”Teama de moarte este omniprezentă și de o intensitate care face ca o bună parte
din energia oricui să se consume pe negarea morții. Transcenderea morții este
un laitmotiv important al experienței omenești de la fenomenele interne
(mecanisme de apărare, motivații, vise, coșmaruri) până la instituțiile de
ordin macrosocial (monumentele, teologiile, ideologiile, cimitirele,
îmbălsămările, ocuparea spațiului) și la modul în care alegem să ne umplem
timpul, dependența noastră față de distracții, credința nezdruncinată în mitul
progresului, dorința de ”reușită” sau cea de faimă nemuritoare.”
Clinicianul se întâlnește rar cu angoasa morții în formă nedisimulată; de obicei este transformată în ceva mai puțin toxic pentru individ cu ajutorul mecanismelor de apărare generale (refularea, deplasarea, raționalizarea etc) și specifice: dorința de a fi iubit și ținut minte veșnic, dorința de a îngheța timpul, credința în invulnerabilitatea personală, dorința de a fuziona cu un altul etc.
Pe măsură ce se dezvoltă simptomele, pacienții sunt din ce în ce mai
preocupați de controlul propriei lumi și de evitarea neașteptatului sau a
accidentalului: obiectează când întâlnesc dezordine sau lipsa de igienă,
dezvoltă ritualuri care să îi păzească de rău și pericol; dezgustul lor obsesiv
pentru degradare, boală, microbi și murdărie este intim legat de teama propriei
dispariții.
Moduri în care încercăm să facem față angoasei morții:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu