Cum să facem față înțelept incertitudinii

Incertitudinea este dificil de tolerat, știm cu toții asta, și pentru a scăpa de ea suntem dispuși să acceptăm ”sugestii”, interpretări și teorii cusute cu ață albă doar pentru a căpăta un iz de sentiment de siguranță și control. Așa cum scriam într-o postare anterioară, atunci când creierul nostru nu reușește să obțină controlul cognitiv, recurge la controlul perceptiv, asigurându-și iluzia controlului prin distorsionarea realității.

Dar aceasta nu este musai calea pe care vrem să o luăm în confruntarea cu incertitudinea, deși avem mecanismele pentru a realiza asta încorporate în hardul nostru.

Kelly McGonigal, profesor la Stanford University, ne propune o abordare în 3 pași care ne oferă mai mult spațiu mental și emoțional pentru a integra incertitudinea (care este inerentă lumii în care trăim oricum) și a ne oferi opțiuni mai sănătoase în acest tip de situații dominate de incertitudine cu care ne vom întâlni vrem, nu vrem:

Pasul #1 Afirmă identitatea care este provocată (challenged) în această situație (ex. părinte bun, partener bun, manager eficient etc)

Situațiile caracterizate de incertitudine mare riscă să ne pună în lumină dificultățile sau chiar incompetența de a le face față, iar acest lucru este cel care ne face să alergăm după o structură, o siguranță care să ne ghideze un răspuns ”corect”.

Pasul #2 Recunoaște care sunt dificultățile asociate (ex. a simți emoțiile negative, a evita durerea, a fi copleșit sau chiar paralizat și incapabil de a purcede spre un curs de acțiune)

Oferă-ți acel spațiu plin de compasiune în care să poți recunoaște aceste lucruri fără rușine și vinovăție, să-ți accepți umanitatea și neputința fără să vrei să le ascunzi cu orice preț. Dacă e după mine aș zice că acesta e cel mai dificil lucru de făcut pentru majoritatea oamenilor: a intra în contact cu propria vulnerabilitate fără să activăm instant scuturi defensive și fațade de competență și putere. Totuși este o condiție sine qua non pentru a ajunge să ne ocupăm de adevăratele probleme și nu de problemele ”sinelui fals”.

Pasul #3 Comută de la (nevoia de) control la alegere

Acest pas mi se pare extraordinar pentru că ne orientează de la a ne supune (unei interpretări, unui așa-zis lider care să ne scoată din rahat, unei teorii salvatoare etc) din frică, spre posibilitatea de a alege cum să răspundem (adică responsabilitate și libertate).

Ne putem ghida în acest proces după câteva întrebări:

Ce pot alege în această situație?

Ce doresc să aduc în această situație?

Ce persoană vreau să fiu în această situație?

Cu alte cuvinte cum pot alege un răspuns la această situație care să reflecte scopurile, valorile mele, să susțină relațiile care sunt importante pentru mine, în timp ce realizez, cu înțelepciune, că sunt lucruri dincolo de capacitatea mea de acțiune și înțelegere, iar în fața acestor lucruri nu pot decât să-mi recunosc micimea. Adică, așa cum spune Kelly McGonigal: pot face tot ce-mi stă în putință, dar nu pot face totul.