Despre acceptare versus rezistență/ intoleranță (episodul # 6)

# 6     Take me as I am

 

Există un aspect paradoxal al acceptării care m-a și motivat să scriu această suită de gânduri (ale mele și ale altora) pe această temă. Cel mai bine l-am găsit exprimat de Carl Rogers:

”Aspectul paradoxal al experienței mele este acela că, cu cât sunt pur și simplu dispus să fiu eu însumi, în toată această complexitate a vieții, și cu cât sunt mai dispus să înțeleg și să accept realitățile existente în mine și în cealaltă persoană, cu atât pare să fie stimulată mai mult schimbarea.” Carl Rogers- A deveni o persoană

De fapt acceptarea este una din lecțiile foarte importante pe care Carl Rogers afirmă că le-a învățat din activitatea de consiliere. Acesta o explică astfel:

”Am constatat că este extrem de recompensator să pot accepta o altă persoană.

Am descoperit că a accepta cu adevărat o altă persoană și sentimentele sale nu este nici pe departe un lucru ușor, așa cum nici a înțelege nu este.

Pot cu adevărat să permit altei persoane să simtă ostilitate față de mine?

Pot să-i accept furia ca pe o parte reală și legitimă din sine?

Pot s-o accept când își vede viața și problemele într-un mod foarte diferit de al meu?

Pot s-o accept când are sentimente foarte pozitive față de mine, mă admiră și vrea să mă ia drept model?

Acceptarea presupune toate acestea și ea nu vine ușor.

Cred că în cultura noastră, părerea că ”toate celelalte persoane trebuie să simtă și să gândească la fel ca mine” este un tipar tot mai răspândit. Ne vine greu să dăm voie copiilor sau părinților sau soților noștri să aibă alte atitudini decât noi față de anumite chestiuni sau probleme. Nu le putem permite clienților sau studenților noștri să aibă alte păreri decât noi sau să-și folosească experiența în propriul mod individual. La scară națională, nu putem permite unei națiuni să gândească sau să simtă altfel decât noi. Și totuși, a început să-mi pară că această separare între indivizi, dreptul fiecăruia de a-și folosi experiența în propriul mod și de a descoperi în ea propria semnificație este una din cele mai neprețuite posibilități din viață.

Fiecare persoană este o insulă, într-un sens foarte real, și poate construi poduri spre alte insule doar dacă, mai întâi de toate, este dispusă să fie ea însăși și i se dă voie să fie ea însăși.

De aceea consider că atunci când pot accepta o altă persoană, ceea ce înseamnă, concret, să accept sentimentele, atitudinile și convingerile pe care le are, ca pe o parte reală și vitală din ea, o ajut să devină persoană- și, pentru mine, acest lucru are o mare valoare.”

În relații cădem de multe ori în capacana de a crede că noi știm ce e mai bine pentru prietenii, partenerii de viață, copiii noștri. Nu ne place când aceștia suferă, nu doar pentru că dorim să-i apărăm de suferință, ci pentru că vrem și să ne protejăm pe noi înșine (Hale Dwoskin, 2007).

Foto credit: quotesgram.com Katie Quotes

 

Îi acceptăm pe ceilalți (și de altfel și pe noi înșine) doar în anumite condiții: dacă slăbesc 10 kg, dacă se lasă de fumat, dacă au o anumită poziție socială etc.

Nu doar că nu îi acceptăm și nu ne acceptăm decât în anumite condiții, dar le evaluăm și ne evaluăm valoarea personală în funcție de ”condițiile” pe care le-am inventat și de care nici nu suntem conștienți că stau la baza judecăților noastre de cele mai multe ori, după care le acordăm aprecierea noastră și cerșim aprecierea altora prin performanțe excesive, prin perfecționism sau încercări disperate de a le fi pe plac altora și a dovedi astfel că suntem și noi valoroși. Adevărul este că fiecare om este valoros prin ceea ce este, prin contribuția personală pe care și-o aduce fiind pe acest pământ, prin urmare nu este nevoie să dovedim că suntem valoroși sau să cerem altora (copii, parteneri, colegi de muncă etc) să-și dovedească valoarea, ci să devenim curioși cine sunt, cine suntem și să le/ne acordăm spațiul pentru a ne manifesta cât mai mult din ceea ce suntem, adică să fim autentici.

Iubirea înseamnă să vrei pentru celălalt ceea ce el/ ea vrea pentru sine. Lester Levenson

Dacă nu putem accepta ceea ce este (calitatea momentului prezent) nu vom putea să acceptăm pe nimeni așa cum este. Îi vom evalua, critica, eticheta, respinge, vom încerca să-i schimbăm.

De obicei când suntem la începutul unei relații ne place partenerul. Dar undeva pe traseu, pe măsură ce începem să-l cunoaștem mai bine, începem să ne îndepărtăm de iubirea pe care am simțit-o la început. A iubi pe cineva așa cum este nu înseamnă că tolerăm sau suntem de acord cu comportamente distructive sau că îi permitem să facă lucruri care nu sunt OK. Poți iubi pe cineva și stabili în același timp limite clare. Poți iubi pe cineva și cu toate acestea să decizi să-l/o părăsești dacă acesta/ aceasta nu poate sau nu dorește să aibă o relație sănătoasă cu tine.

Dacă transformăm mereu clipa de față într-un mijloc pentru atingerea unui scop viitor, vom transforma fiecare persoană pe care o întâlnim sau cu care intrăm în relație într-un mijloc pentru atingerea unui scop. Ființa umană din relație va căpăta un loc secundar, pe primul loc fiind: un câștig material, un sentiment de putere, plăcere fizică sau o formă de gratificare a sinelui fals (ego). (Eckhart Tolle)

Observă ce se întâmplă cu poziția mentală a celuilalt dacă nu o mai energizezi cu rezistență. Adevărata comunicare începe când identificarea cu pozițiile mentale a fost eliminată.

Aceptarea propriei persoane este un dar care exprimă sentimentul de apartenență interioară în care îmbrățișăm atât ceea ce suntem, cât și ceea ce nu suntem. Acceptarea propriei persoane ne lărgește perspectiva astfel încât putem include nenumăratele paradoxuri ale vieții.

Efectul acceptării este reducerea conflictelor interioare și exterioare, invocând astfel posibilitatea schimbării. Acceptarea ne eliberează din lupta împotriva realității deschizând noi posibilități care nu păreau să existe înainte.

Cea mai grea acceptare- umbra

 

Pentru a ajunge la acceptare este nevoie să identificăm experiențele pe care le respingem sau le refuzăm. Carl Jung numea aceste experiențe ”umbra”. Umbra se referă la toate aspectele noastre (caracteristici, nevoi, impulsuri, abilități, sentimente, potențiale, capacități atât pozitive cât și negative pe care le-am respins, negat, renegat, uitat. Formarea umbrei începe în copilărie, părinții jucând un rol important prin faptul că acceptă doar anumite calități sau caracteristici ale copilului, ulterior școala și grupurile în care ne integrăm continuă acest proces. Astfel, ajungem să suprimăm părți din noi pentru a fi iubiți și acceptați de părinții noștri și de ceilalți a căror iubire și prețuire ne-o dorim. În același timp respingem aspecte ale noastre care nu sunt în concordanță cu imaginea pe care o avem despre noi înșine.

Singura cale pe care o avem la dispoziție pentru a ne simți compleți este să integrăm umbra, să redescoperim acele aspecte din noi pe care le-am ”ucis” pentru că erau inacceptabile pentru cineva (inclusiv pentru noi înșine) și să le asumăm. Doar astfel ne putem recăpăta libertatea, vitalitatea și puterea personală. În caz contrar umbra va pune stăpânire pe noi ieșind la iveală în cele mai inoportune momente, făcând alegeri și acționând din subsidiar în locul nostru, sabotând ceea ce afirmăm conștient că ne dorim sau că suntem.