vineri, 5 august 2016

La crêperie, Baia Mare



Merg de câteva ori pe an în Baia Mare pentru a-mi vizita prietenii de suflet și de fiecare dată m-aș duce din nou la ”Crêperie” ca să mănânc clătită cu somon, rucola și muguri de pin. Asta dacă nu îmi comand și ceva clătită dulce la care chiar e greu să te decizi pentru că sunt așaaaaa de buneeeee toaaaaaate....
Do you see what I mean?

luni, 1 august 2016

Aliens within us (#3)

#3 Virușii din creier
”Despre microbi se știe că sunt creaturi vii, însă dacă virușii sunt sau nu vii încă nu poate spune nimeni cu certitudine. Nu există nici o îndoială însă, că sunt invadatori feroce și că nu doar că afectează comportamentul gazdei, dar îl poate și manipula.”(Kramer & Bressan, 2015)
Autorii ne explică MO-ul (modus operandi) virușilor care este următorul: ei constau în lanțuri de ADN sau ARN încapsulate într-o carapace proteică împreună cu enzimele necesare reproducerii lor. Celulele gazdei sunt înșelate să absoarbă această capsulă, care atunci când se află în interiorul celului își eliberează conținutul. Dacă unii viruși (cei exogeni, provenind dn afară) pur și simplu infectează organismul și își încetează activitatea înainte sau după moartea acestuia, mai este o varietate de viruși care au devenit endogeni (de origine internă) încorporându-și propriul  ADN în cel al gazdei în celulele care dau naștere spermei și ovulelor. ADN-ul acestor viruși este astfel transmis generațiilor viitoare chiar de către gazdă!
Modul în care ne exploatează virușii
S-a suspectat mult timp că anumite tulburări mentale majore ca schizofrenia sau autismul au o componentă genetică, dar nu s-au înregistrat progrese remarcabile în deslușirea mecanismelor. Dificultatea rezidă în principal în faptul că deși o persoană poate avea o anumită genă, aceasta nu este neapărat activată. Genele sunt activate sau inactivate în funcție de anumite condiții ce țin de mediu.
Este un lucru deja acceptat că virușii, chiar și cei comuni ca citomegalovirusul (virus din familia virusurilor herpetice), pot afecta genele. Mai multe studii au indicat faptul că la cei care erau ”fericiții” purtători ai unei anumite tulpini a acestui virus dobândit prin infecție maternă, creștea de 5 ori probabilitatea de a dezvolta schizofrenie.

Retrovirușii (categorie din care face parte și HIV-ul) sunt o categorie de viruși endogeni care utilizează ARN pentru a produce ADN (tipar invers procesului obișnuit, de unde și denumirea lor). Acest ADN viral se inserează în ADN-ul gazdei. Prin urmare, ori de câte ori celulele gazdei își replică ADN-ul, reproduce și retrovirusul, de multe ori cu diverse mutații care fac dificilă țintirea lor cu medicamente antivirale. Nou născutul retrovirus părăsește celula când are chef pentru a infecta altele. Dacă infectează celule care produc spermă/ ovule retrovirusul ajunge să fie transferat și în corpul copilului.
Se consideră că ADN-ul retrovirușilor este cam 8% din genomul uman. Pe lângă acesta mai există în proproție de 37% material genetic care seamănă cu retrovirusurile (așa numitele ”gene săritoare”/ jumping genes) care ar putea avea tot o origine virală. Materialul viral inclus în ADN-ul nostru este foarte vechi, oamenii de știință vorbesc de zeci de milioane de ani vechime.
Unii autori merg până acolo încât să sugereze că genele virale ar putea fi responsabile de emergența mamiferelor placentare din animale care depun ouă, ținând cont de faptul că există două gene de origine virală care promovează propria noastră reproducere jucând un rol esențial în dezvoltarea placentei.
Cum exploatăm noi virușii
Observând MO-ul (modus operandi) virușilor, oamenii au preluat tehnica ajungând să dezvolte proceduri de parazitare a propriilor paraziți. De exemplu, un lot de pacienți diagnosticați cu boala Parkinson au fost injectați cu un virus modificat în laborator care conținea gene capabile să influențeze neurotrasmițătorul GABA, ceea ce a dus la o îmbunătățire cu 10% a abilităților motorii ale acestora. S-au obținut efecte și pe un lot de pacienți cu Alzheimer cărora le-a fost injectat un retrovirus modificat conducând la o reducere a degenerării. Retrovirusul conținea gene care determinau celulele infectate să producă factori de creștere a nervilor.

The Road to Excellence (#2)



#2 Ce este conștiința de sine?
Cu toții avem o idee despre ce ar putea fi conștiința de sine, pentru că suntem conștienți de noi înșine, de faptul că existăm în această lume, că avem anumite gânduri, sentimente mai mult sau mai puțin plăcute, suntem conștienți că avem un corp pe care-l simțim că este al nostru (din păcate majoritatea dintre noi doar când ne dă semnale disperate că ceva nu e OK cu el), avem sentimentul că suntem autorul acțiunilor pe care le facem, percepem și (ar trebui să) ținem seama de consecințele acestor acțiuni asupra propriei persoane, dar și asupra altora.
Putem chiar dialoga cu noi înșine, ne putem gândi la propriile noastre gânduri, sentimente, comportamente, demonstrând astfel capacitatea de auto-reflecție, care, spun psihologii, este o abilitate meta-cognitivă[1].
Chiar dacă această abilitate a atins cote de perfecționare maxime la oameni, există și specii de animale care demonstrează cel puțin nivele rudimentare ale conștiinței de sine. Printre acestea se află: anumite specii de maimuțe, delfinii, elefanții.
Cu siguranță te întrebi cum au reușit cercetătorii să demonstreze această abilitate la animale. Desigur, cineva a avut o idee genială. Procedura utilizată se numește testul recunoașterii în oglindă și presupune aplicarea pe fruntea animalului a unui semn vizibil după care animalul este adus în fața unei oglinzi. Dacă animalul încearcă să-și dea jos semnul aplicat de cercetători sau îl examinează cu atenție în oglindă din mai multe unghiuri, se deduce că are conștiință de sine, adică știe că el/ ea este în oglindă. Celelalte specii de animale nu știu asta și se comportă ca și când în oglindă este un alt animal.
La nivelul creierului se pare că de această abilitate este responsabilă o categorie specifică de neuroni numiți VEN-i a căror descoperire este legată de numele lui Constantin von Economo. Aceștia sunt localizați în principal în regiunile din creier care fac legătura între părțile creierului care îndeplinesc funcții executive[2] și centrii emoționali. Aceste zone din creier se activează atunci când ne vedem propria reflexie în oglindă. Unii cercetători consideră că aceste zone sunt responsabile de generarea sentimentului sinelui și al identității personale.
Cu alte cuvinte propria identitate este la nivelul cel mai fundamental un... sentiment care poate fi descris așa: ”Cum e să fii...TU?”.


[1] Meta-cognitiv- conștientizarea informațiilor pe care le deținem- ce știm și ce nu știm- și abilitatea de a înțelege, controla și manipula procesele cognitive (Meichenbaum, 1985 apud Goleman, 2014 ).
[2] Funcțiile executive (numite și de control cognitive sau sistem atențional de supervizare) sunt un set de procese cognitive cum ar fi: controlul atenției, controlul inhibitiv, memoria de lucru, flexibilitatea cognitivă, raționamentul, rezolvarea de probleme și planificarea- care sunt necesare pentru controlul cognitiv al comportamentului= selectarea și monitorizarea eficientă a comportamentelor care facilitează atingerea scopurilor propuse. (sursă: Wikipedia)

Sinceritate versus autenticitate



Pentru ”tânărul și neliniștitul” Raul


Putem fi sinceri și totuși inautentici? Sau invers, nesinceri, dar autentici? Răspunsul este: ”Da”. Cum așa? Iac-așa!
 Ce virtute e mai căutată decât sinceritatea?! Cu toții apreciem sinceritatea! Oare?! Așa să fie? Bullshit! Dacă întrebi oamenii ce apreciază la un prieten, cu siguranță vei auzi, inter alia, sinceritatea. Din păcate cred că sinceritatea e un deziderat așa doar la nivel de teorie, pentru că în practică cele mai multe prietenii sunt un fel de follie à deux. Sinceritatea e overrated. Dacă nu mă credeți uitați-vă la filmul The Invention of Lying. Mai vorbim după...
Atunci când vorbim de autenticitate ne referim implicit la o viață trăită în acord cu propriul sistem de valori. Asta ne dorim! Dar ce înseamnă asta efectiv?
Dacă întrebi oamenii care sunt valorile lor vei obține o variantă a următorului model: binele, adevărul, frumosul... ordinea contează, însă.
Dacă dragostea este în fruntea listei mele de valori, voi putea fi nesincer, dar autentic atunci când omit să-i spun persoanei iubite ceva ce știu că ar răni-o. În aceeași ordine de idei, pot fi brutal de sincer cu cineva pe care-l iubesc, doar pentru a mă răzbuna, pentru a-i plăti niște polițe, pentru a-l face să se simtă vinovat și dacă iubirea e în fruntea sistemului meu de valori, înseamnă că sunt neautentic în sinceritatea mea.
Desigur că pot fi sincer și autentic în același timp, dar lucrurile sunt de cele mai multe ori mai complicate de atât :)).
Ca să nu mai vorbim de faptul că ceea ce cred despre mine (în acest caz valorile pe care mi le atribui și ordinea lor în lista mea de priorități) nu prea bate cu realitatea modului în care ”cântăresc” lucrurile atunci când iau decizii: financiare, emoționale, relaționale... Ca să aflați care sunt adevăratele voastre valori și eventual ordinea lor notați care sunt lucrurile/ activitățile pe care cheltuiți: cel mai mult timp/ cei mai mulți bani pe parcursul unei săptămâni. Asta după ce ați scris care credeți că sunt valorile voastre. Ei bine?! Da, m-a pus și pe mine pe gânduri...