Ziua #7 Trenurile minții

Azi vă propun un exercițiu care are de-a face cu gândurile care se plimbă constant prin mintea noastră și care reușesc să ne răpească în așa măsură încât pierdem contactul noi înșine, cu realitatea din jur și, în ultimă instanță, cu clipa de față. Ne trezim astfel cum duși cu gândul pierdem o grămadă de timp, nu suntem pe fază, ba mai mult, ne trezim angoasați de locurile prin care ne-au purtat filmele pe care ni le facem sau nostalgici, triști sau plini de regret chiar, datorită amintirilor pe care le-am răscolit astfel.

O altă lege contraintuitivă din domeniul psihicului este faptul că: Mintea nu face diferența între realitate și imaginație.

Sursa: https://www.flickr.com/

Nu mă credeți? Faceți acest simplu experiment: imaginați-vă cum mergeți la frigider, îl deschideți și luați o lămâie; dacă nu aveți lămâie în frigider, imaginați-vă cum dați o fugă până la magazinul din cartier (cu buletinul la voi și declarația pe proprie răspundere completată dacă este după 10 seara), cumpărați juma de kil de lămâi, veniți acasă, vă spălați bine pe mâini și vă dezinfectați, apoi luați o lămâie, o spălați bine, luați un cuțit și tăiați câteva felii; acum luați o felie și mușcați din ea cu curaj.

Ce senzații aveți în clipa asta? Probabil că ați simțit deja cum salivați, ați observat că aveți pe chip expresia facială specifică. Așadar, e suficient să ne gândim la ceva și putem simți efectiv în corp senzațiile corespunzătoare și starea subiectivă aferentă.

Disclaimer: am înțeles că lămâia nu ne ajută din păcate în confruntarea cu minunatul virus nou, nu era o invitație la a ne îndopa cu lămâi.

Dar în perioada aceasta unii au constatat că au nevoie să practice nu doar distanțarea socială/ fizică de ceilalți, ci și distanțarea socială/ fizică de frigider, mâncatul excesiv fiind o formă prin care multe persoane își gestionează emoțiile. Nu e deloc întâmplător faptul că mâncatul ne poate da un sentiment de calm, liniștire, dat fiind că alăptatul a presupus și statul la pieptul mamei, în îmbrățișarea aceea care de obicei este prototipul siguranței și al confortului pentru bebeluș și bebelușul din noi.

Așa că am ales să vă invit azi la o practică de bază din mindfulness propusă de Steven Hayes în cartea sa Get Out of Your Mind and Into Your Life, distanțarea de gânduri și privirea acestora fără a ne angaja în nici un fel în interacțiune cu ele, adică fără a le evalua, judeca, încerca să le oprim sau să le încurajăm în vreun fel.

Sursa: https://www.uihere.com/

Instrucțiuni: imaginați-vă că sunteți pe un pod sub care trec mai multe linii ferate; observați trei trenuri de marfă lente sau trei mocănițe (cred că nu e greu la viteza cu care circulă trenurile la noi); fiecare tren are o locomotivă și multe, multe vagoane, care par a nu se mai termina, trec încontinuu pe sub pod, într-un ritm lent, implacabil îndepărtându-se de tine; iar acum, uitându-te în jos la ele poți observa că primul îți poartă senzațiile, percepțiile și emoțiile: sunetele pe care le auzi, senzația din brațe sau picioare, bătăile inimii mai repezi sau mai lente sau poate neregulate, tristețea pe care o observi, o senzație de gol în stomac, o angoasă nedefinită, un parfum sau miros de mâncare, un gust etc. al doilea îți poartă gândurile: idei, evaluări, predicții, concepte, cuvinte, propoziții etc; al treilea duce cu el impulsurile de a acționa: tendința de a deschide repetat ușa frigiderului, impulsul de a mai ronțăi ceva, impulsul de te mai duce până la magazin pentru ceva aparent urgent și important, încercările eșuate de a nu te mai gândi la anumite lucruri, efortul de a nu mai butona compulsiv telecomanda, mâncărimea din degetele care vor să mai verifice încă o dată news feed-ul de pe Facebook,etc.

Petreceți cel puțin 3 minute privind vagoanele cum trec.

După expirarea celor 3 minute luați-vă jurnalul și notați într-un tabel cum este cel de mai jos ce ați observat stând pe pod în vagoane:

Senzații, percepții, emoții	Gânduri	Impulsuri spre acțiune

Dacă ați constatat că ați plecat la plimbare cu unul din trenuri/ un vagon anume, elaborați în special conținutul acestui vagon în jurnal. Acestea sunt de obicei conținuturile mentale care au capacitatea să ne răpească și tocmai în raport cu acestea e nevoie să ne dezvoltăm abilitatea de a ne reîntoarce pe pod, ori de câte ori observăm că ne-au luat iar cu japca.

Poate că ați observat că utilizez mereu cuvântul practică atunci când fac referire la aceste tehnici. Nu este întâmplător. Ele sunt foarte utile și produc efecte, dar nu sunt de unică folosință. Sunt parte dintr-un antrenament al minții. Și exact așa cum nu putem avea pretenția că ducându-ne o dată la sală sau făcând 20 de abdomene într-o zi e suficient pentru a avea o condiție fizică de invidiat, tot așa, și în domeniul mușchilor minții, este nevoie de perseverență în exersarea unor abilități pentru a avea rezultate.

Un alt aspect este că de multe ori cădem în capcana convingerii că dacă știm anumite lucruri este suficient ca ele să funcționeze. Nu este deloc așa. Chiar dacă știm o serie de tehnici și avem multe informații teoretice, asta ne va ajuta puțin spre deloc dacă nu suntem, cum îmi place mie să zic, trăitori. Dacă nu facem din ceea ce știm un mod de a fi, de a funcționa. În caz contrar tot ceea ce știm rămâne o poveste frumoasă, pe care ne-o spunem și ne îmbătăm în acest amor propriu al științei noastre, însă fără corespondent în realitate.