The Awakened Family #3 The Invisible Triggers of Our Reactivity

Capitolul 3 din cartea lui Shefali Tsabary reprezintă, într-un fel, începutul călătoriei spre o existență conștientă. Ca de obicei autoarea se oprește la o întrebare relevantă pe care i-au adresat-o mulți părinți care au manifestat un interes pentru abordarea pe care o propune:
”Ce ar trebui să conștientizez?”

Răspunsul la această întrebare este întotdeauna: ”începe cu ceea ce se întâmplă în acest moment.” (ceea ce îmi amintește de Jon Kabat-Zinn- tot ce se întâmplă, se întâmplă acum! Chiar dacă ne gândim la trecut sau suntem neliniștiți cu privire la ceva din viitor, o facem în momentul de acum).

Un prim pas important este să începem să ne conștientizăm factorii declanșatori (triggers). Iar un exercițiu simplu prin care putem să facem asta este să facem o listă cu lucrurile care ne supără. 

La aceasta oamenii de obicei purced să listeze lucruri pe care le fac alții (inclusiv propriii copii) care-i deranjează: Exemplu: ”Mă enervez când copilul nu își strânge jucăriile.” Aceste răspunsuri denotă faptul că-i învinovățim pe ceilalți (inclusiv pe copii) pentru reacțiile noastre.

Aici Shefali Tsabary face o afirmație potențial inflamatorie: ”Copiii nu ne declanșează niciodată reacțiile. Factorul declanșator se află întotdeauna în noi, înrădăcinat în trecutul nostru dureros și problemele cu care ne-am luptat în copilărie.”

Problema nu este comportamentul copilului, ci de ce reacționăm așa cum o facem. Dacă nu am avea o sensibilitate interioară, nu am reacționa inconștient la ceva ce face altcineva.

Îmi aduc aminte acum de un vers dintr-o poezie scrisă de Theije Twijnstra, numită ”Zorg dat je Vrij Blijft” (caută să rămâi liber) care sună așa: ”Je kunt de ander alleen aanraken op de plek waar hij al gekwetst was.” Ceea ce înseamnă: ”Nu poți să-l atingi pe celălalt decât în locul unde a fost deja rănit.”

Un părinte conștient privește reacțiile sale la comportamentul copilului ca un semnal de trezire și orientare spre interior. Apoi, în loc să externalizăm ceea ce simțim în baza programelor din trecut asupra copiilor, alegem să ne îmbrățișăm emoțiile și să reflectăm în tăcere la ceea ce trăim. Acest proces de reflecție ne permite să ne decuplăm de la seducția copleșitoare a reacției oarbe, dominată de trecut, pentru a fi complet prezenți la nevoile copilului din fața noastră.

Pentru a ajunge la rădăcinile reacțiilor noastre nu este suficient să rămânem la scuze de genul: ”Am fost obosit/ă.”, ”Am avut o zi grea la muncă.”, ”Nu reușesc să-mi controlez furia.”. E nevoie să devenim conștienți de gândurile, sentimentele, acțiunile noastre, de tot ceea ce aducem în fiecare moment. Conștientizarea înseamnă să utilizăm o lentilă prin care se vede în ambele sensuri: înspre exterior, dar și înspre interior.

Majoritatea oamenilor au fost antrenați să utilizeze doar vederea spre exterior și să se focalizeze pe a face. Cartea de față este un instrument prin care modul ”a face” este infuzat cu grația și înțelepciunea modului ”a fi”. Pentru că în viață avem nevoie de ambele, atât de a face, câr și de a fi, de acțiune, dar și de insight-ul din spatele acțiunii. Doar la confluența acestor două aspecte se naște adevărata conștientizare.

Un alt mare adevăr este că nimeni nu poate face pe altcineva mai conștient decât este.

Parentingul conștient sau viața trăită conștient în general este o experiență trăită pe care o putem descoperi prin intermediul disponibilității, dedicării și curiozității. Este o întreprindere profund personală care nu se face bătând toba în sat, ci mai degrabă în liniște și solitudine. Iar punctul de pornire este mintea sau mai exact convingerile după care ne ghidăm viața.

Și aici este și prima capcană, pentru că nu este deloc ușor să identificăm aceste convingeri, mai ales când ele se suprapun așa de mult peste ceea ce gândește ”toată lumea” așa încât au devenit lucruri pe care nu le mai chestionăm și probabil nu le-am chestionat vreodată.

Un mare salt are loc atunci când realizăm pentru prima dată până în măduva oaselor că noi nu suntem gândurile și convingerile noastre. Una din analogiile care îmi place foarte mult este asta: tu ești cerul, gândurile sunt norii sau tu ești oceanul, gândurile sunt valurile.

Cred că este o epifanie importantă momentul în care cineva realizează că gândurile și convingerile noastre nu sunt decât niște contructe și că trăim viața pe care ego-ul nostru și-a imaginat-o pentru noi.

Prin urmare, suntem în fața unei decizii: vom continua să trăim viața dictată de tiparele stereotipe din trecut sau vom alege să le înlocuim cu ceva al nostru. Acest lucru presupune să ne asumăm responsabilitatea pentru modul în care ne trăim viața și ne comportăm în calitate de părinți.

Deși nu zice nimeni că este o cale ușoară autoarea spune că din momentul în care a pornit pe acest drum calea s-a luminat fără efort și fără prea multe probleme atunci când a apelat la harta corectă. Dar care este harta corectă?

Shefali Tsabary spune că harta corectă este ceva ce avem cu toții deja în noi și că singurul lucru pe care este nevoie să-l facem este să ne adresăm întrebarea care ne va ghida întotdeauna în direcția bună:

”Ce este adevărat pentru mine și copilul meu în acest moment?”

Este ceva ce ne va pune bețe în roate dacă nu ne oprim să le îndepărtăm din start: miturile care ni s-au inoculat de către societate privind ce are un părinte de făcut în relație cu copilul, cum trebuie crescuți copiii și ce trebuie aceștia să ajungă. Desigur, să alegi o altă cale te poate duce în exil, motiv pentru care mulți părinți și dacă au momente în care văd și simt că ceva nu e OK în ceea ce fac se întorc repede la vechile obiceiuri de teamă că lumea îi va ostraciza. Este clar că pentru a ne trezi din această transă colectivă și a schimba ceva este nevoie de curaj.

Shefali Tsabary spune că îi este adresată uneori întrebarea: ”Ce îți dorești să devină copilul tău?” pe care o găsește înșelătoare deși aparent inocentă la suprafață. Este înșelătoare pentru că ascunde iluzia că avem control asupra a ceea ce vor deveni copiii noștri și hrănește dorința părinților de a-i micro-manageria pe aceștia pentru a-i transforma în produsul acțiunilor lor.

Răspunsul autoarei la întrebare este elocvent pentru filosofia ei privind creșterea și educarea copiilor:

”My goal as a parent is to raise a child who is firmly rooted in who she is, certain of her inherent worth, able to express herself with authenticity, and be grounded in her relationship with me.”

”Scopul meu ca părinte este să cresc un copil care este ancorat în ceea ce este el/ea, sigur de valoarea lui/ei inerentă, capabil de a se exprima cu autenticitate și să fiu cu picioarele pe pământ în relația ei cu mine.”