Ziua #57 Fii impecabil în tot ceea ce spui

Acesta este primul legământ de care vorbește Miguel Ruiz în cărticica sa și mi se pare unul din cele mai puternice lucruri pe care le avem la dispoziție. Cuvântul este ca o sabie cu două tăișuri: poate crea sau poate distruge.

Adesea, dacă ciulim bine urechile la cuvintele pe care le utilizează cineva pentru a descrie o realitate sau o experiență trăită putem distinge structura pe care o impune acelei realități. Pentru că așa este, din păcate, în momentul în care am numit lucrurile, le aplicăm o etichetă și o sintaxă care vor afecta decisiv interpretarea pe care le-o dăm. Etichetele sunt implicit restrictive, niște cutiuțe înguste în care înghesuim o realitate adesea atotcuprinzătoare. Mai mult decât atât, mai putem și încurca borcanele câteodată.

Ce înseamnă pentru autor ideea de a fi impecabil în tot ceea ce spui poate fi puțin surprinzătoare la început. Aceasta spune că a fi impecabil (din latină pecatus= păcat, adică fără de păcat) în tot ceea ce spunem înseamnă ca ceea ce simțim, gândim sau spunem să nu fie împotriva noastră. Ne poziționăm împotriva noastră când ne judecăm și ne blamăm. Suntem impecabili atunci când ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre, fără a ne judeca și blama.

Let that sink for a while... fără să intrați într-o atitudine defensivă, evaluativă sau chiar critică.

Autorul este de părere că cel mai mare ”păcat” pe care îl putem comite este să ne respingem pe noi înșine.

Alte câteva moduri în care utilizăm cuvântul ca un instrument distructiv ar fi:

• Atunci când mințim în dialogurile cu ceilalți și, cu atât mai rău, cu noi înșine;
• Atunci când blamăm, găsim vină, îi blestemăm pe ceilalți;
• Atunci când plănuim să ne răzbunăm;
• Atunci când utilizăm cuvântul pentru a crea ură între diferiți oameni, între familii, între națiuni, între rase;
• Atunci când utilizăm cuvântul pentru a ne îngenunchea unii pe alții, a ne trage în jos, a induce frică și îndoială;
• Atunci când bârfim; etc

Cuvintele nu sunt doar niște simboluri sau niște sunete pe care le emitem. Ele sunt asemenea unor semințe care prind viață în solul fertil al minții noastre.  Ori de câte ori auzim o opinie și o credem, facem un legământ, în termenii lui Miguel Ruiz, iar aceasta devine parte din sistemul nostru de convingeri. Cuvintele unor persoane au o putere mai mare de a se sădi în noi pentru le credem fără discernământ. Mă gândesc aici la părinții noștri și la momentele din viața noastră în care noi am absorbit vorbele lor ca niște sugative pentru că nu aveam încă dezvoltată capacitatea de a alege grâul de neghină.

Din păcate și studiile de dată recentă au documentat faptul că o dată ce am auzit o informație, chiar dacă ea este ulterior dezmințită, ea continuă să ne influențeze deciziile și comportamentul la un nivel implicit.

Este nevoie, prin urmare, de un efort asiduu și constant de-a lungul vieții noastre să ne plivim grădinile interioare, exact așa cum o facem cu grădinile de legume sau flori, dacă vrem să cultivăm ceva roditor acolo. Iar unul din indicatorii ”producției” interne sunt cuvintele noastre.

Exercițiu

Luați-vă așadar această provocare perenă de a fi impecabili în tot ceea ce spuneți. Ca reper vă ofer din nou unul din cardurile realizate pe baza cărții lui Miguel Ruiz: