#1 Colegii de vizuină
Căutând să înțelegem sursele emoțiilor, gândurilor, comportamentelor noastre ne putem uita în trecutul nostru, în exterior, la modelele pe care le-am urmat (copiat) sau chiar în interiorul labirintului complicat al propriei noastre minți.
O direcție în care multora nici nu le-ar trece prin cap să se uite, dar care devine din ce în ce mai plauzibilă în urma noilor descoperiri ale științei, sunt către conlocuitorii noștri. Dacă nu știați, vă dau vestea care mi-a făcut și mie să-mi stea mintea în loc: în tubul digestiv raportul ADN uman versus ADN străin este în jur de 1:10. Încă nu v-au năpădit scenariile paranoice SF despre colonizări? Pe mine, da. În fond nu e exagerat să spunem, pe baza acestor cifre, că noi suntem de fapt planeta lor.
De curând am dat peste un articol care explorează consecințele coexistenței noastre cu aceste entități străine care pot fi microbi, viruși, dar și celule umane străine sau gene reglate de elemente de tip viral. Bizar, nu? Foarte.
Ideea studiului este că oamenii nu sunt indivizi unitari care se auto-reglează, ci un soi de macro-organisme compuse din elemente umane și non-umane, mai mult sau mai puțin integrate, într-o continuă luptă pentru supremație. Și mai bizar, nu? Cam da.
Cu toții știm cum ne putem alege cu un virus sau un microb, însă căile de invazie sunt mult mai sofisticate decât am putea crede. Putem capta un virus inhalându-l sau înghițindu-l, dar știați că... putem să ne alegem cu microbi (bacterii, paraziți), anticorpi, anumite gene imprintate sau ADN viral endogen chiar de la ai noștri părinți? Acest lucru funcționează și invers, se pare că este posibil și se întâmplă frecvent ca celule ale copilului să invadeze organismul mamei?!?!
În aceeași ordine de idei, gemenii fac nenumărate schimburi de celule proprii sau străine în perioada intrauterină.
Să luăm un prim exemplu discutat în articol, un parazit care s-a specializat în colonizarea creierelor animalelor numit Toxoplasma gondii. Acest parazit își începe ciclul vieții ca ou în intestinele pisicilor (sau altor feline); șoarecii și șobolanii ajung să ingereze ouăle parazitului deoarece se hrănesc cu excremente de pisici. În intestinele acestor gazde intermediare ouăle se dezvoltă devenind paraziți activi care se reproduc asexuat invadând întreg corpul și creierul animalelor. Sistemul imunitar al animalului poate să-l țină mai mult sau mai puțin sub control, dar nu-l poate elimina complet pentru că atunci când este asediat parazitul se apără transformându-se într-un chist, intrând într-o stare de semi-adormire. Dacă șobolanul sau șoarecele este mâncat de o pisică parazitul se reproduce sexuat în intestinele acesteia din urmă și face din nou ouă. Interesant, dar nu foarte interesant până aici, nu? Așa ceva am învățat cu toți pe la biologie.
Următoarea frază din articol mi-a făcut mie pielea de găină. La șobolanii infestați cu parazitul respectiv s-a observat un comportament ciudat. Se pare că aceștia și-au pierdut frica de pisici, fiind chiar atrași de mirosul urinei acestora, fapt care-i face să le cadă victime mult mai frecvent. Huh?
Și o altă frază care sună așa: este general acceptat faptul că Toxoplasma gondii manipulează creierul șobolanilor în sensul creșterii probabilității ca transferul, în alte condiții destul de improbabil, în intestinul pisicii să aibă loc.
Și citează mai multe studii care susțin aceste concluzii.
Nu mai este necesar să precizăm că parazitul ajunge și la oameni, de bună seamă nu mâncând pisici, ci consumând carnea infestată a altor animale care au fost transformate în gazde inocente (mamifere, păsări, pești). Se consideră că infestarea cu acest parazit este destul de frecventă la oameni (se testează de fapt și la femeile însărcinate) menționându-se procente între 10% în țările care promovează vegetarianismul la 50% în Europa și 70% în Africa și America Latină.
Deoarece parazitul are nevoie de gazdă pentru a supraviețui nu îi afectează grav sănătatea, însă poate produce efecte din cele mai diverse asupra funcționării mentale: accidente la locul de muncă, schimbări în personalitate, diferite tulburări mentale și neurologice: tulburarea bipolară, tulburarea obsesiv- compulsivă. În studiul lor meta-analitic publicat în 2007, Torrey & co. afirmă că prezența parazitului crește cu 2,7% probabilitatea de a dezvolta schizofrenie. 2,7% pare foarte puțin până când nu se specifică că asta îl poziționează pe locul I în rândul factorilor incriminați ca factori de risc pentru schizofrenie, mai influent decât factorii genetici sau de mediu identificați până în prezent.
În articol este explicitat și mecanismul prin care parazitul ar produce simptomele de schizofrenie, producând o creștere a secreției de dopamină care este asociată în plan comportamental cu manifestări de genul: căutare de senzații imprudentă și simptome pozitive ale schizofreniei (delir, gânduri și vorbire dezorganizate, halucinații tactile, auditive, vizuale, olfactive și gustative). Mai mult decât atât s-a constatat că medicamentele care sunt prescrise de obicei pentru tratarea simptomelor schizofreniei (haloperidol, acid valproic) inhibă replicarea Toxoplasmei și capacitatea acesteia de a invada celulele creierului, ceea ce ar însemna că efectele medicamentelor s-ar datora cel puțin parțial acțiunii lor anti-parazitice.
Ce ziceți despre asta?!
To be continued...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu