Mie îmi pace o anumită ramă/ cadru inspirat tot din înțelepciunea populară care zice: ”Cine e de năcaz e și de râs.” Am găsit că rama aceasta se aplică cu succes oricărui tablou. Pentru o aplicare eficientă, căutați elementele comice din orice situație. Vă asigur, sunt acolo!
Un fel de meta-ramă/ cadru e una în care ne punem întrebarea: Ce poveste îmi spun acum? Posibile răspunsuri: Îmi spun povestea ”câte de frustrat am fost”, ”cât de răi și stupizi sunt oamenii”, ”cât de nedreaptă e lumea în care trăim” etc. Sau poate aș putea spune o altă poveste bazată pe aceste fapte.
Nu vă invit să inventați o poveste cusută cu ață albă. Nu ne-ar ajuta la nimic pentru nu am putea-o crede. Vă invit să explorați unghiuri, aspecte pe care le ignorați de obicei în poveștile pe care vi le spuneți despre situații/ persoane.
O altă ramă pe care o puteți utiliza este încadrarea situației ca un joc. Da, da ați citit bine. Cred că adesea luăm prea în serios toate lucrurile și ne creăm astfel o tensiune inutilă. Nu toate lucrurile sunt chiar așa de serioase, pe bune! Îmi amintesc de un moment fascinant pe care l-am trăit la un ghișeu al ANAF-ului. Cred că deja aveți o reacție predictibilă doar la mențiunea ”ANAF”. Ei bine, eram la o coadă (întotdeauna e o coadă infernală) și țin minte că era foarte cald. Peste tot erau grămezi de hârtii, inclusiv pe holul unde stăteam noi, clienții, și, evident în chichinețele unde stăteau angajații. În plus, oameni circulau de colo colo purtând hârtii de la un ghișeu la altul, de la o clădire la alta, cu fețe confuze și chinuite, furioși, frustrați, epuizați, gata să renunțe. Când îmi vine rândul s-a întâmplat ceva ce nu-mi pot explica nici acum. Privirea mea s-a intersectat pentru o clipă cu cea a doamnei de la ghișeu. Și, în mod ciudat, am avut o realizare bruscă că și pentru ea e absurd totul și ea e frustrată ca și noi cei de cealaltă parte a baricadei. Și am simțit că gândește exact același lucru. Și am izbucnit amândouă într-un râs pe care nu ni l-am putut controla câteva minute. Lumea se uita la noi de parcă ne-am pierdut mințile. Dar pentru mine și femeia aceea momentul respectiv în care am realizat împreună absurdul lucrurilor a fost un fel de insulă mentală în care ne-am conectat cu ceva profund și uman din noi, iar interacțiunea ulterioară a fost de o cu totul altă factură: lejeră, chiar aș putea zice caracterizată de un fel de complicitate împărtășită, un raport între doi oameni care s-au văzut și s-au întâlnit într-un loc de unde toată șarada care se desfășura sub ochii noștri și din care făceam și noi parte era un joc macabru.
O altă posibilă ramă pe care o putem aplica unei situații provocatoare este aceea a unui test. Poate că este un test al răbdării noastre, un test al imaginației și creativității noastre de a găsi soluții iscusite, un test al abilităților noastre pe care le putem mobiliza sau al oricăror alte resurse dosite pe care le deținem și acum ni se oferă oportunitatea să le scoatem de la naftalină. Sau poate fi un test al capacității noastre de a dezvolta noi abilități necesare pentru a face față cu succes provocării care ni s-a pus în cale. Această din urmă ramă îmi place în mod deosebit pentru că este una profund transformatoare. Dacă celelalte două ne ajută să ne îmbogățim perspectiva asupra situațiilor exterioare, aceasta din urmă ne ajută să realizăm o alchimie a interiorului nostru.
Probați aceste rame în viața voastră și (re)cadrați-vă tablourile din galeria personală. Abia aștept să aud ce ați descoperit.
