#3
Dacă nu știi ce să faci dă cu banul- corpul spune adevărul
Cei
care mă cunosc știu că atunci când nu știu ce să fac într-o anumită situație
dau cu banul. Și mai și cred că este o metodă foarte bună pentru a decide ce să
faci.
Ideea de bază este că nu iau decizia în funcție de ce
față a monedei iese, ci în funcție de cum mă simt când văd ce iese. Ceea ce
simt atunci îmi spune ce vreau cu adevărat. Nu trebuie să mă credeți, faceți o
încercare pe propria piele!
De multe ori ceea ce dorim este camuflat de tot felul de
alte tendințe care vin din zona: ce trebuie, ce ar fi bine, ce ar fi de dorit.
Prin urmare ne găsim de multe ori într-o stare de confuzie chiar și în fața
unor decizii minore (ex. care bluză să mi-o cumpăr?!)
Sau, pur și simplu, nu am fost educați niciodată să
ascultăm mesajele subtile pe care ni le transmite propriul corp despre ce este
bine și ce nu este bine pentru noi înșine. Dacă ascultarea propriului corp este
mai simplu de făcut (pentru unii, cu excepția celor cu tulburări alimentare), în
ceea ce privește unele lucruri cum ar fi alimentația: când mă simt sătul, când
am senzația de foame, când ceva ”nu-mi cade bine”, lucruri la care ne îndeamnă
și medicii pentru a ne construi o dietă potrivită pentru noi, majoritatea sunt
mai reticenți să aplice acest principiu în alte situații decizionale.
Studiile din ultimul timp arată, însă, că ascultarea
acestor mesaje subtile poate face diferența între cei care reușesc și cei care
iau mereu decizii care nu-i duc în direcția bună.
Unii numesc această abilitate ”busola interioară”, Steaua
polară, ”gut feeling”. Știu că pentru mulți aceste chestiuni sună a ceva
ezoteric, însă, nu săriți la concluzii pripite. Neurofiziologia, domeniu care a
făcut progrese serioase în ultimele decenii, ajutând la elucidarea legăturii
între modificările la nivelul structurii/ funcționării creierului/ sistemului
nervos și diverse comportamente, a găsit posibile explicații pentru aceste
intuiții pe care le avem și care ne ghidează, adesea subconștient, deciziile.
Creierul, prin structurile subcorticale, adună, stochează
și deduce reguli din întreaga noastră experiență acumulată, aplicând apoi
acești algoritmi (reguli) noilor situații. Cam asta este ceea ce se numește
”busola interioară”. Oricât de ciudat ar suna, știm care ne sunt valorile
deoarece avem senzații viscerale care ne informează
ce este corect sau nu pe care noi le transpunem apoi în sentimente. Găsim chiar
și în limbajul popular expresii de genul: ”strângere de inimă”, ”gol în
stomac”, ”nod în gât”.
Antonio Damasio, cunoscut neurocercetător, a propus
termenul de ”marker somatic” pentru a denumi
senzațiile pe care le percepem în corp și care ne indică dacă decizia pe care
am luat-o este corectă sau nu.
Pe lângă zonele din creier care procesează informațiile
oferite de simțuri, atât din exterior, cât și din interiorul corpului (ex.
privind poziția corpului, temperatură, nivele ale substanțelor nutritive din sânge
ex. glicemia etc), există și alte zone care realizează o monitorizare similară
a organelor noastre interne. O astfel de zonă este numită ”insula”,
situată undeva în spatele lobilor frontali. Această zonă din creier realizează
de fapt o cartografiere a corpului, fiecare organ având un anumit loc în cadrul
acestei hărți a corpului și are și o funcție de centru de control putând
transmite semnale care să modifice funcționarea organelor în funcție de
cerințe. Astfel se explică faptul că atunci când acordăm atenție unui anumit
organ (ex. bătăilor inimii), resimțim mai intens senzațiile asociate cu acesta
(ex. bătăile inimii se intensifică), deoarece mai mulți neuroni din zona
insulei devin activați[1].
Daniel Goleman, în cartea sa Focus (ed. Curtea Veche
Publishing, 2014) spune că măsura în care oamenii reușesc să-și simtă bătăile
inimii a devenit o modalitate standard de a evalua conștiința de sine.
În kineziologie se practică de mult testarea musculară cu scopul de a identifica anumite dezechilibre
din organism și nu numai.
În kineziologie se consideră că acest test ne indică ce
rezonează ca adevărat/ neadevărat cu subconștientul nostru, cu memoria noastră
celulară, respectiv inteligența corpului. Se poate aplica și pe propria
persoană, nu doar pe alții.
Există mai multe tipuri de astfel de teste ele fiind
clasificate uneori în două categorii: teste ale forței musculare, testări cu
ajutorul pendulului.
Îmi amintesc acum că practicam și noi în copilărie un
astfel de joc cu pendulul pentru a
vedea câți copii o să avem și dacă vor fi fetițe sau băieți!!
[1] A.D. Craig
(2002). ”How Do You Feel? Introception: The Sense of the Physiological
Condition of the Body”, Nature Reviews Neuroscience, nr. 3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu