Ziua #60 Despre libertate și responsabilitate

Am găsit că nu este o zi mai bună să vorbesc despre aceste două lucruri care, deși nu pare evident, sunt totuși profund conectate. Probabil că multă lume trăiește azi gustul libertății mult așteptate, după luni de impoziții și restricții venite din exterior, de la autorități pe care le recunoaștem sau le respectăm mai mult sau mai puțin. 

Poate că pentru mulți nu neapărat autoritatea, cât îndreptățirea acesteia de a impune sancțiuni a fost motivul supunerii. Adică, pe treptele dezvoltării moralității, frica de pedeapsă, nu respectul pentru altceva a fost ceea ce i-a motivat.

         
Frica de pedeapsă este, însă, doar primul pas în dezvoltarea moralității, conform teoriei lui Laurence Kohlberg, reputat psiholog american care a extins observațiile lui Jean Piaget privind dezvoltarea. Edificiul de parcurs are multe alte stadii și nivele:

Sursă: Wikipedia

De când am citit cartea lui Erich Fromm, Fuga de libertate (sau Frica de libertate în unele traduceri) și mai apoi Psihoterapia existențială a lui Irvin Yalom, nu mă mai pot gândi la libertate fără să mă gândesc automat la responsabilitatea care vine o dată cu ea. Trăim într-o lume în care a devenit relativ mai ușor să ne luăm libertăți în raport cu lucrurile care au îngrădit generațiile anterioare și libertăți să facem ceea ce cei dinaintea noastră poate nici nu visau.

Poate mulți realizează că era de fapt mult mai simplu când traseul era mult mai bine predefinit, nu doar cel profesional, dar și cel personal. Nu erau atâtea dileme, întrebări, decizii de luat. Religia stabilea adesea codul de conduită și comunitatea pașii de urmat în viață.

Ei bine acum avem acea libertate care era doar o idee în mintea altora. Și realizăm cum pentru mulți dintre noi poate fi copleșitoare. Într-atât de copleșitoare, observa Fromm, încât să ne căutăm tot felul de alți stăpâni care să ne scape de asumarea responsabilității pentru modul în care ne utilizăm libertatea.

Exercițiu

Meditați câteva clipe la acești ”stăpâni” mai mult sau mai puțin vizibili, identificabili, pe care poate i-ați adoptat și voi acolo, în forul vostru interior.

Poate unul din acești stăpâni este chiar propria conștiință care s-a constituit acolo într-un critic interior, mai zbir decât o mie de zbiri:

”Autoritatea nu trebuie să fie o persoană sau o instituție exterioară, ci poate apărea și ca autoritate interioară: datorie, conștiință, super-ego. A te supune ordinelor din afară pare nedemn de un om liber, prin urmare stăpânirea propriilor înclinații naturale ori dominarea unei părți a individului, natura lui, de către o alta, rațiunea, voința, conștiința (controlul impulsurilor), pare a fi esența libertății. Conștiința se pare că stăpânește cu o asprime tot atât de mare ca cea a autorităților exterioare, însă conținuturile ordinelor emise de aceasta nu sunt guvernate de cerințele eului individual, ci de cerințele sociale care își arogă demnitatea normelor etice. Dominația conștiinței poate fi chiar mai aspră decât cea a autorităților exterioare, deoarece individul consideră ordinele ei ca fiind ale sale. Cum s-ar putea revolta împotriva lui însuși?”

Fromm ne atrage atenția că dacă înainte autoritatea era bine definită, avea un chip și o poziție identificabilă în existența noastră, omul modern este confruntat cu o autoritate mult mai parșivă: autoritatea anonimă.

”În loc să dispară autoritatea a devenit invizibilă. În locul autorității fățișe, stăpânește autoritatea ”anonimă”. Aceasta se află sub masca simțului comun, a științei, a sănătății psihice, a normalității, a opiniei publice. Pare să nu întrebuințeze nici o constrângere, ci doar persuasiunea blândă, sugestii subtile care impregnează realmente întreaga noastră viață.

Autoritatea anonimă este mai eficientă decât autoritățile fățișe, deoarece nu se bănuiește niciodată că este un ordin care trebuie îndeplinit. E ca și cum ai fi ținta tirului unui inamic invizibil. Nu ai împotriva cui să ripostezi.”

Căutați să depistați autoritățile acestea mai viclene cărora le plătiți biruri. Chiar dacă nu suntem conștienți de ele, asta nu înseamnă că nu avem responsabilitatea de a face acel check in în fața oglinzii din când în când.

Cred că în aceste ultime două luni foarte multă lume a realizat cât de interdependenți suntem, cât de mult depindem ca și ceilalți să își ia libertăți cu responsabilitate. Iar de azi, cel puțin în România, balanța înclină din nou pe componenta de responsabilitate. Pentru că autoritatea aceea care a ținut lucrurile în frâu, tocmai și-a slăbit strânsoarea.

Mă bazez pe faptul că noi suntem urmașii celor care s-au adaptat și au supraviețuit înaintea noastră. Trebuie că avem în gene darul acesta al speciei. Reziliența, flexibilitatea, dibăcia necesară. Nu este întâmplător faptul că am supraviețuit în comunități, deși în adâncul sufletului știm fiecare că singuri am venit pe lume, singuri vom pleca de pe lume. De trăit, însă, e mai ușor și mai mishto #împreună.

Vă mulțumesc, prieteni, pentru că ați urmărit postările zilnice din acest ultime 2 luni 🤗. Sper că ați găsit în ele acele #resurse promise pe care să le puteți utiliza și în continuare pentru a face surf cu valurile vieții.

În perioada următoare voi reveni la un ritm puțin diferit al postărilor. Keep in touch!