Ziua #10 Distanțarea de propriile gânduri

Azi vin cu o abordare care unora le poate părea și mai străină decât cele de dinainte: distanțarea de propriile gânduri. Majoritatea dintre noi suntem atât de obișnuiți cu produsele minții noastre și atât de scufundați în ele încât nu ne-am pus vreodată problema că le-am putea chestiona validitatea, valoarea de adevăr, valoarea pragmatică sau valoarea adaptativă. Le luăm pur și simplu de bune și ne conducem viața ca atare, uitând că nu ne-am mai curățat de secole lentilele acestor ochelari prin care privim lumea.

Nici măcar nu ne aducem aminte că perspectivele noastre asupra lucrurilor nu sunt decât niște ochelari pe care i-am pus cândva pe nas și i-am uitat acolo.

O să vă propun ceva scandalos mai ales pentru cei care pun mare preț pe gândurile și ideile lor și se bat în paloșele dezbaterilor pentru ele: să vă priviți gândurile ca un fel de gaz de eșapament al minții.

Nu contest valoarea limbajului și a gândirii, ele își au locul lor în procesul de rezolvare de probleme, luare de decizii etc. Vă propun să puneți distanță între voi și propriile gânduri pentru ca să le puteți observa mai bine pentru a descoperi altă regulă a funcționării minții care ne dă de furcă atunci când încercăm să facem evaluări asupra propriilor senzații și emoții.

Atunci când evaluăm un obiect din lumea externă, un ciocan de exemplu, ne putem imagina ce putem face cu el, putem face o serie de aprecieri legate de forma sau culoarea lui, utilitatea lui și putem de asemenea testa valabilitatea evaluărilor noastre: pot verifica dacă pot bate un cui în perete cu ciocanul respetiv.

În domeniul minții, însă, este mult mai dificil să facem asta. Să presupunem că cineva are un gând care nu-i dă pace: ”Nu sunt bun de nimic.” Cum putem testa asta? Mintea noastră poate găsi justificări pentru orice.

Puteți proba asta făcând un mic exercițiu: alegeți-vă un obiect din câmpul vizual și găsiți aspecte de criticat la el. Dacă persistați puțin veți observa că puteți găsi o serie de lucruri de criticat legat de orice obiect. Să nu mai vorbim de persoane.

Mai faceți un exercițiu dacă nu mă credeți. Rostiți în gând următoarea propoziție: ”Sunt perfect!” și așteptați câteva momente. Ce s-a întâmplat? Dacă sunteți ca noi restul, v-au venit imediat o grămadă de gânduri în cap din seria: ”Da de unde?!”, ”Am atâtea bube în cap!”

Ce vă propune această abordare inspirată din Terapia ACT (Acceptance and Commitment Therapy) este să vă uitați la propriile gânduri, nu prin ele la lume. Să vă permiteți să faceți acest pas înapoi pentru a putea vedea cum gândurile vă structurează modul în care vedeți lumea. Această tehnică, numită ”thought defusion” vă aduce pacea minții nu pentru că se încheie ostilitățile și conflictele interioare sau cu exteriorul cu ajutorul ei, ci pentru că vă ajută să sălășluiți în afara zonei de război.

Tehnica prezentată în postarea Trenurile minții este un prim pas în direcția aceasta.

Azi vă invit să practicați o tehnică de distanțare de gânduri care presupune obiectificarea acestora. Cu alte cuvinte, ce se cere de la noi este să ne privim propriile gânduri ca niște obiecte ale percepției, ca orice obiect din încăperea în care ne aflăm. O modalitate prin care putem face asta este să ne jucăm cu modalitățile senzoriale.

Instrucțiuni:

Începeți prin a alege o situație care vă dă bătăi de cap, vă produce o anumită suferință. Exemplu: ”Trebuie să stau închis în casă, când eu vreau să merg afară”.

Pentru câteva secunde, conectați-vă în plan interior cu situația (nu ar trebui să fie foarte greu dacă lucrați pe exemplul meu, suntem cu toții în contact cu situația aceasta).

Imaginați-vă cum luați această experiență cu tot ce trezește ea în voi și o puneți pe podea, la 1-2 metri în fața voastră.

De îndată ce experiența este la podea adresați-vă următoarele întrebări:

Dacă ar avea o culoare, ce culoare ar avea?

Dacă ar avea o dimensiune, ce dimensiune ar avea?

Dacă ar avea o formă, ce formă ar avea?

Dacă ar avea putere, câtă putere ar avea?

Dacă ar avea viteză, cât de rapidă ar fi?

Dacă ar avea o anumită textură, ce senzație mi-ar da?

Mai privește acum încă o dată obiectul de pe podea. Este o manifestare simbolică a suferinței tale. Vezi dacă ai putea să o lași mai moale cu lupta împotriva ei. Ce anume din ea crezi că nu poți suporta? La urma urmei, biata, nu are unde se duce, crezi că este atât de insuportabil să conviețuiești cu chestia asta de forma, culoarea, mărimea, textura asta?

Notează câteva impresii despre creatura aceasta pe care tocmai ai zămislit-o:

_________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________

Dacă simți că ai o rezistență, tendința de a te lupta cu ea, de a o bagateliza, de a o judeca, lasă toate acestea să existe, dar dă-le undeva la o parte. Alege rezistența și pune-o și pe ea pe podea lângă creatură.

Parcurge același proces și legat de rezistență sau orice altceva ai identificat acolo.

Îi invit pe cei cărora le place să deseneze/ picteze să facă o reprezentare grafică a creaturilor din mintea lor și să le posteze în comentarii. Mâine voi propune o abordare similară pentru cei care știu/ pot să cânte.

Vă recomand cartea lui Steven Hayes, Get Out of Your Mind and Into Your Life, de unde am adaptat exercițiul.