Aliens within us (#3)

#3 Virușii din creier

”Despre microbi se știe că sunt creaturi vii, însă dacă virușii sunt sau nu vii încă nu poate spune nimeni cu certitudine. Nu există nici o îndoială însă, că sunt invadatori feroce și că nu doar că afectează comportamentul gazdei, dar îl poate și manipula.”(Kramer & Bressan, 2015)

Autorii ne explică MO-ul (modus operandi) virușilor care este următorul: ei constau în lanțuri de ADN sau ARN încapsulate într-o carapace proteică împreună cu enzimele necesare reproducerii lor. Celulele gazdei sunt înșelate să absoarbă această capsulă, care atunci când se află în interiorul celului își eliberează conținutul. Dacă unii viruși (cei exogeni, provenind dn afară) pur și simplu infectează organismul și își încetează activitatea înainte sau după moartea acestuia, mai este o varietate de viruși care au devenit endogeni (de origine internă) încorporându-și propriul  ADN în cel al gazdei în celulele care dau naștere spermei și ovulelor. ADN-ul acestor viruși este astfel transmis generațiilor viitoare chiar de către gazdă!

Modul în care ne exploatează virușii

S-a suspectat mult timp că anumite tulburări mentale majore ca schizofrenia sau autismul au o componentă genetică, dar nu s-au înregistrat progrese remarcabile în deslușirea mecanismelor. Dificultatea rezidă în principal în faptul că deși o persoană poate avea o anumită genă, aceasta nu este neapărat activată. Genele sunt activate sau inactivate în funcție de anumite condiții ce țin de mediu.

Este un lucru deja acceptat că virușii, chiar și cei comuni ca citomegalovirusul (virus din familia virusurilor herpetice), pot afecta genele. Mai multe studii au indicat faptul că la cei care erau ”fericiții” purtători ai unei anumite tulpini a acestui virus dobândit prin infecție maternă, creștea de 5 ori probabilitatea de a dezvolta schizofrenie.

Retrovirușii (categorie din care face parte și HIV-ul) sunt o categorie de viruși endogeni care utilizează ARN pentru a produce ADN (tipar invers procesului obișnuit, de unde și denumirea lor). Acest ADN viral se inserează în ADN-ul gazdei. Prin urmare, ori de câte ori celulele gazdei își replică ADN-ul, reproduce și retrovirusul, de multe ori cu diverse mutații care fac dificilă țintirea lor cu medicamente antivirale. Nou născutul retrovirus părăsește celula când are chef pentru a infecta altele. Dacă infectează celule care produc spermă/ ovule retrovirusul ajunge să fie transferat și în corpul copilului.

Se consideră că ADN-ul retrovirușilor este cam 8% din genomul uman. Pe lângă acesta mai există în proproție de 37% material genetic care seamănă cu retrovirusurile (așa numitele ”gene săritoare”/ jumping genes) care ar putea avea tot o origine virală. Materialul viral inclus în ADN-ul nostru este foarte vechi, oamenii de știință vorbesc de zeci de milioane de ani vechime.

Unii autori merg până acolo încât să sugereze că genele virale ar putea fi responsabile de emergența mamiferelor placentare din animale care depun ouă, ținând cont de faptul că există două gene de origine virală care promovează propria noastră reproducere jucând un rol esențial în dezvoltarea placentei.

Cum exploatăm noi virușii

Observând MO-ul (modus operandi) virușilor, oamenii au preluat tehnica ajungând să dezvolte proceduri de parazitare a propriilor paraziți. De exemplu, un lot de pacienți diagnosticați cu boala Parkinson au fost injectați cu un virus modificat în laborator care conținea gene capabile să influențeze neurotrasmițătorul GABA, ceea ce a dus la o îmbunătățire cu 10% a abilităților motorii ale acestora. S-au obținut efecte și pe un lot de pacienți cu Alzheimer cărora le-a fost injectat un retrovirus modificat conducând la o reducere a degenerării. Retrovirusul conținea gene care determinau celulele infectate să producă factori de creștere a nervilor.