Spune-mi cu cine te împrietenești ca să-ți spun cine ești

Mă ajută cei de lângă mine să devin cât mai autentic?

Are the people in my life contributing to me becoming my most authentic self?

#după

Ce vrei să iei cu tine în minunata lume nouă de #după? Ce vrei să lași în urmă?

What would you like to take with you in the new normal world of #after coronavirus? What would you like to leave behind?

Ziua #60 Despre libertate și responsabilitate

Am găsit că nu este o zi mai bună să vorbesc despre aceste două lucruri care, deși nu pare evident, sunt totuși profund conectate. Probabil că multă lume trăiește azi gustul libertății mult așteptate, după luni de impoziții și restricții venite din exterior, de la autorități pe care le recunoaștem sau le respectăm mai mult sau mai puțin. 

Poate că pentru mulți nu neapărat autoritatea, cât îndreptățirea acesteia de a impune sancțiuni a fost motivul supunerii. Adică, pe treptele dezvoltării moralității, frica de pedeapsă, nu respectul pentru altceva a fost ceea ce i-a motivat.

         
Frica de pedeapsă este, însă, doar primul pas în dezvoltarea moralității, conform teoriei lui Laurence Kohlberg, reputat psiholog american care a extins observațiile lui Jean Piaget privind dezvoltarea. Edificiul de parcurs are multe alte stadii și nivele:

Sursă: Wikipedia

De când am citit cartea lui Erich Fromm, Fuga de libertate (sau Frica de libertate în unele traduceri) și mai apoi Psihoterapia existențială a lui Irvin Yalom, nu mă mai pot gândi la libertate fără să mă gândesc automat la responsabilitatea care vine o dată cu ea. Trăim într-o lume în care a devenit relativ mai ușor să ne luăm libertăți în raport cu lucrurile care au îngrădit generațiile anterioare și libertăți să facem ceea ce cei dinaintea noastră poate nici nu visau.

Poate mulți realizează că era de fapt mult mai simplu când traseul era mult mai bine predefinit, nu doar cel profesional, dar și cel personal. Nu erau atâtea dileme, întrebări, decizii de luat. Religia stabilea adesea codul de conduită și comunitatea pașii de urmat în viață.

Ei bine acum avem acea libertate care era doar o idee în mintea altora. Și realizăm cum pentru mulți dintre noi poate fi copleșitoare. Într-atât de copleșitoare, observa Fromm, încât să ne căutăm tot felul de alți stăpâni care să ne scape de asumarea responsabilității pentru modul în care ne utilizăm libertatea.

Exercițiu

Meditați câteva clipe la acești ”stăpâni” mai mult sau mai puțin vizibili, identificabili, pe care poate i-ați adoptat și voi acolo, în forul vostru interior.

Poate unul din acești stăpâni este chiar propria conștiință care s-a constituit acolo într-un critic interior, mai zbir decât o mie de zbiri:

”Autoritatea nu trebuie să fie o persoană sau o instituție exterioară, ci poate apărea și ca autoritate interioară: datorie, conștiință, super-ego. A te supune ordinelor din afară pare nedemn de un om liber, prin urmare stăpânirea propriilor înclinații naturale ori dominarea unei părți a individului, natura lui, de către o alta, rațiunea, voința, conștiința (controlul impulsurilor), pare a fi esența libertății. Conștiința se pare că stăpânește cu o asprime tot atât de mare ca cea a autorităților exterioare, însă conținuturile ordinelor emise de aceasta nu sunt guvernate de cerințele eului individual, ci de cerințele sociale care își arogă demnitatea normelor etice. Dominația conștiinței poate fi chiar mai aspră decât cea a autorităților exterioare, deoarece individul consideră ordinele ei ca fiind ale sale. Cum s-ar putea revolta împotriva lui însuși?”

Fromm ne atrage atenția că dacă înainte autoritatea era bine definită, avea un chip și o poziție identificabilă în existența noastră, omul modern este confruntat cu o autoritate mult mai parșivă: autoritatea anonimă.

”În loc să dispară autoritatea a devenit invizibilă. În locul autorității fățișe, stăpânește autoritatea ”anonimă”. Aceasta se află sub masca simțului comun, a științei, a sănătății psihice, a normalității, a opiniei publice. Pare să nu întrebuințeze nici o constrângere, ci doar persuasiunea blândă, sugestii subtile care impregnează realmente întreaga noastră viață.

Autoritatea anonimă este mai eficientă decât autoritățile fățișe, deoarece nu se bănuiește niciodată că este un ordin care trebuie îndeplinit. E ca și cum ai fi ținta tirului unui inamic invizibil. Nu ai împotriva cui să ripostezi.”

Căutați să depistați autoritățile acestea mai viclene cărora le plătiți biruri. Chiar dacă nu suntem conștienți de ele, asta nu înseamnă că nu avem responsabilitatea de a face acel check in în fața oglinzii din când în când.

Cred că în aceste ultime două luni foarte multă lume a realizat cât de interdependenți suntem, cât de mult depindem ca și ceilalți să își ia libertăți cu responsabilitate. Iar de azi, cel puțin în România, balanța înclină din nou pe componenta de responsabilitate. Pentru că autoritatea aceea care a ținut lucrurile în frâu, tocmai și-a slăbit strânsoarea.

Mă bazez pe faptul că noi suntem urmașii celor care s-au adaptat și au supraviețuit înaintea noastră. Trebuie că avem în gene darul acesta al speciei. Reziliența, flexibilitatea, dibăcia necesară. Nu este întâmplător faptul că am supraviețuit în comunități, deși în adâncul sufletului știm fiecare că singuri am venit pe lume, singuri vom pleca de pe lume. De trăit, însă, e mai ușor și mai mishto #împreună.

Vă mulțumesc, prieteni, pentru că ați urmărit postările zilnice din acest ultime 2 luni 🤗. Sper că ați găsit în ele acele #resurse promise pe care să le puteți utiliza și în continuare pentru a face surf cu valurile vieții.

În perioada următoare voi reveni la un ritm puțin diferit al postărilor. Keep in touch!

Ziua #59 Nu face presupuneri

Dacă ne permitem să privim suficient de atent în propria ogradă vom observa că facem o grămadă de presupuneri în viața de zi cu zi. Mai mult decât atât, uităm că sunt doar presupuneri și le luăm de bune și de adevărate.

Așa cum spuneam și într-o postare anterioară, se pare că ne credem telepați, că avem acces la lumea interioară a celorlalți și facem presupuneri despre motivele din spatele comportamentelor acestora, despre ce gândesc și ce simt, apoi luăm lucrurile personal și reacționăm, la nimic altceva decât propriile noastre asumpții. Dacă m-ați întreba pe mine, aș zice că e o formă de nebunie pe care o practicăm la scară largă.

În psihologie se numește ”mind reading”, termen care din start ar trebui să ne pună în gardă în privința validității informațiilor jonglate. Dintr-un motiv sau altul suntem cu garda jos și in deep shit adesea când e vorba de această meteahnă a minții noastre.

Partea cea mai nashpa este că respectiva meteahnă își face de petrecanie cu noi tocmai în relațiile care ne sunt cele mai importante, cu oamenii care ne sunt cei mai dragi. Tocmai acolo venim cu pretenția ca celălalt să ne citească mintea ca și când ar fi o carte deschisă, pentru că ne iubește. Ar trebui să știe. Nu zic că nu ar trebui să depunem eforturi considerabile pentru a ne cunoaște partenerul, a-i afla visele, speranțele, fanteziile, top 3-ul nevoilor fundamentale. Vreau doar să zic că după ultimele studii se pare că nu suntem telepați încă sau chiar dacă am fost vreodată, nu mai suntem.

Oameni buni, este nevoie să ne apucăm să punem întrebări. Sigur că uneori nu punem întrebări pentru că nu vrem de fapt să auzim răspunsul pe care îl intuim. Nu vrem ca fantezia, visul nostru să ajungă brusc la un final dramatic. Nu vrem să ne confruntăm cu suferința aceea și atunci alegem să ne amăgim (a se citi mințim). Dar o parte din noi știe că ceva este putred în Danemarca. Deși aparent ne trăim visul, șansele sunt mari să trebuiască să îndurăm o suferință și mai mare când realizăm că ne-am pierdut și timpul living this lie. Recitiți postarea despre primul legământ: Fii impecabil în tot ceea ce spui. E valabil și pentru ”tot ceea ce îți spui”.

Și ca să vă ajut să transpuneți arta de a pune întrebări în practică, iată exercițiul de azi:

Ziua #58 Nu lua nimic personal

Oricât de mult ne-ar plăcea să credem că lumea se învârte în jurul nostru, nu este așa. Miguel Ruiz consideră că luăm lucrurile personal de multe ori din cauza faptului că suntem prinși în capcana importanței personale.

Fiecare persoană trăiește în propriul vis, creat de mintea ei, iar acest vis este cu siguranță diferit de visul meu sau al tău. Nimic din ceea ce face altcineva nu are legătură cu tine, continuă autorul. Are legătură cu el/ ea și cu visul lor.

Când luăm lucrurile personal facem presupunerea că ceilalți au acces la lumea noastră interioară, ceea ce nu este adevărat. Și noi, și ceilalți nu facem de multe ori decât să impunem celorlalți visul nostru despre lume.

Oricât ar părea că ni se adresează personal, ceea ce spune, face cineva nu are legătură cu noi înșine, ci cu legămintele din mintea persoanei respective, cu toate convingerile și schemele împământenite în mintea fiecăruia încă din copilărie, prin procesul numit educație.

Mai mult decât atât. Nimeni nu ne poate răni. Ne simțim răniți de ceea ce spune/ face cineva pentru că ceea ce spune/ face cineva atinge răni pe care le avem deja în noi.

Punctul nostru de vedere este adevărul nostru, dar poate nu și adevărul celuilalt. Iar uneori, chiar dacă este punctul nostru de vedere poate fi neadevărat.

Miguel Ruiz crede că oamenii au o adicție la suferință și că ne ”ajutăm” unii pe alții în menținerea acestei adicții.

Atunci când îi privim pe ceilalți așa cum sunt, fără să luăm lucrurile personal, nu putem să ne simțim răniți de ceea ce spun sau fac. Probabil fac acele lucruri pentru că se tem că cineva ar putea descoperi că nu sunt perfecți. Este dureros să ne dăm jos măștile sociale. Iar dacă cineva spune un lucru și face altceva, te minți singur dacă nu iei în considerare acțiunile persoanei. Să recunoaștem acest adevăr despre altcineva sau despre noi înșine poate fi dureros, însă ne scutește de și mai multă suferință emoțională.

Atunci când nu luăm nimic personal ne eliberăm de nevoia de a ne încrede în ceea ce spun/ fac ceilalți și a ne asuma responsabilități care nu sunt ale noastre. Singura responsabilitate pe care o avem este în raport cu propriile alegeri. Putem umbla prin lume cu inimile deschise, putem cere ce avem nevoie, putem spune da sau nu fără a ne simți vinovați. Putem să ne urmăm dorințele inimii și să trăim pacea interioară chiar și în mijlocul haosului.

Mie îmi sună bine opțiunea aceasta, ce ziceți?

Și exercițiul de azi:

Ziua #57 Fii impecabil în tot ceea ce spui

Acesta este primul legământ de care vorbește Miguel Ruiz în cărticica sa și mi se pare unul din cele mai puternice lucruri pe care le avem la dispoziție. Cuvântul este ca o sabie cu două tăișuri: poate crea sau poate distruge.

Adesea, dacă ciulim bine urechile la cuvintele pe care le utilizează cineva pentru a descrie o realitate sau o experiență trăită putem distinge structura pe care o impune acelei realități. Pentru că așa este, din păcate, în momentul în care am numit lucrurile, le aplicăm o etichetă și o sintaxă care vor afecta decisiv interpretarea pe care le-o dăm. Etichetele sunt implicit restrictive, niște cutiuțe înguste în care înghesuim o realitate adesea atotcuprinzătoare. Mai mult decât atât, mai putem și încurca borcanele câteodată.

Ce înseamnă pentru autor ideea de a fi impecabil în tot ceea ce spui poate fi puțin surprinzătoare la început. Aceasta spune că a fi impecabil (din latină pecatus= păcat, adică fără de păcat) în tot ceea ce spunem înseamnă ca ceea ce simțim, gândim sau spunem să nu fie împotriva noastră. Ne poziționăm împotriva noastră când ne judecăm și ne blamăm. Suntem impecabili atunci când ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre, fără a ne judeca și blama.

Let that sink for a while... fără să intrați într-o atitudine defensivă, evaluativă sau chiar critică.

Autorul este de părere că cel mai mare ”păcat” pe care îl putem comite este să ne respingem pe noi înșine.

Alte câteva moduri în care utilizăm cuvântul ca un instrument distructiv ar fi:

• Atunci când mințim în dialogurile cu ceilalți și, cu atât mai rău, cu noi înșine;
• Atunci când blamăm, găsim vină, îi blestemăm pe ceilalți;
• Atunci când plănuim să ne răzbunăm;
• Atunci când utilizăm cuvântul pentru a crea ură între diferiți oameni, între familii, între națiuni, între rase;
• Atunci când utilizăm cuvântul pentru a ne îngenunchea unii pe alții, a ne trage în jos, a induce frică și îndoială;
• Atunci când bârfim; etc

Cuvintele nu sunt doar niște simboluri sau niște sunete pe care le emitem. Ele sunt asemenea unor semințe care prind viață în solul fertil al minții noastre.  Ori de câte ori auzim o opinie și o credem, facem un legământ, în termenii lui Miguel Ruiz, iar aceasta devine parte din sistemul nostru de convingeri. Cuvintele unor persoane au o putere mai mare de a se sădi în noi pentru le credem fără discernământ. Mă gândesc aici la părinții noștri și la momentele din viața noastră în care noi am absorbit vorbele lor ca niște sugative pentru că nu aveam încă dezvoltată capacitatea de a alege grâul de neghină.

Din păcate și studiile de dată recentă au documentat faptul că o dată ce am auzit o informație, chiar dacă ea este ulterior dezmințită, ea continuă să ne influențeze deciziile și comportamentul la un nivel implicit.

Este nevoie, prin urmare, de un efort asiduu și constant de-a lungul vieții noastre să ne plivim grădinile interioare, exact așa cum o facem cu grădinile de legume sau flori, dacă vrem să cultivăm ceva roditor acolo. Iar unul din indicatorii ”producției” interne sunt cuvintele noastre.

Exercițiu

Luați-vă așadar această provocare perenă de a fi impecabili în tot ceea ce spuneți. Ca reper vă ofer din nou unul din cardurile realizate pe baza cărții lui Miguel Ruiz:

Ziua #56 4 legăminte

Azi mi-am propus să vă vorbesc despre cărticica lui Miguel Ruiz intitulată Cele patru legăminte și ideile pe cât de simple în aparență, pe atât de puternice pe care ni le propune. În esență autorul vorbește de 4 legăminte pe care dacă le respectăm șansele sunt mari să ne meargă bine în lume și să ne înțelegem bine cu ceilalți și cu noi înșine. Daaar, așa cum ar spune Jon Kabat-Zinn, simplu nu înseamnă că este și ușor de făcut.

Întâi să vedem care sunt cele 4 legăminte. Brace yourselves!

#1 Fii impecabil în tot ceea ce spui.

#2 Nu lua nimic personal.

#3 Nu face presupuneri inutile.

#4 Fă întotdeauna tot ce-ți stă în puteri.

Simplu, nu? Foarte.

Aș vrea să încep cu ultimul. În cărticica lui autorul ne explică ce vrea să spună cu asta. Ce înseamnă, așadar, să facem tot ce stă în puteri, nici mai mult, nici mai puțin. Păi uneori poate însemna să producem ceva de o calitate superioară, însă alteori, când suntem epuizați, tracasați, stresați s-ar putea să însemne că abia vor reuși să ajungem într-o singură bucată acasă. ”Tot ce ne stă în puteri”, cu alte cuvinte, nu este mereu același lucru.

Autorul explică mai departe de ce nu e bine să facem mai mult decât ne stă în puteri la un moment dat. Dacă facem mai mult decât ne stă în puteri la un moment dat vom consuma mai multă energie decât este necesar și la final our best s-ar putea oricum să nu fie de ajuns. Când exagerăm, ne secăm organismul de energie, ne luptăm cu noi înșine și ne va lua în cele din urmă mai mult timp să ne realizăm obiectivul.

Dacă facem mai puțin decât ne stă în puteri ne supunem la frustrări, auto-critici, sentimente de vinovăție și regrete.

Singura cale prin care putem să ajungem să nu ne criticăm și să nu acumulăm regrete este să facem tot ce ne stă în puteri în orice circumstanță.

A face tot ce ne stă în puteri înseamnă să acționăm, nu pentru că ne dorim recompensa pe care ne-o aduce acțiunea, dar urâm de fapt acțiunea, cum face multă lume care merge la serviciu, dar urăște asta și așteaptă pe nerăsuflate weekendurile, vacanțele. În felul acesta nu facem decât să opunem rezistență acțiunii (în acest caz muncii pe care o facem) și astfel, totul devine greu, iar noi nu facem tot ce ne stă în puteri în situația respectivă și ceea ce simțim este un lung șir de frustrări.

Acțiunea este cea care ne permitem să trăim din plin. Inacțiunea este un mod de a nega viața. Dacă este să exprimăm ceea ce suntem este nevoie să acționăm în acest sens. Altfel, toate acele idei pe care le avem vor rămâne în mintea noastră la nivel de vise frumoase. Practica ne transformă în maeștri.

Exercițiu

Partea cea mai drăguță este că pe lângă cărticică, există și un set de carduri pe care le putem utiliza pentru a transforma teoria în realitate în viața noastră. Mi-am permis să extrag un card și să vă invit ca pentru exercițiul zilei de azi să lucrați cu sugestia respectivă:

Mâine vă voi vorbi despre un alt legământ! Pe curând!

Ziua #55 Desenează o mandala

Mandala este un cuvânt sanskrit care ad literam înseamnă cerc. Mandalele apar în variate tradiții spirituale fiind utilizate în mai multe scopuri: exersarea concentrării atenției, facilitarea meditației sau chiar inducerea transei. 

Vitraliu Catedrala Notre Dame
Sursa: Wikipedia

Adesea mandalele sunt privite ca reprezentări ale cosmosului, întregului univers (cosmologia tibetană), a timpului (Kalachackra sau Roata timpului la maiași), reprezentări ale diferitelor aspecte ale iluminării (în buddhism). Și în creștinism apar forme asemănătoare mandalelor: crucea celtică, halourile sfinților, rozasele (ferestre circulare în formă de trandafir, împodobite cu vitralii). Forme similare de geometrie sacră se regăsesc și în motivele noastre populare din țesături sau în sculpturile tradiționale cum ar fi porțile sculptate din lemn din Maramureș. 

Mandalele mele preferate sunt mileurile croșetate.

Sursa: Pixabay

În psihologie, utilizarea mandalelor se leagă de numele lui Carl Gustav Jung, care le-a privit ca pe o reprezentare Sinelui, a întregului personalității noastre, care în principiu este armonios. Bazându-se pe propriile explorări în scopul înțelegerii inconștientului Carl Gustav Jung a observat că motivul cercului este ceva ce apare spontan, iar ceea ce desenăm în interiorul cercului ar reprezenta starea noastră interioară din acel moment. Jung credea că oamenii au impulsul de a desena mandale atunci când în interior se derulează un proces de creștere personală intensă. Apariția acestor forme în desenul persoanei ar semnifica, potrivit autorului, o re-echilibrare care are loc în interiorul psihicului. Mandalele ar servi atât o funcție de conservare, adică de restaurare a unei ordini anterioare, cât și o funcție creativă, dând expresie și formă la ceva ce nu există încă. Crearea mandalelor ar ajuta la stabilizarea, integrarea și reorganizarea vieții interioare (C.G. Jung, Man and His Symbols).

Exercițiu

Vă invit, așadar, să luați o coală A4 și să desenați un cerc cu un compas sau în lipsa acestuia cu orice obiect rotund. Permiteți-vă să vă confruntați cu golul pe care-l veți regăsi și simți, dacă vă permiteți, atunci când vă concentrați atenția spre interiorul cercului. Lăsați să prindă viață forme, culori, motive. Continuați până când aveți sentimentul că procesul s-a încheiat. Notați-vă câteva lucruri despre ce ați simțit în timpul realizării exercițiului, ce gânduri v-au trecut prin cap, ce amintiri sau orice altceva vi se pare relevant de notat.

Dacă vă este mult prea greu să faceți exercițiul în forma aceasta, de la zero, puteți începe prin a  descărca de pe internet o formă deja desenată pe care doar să o colorați. Nu toate mandalele sunt rotunde. Există și pătrate sau sub alte forme. Iată un exemplu:

 P.S. Sunt curioasă să văd ce mandale ați desenat 😊

Ziua #54 Love After Love by Derek Walcott

Azi vă propun să citiți și să digerați o poezie:

The time will come
when, with elation
you will greet yourself arriving
at your own door, in your own mirror
and each will smile at the other's welcome,

and say, sit here. Eat.
You will love again the stranger who was your self.
Give wine. Give bread. Give back your heart
to itself, to the stranger who has loved you

all your life, whom you ignored
for another, who knows you by heart.
Take down the love letters from the bookshelf,

the photographs, the desperate notes,
peel your own image from the mirror.
Sit. Feast on your life.

Aici o aveți și citită de Tom Hiddleston:

Ziua #53 Stări generative

Robert Dilts, autor, trainer și consultant în NLP și Stephen Gilligan, psiholog cu doctorat la Universitatea Stanford, unul din cei mai cunoscuți studenți al lui Milton Erickson, psihiatru, adevărat magician al hipnoterapiei, co-fondatori ai Asociației Internaționale pentru Schimbare Generativă (IAGC), ne propun un model prin care putem accesa stări generative cum le numesc ei, adică stări în care resursele noastre sunt accesibile, putând astfel facilita soluții creative.

Una din cele mai cunoscute cărți ale lor este Călătoria eroului/ The Hero's Journey:

Modelul propus de ei cuprinde un număr de 6 pași după cum urmează:

#1 Cultivarea unei stări creative, de deschidere

Căutați-vă un loc în care puteți fi cu voi înșivă, pe care puteți să-l luați în stăpânire ca fiind al vostru. Găsiți-vă o postură în care să vă puteți simți relaxați, deschiși și conștienți. Inspirați profund și spuneți-vă în gând sau cu voce tare:

Mă aduc pe mine înapoi la mine însumi/ însămi.

Mă aduc pe mine înapoi în legătură cu tot ce este bun în această lume.

Relaxați-vă corpul. Calmați-vă mintea. Simțiți-vă inima. Deschideți-vă spre puterea voastră creativă. Cel mai important lucru este să vă urmați propria respirație. Cel mai important lucru este să vă relaxați.

Acum vom ”planta” câteva semințe sau ingrediente pentru a facilita starea respectivă.

Prima sămânță: relaxarea totală a corpului

Nu vă comandați asta, nu vă impuneți asta, ci primiți această idee ca pe o sămânță căreia îi permiteți să se aprofundeze în voi înșivă: relaxarea totală a corpului.

A doua sămânță: calmul total al minții

A treia sămânță: deschiderea inimii

Simțiți cum inima se deschide profund, în siguranță spre lume.

A patra sămânță: o viziune pozitivă

Permiteți-vă să simțiți o viziune pozitivă a ceea ce doriți să creați în viața voastră, cu persoana iubită, cu ceilalți și păstrați această viziune pozitivă în inima voastră.

A cincea sămânță: azi aduc pe lume această viziune.

#2 Intenția creativă

Ce dorim să realizăm?

Ceea ce autorii numesc intenție creativă nu este același lucru cu un scop rigid. Mai ales în aceste momente pline de incertitudini dacă ne fixăm în mod rigid asupra unui scop anume, asupra unei anumite forme în care vrem să se petreacă lucrurile, s-ar putea ca exact acest lucru să ne creeze probleme, obstacole, provocări, dezamăgiri.

Avem nevoie de o focalizare clară pe schimbare care să ne confere în același timp foarte multă flexibilitate.

În starea resursă de centrare, deschidere, conexiune dezvoltată la punctul #1 concentrați-vă atenția pe întrebarea: Ce acțiune creativă pot realiza pentru a mă ajuta pe mine și pe ceilalți?

Nu vă străduiți să oferiți un răspuns, ci lăsați răspunsurile să apară. De obicei răspunsurile ne pot veni în mai multe forme:

a) Cuvinte- Care ar fi câteva moduri foarte simple în care ați putea face o schimbare creativă, ce ați putea face? (formulați o propoziție din maxim 5 cuvinte)

b) Imagini- Ce imagine mentală puteți începe să vă formați? (poate fi o imagine concretă a ceea ce puteți face, în care vă vedeți pe voi înșivă cum realizați o acțiune pozitivă sau o imagine simbolică, metaforică)

c) Gesturi- Care ar fi un gest, o mișcare corporală care ar exprima acea intenție (realizați gestul respectiv cu corpul)

#3 Conexiunea cu fluxul creativ

Cum aducem viziunea respectivă în lume? Cum putem cultiva o stare generativă, puternică, performantă? Răspuns: Prin conectarea la propriul centru, la intenția pozitivă, la resurse.

Realizați acest pas al exercițiului stând în picioare.

# Conectarea cu centrul ființei

Sunt conectat cu centrul ființei mele.

Vreau să aduc în lume ceva.

Respir profund.

Sunt deschis.

Continuați să vă focalizați atenția până când simțiți că sunteți la un scor de cel puțin 7 din 10 conectat cu propria ființă.

Îmi aduc mâinile spre centru.

Îmi iau timpul necesar pentru a mă sincroniza cu mintea, corpul, lumea.

# Găsiți o postură sau o mișcare care să simbolizeze ideea: îmi iau un angajament să aduc ”...” în lume.

Voi aduce ”...” în lume.

Evitați formulări de tipul: sper să reușesc, voi încerca, ar fi drăguț să...

# Cine vă poate spijini? (angajamentul pentru acțiune+resursele din comunitate)

Sunt deschis la toate persoanele, lucrurile, locurile, condițiile, mentorii care m-ar putea sprijini și susține să fac asta.

# Mențineți în același timp în atenție aceste 3 conexiuni (la o intensitate de minim 7/10 pentru cele mai bune rezultate):

1.  Conexiunea cu centrul ființei voastre
2. Conexiunea cu angajamentul vostru față de intenție
3. Conexiunea cu câmpul resurselor care v-ar putea susține

#4 Acțiunea

Concentrați-vă acum pe propriul corp și impulsul spre acțiune care poate s-a născut deja.

Când ne aflăm într-o astfel de stare generativă și trecem la acțiune este util să avem o linie a timpului. Faceți pași pe linia imaginară a viitorului gândindu-vă care ar putea fi primul pas, al doilea, al treilea. Linia respectivă a timpului poate fi doar în imaginația voastră sau puteți efectiv face fizic câțiva pași în față menținându-vă atenția concentrată pe intenție: Ce vreau să creez?

Cheia stării generative este faptul că nu este doar o stare mentală, cognitivă. Este nevoie să creăm o întreagă poveste în care ne punem pe noi înșine în acel viitor pe care dorim să-l creăm. Nu doar ne gândim la el sau vorbim despre el. Ne proiectăm acolo, ne teleportăm acolo astfel încât vedem deja cu ochii aceia, auzim ce am auzi dacă am fi acolo, simțim ce am simți dacă am fi acolo.

Este nevoie să repetăm acest proces pentru fiecare pas pe care ni-l imaginăm. Dacă ar fi să fac acel pas, care ar fi starea mea atunci? Ce ar fi acolo? Ce observ? Ce se petrece? Ce văd? Ce aud? Ce spun? Ce fac? Care este imaginea care reprezintă primul pas? Ce fel de imagine este? (obișnuită, simbolică)

Găsiți o mișcare a corpului, un gest, o postură care să reprezinte acel pas.

Continuați în aceeași manieră cu pasul doi, trei și așa mai departe identificând de fiecare dată cuvintele, imaginea, gestul corespunzător.

Conexiunea cu centrul

Intenție

Resurse

Acțiune

Exersare frecventă

Transformarea obstacolelor

#5 Transformarea obstacolelor interioare sau exterioare

Acesta mi se pare unul din cei mai interesanți pași ai modelului.

Evident, pe măsură ce avansăm pe calea noastră creativă vom întâlni obstacole. Și cu cât este mai mare provocarea, cu atât mai mari sunt obstacolele.

Atunci când pășim pe un teritoriu nou ne vom întâlni cu propriile răni emoționale, temeri care ne vor trage înapoi, ne vor deturna. Ceea ce autorii ne propun este să ne conectăm cu aceste obstacole în loc să încercăm să le evităm și să le aducem în interiorul stării de conectare cu centrul ființei noastre pentru a le transforma în resurse.

Observați-vă acolo unde sunteți pe calea spre intenția voastră.

            Vreau să creez asta.

            Am făcut un angajament să trec la acțiune.

Observați unde anume vă simțiți închiși, blocați, unde simțiți anxietate, unde simțiți că atenția voastră este distrasă și spuneți: ”Interesant! Aici este zona cea mai profundă a creativității mele.”

În zonele în care simțiți o ezitare: ”Vreau să aduc ”...” în lume, dar...” atingeți-vă acea zonă a corpului unde simțiți ezitarea, blocajul, teama, amorțeala, orice este acolo și aduceți acea senzație în contact cu starea de conectare cu centrul ființei voastre. Spuneți acelei senzații: ”Bine ai venit! Îți ofer un loc în echipă!” Continuați să invitați senzația respectivă să se simtă acasă în voi înșivă până când simțiți o schimbare la nivelul acesteia.

Creați un spațiu, o ”cameră de oaspeți” în care puteți fi cu orice este acolo fără a fi necesar să vă identificați cu acel lucru, să vă luptați cu el sau să vă străduiți cu tot dinadinsul să scăpați de el.

De îndată ce avem acel spațiu în care o putem conține și putem fi cu acea senzație poziționați într-o stare de conectare cu centrul ființei noastre putem aduce alte resurse în întâmpinarea acesteia. Dacă întâmpinăm un obstacol exterior cu un obstacol interior avem o problemă imposibil de rezolvat. Dar dacă întâmpinăm un obstacol exterior cu resurse interioare avem o provocare rezolvabilă probabil.

Cu toții ne-am născut cu 3 energii creative arhetipale consideră autorii:     

• Puterea interioară, curajul, angajamentul, siguranța, determinarea;
• Tandrețea, gentilețea, aspectul hrănitor (nurturing), soft, receptiv, bunătatea-iubitoare (loving-kindness), capitularea (letting go)
• Aspectul jucăuș, creativ, ușurința, bucuria, posibilitatea, spontaneitatea.

Găsiți-vă o ancoră pentru fiecare din aceste energii creative, Amintiți-vă o situație în care le-ați manifestat, o persoană pe care o puteți lua ca model pentru fiecare dintre ele. Cum arată curajul?

Găsiți-vă un model somatic al curajului, al puterii, apoi faceți același lucru pentru tandrețe și pentru jucăușenie ( există un astfel de cuvânt? Îl inventăm acum dacă nu.).

Pe măsură ce veți jongla cu aceste 3 resurse ele vă vor oferi fiecare noi posibilități de transformare creativă.

#6 Adoptarea unor practici pentru consolidarea schimbărilor realizate

Devenim ceea ce practicăm frecvent. Care sunt acele lucruri pe care vă angajați că le veți practica?

Puteți practica anxietate, învinovățire sau puteți alege să practicați cea mai bună versiune a voastră. Practicați împreună cu ceilalți. Creați comunități.

Mai jos îi puteți vedea pe cei 2 autori ghidând acest exercițiu:

Ziua #52 Meditația inimii

O altă formă în care ne putem conecta cu experiențe înălțătoare am găsit-o tot la Tony Robbins și se numește ”Heart Meditation”. Călătoria pe care ne-o propune Tony sună cam așa:

Vom face acum o călătorie în spațiul emoțional al recunoștinței. Puneți palmele în zona inimii, închide ochii și simte-ți inima fizică pulsând, respiră profund și simte-ți inima pulsând cu aer proaspăt, simte puterea inimii tale, tăria ei, simte recunoștință pentru inima ta și pentru toate momentele în care te-a ghidat în viață să dăruiești și să fii bună și iubitoare.

Amintește-ți că nu a trebuit să cumperi inima asta, să o câștigi, cineva te-a iubit atât de mult încât a ales să-ți ofere darul vieții fără ca tu să faci nimic pentru asta. Ai primit acest dar de preț gratuit când te-ai născut. Atâta timp cât bate, înseamnă că ești în viață.

Acum adu-ți aminte de un moment din viața ta pentru care ești profund recunoscătoare. Poți alege orice moment din copilărie, din adolescență sau din viața adultă... un moment pentru care ești profund recunoscătoare.

Inspiră profund în adâncul inimii, pătrunde în acel moment și privește ce ai văzut atunci, ascultă ce ai auzit atunci și permite-ți să simți ceea ce ai simțit atunci, acum, în acest moment.

Simte recunoștința, simte acel moment sacru în care te-ai simțit binecuvântată. Absoarbe-l în inima ta.

Caută acum înăuntrul tău și adu-ți în minte o altă amintire pentru care ești recunoscătoare. Poate fi orice moment, adu-1 în inima ta și pune-1 alături de primul. Pătrunde în acest moment și simte puterea lui și simte că ești cu adevărat norocoasă pentru că ai avut privilegiul să-l trăiești.

Iar acum adu-ti în minte un al treilea moment. Acest moment ar putea fi o coincidență fericită. Tuturor ne place când se întâmplă ceva bun pur și simplu întâmplător pentru că nu a trebuit să facem nimic pentru a produce asta. Pur și simplu s-a întâmplat!

Ai întâlnit pe cineva, te-ai dus undeva și asta a dat naștere la ceva minunat în viața ta: o persoană, o relație, ceva ce ai înțeles, o schimbare.

Pătrunde în sentimentul recunoștinței și permite-ți să-l schimbi.

Fă o călătorie printre toate momentele pentru care ești recunoscătoare, simte fiecare moment în corpul tău ca și când ai fi din nou acolo.

Amintește-ți acum momente de care ești mândră. Vom face asta foarte repede. Caută în memorie un moment de care ești foarte mândră și permite-ți să-l retrăiești acum. Adu-ți aminte de un moment de care ești mândră, poate legat de copiii tăi sau de tine, adu acel moment în inima ta... un moment de care ești mândră... respiră ca atunci când ești mândră și recunoscătoare.

Gândește-te la ceva ce ai realizat în viața ta, ceva mic sau măreț de care ești mândră și adu acel moment în inima ta.

Gândește-te la un moment romantic, senzual sau sexy și adu-1 în inima ta. Pune-1 lângă care ești mândră și lângă cele pentru care ești recunoscătoare. Un moment sexy, senzual, romantic.

Adu-ți aminte de un moment în care ai râs din tot sufletul, poate ceva ce a fost atât de comic și distractiv, amintește-ți de un astfel de moment în care erai cu familia sau cu prietenii, un moment care este magic pentru tine. Adu-l și pe acesta în inima ta și pune-l alături de toate celelalte. Adu-ți aminte acum de un moment în care ai fost foarte, foarte entuziasmată de ceva. Scoate sunetele pe care le faci atunci când ești entuziasmată! Simte entuziasmul în corpul tău!

Iar acum ia momente din viitor, momente în care ai reușit să obții ceva ce ți-ai propus demult, momente de entuziasm, de succes, de împlinire. Adu-le rapid în inima ta, adu-le înăuntru, iar în final spune cuvântul ”DA”. Spune ”DA”! Spune ”DA”! Spune ”DA”!

Pentru cei care vă descurcați cu limba engleză vă atașez mai jos o înregistrare cu Tony Robbins ghidând această meditație. Pe viitor îmi propun să înregistrez această meditație ghidat de mine în limba română.

Ziua #51 Conectarea cu stări înălțătoare (What you advertize to yourself?)

Știm cu toții că o modalitate de a băga oamenilor idei în cap sunt reclamele comerciale. Este o întreagă știință în spate, cum e mai bine să fie făcute și prezentate oamenilor. Dar ceva ce putem observa cu ochiul liber este faptul că ele sunt repetate destul de des. 

Nu știu dacă v-ați pus vreodată problema că un proces similar se derulează permanent în mintea noastră. Adică ne aducem pe ecranul minții anumite idei, imagini. Uneori petrecem o seară întreagă derulând again and again aceeași situație, aceeași conversație. Ei bine efectul nu este deloc diferit de acela al reclamelor publicitare, doar că de data aceasta noi suntem autorii. Care e efectul? 

Depinde de ce fel de imagini și idei rulăm. Dacă sunt scenarii catastrofice o să ne creăm o stare intensă de anxietate sau chiar de panică. Dacă sunt de tipul lipsă de valoare, lipsă de ajutor, lipsă de speranță, ce am avut și ce am pierdut o să ne creăm o stare depresivă și nu vom mai avea chef și plăcere să facem nimic, ba chiar s-ar putea să începem să ne întrebăm dacă merită să mai trăim. Dacă ne concentrăm pe modul în care ceilalți nu ne respectă, ne calcă în picioare o să ne creăm o stare de furie. Cam în aceste registre de negativitate operăm. 

Întrebarea mea este de ce nu utilizăm această strategie pentru a ne oferi alte filme mentale? De ce nu ne facem alt tip de publicitate mentală? 

Nu am un răspuns bun la această întrebare, dar știu, așa cum vă spuneam și în postarea anterioară, că sunt oameni care fac asta și o fac la modul deliberat și cel puțin cu aceeași frecvență cu care suntem expuși la reclame comerciale pentru a obține cu totul alte stări și alte rezultate. 

Azi vă invit să exersați un ritual pe care Tony Robbins în face în fiecare dimineață, numit priming. 

Priming-ul (amorsajul) este un concept psihologic, un fenomen care descrie faptul că atunci când suntem expuși la un stimul și apoi la un alt stimul, primul stimul ne afectează răspunsul la al doilea. Îl amorsează, se spune. Acest fenomen a fost intens cercetat datorită impactului pe care îl poate avea asupra comportamentului și obiceiurilor noastre. 

Într-un studiu publicat în 2008 în revista Science de Lawrence E. Williams și John A. Bargh se arată cum simplul fapt că experimentatorul le-a cerut participanților să-i țină puțin cafeaua care putea fi caldă sau rece a influențat evaluarea pe care au făcut-o unei persoane descrise într-un text care li s-a dat de citit ulterior. Toți au citit aceeași descriere, dar cei care au ținut cafea caldă au evaluat persoana ca fiind mai fericită, mai generoasă și mai sociabilă decât cei care au ținut o cafea rece care au văzut persoana ca nefericită, iritabilă și egoistă. 

Cred că ne este foarte ușor tuturor să ne amintim momente în care fiind obosiți, iritați din anumite motive am avut reacții exagerate la problem minore. Este ceea ce se numește amorsaj emotional. 

Sau un moment în care fiind îndrăgostiți aveam impresia că toată lumea este a noastră. 

Ideea este că gândurile, emoțiile noastre pot fi amorsate de factori de care nici nu suntem foarte conștienți, cu un impact semnificativ asupra performanței noastre în alte aspecte ale vieții. Din acest motiv nu este o idee bună să lăsăm la întâmplare ce ne amorsează. 

Așadar, vă propun să vă faceți și voi ritualul de dimineață pe care-l practică zilnic Tony Robbins prin care să începeți ziua într-un anumit mod, care să seteze tonul zilei încă din start. 

Pași 

#1 Găsiți-vă un loc liniștit unde puteți sta așezați cu spatele drept, cu ambele picioare pe pământ/ podea, cu gâtul lungit ca și când ați avea o frânghie în vârful creștetului care este agățată de tavan și vă trage puțin în sus. 

#2 Efectuați câteva seturi de exerciții de respirație timp de aproximativ 1 minut (vezi video) 

#3 Așezați-vă palmele în dreptul inimii. Efectuați respirația inimii pentru 30 de secunde (vezi video) 

#4 Gândiți-vă la 3 trei lucruri pentru care sunteți profund recunoscători. Imaginați-vă primul lucru și puneți-vă cu toate simțurile în imagine. După aproximativ un minut imaginați-vă al doilea lucru, apoi al treilea. Al treilea lucru ar putea fi un lucru mărunt cum ar fi zâmbetul unui copil sau un moment în care cineva ți-a spus un ”mulțumesc” din suflet. Chiar și în zilele proaste putem găsi așa ceva de care să ne amintim. (3 minute) 

#5 Vizualizați o lumină albă sau galbenă care vă cuprinde întregul corp, întreaga ființă aducându-vă liniște, iubire, vindecare. Observați cum curăță și îndepărtează toate problemele. Cereți luminii să vă dea putere și să vă întărească. (1-2 minute) 

#6 Trimiteți toată energia aceasta liniștitoare, iubitoare, vindecătoare celorlalți: familiei voastre, oamenilor dragi, clienților, prietenilor sau chiar și străinilor sau oamenilor pe care i-ați întâlnit doar o dată în viață. (1-2 minute) 

#7 Gândiți-vă la 3 rezultate sau 3 scopuri pe care vreți cel mai mult să le realizați, lucruri care v-ar entuziasma și v-ar bucura cel mai mult când le veți realiza. Cum anticipați că vă veți simți când veți obține acel lucru, când veți ajunge acolo? Puneți-vă în acea imagine și permiteți-vă să sărbătoriți sentimentul reușitei, împlinirii, mulțumirii, mândriei. Ca și în cazul recunoștinței luați fiecare scop, rezultat pe rând și experiențiați fulminant sentimentul succesului (3 minute) 

#8 Luați-vă cât timp aveți nevoie pentru a vă mișca corpul și a reflecta asupra exercițiului. Observați starea creată și rămâneți în ea cât mai mult timp pe parcursul zilei.

Ziua #50 Ce vânăm de fapt când alergăm după verzi și uscate?

Dacă întrebi oamenii ce-și doresc în viață vor numi o serie de lucruri: bani, mașini, case, o relație, copii, vacanțe și lista poate continua. Noi nu ne dorim de fapt aceste lucruri.

O să mă contraziceți. Cum să nu?

Nu. Ne dorim starea pe care sperăm să o trăim atunci când vom avea acele lucruri. Unii ajungem să ne condiționăm fericirea, împlinirea, liniștea de dobândirea acelor lucruri. De câte ori nu ați auzit: ”Îmi doresc un copil pentru ca să mă simt împlinită ca femeie.” sau ”Voi putea fi fericit când voi avea casa mea.” Și deși asta se propovăduiește de către societate, că un copil împlinește o femeie, ce ne facem când nu ne umple golul acela interior aducerea pe lume a unui copil? Ba chiar vine la pachet cu o serie de chestii nashpa cum ar fi: nopți nedormite, griji, responsabilități. În plus, bietul copil habar nu are că s-a născut cu această misiune imposibilă de îndeplinit, să te împlinească pe tine.

Chiar dacă nu aderați în totalitate la ceea ce vă propun, bear with me. O să mă străduiesc să explic de ce este important să stăruim puțin asupra ideii de stări.

Se atribuie de obicei lui Einstein textul: ”O problemă nu poate fi rezolvată de la același nivel la care a fost creată.” De aici trebuie să deducem că este nevoie să ieșim cumva din starea generatoare a problemei și a ne conecta cu o altă stare în care avem mai mult acces la resurse, potențialități sau pur și simplu la o perspectivă diferită.

Sunt multe lucruri pe care nu le putem controla însă, așa cum observa Thoreau ”To affect the quality of the day, that is the highest of arts.” De multe ori oamenii se ghidează după chef, care este o stare, sau după starea vremii și consideră că sunt meteo-sensibili și într-o zi cu ploaie nu pot funcționa optim.

Nu-mi amintesc când exact, dar am decis la un moment dat că starea mea nu depinde de vreme. Iar această decizie s-a generalizat și la alte aspecte: că este zi de muncă sau de weekend sau de vacanță, că este luni sau sâmbătă, că e pandemie sau nu.

Cred că este unul din cele mai importante lucruri pe care le-am realizat.

În psihologie se vorbește mult despre conceptul de stare. Dar în această postare vreau să mă refer la o anumită categorie de stări pe care le putem trăi, niște stări speciale în care ne depășim, chiar dacă temporar, limitările obișnuite și în care putem avea performanțe ieșite din comun sau putem găsi soluții creative la problemele sau dificultățile cu care ne confruntăm.

Primul autor la care mă voi referi este Abraham Maslow. Reprezentant de seamă al curentului umanist, a propus conceptul de experiențe de vârf definite astfel:

”... un episod sau val brusc, în care toate potențialele persoanei curg împreună într-un mod orientat spre scop și foarte gratificant, în care persoana este mai integrată și mai puțin scindată, mai deschisă la experiență, în care persoana își exprimă mai mult natura sau firea, este mai spontană și mai expresivă, mai funcțională, mai creativă, mai plină de umor, își transcende eul, este mai puțin dependentă de instincte etc. În aceste perioade persoana devine mai mult ea însăși, mai puternică în actualizarea capacităților proprii, mai aproape de esența Ființei ei, mai plenar umană...” A. Maslow- Toward a Psychology of Being

Nu-i așa că ar fi interesant să putem cultiva astfel de stări? Ei bine, sunt oameni care fac deja asta. O să vă spun și cum, dar înainte să fac asta vreau să vă vorbesc despre un alt psiholog, mai cunoscut poate decât Maslow, Mihaly Csiksentmihalyi și conceptul propus de acesta numit flux.

Starea de flux este o experiență în care avem senzația că realizăm acțiuni fără efort, în care suntem atât de concentrați încât nu mai observăm lucrurile fără rost, suntem perfect concentrați pe ceea ce facem, suntem în contact direct cu fluxul viu al vieții, îngrijorările, timpul parcă nu mai există, abilitățile și provocările sunt într-un echilibru perfect astfel încât performanța curge.

Dacă vă scotociți mințile sigur găsiți o astfel de experiență și în memoria voastră, o experiență în care lucrurile au mers strună. Amintiți-vă apoi ce elemente au jucat un rol important acolo în a vă facilita trăirea experienței, aprofundarea acesteia. Cum ați simțit experiența în corp? Care au fost momentele pregătitoare, cum v-ați simțit după ce s-a încheiat? Ce aspecte ale experienței ați integrat în viața de zi cu zi? Ce aspecte au rămas inaccesibile după ce experiența s-a finalizat?

Una din experiențele mele de vârf a fost când am mers pe cărbuni încinși la unul din evenimentele lui Tony Robbins- Unleash the Power Within. Aș putea să zic că Tony Robbins este un maestru al generării de stări cu totul speciale participanților la evenimentele lui. Dincolo de exercițiile propriu-zise întregul eveniment este un adevărat spectacol de lumini, sunete și desigur...provocări.

Cred că ceea ce am luat cu mine din experiența cu mersul pe cărbuni încinși 🔥🔥🔥este că limitele nu sunt cele pe care mintea noastră le crede. Un câmp larg de posibilități s-a deschis și nu s-a mai închis niciodată în mintea mea. 

Din acest motiv vă încurajez să invitați astfel de stări speciale în viața voastră. Vă voi da câteva idei cum în postările următoare. Azi vă las o înregistrare cu Tony Robbins în care ne explică importanța stărilor pe care le cultivăm: