Despre așa zisa libertate a lui ”gigi contra”

        Azi mi-am propus să scriu despre un aspect pe care îl regăsesc adesea la cei cu care lucrez și pe care l-am descoperit și la mine într-un moment al vieții în care eram convinsă că sunt pe drumul libertății personale doar pentru ca să descopăr că sunt la fel de captivă ca și cei care se supun și pe care-i disprețuiam fără ezitare.

Unul din primele moduri în care învățăm este prin imitație și unii sunt norocoși să-și găsească modelele chiar în primii adulți din viața lor, părinții. Alții nu neapărat sau nu vehement. Descoperă, din păcate, în primii adulți din viața lor contramodele, puncte de referință pentru ceva ce nu vor să fie niciodată. Și își construiesc viața astfel încât să fie orice altceva, într-un efort constant și sârguincios de a se opune la tot ce reprezintă aceste contramodele.

Și aici vine revelația adesea greu de digerat. Deși în adâncul sufletului ne credem rebeli și liberi atunci când ne revoltăm împotriva a ceva ce desconsiderăm sau chiar disprețuim, adevărul e că nu suntem deloc liberi atâta timp cât tot în funcție de acele repere ne conducem existența. Fie că ne supunem, fie că ne răzvrătim în raport cu ceva tot acel lucru este reperul pentru alegerile noastre. În plus, o întreagă gamă de opțiuni nu ne sunt accesibile doar pentru că trebuie (cu necesitate) să ne opunem lor.

Ori dacă este să o zicem pe cea dreaptă, orice strategie poate fi adecvată, utilă într-un anumit context. Uneori e bine să fii asertiv și să spui lucrurile pe nume, alteori poate cea mai bună strategie este să îți ții gura. Uneori este important să perseverezi, alteori este o idee bună să renunți, să accepți că este o luptă cu morile de vânt care nu mai rentează.

Din acest punct de vedere, nu facem decât să ne limităm serios opțiunile atunci când nu ne permitem să adoptăm anumite strategii în raport cu diverse situații deoarece contramodelele la care ne raportăm le-au utilizat defectuos în viața lor.

Vă invit, așadar să reflectați la aceste aspecte și dacă le observați operând și în viața voastră, să faceți un pas spre o mai mare libertate renunțând să vă mai raportați toate alegerile la nevoia imperativă de a fi împotriva a ceva.

În al doilea rând, mai reflectați la un lucru, dacă nu cumva ideea de libertate v-a devenit cel mai crunt stăpân, așa cum zicea Khalil Gibran.

Și un orator zise: "Vorbește-ne despre Libertate."

Iar el răspunse:

"La porțile orașului, ca și-nlăuntrul caselor, v-am văzut prosternându-vă în adorarea propriei voastre libertăți,

Asemeni sclavilor care se umilesc înaintea unui tiran, pe care îl glorifică în timp ce el îi zdrobește.

Da, în grădina templului, ca si în umbra cetății, i-am vazut pe cei mai liberi dintre voi ducându-și libertatea ca pe un jug, purtând-o asemenea cătușelor.

Și inima-mi sângera de durere, fiindcă voi nu veți fi liberi decât atunci când însăși dorința de a ajunge la libertate nu va fi pentru voi un ham și când veți înceta a mai vorbi despre libertate ca despre o țintă, ca despre o desăvârșire.

Veți fi liberi în adevăr nu doar când zilele vă vor fi fără de griji, iar nopțile fără de dorințe ori fără de chinuri,

Ci, mai degrabă, când aceste lucruri va vor cuprinde viața și când vă veți ridica deasupra lor goi și fără de piedici.

Dar cum vă veți ridica deasupra zilelor și nopților voastre, dacă nu veți rupe lanțurile cu care, în zorii înțelegerii voastre, v-ați și încărcat ora amiezii?

Într-adevăr, ceea ce numiți libertate este cel mai puternic dintre aceste lanțuri, cu toate că verigile-i strălucesc în soare, luându-vă ochii.

Și ce sunt acestea dacă nu fragmente din voi înșivă, pe care vreți să le îndepărtați spre a deveni liberi?

Or, dacă e nedreaptă legea pe care voiți a o aboli, aceasta lege a fost scrisă cu însăși mâna voastră pe propria frunte,

Și nu o veți putea șterge, arzându-vă cărțile legilor nici spălând mâinile judecătorilor, chiar dacă veți revărsa asupra-le nesfârșirea mării.

Iar dacă e un despot pe care voiți a-l detrona, luați aminte mai întâi dacă tronul acestuia a fost definitiv distrus în inima voastră.

Fiindcă, spuneți-mi, cum ar putea un tiran să-i domine pe cei nobili și mândri, daca n-ar exista o tiranie în propria lor libertate și o umilință în propria lor mândrie?

Și dacă există o îngrijorare pe care voiți a o alunga, aceasta a fost aleasă de voi înșivă mai degrabă decât v-a fost impusă,

Iar dacă există o frică pe care vreți a o risipi, locul acesteia exista în inima voastră și în mâna temutului tiran.

Într-adevăr toate lucrurile amestecate sunt în firea voastră intimă într-o constantă semi-îmbrățișare, cele dorite cu cele nedorite, cele ce va repugnă cu cele nespus de plăcute,

Acestea toate laolaltă în voi sălășluiesc - lumini și umbre - perechi în strânsa unire,

Iar când umbra se destramă și dispare, lumina care întârzie devine umbra unei alte lumini,

Și, astfel, libertatea voastră, pierzându-și piedicile, devine ea însăși piedica unei și mai mari libertăți.

5 piedici în calea spre scopurile noastre

Trăim într-o lume în care între noi și obiectele dorințelor noastre se intercalează adesea obstacole, piedici mai mult sau mai puțin insurmontabile. Cele mai importante sunt totuși cele care ne stau în cale chiar în noi înșine, mai ales că stă în puterea noastră să le dăm la o parte. Așa că vă propun înainte de a explora tot ce vă poate împiedica din exterior să aruncați o privire în propria ogradă și să ochiți cel puțin acest categorii de obstacole enumerate de Master Shi Heng Yi:

Piedica #1 Tentațiile izvorâte din simțuri- de exemplu când te îmbie mirosul înmiresmat al unei pizza în ziua în care ți-ai propus să mănânci sănătos și hipocaloric.

Piedica #2  Aversiunea față de o situație, o persoană, un obiect- un soi de ”nu suport x”- adică, atunci când lăsăm vremea de afară să dicteze dacă ne ocupăm de ce ne-am propus să facem și dăm vina pe faptul că suntem meteosensibili pentru a ne justifica lipsa acțiunilor necesare atingerii scopurilor.

Piedica #3  Starea de lipsă de chef de viață și anesteziere a minții- această stare devine ca o închisoare din care pare că nu am avea nicio scăpare pentru că nu suntem în stare să ridicăm nici măcar un deget pentru a ne elibera.

Piedica #4  Mintea rătăcitoare- ”the so-called monkey mind”- mintea care nu poate sta pe o direcție suficient timp pentru a putea să fim perseverenți pe calea aleasă.

Piedica #5  Îndoiala permanentă- o stare de indecizie în care ne pierdem printre gânduri.

Bine ar fi să facem cum zice el în Ted talk să ne organizăm viața așa încât să prevenim apariția lor, dar dacă ne-am trezit cu ele în curte, va trebui să utilizăm niște tehnici/ instrumente pentru a le dezrădăcina de acolo de unde au prins rădăcini.

Una din aceste tehnici, despre care ne vorbește și Maestrul Shi Heng Yi, este RAIN:

R- recunoaște starea în care ești

A- acceptă că asta este starea ta actuală, că se petrece asta 

I- întreabă-te de ce/ cum ai ajuns în starea respectivă, care vor fi consecințele dacă rămâi în această stare?

N-non-identificarea- realizarea faptului că noi nu suntem nici corpul nostru, nici mintea noastră, nici emoțiile noastre, noi putem vedea aceste elemente ca aspecte ale noastre, dar nu ne identificăm neapărat cu ele. Puteți începe de-fuziunea de aceste aspecte ale sinelui rostind pur și simplu următoarele propoziții:

Eu nu sunt corpul meu.

Eu nu sunt mintea mea/ gândurile mele.

Eu nu sunt emoțiile mele.

Pentru unii funcționează din prima, alții au nevoie să practice o vreme până când reușesc să pună această distanță sănătoasă între sine și aceste aspecte ale noastre și să nu mai ia de bune/ în serios/ să fie complet absorbiți de toate gândurile și stările emoționale care apar în spațiul interior.

La ce ne ajută de-fuziunea asta? Păi în momentul în care poți observa de la o oarecare distanță aceste aspecte ale tale, ai mai multă libertate de a alege o cale de abordare. Atât timp cât ești absorbit și identificat cu ele, acționezi doar sub impulsul lor, ești un fel de victimă a circumstanțelor fie ele și interioare.

Vă invit așadar să testați tehnica RAIN pe piedicile enumerate mai sus și să-l ascultați pe Maestrul Shi Heng Yi pentru detalii:

Cei 5 de ”de ce”

Din categoria tehnicilor simple și utile vă prezint azi tehnica celor 5 de ”de ce” care ne poate ajuta să ajungem la cauza bazală a unei probleme curente.

Pași

#1 Notați pe scurt problema.

#2 Răspundeți la întrebarea ”De ce?” (primul ”de ce”)

#3 Răspundeți la întrebarea ”De ce?” (al doilea ”de ce”)

#4 Răspundeți la întrebarea ”De ce?” (al treilea ”de ce”)

#5 Răspundeți la întrebarea ”De ce?” (al patrulea ”de ce”)

#6 Răspundeți la întrebarea ”De ce?” (al cincilea ”de ce”)

Exemplu:

                                Problemă: Vreau să am afacerea mea

                                    Cauza bazală  

Convingeri și vulnerabilități care ne atrag în relații distructive

  (după Walter Riso- Iubiri toxice):

Anti-valori	Patologie a personalității asociată	Convingeri problematice/ vulnerabilități ale celui care manifestă aceste anti-valori	Convingeri problematice/ vulnerabilități ale celui care este atras în relații cu persoane care manifestă aceste anti-valori
Hărțuire Exhibiționism	Histrionic (iubirea hărțuitoare)	Viața trebuie să graviteze în jurul meu (dorința de a atrage atenția cu orice preț) Iubirea este doar emoție (emotivitate/ expresivitate exagerată) Iubirea ta nu îmi este de ajuns (insatisfacție afectivă)	Am nevoie de un partener light, care să nu-mi complice viața (superficialitate/frivolitate) Am nevoie de cineva care să fie mai extrovertit decât mine (incompetență emoțională) Am nevoie să fiu recunoscut și apreciat (stimă de sine scăzută)
Suspiciune	Paranoid (iubirea suspicioasă)	Dacă îți voi oferi dragoste, vei profita de mine (inhibiție defensivă) Dacă nu sunt vigilent, mă vei înșela (focalizare dezadaptativă) Trecutul te condamnă (fatalism afectiv)	Am nevoie de un partener care să-mi justifice și să-mi împărtășească izolarea (călăuzire socială) Am nevoie să fii gelos și să suferi pentru mine ca să știu că mă iubești (suferința confirmativă) Am nevoie să mă ajuți să-mi depistez inamicii (suspiciune empatică)
Lipsa de franchețe emoțională	Pasiv-agresiv (iubirea ambivalentă)	Apropierea ta afectivă mă încătușează, depărtarea ta mă neliniștește (ambivalența interpersonală) Trebuie să mă opun iubirii tale, însă fără să te pierd (sabotaj afectiv) Deși ne iubim totul va merge din rău în și mai rău (pesimism contagios)	Am nevoie să aibă nevoie de mine (protecționism amoros) Am nevoie să mi se ofere libertatea de a face ce vreau (lipsă de preocupare/ comoditate)
Ego scăpat de sub control	Narcisism (iubirea egoistă)	Nevoile mele sunt mai importante decât ale tale (lipsă de considerație afectivă) Ce noroc ai că sunt împreună cu tine! (infatuare/ superioritate) Dacă mă critici, înseamnă că nu mă iubești (hipersensibilitate la critică)	Am nevoie de o relație care să îmi ofere un statut (indezirabilitate emoțională) Am nevoie de cineva cu care să mă identific (indeterminare a eului) Am nevoie disperată să dăruiesc iubire (dăruire necondiționată)
Rigiditate Focus pe greșeli	Obsesiv-compulsiv (iubirea perfecționistă)	Greșești prea mult (critică/ învinuire) De acum înainte, voi prelua eu frâiele (responsabilitate nelimitată) Trebuie să îmi mențin emoțiile sub control (constrângere emoțională)	Am nevoie de cineva eficient alături de mine (incompetență/eșec) Am nevoie de cineva care să mă aducă pe drumul cel bun (autocontrol insuficient) Am nevoie de un partener responsabil și de încredere (angajament/ loialitate)
Violență	Anti-social (anti-iubirea- iubirea violentă)	Nu mă interesează nici durerea, nici fericirea ta (reificare afectivă) Ți-o meriți, cine te pune să fii atât de slab (dispreț/maltratare) Nu am nicio obligație față de tine (iresponsabilitate interpersonală)	Am nevoie de un partener care să mă apere (slăbiciune cronică) Am nevoie de o persoană curajoasă pe care să pot să o admir (dispreț față de teamă) Am nevoie de celălalt să mă facă să experimentez emoții puternice (dependență de pericol)
Răceală Distanță Ne-cunoașterea/ ne-simțirea celuilalt	Schizoid (anti-iubirea- iubirea distantă și indiferentă)	Autonomia mea nu este negociabilă (cultul libertății) Nu îți înțeleg sentimentele și emoțiile (analfabetism emoțional) Pot trăi și fără iubirea ta (autosuficiență afectivă)	Am nevoie de cineva care să-mi respecte spațiul personal (rezervă personală/independență) Am nevoie să fac din cucerire un scop în sine (provocarea ca motivație)
Lipsa controlului Lipsa păcii Lipsa ordinii interioare Instabilitate și furtună emoțională Imprevizibilitate	Borderline (iubirea haotică)	Nu știu nici cine sunt, nici ce vreau (identitate fragmentată) Nu pot trăi nici cu tine, nici fără tine (abandon/neîncredere) Te iubesc și te urăsc (instabilitate emoțională)	Am nevoie să simt emoții puternice (dependența de pericol)

 

 

Exercițiu:

#1 identificați convingerile și vulnerabilitățile din coloana 3 pe care le împărtășiți și voi, observați dacă acestea se manifestă în viața voastră relațională ca anti-valorile din prima coloană și reveniți la postarea anterioară pe această temă pentru a afla valorile pe care ar fi nevoie să le cultivați pentru a contracara vulnerabilitățile identificate.

#2 identificați convingerile și vulnerabilitățile din coloana 4 pe care le împărtășiți și voi; în următoarea postare vă voi oferi câteva ponturi despre ce ați putea face pentru a le ”repara”.

Iubirea ca orientare către sine și celălalt ghidată de un set complex de valori

Walter Riso, în cartea sa Iubiri toxice ne oferă o grilă de ”lectură” a iubirii ca un complex de valori pe care le cultivăm și care alcătuiesc o orientare care ne permite să ne reinventăm alături de persoana iubită. Vă propun să o utilizați ca un instrument prin care vă puteți face o radiografie rapidă care vă poate oferi indicii cu privire la valorile pe care este nevoie să le cultivați pentru îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți, nu doar cele romantice, dar și cele de prietenie.

Valori	Antivalori	Patologie a personalității asociată
Simplitate= a fi pur și simplu Spontaneitate Fluiditate	Hărțuire Exhibiționism	Histrionic
Încredere de bază= a ști că persoana pe care o iubești nu îți va face niciodată rău  intenționat Buna credință=  capacitate de a crede în cineva pentru că este credibil, îl simți onest, solidar v  Împărtășire v Dărâmarea zidurilor ranchiunei v Ștergerea distanței dintre voi	Suspiciune	Paranoid
Onestitate emoțională- a fi direct/ asertiv- capacitatea de a exprima sentimente negative într-o manieră acceptabilă social v A spune ”nu” cu amabilitate v A cere cu tandrețe v A trasa o limită cu respect v Încorporarea inteligentă a diferențelor	Lipsa de franchețe emoțională	Pasiv-agresiv
Dreptate Compasiune Modestie Solidaritate Descentrare de pe sine Autocritică	Ego scăpat de sub control	Narcisism
Flexibilitate Admirație	Rigiditate Focus pe greșeli	Obsesiv-compulsiv
Respect Pace= lipsa războiului, nu a conflictelor sau a furiei Gentilețe= refuzul de a-l face pe celălalt să sufere	Violență	Anti-social
Tandrețe Empatie Căldură Blândețe Exprimare emoțională v Complimente v Îmbrățișări	Răceală Distanță Ne-cunoașterea/ ne-simțirea celuilalt	Schizoid
Auto-cunoaștere v Definirea identității Auto-determinare v Luarea vieții în propriile mâini, orientarea vieții în mod constructiv Auto-reglare v Maturitate emoțională v Orientarea vieții în jurul sinelui și a celuilalt	Lipsa controlului Lipsa păcii Lipsa ordinii interioare v  Confuzie v  Lipsă coerență v  Haos Instabilitate și furtună emoțională v  Mânie nemăsurată Imprevizibilitate	Borderline

 În următorul articol voi evidenția tipurile de convingeri și vulnerabilități personale care ne pot determina să fim atrași de cei care manifestă anti-valorile din coloana a doua sau chiar tulburările de personalitate din coloana a treia.

Iată și cartea lui Walter Riso în cazul în care doriți să aprofundați:

The Hidden Life of Trees

Pădurile sunt super-organisme în interiorul lor există interconexiuni similare celor existente în coloniile de furnici. Copacii simt durere și au amintiri, trăiesc în familii cu ”copiii” lor, fac schimb de nutrienți și își ajută vecinii la nevoie. Copacii comunică în mai multe moduri, unul din ele fiind prin intermediul aromelor pe care le emană și care pot avertiza alți copaci despre pericole. Pădurile sunt rețele sociale în care copacii vii hrănesc și susțin uneori timp de secole copacii doborâți pentru a-i menține în viață. Prin intermediul unei rețele immense de fungi fac schimb de informație și resurse.

Chiar dacă ar putea părea așa, nu este un paragraf dintr-o carte SF. Și dacă ideile de mai sus v-au stârnit curiozitatea puteți afla mai multe din cartea lui Peter Wohllegen- The Hidden Life of Trees.

Pentru mine nu este deloc de mirare. Ba chiar confirmă ceva ce am văzut și simțit încă de când eram copil și locul preferat de joacă era prin păduricea din apropiere. Acesta a fost și unul din motivele pentru care am ales casa în care locuiesc- pentru că văd pădurea de pe geam și din când în când mai descind pe cărările ei și de fiecare dată mi se pare o reîntâlnire fascinantă.

 

Despre schimbare și răbdare de la lipthopsi

Azi a fost o zi specială. Și nu, nu pentru că e solstițiul de iarnă și intrăm în Era Vărsătorului (după unii). Bine, și de aceea. Sau că se vede conjuncția Jupiter-Saturn sau Steaua din Bethleem. Pentru că la noi nu se vede nimic pentru că a fost frig și înnorat toată ziua. Azi a fost o zi specială pentru că plimbându-mă prin casă am observat uimită că cu unul din lithopsi se petrece ceva. Dacă nu ai habar ce sunt lithopsii, wikipedia îți dă o primă idee. Dacă te prinde, cum m-a prins pe mine, o să dai și de alte informații soon enough.

Unul din lithopsi face un bebe!

Plantele acestea nu cresc în adevăratul sens al cuvântului, nu se fac neapărat mai mari. Dar sunt gestante, ”frunzele” (dacă se pot numi așa) exterioare hrănesc un pui care se află în interior în perioada asta a anului și care la un moment dat se naște. Și azi s-a născut primul pui. Sunt încă mesmerizată de mama natură care a creat așa ceva!

Bebele se hrănește din frunzele exterioare până când acestea se usucă complet, timp în care trebuie să lași planta în pace: nu o deranjezi, nu o uzi cu lunile, până în primăvară când se desăvârșește acest proces. 

De aia vă zic că învăț tot câte ceva de la lithopsii ăștia. Cum să lași în pace pe cineva. Cum să-i dai timp fără să-l tot sâcâi cu nerăbdarea ta, cu insistențele tale. Cum să-i respecți procesul. Hard core business.

Dar azi este despre mirare, despre cum schimbarea se produce uneori așa brusc și ceva pur și simplu erupe, rupe zăgazurile și se naște. Ai zice că plantele astea sunt ca pietrele, aproape că nu-ți vine să crezi că sunt vii. Parcă nu mișcă deloc, sunt imuabile. Așa că nu mică-mi fu mirarea când le-am făcut ieri niște poze și m-am uitat apoi la pozele pe care le făcusem când i-am primit. Take a look:

Viața înseamnă mișcare și schimbare. Chiar dacă este imperceptibilă, schimbarea se produce. Mereu. Și, probabil, e bine că se întâmplă așa. Că lucrurile se schimbă, chiar și atunci când credem că nimic nu s-a întâmplat.

Happy Age of Aquarius!

Desprăfuitul creierilor

De curând reflectam la faptul că suntem așa de mult blocați într-o anumită perspectivă asupra lumii, propriei persoane și a celorlalți încât cred că ne restricționăm extrem de mult existența chiar fără să ne dăm seama de acest lucru. Este clar mult mai simplu să aplicăm paradigmele cunoscute și acolo unde nu par să se potrivească să forțăm nițel colțurile ca să încapă. Totuși ceea ce încape undeva, nu neapărat aparține acolo. Să fiu sinceră nici nu știu dacă este leac pentru asta, mai ales că mulți dintre noi umblăm foarte mult doar pe drumuri cunoscute și vedem doar tot ce am văzut și până acum și uneori, chiar dacă e un elefant cât China in the room, preferăm să ne prefacem că nu există.

Putem supraviețui așa, după cum se vede, dar oare is this all there is? Pe mine mă bântuie întrebarea asta și nu mi se pare liniștitoare orbirea asta dobândită în raport cu lumea, cu viața, cu noi înșine sau cu ceilalți. Pentru că am ajuns să cred că aduce cu ea moartea pasiunii. Aduce senzația aceea că ești ”stuck” nici măcar nu știi în ce. Cert e că nu mai poți regăsi elementul acela vibrant ce caracterizează tot ce este viu.

Mă gândesc că o să-mi ziceți ceva de genul: dar cine are vreme să se mai gândească la asta, suntem prinși cu munca, cu copiii, cu treburile casnice. Așa e. Totuși, pe mine mă bântuie treaba asta și din când în când simt nevoia să-mi scutur praful de pe creier.

Am descoperit că pentru mine să mă expun la ceva nou e o nevoie de bază, care își cere drepturile periodic. În aceste vremuri de kakao mai greu cu experiențele noi în perimetrul locuinței și totuși...

Acum o lună mi-am cumpărat 10 lithopsi. Pasionată cu grădinăritul am fost de când eram copil și am avut mereu plante de apartament, dar lithopsii ăștia sunt niște plante mai speciale. Se mai numesc ”pietre vii” pentru că pot trăi luni de zile fără apă. Nu doar că pot trăi astfel, dar dacă le uzi așa cum ești obișnuit să uzi plantele obișnuite o să le omori. Here they are (some of them anyway):

De ce vă vorbesc despre lithopsi în contextul introducerii de mai sus?

Well, plantele astea au produs o adevărată luptă în mine între impulsul de a face ce fac de obicei cu plantele și ceea ce știu și am trăit pe pielea mea că îi voi omorî dacă fac ce îmi vine să fac. Lipsa lor de ”nevoi” mă pune în mare dificultate. Și mă mai pune pe gânduri... cât de des oferim de fapt celorlalți ceea ce credem noi că au nevoie de la noi, pornind probabil de la ceea ce noi avem nevoie? Sau ceea ce am fost obișnuiți să dăm pentru că a mers cu alții? Cât de mult această comoditate a perspectivei și conduitei noastre nu ucide în loc să hrănească, să susțină, să cultive?

Food for thought...