Cei 5 de ”de ce”

Din categoria tehnicilor simple și utile vă prezint azi tehnica celor 5 de ”de ce” care ne poate ajuta să ajungem la cauza bazală a unei probleme curente.

Pași

#1 Notați pe scurt problema.

#2 Răspundeți la întrebarea ”De ce?” (primul ”de ce”)

#3 Răspundeți la întrebarea ”De ce?” (al doilea ”de ce”)

#4 Răspundeți la întrebarea ”De ce?” (al treilea ”de ce”)

#5 Răspundeți la întrebarea ”De ce?” (al patrulea ”de ce”)

#6 Răspundeți la întrebarea ”De ce?” (al cincilea ”de ce”)

Exemplu:

                                Problemă: Vreau să am afacerea mea

                                    Cauza bazală  

Convingeri și vulnerabilități care ne atrag în relații distructive

  (după Walter Riso- Iubiri toxice):

Anti-valori	Patologie a personalității asociată	Convingeri problematice/ vulnerabilități ale celui care manifestă aceste anti-valori	Convingeri problematice/ vulnerabilități ale celui care este atras în relații cu persoane care manifestă aceste anti-valori
Hărțuire Exhibiționism	Histrionic (iubirea hărțuitoare)	Viața trebuie să graviteze în jurul meu (dorința de a atrage atenția cu orice preț) Iubirea este doar emoție (emotivitate/ expresivitate exagerată) Iubirea ta nu îmi este de ajuns (insatisfacție afectivă)	Am nevoie de un partener light, care să nu-mi complice viața (superficialitate/frivolitate) Am nevoie de cineva care să fie mai extrovertit decât mine (incompetență emoțională) Am nevoie să fiu recunoscut și apreciat (stimă de sine scăzută)
Suspiciune	Paranoid (iubirea suspicioasă)	Dacă îți voi oferi dragoste, vei profita de mine (inhibiție defensivă) Dacă nu sunt vigilent, mă vei înșela (focalizare dezadaptativă) Trecutul te condamnă (fatalism afectiv)	Am nevoie de un partener care să-mi justifice și să-mi împărtășească izolarea (călăuzire socială) Am nevoie să fii gelos și să suferi pentru mine ca să știu că mă iubești (suferința confirmativă) Am nevoie să mă ajuți să-mi depistez inamicii (suspiciune empatică)
Lipsa de franchețe emoțională	Pasiv-agresiv (iubirea ambivalentă)	Apropierea ta afectivă mă încătușează, depărtarea ta mă neliniștește (ambivalența interpersonală) Trebuie să mă opun iubirii tale, însă fără să te pierd (sabotaj afectiv) Deși ne iubim totul va merge din rău în și mai rău (pesimism contagios)	Am nevoie să aibă nevoie de mine (protecționism amoros) Am nevoie să mi se ofere libertatea de a face ce vreau (lipsă de preocupare/ comoditate)
Ego scăpat de sub control	Narcisism (iubirea egoistă)	Nevoile mele sunt mai importante decât ale tale (lipsă de considerație afectivă) Ce noroc ai că sunt împreună cu tine! (infatuare/ superioritate) Dacă mă critici, înseamnă că nu mă iubești (hipersensibilitate la critică)	Am nevoie de o relație care să îmi ofere un statut (indezirabilitate emoțională) Am nevoie de cineva cu care să mă identific (indeterminare a eului) Am nevoie disperată să dăruiesc iubire (dăruire necondiționată)
Rigiditate Focus pe greșeli	Obsesiv-compulsiv (iubirea perfecționistă)	Greșești prea mult (critică/ învinuire) De acum înainte, voi prelua eu frâiele (responsabilitate nelimitată) Trebuie să îmi mențin emoțiile sub control (constrângere emoțională)	Am nevoie de cineva eficient alături de mine (incompetență/eșec) Am nevoie de cineva care să mă aducă pe drumul cel bun (autocontrol insuficient) Am nevoie de un partener responsabil și de încredere (angajament/ loialitate)
Violență	Anti-social (anti-iubirea- iubirea violentă)	Nu mă interesează nici durerea, nici fericirea ta (reificare afectivă) Ți-o meriți, cine te pune să fii atât de slab (dispreț/maltratare) Nu am nicio obligație față de tine (iresponsabilitate interpersonală)	Am nevoie de un partener care să mă apere (slăbiciune cronică) Am nevoie de o persoană curajoasă pe care să pot să o admir (dispreț față de teamă) Am nevoie de celălalt să mă facă să experimentez emoții puternice (dependență de pericol)
Răceală Distanță Ne-cunoașterea/ ne-simțirea celuilalt	Schizoid (anti-iubirea- iubirea distantă și indiferentă)	Autonomia mea nu este negociabilă (cultul libertății) Nu îți înțeleg sentimentele și emoțiile (analfabetism emoțional) Pot trăi și fără iubirea ta (autosuficiență afectivă)	Am nevoie de cineva care să-mi respecte spațiul personal (rezervă personală/independență) Am nevoie să fac din cucerire un scop în sine (provocarea ca motivație)
Lipsa controlului Lipsa păcii Lipsa ordinii interioare Instabilitate și furtună emoțională Imprevizibilitate	Borderline (iubirea haotică)	Nu știu nici cine sunt, nici ce vreau (identitate fragmentată) Nu pot trăi nici cu tine, nici fără tine (abandon/neîncredere) Te iubesc și te urăsc (instabilitate emoțională)	Am nevoie să simt emoții puternice (dependența de pericol)

 

 

Exercițiu:

#1 identificați convingerile și vulnerabilitățile din coloana 3 pe care le împărtășiți și voi, observați dacă acestea se manifestă în viața voastră relațională ca anti-valorile din prima coloană și reveniți la postarea anterioară pe această temă pentru a afla valorile pe care ar fi nevoie să le cultivați pentru a contracara vulnerabilitățile identificate.

#2 identificați convingerile și vulnerabilitățile din coloana 4 pe care le împărtășiți și voi; în următoarea postare vă voi oferi câteva ponturi despre ce ați putea face pentru a le ”repara”.

Iubirea ca orientare către sine și celălalt ghidată de un set complex de valori

Walter Riso, în cartea sa Iubiri toxice ne oferă o grilă de ”lectură” a iubirii ca un complex de valori pe care le cultivăm și care alcătuiesc o orientare care ne permite să ne reinventăm alături de persoana iubită. Vă propun să o utilizați ca un instrument prin care vă puteți face o radiografie rapidă care vă poate oferi indicii cu privire la valorile pe care este nevoie să le cultivați pentru îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți, nu doar cele romantice, dar și cele de prietenie.

Valori	Antivalori	Patologie a personalității asociată
Simplitate= a fi pur și simplu Spontaneitate Fluiditate	Hărțuire Exhibiționism	Histrionic
Încredere de bază= a ști că persoana pe care o iubești nu îți va face niciodată rău  intenționat Buna credință=  capacitate de a crede în cineva pentru că este credibil, îl simți onest, solidar v  Împărtășire v Dărâmarea zidurilor ranchiunei v Ștergerea distanței dintre voi	Suspiciune	Paranoid
Onestitate emoțională- a fi direct/ asertiv- capacitatea de a exprima sentimente negative într-o manieră acceptabilă social v A spune ”nu” cu amabilitate v A cere cu tandrețe v A trasa o limită cu respect v Încorporarea inteligentă a diferențelor	Lipsa de franchețe emoțională	Pasiv-agresiv
Dreptate Compasiune Modestie Solidaritate Descentrare de pe sine Autocritică	Ego scăpat de sub control	Narcisism
Flexibilitate Admirație	Rigiditate Focus pe greșeli	Obsesiv-compulsiv
Respect Pace= lipsa războiului, nu a conflictelor sau a furiei Gentilețe= refuzul de a-l face pe celălalt să sufere	Violență	Anti-social
Tandrețe Empatie Căldură Blândețe Exprimare emoțională v Complimente v Îmbrățișări	Răceală Distanță Ne-cunoașterea/ ne-simțirea celuilalt	Schizoid
Auto-cunoaștere v Definirea identității Auto-determinare v Luarea vieții în propriile mâini, orientarea vieții în mod constructiv Auto-reglare v Maturitate emoțională v Orientarea vieții în jurul sinelui și a celuilalt	Lipsa controlului Lipsa păcii Lipsa ordinii interioare v  Confuzie v  Lipsă coerență v  Haos Instabilitate și furtună emoțională v  Mânie nemăsurată Imprevizibilitate	Borderline

 În următorul articol voi evidenția tipurile de convingeri și vulnerabilități personale care ne pot determina să fim atrași de cei care manifestă anti-valorile din coloana a doua sau chiar tulburările de personalitate din coloana a treia.

Iată și cartea lui Walter Riso în cazul în care doriți să aprofundați:

The Hidden Life of Trees

Pădurile sunt super-organisme în interiorul lor există interconexiuni similare celor existente în coloniile de furnici. Copacii simt durere și au amintiri, trăiesc în familii cu ”copiii” lor, fac schimb de nutrienți și își ajută vecinii la nevoie. Copacii comunică în mai multe moduri, unul din ele fiind prin intermediul aromelor pe care le emană și care pot avertiza alți copaci despre pericole. Pădurile sunt rețele sociale în care copacii vii hrănesc și susțin uneori timp de secole copacii doborâți pentru a-i menține în viață. Prin intermediul unei rețele immense de fungi fac schimb de informație și resurse.

Chiar dacă ar putea părea așa, nu este un paragraf dintr-o carte SF. Și dacă ideile de mai sus v-au stârnit curiozitatea puteți afla mai multe din cartea lui Peter Wohllegen- The Hidden Life of Trees.

Pentru mine nu este deloc de mirare. Ba chiar confirmă ceva ce am văzut și simțit încă de când eram copil și locul preferat de joacă era prin păduricea din apropiere. Acesta a fost și unul din motivele pentru care am ales casa în care locuiesc- pentru că văd pădurea de pe geam și din când în când mai descind pe cărările ei și de fiecare dată mi se pare o reîntâlnire fascinantă.

 

Despre schimbare și răbdare de la lipthopsi

Azi a fost o zi specială. Și nu, nu pentru că e solstițiul de iarnă și intrăm în Era Vărsătorului (după unii). Bine, și de aceea. Sau că se vede conjuncția Jupiter-Saturn sau Steaua din Bethleem. Pentru că la noi nu se vede nimic pentru că a fost frig și înnorat toată ziua. Azi a fost o zi specială pentru că plimbându-mă prin casă am observat uimită că cu unul din lithopsi se petrece ceva. Dacă nu ai habar ce sunt lithopsii, wikipedia îți dă o primă idee. Dacă te prinde, cum m-a prins pe mine, o să dai și de alte informații soon enough.

Unul din lithopsi face un bebe!

Plantele acestea nu cresc în adevăratul sens al cuvântului, nu se fac neapărat mai mari. Dar sunt gestante, ”frunzele” (dacă se pot numi așa) exterioare hrănesc un pui care se află în interior în perioada asta a anului și care la un moment dat se naște. Și azi s-a născut primul pui. Sunt încă mesmerizată de mama natură care a creat așa ceva!

Bebele se hrănește din frunzele exterioare până când acestea se usucă complet, timp în care trebuie să lași planta în pace: nu o deranjezi, nu o uzi cu lunile, până în primăvară când se desăvârșește acest proces. 

De aia vă zic că învăț tot câte ceva de la lithopsii ăștia. Cum să lași în pace pe cineva. Cum să-i dai timp fără să-l tot sâcâi cu nerăbdarea ta, cu insistențele tale. Cum să-i respecți procesul. Hard core business.

Dar azi este despre mirare, despre cum schimbarea se produce uneori așa brusc și ceva pur și simplu erupe, rupe zăgazurile și se naște. Ai zice că plantele astea sunt ca pietrele, aproape că nu-ți vine să crezi că sunt vii. Parcă nu mișcă deloc, sunt imuabile. Așa că nu mică-mi fu mirarea când le-am făcut ieri niște poze și m-am uitat apoi la pozele pe care le făcusem când i-am primit. Take a look:

Viața înseamnă mișcare și schimbare. Chiar dacă este imperceptibilă, schimbarea se produce. Mereu. Și, probabil, e bine că se întâmplă așa. Că lucrurile se schimbă, chiar și atunci când credem că nimic nu s-a întâmplat.

Happy Age of Aquarius!

Desprăfuitul creierilor

De curând reflectam la faptul că suntem așa de mult blocați într-o anumită perspectivă asupra lumii, propriei persoane și a celorlalți încât cred că ne restricționăm extrem de mult existența chiar fără să ne dăm seama de acest lucru. Este clar mult mai simplu să aplicăm paradigmele cunoscute și acolo unde nu par să se potrivească să forțăm nițel colțurile ca să încapă. Totuși ceea ce încape undeva, nu neapărat aparține acolo. Să fiu sinceră nici nu știu dacă este leac pentru asta, mai ales că mulți dintre noi umblăm foarte mult doar pe drumuri cunoscute și vedem doar tot ce am văzut și până acum și uneori, chiar dacă e un elefant cât China in the room, preferăm să ne prefacem că nu există.

Putem supraviețui așa, după cum se vede, dar oare is this all there is? Pe mine mă bântuie întrebarea asta și nu mi se pare liniștitoare orbirea asta dobândită în raport cu lumea, cu viața, cu noi înșine sau cu ceilalți. Pentru că am ajuns să cred că aduce cu ea moartea pasiunii. Aduce senzația aceea că ești ”stuck” nici măcar nu știi în ce. Cert e că nu mai poți regăsi elementul acela vibrant ce caracterizează tot ce este viu.

Mă gândesc că o să-mi ziceți ceva de genul: dar cine are vreme să se mai gândească la asta, suntem prinși cu munca, cu copiii, cu treburile casnice. Așa e. Totuși, pe mine mă bântuie treaba asta și din când în când simt nevoia să-mi scutur praful de pe creier.

Am descoperit că pentru mine să mă expun la ceva nou e o nevoie de bază, care își cere drepturile periodic. În aceste vremuri de kakao mai greu cu experiențele noi în perimetrul locuinței și totuși...

Acum o lună mi-am cumpărat 10 lithopsi. Pasionată cu grădinăritul am fost de când eram copil și am avut mereu plante de apartament, dar lithopsii ăștia sunt niște plante mai speciale. Se mai numesc ”pietre vii” pentru că pot trăi luni de zile fără apă. Nu doar că pot trăi astfel, dar dacă le uzi așa cum ești obișnuit să uzi plantele obișnuite o să le omori. Here they are (some of them anyway):

De ce vă vorbesc despre lithopsi în contextul introducerii de mai sus?

Well, plantele astea au produs o adevărată luptă în mine între impulsul de a face ce fac de obicei cu plantele și ceea ce știu și am trăit pe pielea mea că îi voi omorî dacă fac ce îmi vine să fac. Lipsa lor de ”nevoi” mă pune în mare dificultate. Și mă mai pune pe gânduri... cât de des oferim de fapt celorlalți ceea ce credem noi că au nevoie de la noi, pornind probabil de la ceea ce noi avem nevoie? Sau ceea ce am fost obișnuiți să dăm pentru că a mers cu alții? Cât de mult această comoditate a perspectivei și conduitei noastre nu ucide în loc să hrănească, să susțină, să cultive?

Food for thought...

Atitudini constructive

 Din categoria atitudinilor de schimbat pentru a o duce mai bine: acceptarea radicală

extras din cartea lui Mathew MacKay, Jeffrey C. Wood și Jeffrey Brantely- Cum să-ți gestionezi emoțiile copleșitoare și să-ți recapeți autocontrolul

Admite situația în care ai ajuns, indiferent în ce constă ea, fără a judeca evenimentele și fără a le critica. Înțelege că situația ta actuală a apărut din cauza unui lung șir de evenimente care a început undeva în trecut.

Criticarea excesivă a unei situații te împiedică să iei măsurile necesare pentru a o schimba. Trecutul nu-l poți schimba. Iar dacă  îți petreci vremea luptând cu trecutul- sperând în van că furia ta va schimba rezultatul unui eveniment care a avut loc deja- vei fi blocat/ă și neajutorat/ă, ceea ce nu va duce la nicio îmbunătățire.

Indiferent pe cine învinovățești pentru suferința pe care o simți, durerea nu dispare și suferi în continuare. De fapt, în unele cazuri cu cât te înfurii mai tare, cu atât durerea se simte mai acut. Și orbirea ta în raport cu situația și ceea ce se petrece este și mai mare. Dacă te înfurii și te gândești că acea problemă nu ar fi trebuit să apară, pierzi din vedere că ea chiar a apărut și că este nevoie să-i faci față.

Probleme și soluții

 Nu de puține ori mi s-a întâmplat ca oamenii să îmi ceară soluții în calitate de psihoterapeut/ trainer sau prieten-psiholog. Când oamenii au o problemă, când îi doare ceva fizic sau emoțional ar face orice ca să scape. Iar când ne doare foarte tare, am mânca și un rahat dacă am ști că asta ne-ar putea ajuta. În goana noastră după soluții aplicăm fără discernământ tot ce știm că ne-a ajutat vreodată sau ce ne mai spun vecinii, tovarășii și prietenii că ajută, adesea cu rezultate dezamăgitoare, după care concluzionăm ”Nimic nu funcționează în cazul meu!”, ”Am încercat totul și nu merge!”

Well... e destul de greu să o nimerim așa. E ca și când ne doare ceva și înghițim ”tot” ce avem în sertarul cu medicamente, da-de, da-de ceva se va potrivi și ne va ajuta, după care fulgerăm în stânga și în dreapta sau ne resemnăm sau ne împăunăm că nu există leac pentru noi.

Pregătesc aici terenul pentru o invitație la explorare, la curiozitate în raport cu problema și durerea care ne macină. Fuga asta după soluții nu este decât o groază și incapacitate de a tolera suficient incertitudinea, adică de a ne permite să stăm cu problema puțin înainte de a ne grăbi să o bombardăm cu ”intervenții”. Iar când zic să stăm cu problema nu vreau să spun să stăm pasivi și resemnați, ci să petrecem puțin timp cu acest vizitator nedorit și neinvitat pentru a afla ce hram poartă, de unde vine, ce îl face să rămână în ciuda adversităților și respingerii cu care este întâmpinat, dacă are vreun mesaj sau vreo informație (poate e poștașul :)))) sau vreun curier) pentru noi. Poate privindu-l mai cu atenție ne vom da seama că e un mușteriu mai vechi îmbrăcat cu haine noi care tot vrea să ne vândă ceva, vreo poveste de adormit copiii sau vreo poveste de amăgit adulții, cine știe?! Nu avem cum afla decât dacă ne luăm acest timp care pentru mulți poate părea o pierdere de vreme. Experiența m-a învățat că investind acest timp la început pentru a ne edifica asupra stării lucrurilor ajungem cu o relativă ușurință la direcțiile de acțiune rezonabile care derivă de acolo, precum și la soluțiile potrivite.

Cu recunoștință pentru oameni și momente speciale...

 

Anatomia responsabilității

MBA Research and Curriculum Center

Mi-a plăcut această ”anatomie a responsabilității”. Adesea utilizăm cuvinte în dialogurile cu ceilalți, bazându-ne că ei înțeleg exact același lucru ca și noi când spun acel cuvânt. Experiența ne arată că nu putem fi mai departe de adevăr. Așadar, un prim demers pentru a ne face înțeleși celorlalți este să ne definim termenii. Responsabilitatea ar putea presupune onestitate, respect/ compasiune, corectitudine, asumare, curaj. Dar povestea nu se termină nici aici. Căci ne putem întreba ce înseamnă să fii onest? Când putem zice despre cineva că este onest? Sau ce înseamnă să respecți pe cineva? Sau pe tine? Sau cum arată curajul pentru noi? Musai să ajungem la eșantioane destul de specifice de comportament. Când mi-am recunoscut partea de vină în situația X... când am spus ”Nu” unei cereri care contravine valorilor mele cele mai înalte..., când mi-am spus părerea deși îmi era teamă de reacția celorlalți... ajungem astfel la lucrurile (aparent) mărunte, la acele chestii mici pe care le ignorăm, că doar cine are vreme de irosit pe chestii mici și (aparent) neimportante?! Doar că tocmai că în aceste instanțe, prin aceste mini-decizii construim principii. Și desigur, nimeni nu e întotdeauna, în orice situație 100% corect, onest, curajos. Totuși, încotro înclină balanța? Adunăm ”dovezi” că suntem responsabili sau construim un edificiu șubred al responsabilității personale?

Good news? Bad news? Depinde cum privești lucrurile (as always)

Sonja Lyubomirsky, profesor la Universitatea din California, în cartea Pursuing Happiness: The Architecture of Sustainable Change prezintă factorii care influențează nivelele fericirii pe termen lung, conform studiilor. Imaginea arată așa:

factori genetici: 50%, circumstanțe de viață: 10%, acțiuni, convingeri: 40%

Pentru mine cel mai surprinzător lucru este procentul foarte mic pe care-l reprezintă circumstanțele de viață, în contextul în care este scuza preferată a multor oameni. Pe unii i-ar putea bloca partea dreaptă a graficului, acea zonă albastră care se traduce de multe ori prin cuvintele: ”Așa sunt eu și n-am ce-i face!” O parte foarte bună, din punctul meu de vedere, este faptul că în foarte mare măsură cei 40% gri țin de noi și avem ce face pentru a ne sălta nivelul fericirii prin acțiunile, deciziile noastre și convingerile pe care le îmbrățișăm. Unii zic că astfel ne putem influența și genele.

Fazele iubirii după John Gottman

 John Gottman consideră că există 3 faze naturale ale iubirii care pot fi asemănate cu niște momente de decizie de care depinde progresul relației spre aprofundare sau deteriorarea acesteia.

Este foarte clar că nu orice persoană poate genera cascada hormonală din faza #1. Trebuie să existe o potrivire la nivel de miros, aspect, senzație și alte simțuri din acestea primordiale.

Faza #2 se pare că este critică, aici se împotmolesc cele mai multe relații.

Cele mai multe certuri au loc în primii 2 ani de relație în care iubirea este afectată de frustrare, exasperare, dezamăgire, tristețe și furie. Succesul fazei #2 depinde de modul în care cuplurile se ceartă.

Dacă rata pozitivității în raport cu negativitatea depășește 5:1 în situațiile conflictuale, cuplul are șanse să rămână împreună.

Construirea încrederii înseamnă:

•  A ține cont de interesele partenerului
• A asculta suferința partenerului
• A-i arăta partenerului că atunci când este în suferință, lumea se oprește și tu îl/o asculți

Cât despre faza #3 angajamentul nu este altceva decât o alegere pe care o facem în fiecare zi atât a partenerului, cât și a relației.

Doar pentru că pare simplu, nu înseamnă musai că este și ușor.