Robert Dilts, autor, trainer și consultant în NLP și Stephen Gilligan, psiholog cu doctorat la Universitatea Stanford, unul din cei mai cunoscuți studenți al lui Milton Erickson, psihiatru, adevărat magician al hipnoterapiei, co-fondatori ai Asociației Internaționale pentru Schimbare Generativă (IAGC), ne propun un model prin care putem accesa stări generative cum le numesc ei, adică stări în care resursele noastre sunt accesibile, putând astfel facilita soluții creative.
Una din cele mai cunoscute cărți ale lor este Călătoria eroului/ The Hero's Journey:
Una din cele mai cunoscute cărți ale lor este Călătoria eroului/ The Hero's Journey:
Modelul propus de ei cuprinde un număr de 6 pași după cum urmează:
#1 Cultivarea unei stări
creative, de deschidere
Căutați-vă un loc în care puteți fi cu voi înșivă, pe care puteți să-l
luați în stăpânire ca fiind al vostru. Găsiți-vă o postură în care să vă
puteți simți relaxați, deschiși și conștienți. Inspirați profund și spuneți-vă
în gând sau cu voce tare:
Mă aduc pe mine înapoi la mine însumi/ însămi.
Mă aduc pe mine înapoi în legătură cu tot ce este bun în
această lume.
Relaxați-vă corpul. Calmați-vă mintea. Simțiți-vă inima. Deschideți-vă spre
puterea voastră creativă. Cel mai important lucru este să vă urmați propria
respirație. Cel mai important lucru este să vă relaxați.
Acum vom ”planta” câteva semințe sau ingrediente pentru a facilita starea
respectivă.
Prima sămânță: relaxarea
totală a corpului
Nu vă comandați asta, nu vă impuneți asta, ci primiți această idee ca pe o
sămânță căreia îi permiteți să se aprofundeze în voi înșivă: relaxarea totală
a corpului.
A doua sămânță: calmul
total al minții
A treia sămânță: deschiderea
inimii
Simțiți cum inima se deschide profund, în siguranță spre lume.
A patra sămânță: o
viziune pozitivă
Permiteți-vă să simțiți o viziune pozitivă a ceea ce doriți să creați în
viața voastră, cu persoana iubită, cu ceilalți și păstrați această viziune
pozitivă în inima voastră.
A cincea sămânță:
azi aduc pe lume această viziune.
#2 Intenția creativă
Ce dorim să realizăm?
Ceea ce autorii numesc intenție creativă nu este același lucru cu un scop
rigid. Mai ales în aceste momente pline de incertitudini dacă ne fixăm în mod
rigid asupra unui scop anume, asupra unei anumite forme în care vrem să se
petreacă lucrurile, s-ar putea ca exact acest lucru să ne creeze probleme,
obstacole, provocări, dezamăgiri.
Avem nevoie de o focalizare clară pe schimbare care să ne confere în
același timp foarte multă flexibilitate.
În starea resursă de centrare, deschidere, conexiune dezvoltată la punctul
#1 concentrați-vă atenția pe întrebarea: Ce acțiune creativă pot realiza pentru a mă
ajuta pe mine și pe ceilalți?
Nu vă străduiți să oferiți un răspuns, ci lăsați răspunsurile să apară. De obicei
răspunsurile ne pot veni în mai multe forme:
a) Cuvinte- Care ar fi câteva moduri foarte simple în care ați putea face o schimbare creativă, ce ați putea face? (formulați o propoziție din maxim 5 cuvinte)
b) Imagini- Ce imagine mentală puteți începe să vă formați? (poate fi o imagine concretă a ceea ce puteți face, în care vă vedeți pe voi înșivă cum realizați o acțiune pozitivă sau o imagine simbolică, metaforică)
c) Gesturi- Care ar fi un gest, o mișcare corporală care ar exprima acea intenție (realizați gestul respectiv cu corpul)
#3 Conexiunea cu fluxul creativ
Cum aducem viziunea respectivă în lume? Cum putem cultiva o stare
generativă, puternică, performantă? Răspuns: Prin conectarea la propriul centru,
la intenția pozitivă, la resurse.
Realizați acest pas al exercițiului stând în picioare.
# Conectarea cu centrul ființei
Sunt
conectat cu centrul ființei mele.
Vreau
să aduc în lume ceva.
Respir
profund.
Sunt
deschis.
Continuați să vă focalizați atenția până când simțiți că sunteți la un scor
de cel puțin 7 din 10 conectat cu propria ființă.
Îmi
aduc mâinile spre centru.
Îmi
iau timpul necesar pentru a mă sincroniza cu mintea, corpul, lumea.
# Găsiți o postură sau o mișcare care să simbolizeze ideea: îmi iau un
angajament să aduc ”...” în lume.
Voi
aduce ”...” în lume.
Evitați formulări de tipul: sper să reușesc, voi încerca,
ar fi drăguț să...
# Cine vă poate spijini? (angajamentul pentru acțiune+resursele din
comunitate)
Sunt
deschis la toate persoanele, lucrurile, locurile, condițiile, mentorii care
m-ar putea sprijini și susține să fac asta.
# Mențineți în același timp în atenție aceste 3 conexiuni (la o intensitate
de minim 7/10 pentru cele mai bune rezultate):
1. Conexiunea cu centrul ființei voastre
2. Conexiunea cu angajamentul vostru față de intenție
3. Conexiunea cu câmpul resurselor care v-ar putea susține
2. Conexiunea cu angajamentul vostru față de intenție
3. Conexiunea cu câmpul resurselor care v-ar putea susține
#4 Acțiunea
Concentrați-vă acum pe propriul corp și impulsul spre acțiune care poate
s-a născut deja.
Când ne aflăm într-o astfel de stare generativă și trecem la acțiune este
util să avem o linie a timpului. Faceți pași pe linia imaginară a viitorului
gândindu-vă care ar putea fi primul pas, al doilea, al treilea. Linia
respectivă a timpului poate fi doar în imaginația voastră sau puteți efectiv
face fizic câțiva pași în față menținându-vă atenția concentrată pe intenție:
Ce vreau să creez?
Cheia stării generative este faptul că nu este doar o stare mentală,
cognitivă. Este nevoie să creăm o întreagă poveste în care ne punem pe noi
înșine în acel viitor pe care dorim să-l creăm. Nu doar ne gândim la el sau
vorbim despre el. Ne proiectăm acolo, ne teleportăm acolo astfel încât vedem
deja cu ochii aceia, auzim ce am auzi dacă am fi acolo, simțim ce am simți dacă
am fi acolo.
Este nevoie să repetăm acest proces pentru fiecare pas pe care ni-l
imaginăm. Dacă ar fi să fac acel pas, care ar fi starea mea atunci? Ce ar fi
acolo? Ce observ? Ce se petrece? Ce văd? Ce aud? Ce spun? Ce fac? Care este
imaginea care reprezintă primul pas? Ce fel de imagine este? (obișnuită,
simbolică)
Găsiți o mișcare a corpului, un gest, o postură care să reprezinte acel
pas.
Continuați în aceeași manieră cu pasul doi, trei și așa mai departe
identificând de fiecare dată cuvintele, imaginea, gestul corespunzător.
Conexiunea
cu centrul
Intenție
Resurse
Acțiune
Exersare
frecventă
Transformarea
obstacolelor
#5 Transformarea obstacolelor
interioare sau exterioare
Acesta mi se pare unul din cei mai interesanți pași ai modelului.
Evident, pe măsură ce avansăm pe calea noastră creativă vom întâlni
obstacole. Și cu cât este mai mare provocarea, cu atât mai mari sunt
obstacolele.
Atunci când pășim pe un teritoriu nou ne vom întâlni cu propriile răni
emoționale, temeri care ne vor trage înapoi, ne vor deturna. Ceea ce autorii ne
propun este să ne conectăm cu aceste obstacole în loc să încercăm să le evităm
și să le aducem în interiorul stării de conectare cu centrul ființei noastre
pentru a le transforma în resurse.
Observați-vă acolo unde sunteți pe calea spre intenția voastră.
Vreau să creez asta.
Am
făcut un angajament să trec la acțiune.
Observați unde anume vă simțiți închiși, blocați, unde simțiți anxietate, unde
simțiți că atenția voastră este distrasă și spuneți: ”Interesant! Aici este zona cea mai profundă a creativității mele.”
În zonele în care simțiți o ezitare: ”Vreau să aduc ”...” în lume, dar...”
atingeți-vă acea zonă a corpului unde simțiți ezitarea, blocajul, teama,
amorțeala, orice este acolo și aduceți acea senzație în contact cu starea de
conectare cu centrul ființei voastre. Spuneți acelei senzații: ”Bine ai venit!
Îți ofer un loc în echipă!” Continuați să invitați senzația respectivă să se
simtă acasă în voi înșivă până când simțiți o schimbare la nivelul acesteia.
Creați un spațiu, o ”cameră de oaspeți” în care puteți fi cu orice este
acolo fără a fi necesar să vă identificați cu acel lucru, să vă luptați cu el sau
să vă străduiți cu tot dinadinsul să scăpați de el.
De îndată ce avem acel spațiu în care o putem conține și putem fi cu acea
senzație poziționați într-o stare de conectare cu centrul ființei noastre putem
aduce alte resurse în întâmpinarea acesteia. Dacă întâmpinăm un obstacol
exterior cu un obstacol interior avem o problemă imposibil de rezolvat. Dar dacă
întâmpinăm un obstacol exterior cu resurse interioare avem o provocare
rezolvabilă probabil.
Cu toții ne-am născut cu 3 energii
creative arhetipale consideră autorii:
- Puterea interioară, curajul, angajamentul, siguranța, determinarea;
- Tandrețea, gentilețea, aspectul hrănitor (nurturing), soft, receptiv, bunătatea-iubitoare (loving-kindness), capitularea (letting go)
- Aspectul jucăuș, creativ, ușurința, bucuria, posibilitatea, spontaneitatea.
Găsiți-vă o ancoră pentru fiecare din aceste energii creative, Amintiți-vă o situație în care le-ați manifestat, o persoană pe care o puteți lua ca model pentru fiecare dintre ele. Cum arată curajul?
Găsiți-vă un model somatic al curajului, al puterii, apoi faceți același lucru pentru tandrețe și pentru jucăușenie ( există un astfel de cuvânt? Îl inventăm acum dacă nu.).
Pe măsură ce veți jongla cu aceste 3 resurse ele vă vor oferi fiecare noi
posibilități de transformare creativă.
#6 Adoptarea unor practici pentru
consolidarea schimbărilor realizate
Devenim ceea ce practicăm frecvent. Care sunt acele lucruri pe care vă
angajați că le veți practica?
Puteți practica anxietate, învinovățire sau puteți alege să practicați cea
mai bună versiune a voastră. Practicați împreună cu ceilalți. Creați comunități.
Mai jos îi puteți vedea pe cei 2 autori ghidând acest exercițiu:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu