#1 A-ți impune să te schimbi
Una din cele mai frecvente capcane în care cădem, după Dr. Robert Anthony, atunci când ne propunem să facem o schimbare este să forțăm schimbarea încercând să ne disciplinăm și spunându-ne lucruri de genul: ”Trebuie să fac asta!”, ”Trebuie să slăbesc!”, ”Trebuie să muncesc mai mult!”.
Însă ori de câte ori îți spui ”trebuie să...” subconștientul intră în funcțiune și răspunde ”Nu, nu trebuie să faci nimic!”, ”Te ajut eu să scapi de asta!” și utilizând metode creative de evitare, procrastinare sau orice alte metode găsești o cale să nu faci acel lucru.
Pentru că atunci când spui ”trebuie să...” semnificația este de fapt următoarea: ”Trebuie să fac asta, dar dacă ar fi după mine, aș face mai degrabă altceva.” Cu cât te străduiești mai mult să faci ce trebuie, cu atât mai mult acționezi de fapt împotriva mecanismelor creative, naturale ale propriului subconștient.
Soluția este să realizezi că poți să..., alegi să... sau că vrei să te schimbi pentru că este ideea ta să devii altfel. În momentul în care formulăm nevoia de schimbare în acești termeni, accesăm o putere la care mulți oameni au ales să renunțe. Când spun ”aleg să...” mă îndrept spre acel rezultat cu o energie și motivație magnetică.
(Dr. Robert Anthony- Advanced Formula for Total Success)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu