susțin o anumită convingere nu înseamnă că este adevărată sau sănătoasă. Să ne amintim cât timp omenirea a crezut că Pământul este plat (încă mai sunt pare-se care nu au renunțat…).

#2 Imaginea pe care vrem să o arătăm/ păstrăm despre noi înșine

Pentru că oamenii doresc să aibă o anumită imagine despre ei înșiși ajung să-și exagereze anumite abilități sau puncte tari ceea ce îi determină să își propună prea multe angajamente pe care nu le pot apoi respecta.

Sursă: https://www.pickpik.com/

#3 Concentrarea eforturilor de control asupra unor aspecte ce nu pot fi controlate

Un exemplu care îmi vine aici este legat imaginile despre frumusețe promovate de mass-media și care determină multe persoane atât femei, cât și bărbați să depună eforturi supra-omenești pentru a arăta astfel. Realitatea este că adesea acele imagini sunt ajustate cu filtre și Photoshop și este foarte dificil, dacă nu imposibil, pentru majoritatea oamenilor să ajungă la așa un standard și să se mențină acolo. Pentru că insistăm să aderăm la astfel de standarde atât de greu de atins șansele să ne descurajăm și să cedăm sunt foarte mari.

#4 Concentrarea eforturilor înspre controlul emoțiilor negative în loc să ne concentrăm pe problema de bază

Aici voi face referire din nou la cercurile vicioase care reușesc să ne deturneze de la ceea ce ne-am propus prin faptul că emoțiile negative ne acaparează resursele și în scopul de a le înlătura sau de a nu le mai simți recurgem la strategii de control care ne afectează capacitatea de a ne ține de planurile inițiale.
Astfel, dacă după o greșeală noi ne concentrăm atenția pe sentimentele de anxietate, vinovăție, dezamăgire, teamă de eșec și depunem eforturi să scăpăm de ele, nu ne ocupăm de fapt de cum să revenim înapoi pe traseu, back on track. Este un ocol care se poate dovedi o fundătură din care să nu ieșim cu fața curată.

Exercițiu

Identificați cel puțin 5 convingeri care vă pot sabota eforturile. Îmbrățișați niște convingeri mai suportive, chiar dacă nu sunt populare.

Meditați la imaginea pe care doriți să o arborați despre voi înșivă și măsura în care aceasta este diferită de realitate. În ce fel această discrepanță vă determină să faceți promisiuni pe care nu le puteți ține. Lucrați pe acceptarea propriei persoane. Nerespectarea promisiunilor făcute vă afectează oricum imaginea și încrederea în sine.

Identificați domenii din viața voastră în care încercați să controlați incontrolabilul sau în care vă orientați eforturile înspre altceva decât the matter at hand, adică cum să faceți progrese în direcția scopurilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu