Cu toții ne pricepem foarte bine să ne îngrijorăm. E natural, ne vine foarte la îndemână. Chiar nu trebuie să facem eforturi conștiente, trecem pur și simplu pe modul de funcționare numit ”îngrijorare”. Dar în ce constă acest proces de care este capabilă mintea noastră? Păi, înseamnă să ne imaginăm într-un mod foarte viu un scenariu sau un rezultat final în mod repetitiv așa încât ajungem să trăim acea experiență ca și când s-ar fi întâmplat efectiv resimțind emoțiile și modificările fiziologice aferente și probabil imprimându-ne în rețelele neuronale toate aceste asocieri situație-emoție-convingere în iminența/ probabilitatea de apariție a situației.
Unii zic că ar fi ceva beneficii din acest joc al minții și anume că facem un fel de repetiție generală în confruntarea cu cel mai groaznic scenariu cu putință așa încât să fim pregătiți să-i facem față când/ dacă apare. Sunt însă și efecte secundare deloc neglijabile: anxietate, tendința de a evita în loc de a aborda astfel de situații sau situații similare, iar odată cu evitarea, scăderea încrederii în capacitatea de a le face față în viitor. Pe undeva exact opusul a ceea ce se pretinde a fi scopul îngrijorării.
Dar oare nu am putea utiliza noi acest proces natural al minții în alt sens, pentru a ne genera experiențe care ne-ar împinge spre abordarea situațiilor în loc de evitare?
Oare nu ne-am putea imagina scenariul dezirabil în loc de scenariul cel mai rău cu putință? Asta fac tehnicile de imagerie ghidată sau vizualizare în încercarea de a construi încrederea necesară pentru a trece la acțiune constructivă.
Desigur nu va funcționa dacă fac un exercițiu într-o seară. Împrumutați ceva din tenacitatea și obstinența cu care ne putem îngrijora. Cred că dacă am reuși să implementăm și numai 10% am avea un succes răsunător! De câte ori ne imaginăm lucrul de care ne temem că se va întâmpla? De zeci și sute de ori... Cum suntem când ne imaginăm? Încărcați de emoționalitate și convinși de iminența acelui lucru.
Tehnicile de vizualizare/ imagerie ghidată vor funcționa cu siguranță dacă vom crea același context mental: repetiții fără număr, emoția și reacțiile fiziologice asociate ca și când s-ar întâmpla efectiv, convingerea/ gândul/ afirmația aferentă care subsumează întreaga experiență și acționează ca o mantra.
Învață câte ceva de la cei care fac reclamele de pe toate gardurile și care în mod clar vor să ne determine să facem ceea ce doresc ei (să cumpărăm ceva de la ei de obicei). De ce să nu utilizăm aceeași tehnică pentru ca să ne mobilizăm să facem ceva ce dorim noi? Creează-ți propriile reclame și proiectează-le pe ecranul minții tale în loc să fii un zombi utilizat de alții pentru scopurile lor.
Învață câte ceva de la cei care fac reclamele de pe toate gardurile și care în mod clar vor să ne determine să facem ceea ce doresc ei (să cumpărăm ceva de la ei de obicei). De ce să nu utilizăm aceeași tehnică pentru ca să ne mobilizăm să facem ceva ce dorim noi? Creează-ți propriile reclame și proiectează-le pe ecranul minții tale în loc să fii un zombi utilizat de alții pentru scopurile lor.
 |
|
Foto credit: Breaking Muscle
|
#10 What can we learn from worry?
We are all experts in worrying. It’s natural, it
comes easy. We don’t have to put in conscious effort, we just switch to “worrying”
functioning mode. But what is this process
that our mind is capable of? Well, it means to imagine very vividly a scenario
or a final result repetitively so that we end up living that experience as
though it would be happening right now feeling the related emotions and
physiological reactions and probably imprinting into our nervous networks all
those associations situation-emotion- belief in the imminence/ probability of
the situation to occur.
Some people say there are some benefits of
worrying, namely the fact that when we worry we perform some king of general
repetition of the confrontation with the worst case scenario so that we’ll be
ready if/when it happens. There are side effects though and they are not to be
neglected: anxiety, the tendency to avoid those situations and similar ones,
and with avoidance, a decrease in the belief in our capacity to face such
situations in the future. Thus the opposite of what the purpose of worry is
pretended to be.
But couldn’t we use this natural process of the
mind in another sense, to generate experiences that could push us towards
approaching situations instead of avoiding them?
Couldn’t we imagine the desirable scenario
instead of the worse-case scenario? This is what guided imagery or visualization
techniques are doing in trying to build our confidence to move towards
constructive action.
They will of course not function if we perform an
exercise one evening. Please borrow something from the tenacity and obstinence
we put in when we worry. If we manage to implement at least 10% I believe we’ll
be widely successful. How many times do we imagine the thing we fear when we
worry? Tens and hundreds of times… How are we when we imagine that? Loaded with
emotionality and conviction in the imminence of that thing.
Visualization/ guided imagery techniques will
surely function if we create the same mental context: numberless repetitions,
associated emotion and physiological reactions as though it would really be happening, the associated belief/
thought/ affirmation that encompasses the whole experience and acts as a mantra.
Learn something from the guys making the
commercials that are all over the place and that clearly want to get us to do
something they want (usually buying something from them). Why not use the same
technique to get ourselves to do something we want? Create your own commercials
and project them on the minds screen instead of being a zombie used by others
for their own purposes.
