#5 Când exprimă copiii prima dată semnele rușinii în procesul dezvoltării?

Mario Jacoby citează studiile a doi autori Tomkins (1963) și Spitz (1965) care au observat și investigat acest aspect ajungând la concluzia că primele semne se manifestă în jurul vârstei de 6-8 luni, Spitz descriindu-le ca ”frica de fețe străine” sau ”anxietatea de la 8 luni”, iar Tomkins ca ”semne ale refuzului contactului”.

Mario Jacoby lansează ipoteza că frica sau rușinea copilului poate fi generată nu doar de fața unui străin, ci și de fața mamei care îi poate părea străină copilului din diferite motive (schimbare de look, diverse emoții etc). Acest lucru ar explica și asocierea între oglindirea neacordată și susceptibilitatea la rușine. Când părintele nu împărtășește interesul comunicat cu mult entuziasm al copilului, figura acestuia va părea străină copilului, va avea un efect de alienare, având ca rezultat respingerea copilului, întreruperea contactului, senzația de a fi împins înapoi în sine, rușinarea copilului. Această lipsă de împărtășire a interesului nu este nevoie să fie exprimată în cuvinte pentru a avea impact.

Tomkins (1963) consideră astfel rușinea ca o emoție înnăscută diferită de frică, tot o emoție înnăscută. De asemenea, autorul consideră că rușinea apare întotdeauna după manifestarea interesului pentru ceva și are funcția de a stabili granițe în raport cu acest interes și nevoia de explorare/ bucuria extravagantă asociate, care în caz contrar ar deveni excesive.

 Mario Jacoby remarcă asemănarea între acest afect și ceea ce Winnicott numea ”preocupare” care conform acestui din urmă autor se manifestă la aceeași vârstă și formează baza respectului pentru ceilalți care se dezvoltă ulterior.

Oamenii, în general, spune Jacoby, nu își doresc să fie considerați intruzivi, curioși, nepăsători sau deranjanți. Some would strongly disagree, though.