#2 Durerea, suferința și evitarea acesteia
Faptul
că posedă limbajul conferă omului o poziție aparte. Limbajul oferă omului
capacitatea de a evoca nu doar obiecte/ situații, ci și emoțiile asociate
acestora prin simpla pronunțare a unui cuvânt. De aceea pentru ființele umane
este foarte dificil să evite durerea, căci aceasta poate fi evocată în orice
moment de orice lucru legat de ea. De aceea nu funcționează strategia evitării situațiilor care au
provocat-o. Pentru că nu doar acestea au capacitatea de a ne reaminti durerea,
ci și toate celelalte amintiri legate în mintea noastră de situația/ persoana
respectivă chiar dacă sunt frumoase. Pentru că simplul fapt că anumite noțiuni sunt
legate într-un fel sau altul una de alta (ex. fericirea este opusul tristeții)
înseamnă că oricare din ele ne poate aminti de cealaltă (ex. fericirea ne poate
aminti de tristețe, o imagine minunată cu insulele grecești ne poate îndurera
pentru că ne amintește de fostul iubit cu care am fost acolo) și este unul din
motivele pentru care uneori relaxarea poate induce panică.
 |
| thenextweb.com |
O
altă strategie utilizată este evitarea
durerii în sine prin recursul la negare, disociere, consum de substanțe
care pot reduce pe termen scurt durerea, dar cauzează noi probleme.
Evitarea
experiențială este procesul prin care încercăm să evităm experiențele
interioare neplăcute (gânduri, sentimente, amintiri, senzații corporale,
predispoziții comportamentale), deși asta ne creează dificultăți pe termen lung
(Hayes & Smith, 2013). De exemplu, faptul că nu ai chef să te ridici din
pat și să faci mișcare pentru că ești depresiv/ă poate conduce la acumularea de
kilograme în plus ceea ce este de natură să îți strice și mai mult dispoziția.
Pe lângă asta izolându-te în pat nu ai nici o șansă să ai vreo interacțiune
pozitivă cu alții care ți-ar putea îmbunătăți dispoziția.
Hayes,
Masuda et al. (2004) consideră că ”dintre
toate procesele psihologice cunoscute de știință, evitarea experiențială este
unul din cele mai rele.”
Capcana
cea mai periculoasă în cazul evitării experiențiale este faptul că are efect pe
termen scurt, iar efectele pe termen
scurt, imediate, sunt întăriri mult mai puternice comparativ cu efectele pe
termen lung.
Nu
știu de unde ne vine convingerea că noi am putea dirija întâmplarea lucrurilor
prin faptul că avem o imagine diferită despre cum am vrea ca lucrurile să se
întâmple și că universul ar trebui să ne facă pe plac. Iar dacă nu se întâmplă asta suntem
îndreptățiți să fim furioși, supărați, angoasați.
Majoritatea
oamenilor trăiesc în mintea lor, luând ca adevărate și de necontestat gândurile
pe care le au. Pe de altă parte lumea noastră mentală,
interioară, se deosebește prin câteva aspecte particulare de lumea exterioară.
Dacă în lumea exterioară timpul se scurge într-o singură direcție și nu ne mai
putem întoarce înapoi pentru a schimba ceva, în lumea noastră interioară
lucrurile stau altfel. În mintea noastră putem revizita trecutul ori de câte
ori dorim și putem și să ne proiectăm într-un viitor așa cum ni-l imaginăm că
ar putea fi. Revizitarea mentală a trecutului aduce cu sine din păcate un fel
de iluzie că l-am și putea schimba.
Aici
trebuie făcută o distincție importantă. Este cert că nu putem schimba ceea ce
s-a întâmplat la nivelul faptelor, dar putem schimba modul în care percepem,
înțelegem ceea ce s-a întâmplat și sensul pe care-l dăm experienței în
existența noastră ceea ce semnifică o schimbare esențială în măsura și modul în
care evenimentele respective ne afectează.
Amânarea trăirii vieții
Atâta timp cât ne opunem realității că anumite
lucruri s-au întâmplat existența noastră este pusă parcă pe stand-by, în
așteptare, pending. Nu știu de ce oamenii cred că nu pot începe să-și trăiască
din nou viața după un eveniment dureros decât atunci când durerea se va atenua,
iar asta poate dura săptămâni, luni, ani în funcție de cum își prelucrează
fiecare pierderile și doliul. Dar asta înseamnă că între timp rămânem suspendați
într-un purgatoriu ca și când timpul ar fi fost abolit. Dar timpul nu se oprește
pentru nimeni și în momentul în care durerea s-a mai potolit constatăm cu
stupoare că au trecut anii peste noi și nu am realizat nimic din tot ce am
visat cândva că vom face.
Capcana pe care nu o sesizăm imediat atunci când
alegem să ne anesteziem durerea prin metodele favorite (our drug of choice)
(disociere, alcool, pastile, negare etc.) este că anestezicul preferat ne
amorțește atât durerea, cât și capacitatea de a simți plăcerea. Acesta e
blestemul pe care-l aduce cu sine evitarea durerii în variatele ei forme. De
aici și recomandarea psihologilor de a accepta inevitabilitatea durerii, ceea
ce deschide porțile percepției și spre a simți ceea ce pare opusul acesteia,
plăcerea.
Posibilitatea de a ne
confrunta oricând cu durerea psihologică este o povară provocatoare pe care
suntem nevoiți să o acceptăm. (Hayes & Smith, 2013)
Mai devreme sau mai
târziu va trebui să renunțăm la scopul de a avea un trecut diferit. Irvin Yalom- Darul psihoterapiei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu