A eșua este un lucru esențial pentru noi, ca ființe umane. Felul în care ne raportăm la eșec ne definește, în vreme ce succesul este auxiliar și efemer și nu e prea revelator. Fără succes putem trăi, dar am trăit degeaba dacă nu ne-am împăca cu imprefecțiunea și precaritatea noastră, ca și cu faptul că suntem muritori- care sunt tot atâtea manifestări ale eșecului.
Eșecul pune o distanță între noi și lume, precum și întrre noi și ceilalți; o distanță care ne dă senzația acută că suntem inadecvați, că nu suntem sincronizați cu lumea și cu ceilalți, că ceva e nelalocul lui. Toate astea ne fac să ne întrebăm cu gravitate ce loc ocupăm sub soare. Și ar putea fi cel mai bun lucru care ni se întâmplă: această trezire existențială este exact lucrul de care avem nevoie dacă vrem să înțelegem cine suntem. Nicio vindecare nu e posibilă dacă nu e precedată de această înțelegere.
***
Failing is essential to what we are as human beings. How we relate to failure defines us, while success is auxiliary and fleeting and does not reveal much. We can live without success, but we would live for nothing if we didn’t come to terms with our imperfection, precariousness, and mortality, which are all epiphanies of failure.
When it occurs, failure puts a
distance between us and the world, and between ourselves and others. That
distance gives us the distinct feeling that we don’t
fit in, that we are out of sync with the world and others, and that there is
something amiss. All of this makes us seriously question our place under the
sun. And that may be the best thing to happen to us: this existential awakening
is exactly what we need if we are to realize who we are. No healing will
come unless preceded by it.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu