Videoclipurile Sesame Street despre auto-control cu Cookie Monster

Am mai găsit o idee genială! Seria de videoclipuri pe teme de auto-control create de Sesame Street sunt superbe! Îmi plac mai ales cele care parodiază filme celebre, însă toate sunt misho. Take a look!

Game of Chairs

The Life of Whoopie Pie

Cookie of Oz

The Lord of the Crumbs

Twilight Breaking Cookie

Furry Potter

Self-control

Aliens within us (#2)

#2 Microbii din intestin (gut microbes)

Cu toții ne chinuim să rezistăm combinației fatale de zahăr și grăsime= prăjitură. Și în ciuda informațiilor care ne vin pe toate canalele despre efectele lor negative care se întind de la obezitate, diabet, apnee, boli cardiovasculare până la cancer, constatăm pe propria piele că obiceiurile alimentare nesănătoase sunt destul de greu de schimbat.

Rezistența la schimbare a oamenilor este de multe ori formulată în termeni de auto-control (și lipsa acestuia), a motivațiilor inconștiente conflictuale și chiar a unor ego-uri auxiliare care nu se pot pune de acord.

Până nu demult, deși se discuta despre aceste ego-uri auxiliare s-a pornit de la premiza că, în ciuda faptului că ele pot avea interese diferite, sunt totuși ale noastre. Studii recente lansează o ipoteză mai greu de digerat: că s-ar putea ca acestea să aparțină de fapt microbilor pe care-i purtăm în intestin. Aceștia, spun studiile, ar fi capabili să manipuleze comportamentul alimentar al gazdei pentru a-și promova propria dezvoltare chiar în detrimentul acesteia.

Deci, data viitoare când ai o poftă și te gândești să mănânci ceva anume pentru că ”îți cere organismul”, amintește-ți că da, îți cere organismul, dar poate nu al tău!!!!

Deci, ce e cu microbii ăștia din intestin?

După cum o spune și numele lor (gut microbes) acești microbi nu trăiesc în creier, ci în intestin. Cu toate acestea au efecte importante asupra creierului și comportamentului.

Cercetătorii afirmă că fiecare dintre noi găzduim cel puțin 160 de specii de bacterii, (unii propun chiar un număr mult mai mare, de chiar 1000 de specii) fiecare individ fiind posesorul unei combinații unice de astfel de musafiri. Unii au mers atât de departe încât să sugereze că microbiomul fiecăruia din noi poate fi un altfel de amprentă personală.

Procesul de colonizare începe înainte de naștere, fiind augmentat semnificativ odată cu trecerea din uter spre exterior, copilul primind un aport de microbi care poartă semnătura mamei. La finalul primului an de viață, copilul ajunge să posede un ecosistem microbian propriu și personal similar adultului.

Se consideră că repetatele infecții ale nou-născuților sunt favorizate de anumite hematii care inhibă sistemul imunitar al copilului pentru ca bacteriile să-i poată coloniza în siguranță intestinul. Concluzia autorilor este că această colonizare este reciproc avantajoasă atât nouă cât și bacteriilor, sugerând că ar fi ”o componentă antică, stabilă, fundamentală a super-organismului uman”.

Acest proces de colonizare bacteriană inițiază mecanisme de semnalizare care afectează ireversibil comportamentul, semnale care activează anumite gene sau le dezactivează ceea ce modifică comunicarea între neuronii din diverse zone ale creierului. De exemplu, există foarte multe studii pe animale care au arătat că expunerea timpurie la flora (sănătoasă) din intestin este necesară pentru dezvoltarea normală a răspunsului la stres. Infecțiile neonatale cu bacterii patologice pot modifica permanent acest răspuns, predispunând individul la tulburări legate de stres ulterior.

Un alt lucru interesant, dar mai puțin înțeles deocamdată, este modul în care tractul gastrointestinal, respectiv microbiomul din tubul digestiv comunică cu creierul. Se știe că în tubul digestiv există milioane de neuroni, dar mecanismele propuse prin care ar avea loc această comunicare nu sunt doar de natură neurală, ci și endocrină sau imunitară.

Mecanisme prin care ne ”manipulează” microbii din intestin

Microbii individuali și coloniile pe care le înființează în tubul nostru digestiv sunt extrem de dependenți/ dependente de compoziția dietei noastre. Se pare că fiecare huzurește atunci când este hrănit cu anumite substanțe: Prevotella adoră carbohidrații, o dietă plină de fibre oferă un avantaj competitiv Bifidobacteriei, iar bacteriile din încrengătura numită Bacteroidetes preferă anumite grăsimi.

Astfel, poftele pe care le avem ar fi asociate cu compoziția microbiomului din intestinul nostru. Așadar, am putea spune că poftele noastre ar putea fi strigătul colectiv al acestor ”little guys” către ”a higher power”.

Dar acești ”little guys” nu sunt genul de creaturi neajutorate care să aștepte să le pice vreo pară mălăiață, ci și-au luat destinele în propriile mâini (ceea ce ar trebui să facem și noi). Cercetătorii au descoperit câteva strategii inteligente prin care conlocuitorii noștri ne manipulează ca să obțină ce doresc:

#1 Ne induc o dispoziție proastă

Cum ar putea să facă asta? Ipoteza cercetătorilor este că atunci când le lipsește ce vor să mănânce comesenii noștri încep să rănească epiteliul intestinal (îmi și imaginez cum mă mușcă cu mii de dințișori) activând receptorii pentru durere.

Astfel, colicile bebelușilor au fost asociate cu anumite modificări în microbiomul intestinal (reducerea densității generale, creșterea densității Proteobacteriilor și reducerea densității bacteriilor din încrengătura Bacteroidetes). Deoarece plânsul copilului are ca efect mai multă atenție și hrănire mai frecventă a copilului, putem deduce că astfel și bacteriile au acces îmbunătățit la resurse, deși acest lucru poate determina o creștere accelerată în greutate a bebelușului.

Nu cred că e exagerat să concluzionăm că putem confunda această durere vagă intestinală produsă de bacteriile flămânde cu senzația noastră de foame, fapt ce ne determină să ne supraalimentăm, de unde și asocierea între dispoziția proastă și consumul alimentar în exces care devine simptomatică în depresie de exemplu.

#2 Ne modifică structura sau numărul receptorilor (ex. papilele gustative de pe limbă)

Studiile pe animale au descoperit modificări ale receptorilor asociate cu compoziția microbiomului- cu alte cuvinte, șoarecii aveau receptori modificați pentru grăsime pe limbă și în intestine sau un număr mai mare de receptori pentru gustul dulce în funcție de ce microbi aveau în intestine.

La oameni astfel de modificări au fost constatate în urma operațiilor de bypass gastric care determină schimbări în microbiom, modifică senzația de sațietate și preferințele alimentare.

#3 Pun stăpânire pe sistemul nostru nervos

Când vă gândiți la sistemul nervos, de obicei vă gândiți la creier și la coloana vertebrală eventual, nu-i așa? Ei bine, există un așa numit ”sistem nervos enteric” o rețea de neuroni care trăiesc în pereții tractului gastro-intestinal numărând în jur de 100 de milioane de exemplare. Evident, acești neuroni sunt conectați cu sistemul nervos central (creierul) actorul principal al acestei conexiuni fiind nervul vag. Neuronii enterici au receptori care reacționează la prezența anumitor bacterii, precum și la produsele de metabolism ale acestora(da, bacteriile își deversează canalizarea la noi în intestine, shame on them!). Există dovezi conform cărora nervul vag reglează comportamentul alimentar și greutatea corporală: dacă este secționat are loc o scădere drastică în greutate, dacă este hiperactivat, prin aport de norepinefrină la șobo, determină alimentare excesivă.

Sunt bacterii și mai șmechere care au capacitatea de a produce substanțe adrenergice (ca norepinefrina) care prin activarea nervului vag duc la comportamente de supraalimentare a gazdei.

În concluzie microbii ăștia au capacitatea de manipula traficul nervului vag dirijându-l pentru a controla comportamentul alimentar al gazdei.

Și noi ce facem? Ne lăsăm astfel dirijați? Putem face ceva în acesst sens?

S-a dovedit că anumite practici: exercițiul fizic, yoga, meditația, care au ca efect stimularea laturii parasimpatice a nervului vag, au ca ”efect secundar” un echilibru mai bun între aportul alimentar și consumul energetic și implicit, efecte pozitive asupra greutății corporale.

Iată încă un motiv, dacă nu găseați nici unul, să ieșiți la alergare sau să mergeți la sală :)))

Dar cum nici o exagerare nu este bună, nici suprastimularea activității vagale se pare că nu e, fiind asociată cu scăderea în greutate la pacienții diagnosticați cu anorexie nervoasă.

#4 Produc substanțe care sunt analoage hormonilor noștri

Mai mult de 50% din dopamină și marea majoritate a serotoninei din corp provin din intestin. Se știe deja că o serie din bacteriile conlocuitoare din intestinele noastre produc dopamină. Printre acestea se numără: Escherichia coli, Bacilus cereus, B. Mycoides, B. Subtilis, Proteus vulgaris, Serratia marcescens și Staphylococus aureus.

Iar acidul lactic conținut de laptele matern și de iaurt produce histamină și GABA. GABA, de exemplu, activează aceeași neuroreceptori care sunt vizați de medicamentele anxiolitice ca valium sau benzodiazepine.

Multe bacterii produc peptide foarte asemănătoare cu cele proprii omului (leptină, grelină, peptide YY, neuropeptide Y), hormoni care reglează foamea și sațietatea. Oamenii și alte mamifere produc anticorpi la aceste peptide microbiene, mecanism considerat important pentru menținerea fidelității sistemelor de semnalizare a gazdei, un fel de contra-adaptare la manipulările bacteriilor. Partea proastă este că acești anticorpi ajung uneori să acționeze ca auto-anticorpi împotriva hormonilor proprii nemaifăcând diferența corectă (răspuns auto-imun). Iar acest răspuns auto-imun devine o cale indirectă prin care bacteriile ne pot manipula apetitul. Horror!

Vedeți de ce atunci când vă apucați să manipulați pe cineva s-ar putea să pierdeți controlul asupra cine pe cine manipulează?!? Nu vă mirați când copilul pe care l-ați ”cumpărat” cu bombonici, acum vă duce cu zăhărelul!

#5 Ne manipulează direct celulele intestinale

Unele din bacteriile astea nici măcar nu se mai sinchisesc să-și mascheze intențiile perfide. Pur și simplu fac ce vor dovedindu-se capabile să stimuleze sau să inhibe secreția anumitor substanțe de către celulele din intestin, controlând astfel livrarea nutrienților doriți.

Cu alte cuvinte, ne modifică anatomia după bunul lor plac pentru a obține ce poftesc!

Bacteriile și tulburările psihice

Efectele acțiunilor bacteriilor nu se reflectă doat la nivelul comportamentului alimentar. Studiile recente au găsit legături între compoziția microbiomului și stările și tulburările psihice.

Este foarte probabil ca acestea să fie doar efecte secundare ale mașinațiilor întreprinse pentru a-și satisface gusturile, dar ar putea fi o altă strategie indirectă și mai subtilă tot pentru a prospera (în timp ce distrug planeta).

Ceea ce se știe este că bacteriile sunt capabile să influențeze procesele inflamatorii la nivel gastrointestinal, acestea fiind asociate cu următoarele tulburări psihice: schizofrenie, anxietate, depresie.

Compoziția microbiomului gastrointestinal se poate modifica nu doar datorită invaziilor de bacterii din exterior (prin gură), dar și ca urmare a războaielor civile dintre tulpini aflate în competiție. O serie de studii au arătat că soarta acestor războaie este influențată de starea psihologică a gazdei și o influențează la rândul lor.

Astfel, la oameni, stresul emoțional reduce numărul bacteriilor benefice cum ar fi bifidobacteria și lactobacilii, creând astfel mai mult teren pentru expansiunea bacteriilor ”rele”. Produșii metabolici ai bacteriilor ”rele” (ex. clostridia) au fost asociați cu tulburările din spectrumul autist și cu izolarea socială la șobolani.

Bacteriile prietenoase

Ca să nu închei într-o notă sumbră, am lăsat la urmă informația că există și bacterii care ne sunt prietene. De exemplu anumite specii de Lactobacillus reduc grăsimea corporală, îmbunătățesc senzitivitatea la insulină și toleranța la glucoză.

Efectele benefice ale iaurtului s-ar datora cel puțin parțial înlocuirii tulpinilor de bacterii ”rele”, cu bacterii prietene omului ca: bifidobacteria sau lactobacilii. Acest lucru este susținut de studiile care au arătat că anumite tulburări de dispoziție pot fi atenuate prin ingerarea de probiotice.

Studiile realizate pe oameni, deși puține, au arătat că consumul de probiotice poate avea următoarele efecte (similare cu efectele benzodiazepinelor):

- reduce anxietatea și depresia (auto-raportate de persoană)

- reduce simptomele sindromului oboselii cronice

- reduce distresul gastrointestinal la persoanele stresate

- reduce nivelele de cortizol (hormonul de stres)

În concluzie, nu e suficient să ne bazăm pe voință dacă vrem să ne menținem la greutatea dorită sau să ne păstrăm sănătatea mentală. Exact așa cum nu ar trebui să facem sport doar dacă avem chef, tot așa nu ar trebui să mâncăm doar ce poftim.

Dacă bacteriile sunt în stare să ne manipuleze stările noastre emoționale, ar trebui să învățăm de la ele și să o facem chiar noi. Există mai multe modalități susținute de cercetări pe care le avem la dispoziție: schimbându-ne setul mental (o să scriu o serie de articole și pe tema asta), practicând sport, yoga, meditație, consumând anumite alimente (astfel încât să ne modificăm microbiomul în sensul dorit) și schimbând soarta războaielor dintre bacterii introducând în luptă mai multe bacterii prietenoase (probiotice).

Aliens within us (#1)

#1 Colegii de vizuină

Căutând să înțelegem sursele emoțiilor, gândurilor, comportamentelor noastre ne putem uita în trecutul nostru, în exterior, la modelele pe care le-am urmat (copiat) sau chiar în interiorul labirintului complicat al propriei noastre minți.

O direcție în care multora nici nu le-ar trece prin cap să se uite, dar care devine din ce în ce mai plauzibilă în urma noilor descoperiri ale științei, sunt către conlocuitorii noștri. Dacă nu știați, vă dau vestea care mi-a făcut și mie să-mi stea mintea în loc: în tubul digestiv raportul ADN uman versus ADN străin este în jur de 1:10. Încă nu v-au năpădit scenariile paranoice SF despre colonizări? Pe mine, da. În fond nu e exagerat să spunem, pe baza acestor cifre, că noi suntem de fapt planeta lor.

De curând am dat peste un articol care explorează consecințele coexistenței noastre cu aceste entități străine care pot fi microbi, viruși, dar și celule umane străine sau gene reglate de elemente de tip viral. Bizar, nu? Foarte.

Ideea studiului este că oamenii nu sunt indivizi unitari care se auto-reglează, ci un soi de macro-organisme compuse din elemente umane și non-umane, mai mult sau mai puțin integrate, într-o continuă luptă pentru supremație. Și mai bizar, nu? Cam da.

Cu toții știm cum ne putem alege cu un virus sau un microb, însă căile de invazie sunt mult mai sofisticate decât am putea crede. Putem capta un virus inhalându-l sau înghițindu-l, dar știați că... putem să ne alegem cu microbi (bacterii, paraziți), anticorpi, anumite gene imprintate sau ADN viral endogen chiar de la ai noștri părinți? Acest lucru funcționează și invers, se pare că este posibil și se întâmplă frecvent ca celule ale copilului să invadeze organismul mamei?!?!

În aceeași ordine de idei, gemenii fac nenumărate schimburi de celule proprii sau străine în perioada intrauterină.

Să luăm un prim exemplu discutat în articol, un parazit care s-a specializat în colonizarea creierelor animalelor numit Toxoplasma gondii. Acest parazit își începe ciclul vieții ca ou în intestinele pisicilor (sau altor feline); șoarecii și șobolanii ajung să ingereze ouăle parazitului deoarece se hrănesc cu excremente de pisici. În intestinele acestor gazde intermediare ouăle se dezvoltă devenind paraziți activi care se reproduc asexuat invadând întreg corpul și creierul animalelor. Sistemul imunitar al animalului poate să-l țină mai mult sau mai puțin sub control, dar nu-l poate elimina complet pentru că atunci când este asediat parazitul se apără transformându-se într-un chist, intrând într-o stare de semi-adormire. Dacă șobolanul sau șoarecele este mâncat de o pisică parazitul se reproduce sexuat în intestinele acesteia din urmă și face din nou ouă. Interesant, dar nu foarte interesant până aici, nu? Așa ceva am învățat cu toți pe la biologie.

Următoarea frază din articol mi-a făcut mie pielea de găină. La șobolanii infestați cu parazitul respectiv s-a observat un comportament ciudat. Se pare că aceștia și-au pierdut frica de pisici, fiind chiar atrași de mirosul urinei acestora, fapt care-i face să le cadă victime mult mai frecvent. Huh? 

Și o altă frază care sună așa: este general acceptat faptul că Toxoplasma gondii manipulează creierul șobolanilor în sensul creșterii probabilității ca transferul, în alte condiții destul de improbabil, în intestinul pisicii să aibă loc.

Și citează mai multe studii care susțin aceste concluzii.

Nu mai este necesar să precizăm că parazitul ajunge și la oameni, de bună seamă nu mâncând pisici, ci consumând carnea infestată a altor animale care au fost transformate în gazde inocente (mamifere, păsări, pești). Se consideră că infestarea cu acest parazit este destul de frecventă la oameni (se testează de fapt și la femeile însărcinate) menționându-se procente între 10% în țările care promovează vegetarianismul la 50% în Europa și 70% în Africa și America Latină.

Deoarece parazitul are nevoie de gazdă pentru a supraviețui nu îi afectează grav sănătatea, însă poate produce efecte din cele mai diverse asupra funcționării mentale: accidente la locul de muncă, schimbări în personalitate, diferite tulburări mentale și neurologice: tulburarea bipolară, tulburarea obsesiv- compulsivă. În studiul lor meta-analitic publicat în 2007, Torrey & co. afirmă că prezența parazitului crește cu 2,7% probabilitatea de a dezvolta schizofrenie. 2,7% pare foarte puțin până când nu se specifică că asta îl poziționează pe locul I în rândul factorilor incriminați ca factori de risc pentru schizofrenie, mai influent decât factorii genetici sau de mediu identificați până în prezent.

În articol este explicitat și mecanismul prin care parazitul ar produce simptomele de schizofrenie, producând o creștere a secreției de dopamină care este asociată în plan comportamental cu manifestări de genul: căutare de senzații imprudentă și simptome pozitive ale schizofreniei (delir, gânduri și vorbire dezorganizate, halucinații tactile, auditive, vizuale, olfactive și gustative). Mai mult decât atât s-a constatat că medicamentele care sunt prescrise de obicei pentru tratarea simptomelor schizofreniei (haloperidol, acid valproic) inhibă replicarea Toxoplasmei și capacitatea acesteia de a invada celulele creierului, ceea ce ar însemna că efectele medicamentelor s-ar datora cel puțin parțial acțiunii lor anti-parazitice.

Ce ziceți despre asta?!

To be continued...

Will try versus will do

Ai încercat vreodată să ajuți pe cineva să facă o schimbare sau un lucru în fața căruia se tot codește? În acest caz ai auzit probabil de multe ori răspunsul: ”O să încerc...” care momentan a readus zâmbetul pe fața ta și a făcut să reînflorească speranța că ai reușit să-l convingi.

Greșit, foarte greșit....

”O să încerc...” nu înseamnă nimic pentru mintea noastră. Tony Robbins avea un exercițiu foarte bun pentru a înțelege asta la nivel experiențial. Așadar,  încearcă să te ridici de pe scaunul (sau fotoliul, patul etc) pe care stai când citești asta. Dacă te-ai ridicat câtuși de puțin asta nu înseamnă să încerci, înseamnă să te ridici.

Mai încearcă o dată să încerci! :)) Ai reușit??

Ce ai simțit în corp?

Dacă ai încercat corect :)) ai simțit doar o teribilă încordare fără nici un rezultat concret în plan real. Ei bine, asta înseamnă pentru minte-corp să încerci să faci ceva.

Este un fel de limbo, de purgatoriu în care nu se întâmplă nimic. Ba mai ascunde și o capcană periculoasă. ”O să încerc...” conține în sine posibilitatea eșuării, fără asumarea responsabilității pentru eșec. Că doar am încercat, dar nu am putut. Iar după acest ”nu am putut” urmează un deoarece, pentru că... și în continuare toate scuzele pe care mintea le poate inventa pentru a justifica ceva ce ea știa de la început (sic!): că nu are nici un rost, că nu crede că are vreo șansă de reușită... quod erat demonstrandum. Nu a făcut decât să își mai întărească încă o dată convingerea pe care o avea deja că nu poate face ceva. Mai rău decât la început, deci.

O să încerc... înseamnă să spui că o să faci fără să faci, ca să scapi de presiunea din exterior și să eșuezi apoi în mod predictibil confirmându-ți încă o dată că nu avea rost să faci anyway, că nu merita efortul de a face. De fapt este o șiretenie a minții care te face să te autosabotezi. Pentru că neputând nimeni să te tragă la răspundere (nici măcar tu însuți) că nu ai încercat continui să rămâi blocat în interiorul limitelor pe care tu le-ai inventat.

Will do sau o să fac presupune un angajament, o promisiune pe care ți-o faci ție în primul rând, dar și celuilalt prin care îți asumi responsabilitatea acțiunii. Chiar dacă nimeni nu poate garanta că vei și obține rezultatele scontate, o cu totul altă energie te animă.

Spune acum cu voce tare ”O să fac!” și observă ce simți în corp! Vezi diferența?

Condimentează-ți viața!