Well, chiar există o explicație destul de simplă, deși va fi inconvenientă pentru mulți. Citind ieri din cartea lui Roy F. Baumeister despre sensuri ale vieții, mi-a atras atenția un subcapitol numit funcții ale sensului. Adică, de ce avem nevoia de a da sens, de ce facem asta? Iar prima funcție despre care vorbește autorul este controlul mediului fizic și social. Cu alte cuvinte, dăm sens lucrurilor pentru că asta ne ajută să înțelegem lumea în care trăim și să facem predicții despre evoluția lucrurilor așa încât să ne adaptăm mai bine.
Până aici nimic problematic. E important să ne putem mișca bine prin lume, să navigăm eficient prin diferite contexte fizice sau sociale.
Doar că apoi am dat peste un articol scris de Jennifer Whitson și Adam Galinsky în 2008 și publicat în revista Science și următorul paragraf:
”Experiencing a loss of control led participants to desire more structure and to perceive illusory patterns. The need to be and feel in control is so strong that individuals will produce a pattern from noise to return the world to a predictable place.”
***
”Experiențierea pierderii controlului i-a făcut pe participanți să își dorească mai multă structură și să perceapă tipare iluzorii. Nevoia de a fi și a se simți în control este atât de puternică încât oamenii vor produce tipare din zgomot pentru a putea face din nou lumea predictibilă.”
Creierul nu suportă incertitudinea. Acolo unde nu va putea obține sentimentul controlului în mod obiectiv (și în vremurile acestea este mai mult ca oricând foarte greu de făcut asta), va încerca să obțină controlul perceptiv: va vedea coerență și sens și dacă nu poate fi vorba de așa ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu