sâmbătă, 23 aprilie 2016

Despre granițe personale (episodul #6)


# 6 Înstrăinarea ca încălcare a unei granițe emoționale


  Foto credit: sophrosan.com


Încălcarea unei granițe nu se referă doar la aspectul intruziv. Există o altă variantă care este la fel de dureroasă, deși nu este invazivă: distanțarea, retragerea iubirii, încălcarea unei granițe emoționale prin îndepărtarea, înstrăinarea de cineva sau chiar de noi înșine.

            Existențialiștii spuneau că a fi împreună înseamnă de fapt a fi împreună în aceeași lume, iar a cunoaște ceva înseamnă a cunoaște în contextul aceleiași lumi.

Cum aș putea proceda pentru a înțelege lumea celuilalt?

Una din cele mai acute probleme ale omului modern este că și-a pierdut lumea- nu mai are parte de experiența comunității. David Bakan vorbește despre singurătatea epistemologică ca o pierdere a lumii care rezidă nu doar în lipsa unor relații interpersonale, a unei comunicări cu semenii, ci o singurătate care ne cuprinde la un nivel și mai profund decât cel al raportărilor sociale, o înstrăinare inclusiv față de natură. Este vorba de un sentiment vag, nearticulat și în parte refulat al necesității refacerii legăturilor cu lumea naturală, inclusiv cu propriul corp.

Existențialiștii consideră că persoana și lumea acesteia sunt una- constituie o structură unitară pe care au numit-o ”faptul de a fi în lume”. Acestă ”lume” cuprinde structura relațiilor semnificative prin care persoana există și participă la acest univers și include evenimentele trecute care îi condiționează existența și toate potențialitățile care se deschid în fața unei persoane. În acest context posibilitățile viitoare reprezintă cel mai important aspect al lumii oricărei ființe umane- prin ele omul ”construiește și modelează lumea”.  
Dar să știi că ești viu nu e echivalent cu a te simți viu.

Emoția este energie, prin urmare este imposibil ca una din persoane să simtă o emoție fără ca cealaltă să nu simtă și ea acea emoție, chiar dacă la un nivel mai scăzut (fenomenul rezonanței). În Mitwelt (lumea împărtășită) există în mod necesar un grad de rezonanță, iar dacă emoțiile altuia nu au un ecou în noi, asta se întâmplă pentru că ne-am blocat căile de acces. Întâlnirea cu un altul este o oportunitate de a participa la emoțiile și la lumea altcuiva pentru care ar trebui să fim recunoscători.

How do I turn myself on/off? Cum mă înstrăinez de mine/ de tine?
Orice ființă umană are nevoie să iasă din starea sa de auto-centrare și să intre în relație cu celelalte persoane. Atât participarea la lumea împărtășită, cât și neparticiparea implică riscuri. Dacă ești prea orientat spre exterior, riști să-ți pierzi identitatea. Însă creșterea și dezvoltarea sunt periclitate și atunci când ne este frică să nu ne pierdem nucleul în asemenea măsură încât refuzăm orice relație cu exteriorul, preferând să ne retragem în rigiditate și să trăim într-un colț îngust și umbrit al acestei lumi.
Inhibiția este acea raportare la lume specifică ființei care deși are posibilitatea de a ieși în lume nu o face pentru că se simte mult prea amenințată. Necunoscutul, ceea ce lăsăm în umbra, în neființă din noi, sunt acele potențialități de cunoaștere și de trăire pe care nu putem sau nu vrem să le actualizăm. Acele lucruri cărora nu vrem să le dăm viață din noi și care dintr-un motiv sau altul devin non-eu.
”În multe locuri din această lume băiețeii în jurul vârstei de 4 ani trec printr-un dresaj în care sunt ”educați” să-și renege seturi întregi de sentimente deoarece acestea sunt considerate incompatibile cu masculinitatea: vulnerabilitate, tandrețe, teamă, finețe. Corpul lor devine astfel locul în care aceste emoții, nevoi și dorințe repudiate sunt stocate. A spune că bărbații vor doar sex, înseamnă să nu înțelegem și să ne reprezentăm eronat sexualitatea masculină. Pentru foarte mulți bărbați sexul este singurul context în care pot să-și satisfacă aceste nevoi repudiate.
De multe ori, atunci când femeile spun despre bărbații lor: ”vrea doar sex”- acestea pierd din vedere esențialul. Pentru că dacă ceea ce bărbatul vrea este doar sex, poate avea asta oriunde în zilele noastre, este pe toate gardurile. Ceea ce vrea însă este ceea ce sexul îi oferă, o conexiune, o apropiere, un loc unde în fine nu trebuie să fie responsabil pentru altcineva. Putem știi că despre așa ceva este vorba atunci când dacă este refuzat, acesta devine iritat și furios ca un copil mic care se prinde cu mânuțele de pătuț și îl zdruncină cerându-se luat în brațe.” (Esther Perel)
Omul poate pune mai presus de plăcere sau chiar de supraviețuire alte tipuri de valori, precum prestigiul sau puterea. În mod fundamental omul nu este preocupat să-și conserve potențialitățile, ci să le exprime. Prin urmare supraviețuirea nu este considerată a fi cea mai înaltă valoare a vieții.
În această ordine de idei Irvin Yalom atrage atenția că izolarea intrapersonală, înstrăinarea de noi înșine, apare ori de câte ori ne retezăm sau ne înăbușim propriile sentimente sau dorințe și acceptăm imperativele și dorințele altora ca fiind ale noastre, lucru care ne face să nu mai avem încredere în propria judecată și să ne îngropăm propriul potențial.
Esther Perel spunea că majoritatea oamenilor care au relații extraconjugale nu au ajuns să le aibă pentru că voiau să fugă de partener, din relația cu acesta, ci este o fugă de ceea ce au devenit ei înșiși ca persoană în relație cu celălalt. Ceea ce fac multe relații extraconjugale este că îi fac pe oameni să se simtă din noi vii, plini de viață. Nu sunt neapărat legate de sex, ci de atenție, sentimentul că eu contez pentru cineva, că cineva se simte atras de mine, că mă pot comporta fără teamă, pot să îmi încalc propriile norme, pot crea un scenariu erotic.
Oamenii cred că trădarea sexuală este în topul trădărilor posibile uitând că sunt multe alte moduri în care oamenii trădează și încalcă granițe în relații, care sunt mult mai dureroase. Cei 4 călăreți ai apocalipsei despre care vorbește John Gottman: criticile aspre,  auto-victimizarea și contraatacul,  dezgustul față de celălalt, indiferența și neglijarea partenerului sunt tot astfel de trădări care devin chiar predictori ai eșecului relației.
 
Astfel, relațiile extraconjugale nu sunt doar despre ”broken contracts”, ci mai ales despre ”broken hearts”.


Etape ale înstrăinării și remedii posibile

Etape
Remedii
Sărăcirea relaţiei (vidul emoţional, vidul existenţial): singurătate, indiferenţă
Înţelegerea celuilalt şi a propriei persoane: ce îl mişcă?/ ce mă mişcă pe mine?
Inautenticitate şi teama că îmi voi pierde libertatea/ teama că libertatea mea va duce la ruptură
Curajul ca antidot al anxietăţii: încredere în sine, abandonare asumată a sinelui/ unor părţi din sine în încercarea de a găsi alte căi de a funcţiona, identificarea unor forme ale curajului care au funcţionat sau forme noi fără a uita să fii tu însuţi
Iresponsabilitate faţă de viaţa mea: depresie, culpă
Redescoperirea creativităţii/ curiozităţii în raport cu existenţa mea: aplicarea creativităţii pentru a-mi oferi disponibilitatea de a fi liber în viaţa mea, de a pierde în termeni umani, de a suporta anumite lucruri, în ciuda criticilor, de a-mi recâştiga respectul de sine.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu