Dacă ceva poate să meargă prost, va merge. (Murphy)

pentru Sorin

Am dat zilele astea peste un articol scris de Deepak Chopra prin 2013 pe site-ul  Oprah.com pe care-l citesc constant de zeci de ani. Se numește: ”The 3 Questions To Ask Yourself When Things Go Wrong”. Deși Deepak are o reputație controversată mi-a plăcut articolul și am găsit multe idei utile de-a lungul timpului în cărțile lui.

Deci, ce să facem când lucrurile merg prost și, știm cu toții, lucrurile vor merge prost la un moment dat. It’s a given. Până nu demult când lucrurile începeau să meargă prost eu îmi luam jucăriile și plecam. Și eram mândră de mine că pot face asta. Evident ca să poți face asta și să ieși triumfal pe ușă cu iluzia că tu ești cel care l-a părăsit pe celălalt, trebuie să îngheți în tine ceva, acel lucru care arată că îți pasă. Adică să îngheți și să întemnițezi părți din tine în numele unor orgolii sau poate uneori pentru că nu mai poți îndura nici o doză de suferință, pentru că ai suferit prea mult. În cazul meu, nici nu am realizat când am devenit ”The Ice Queen”.

Începusem să-mi iubesc această libertate nou descoperită și această așa zisă putere încât nici nu am realizat că eu devenisem propria mea cușcă, propria mea închisoare. Ralu, prietena mea, parca m-a reprezentat pe mine aici:

Khalil Gibran o spune atât de frumos încât prima dată când am citit poezia lui intitulată Freedom am simțit cum îmi plânge sufletul:

”At the city gate and by your fireside I have seen you prostrate yourself and worship your own freedom,

Even as slaves humble themselves before a tyrant and praise him though he slays them.

Ay, in the grove of the temple and in the shadow of the citadel I have seen the freest among you wear their freedom as a yoke and a handcuff.

And my heart bled within me.”

            Începutul articolului lui Deepak Chopra mi-a atins o coardă sensibilă:

”Challenges are part of everyone's life, but there are dark moments when a challenge turns into a crisis. The outcome of our lives depends on the choices we make at those moments. Will they be breakthroughs or setbacks? What we call wisdom is a crucial tool here. Without it, people usually make their most important decisions based on impulse or its opposite, habit.”

Da, am luat multe din deciziile importante din viața mea bazându-mă pe impulsuri și pe un obicei pe care l-am ridicat la rangul de identitate a mea: puterea de a pleca de lângă oameni pe care-i iubeam. Dar este asta o dovadă de înțelepciune? Sau de putere?

Îmi vin acum în minte cuvintele cuiva (nu-mi amintesc exact cine) care spunea ceva de genul: în acel spațiu dintre stimul și răspuns stă capacitatea noastră de a face ceva diferit de ceea ce am făcut până acum și asta este ceea ce ne diferențiază de animale.

Am trăit mindless mult timp sau mai bine spus m-au trăit obiceiurile mele, așa că acum vă invit la un exercițiu de a fi mindfull în raport cu opțiunile pe care le avem în fața unei situații în care lucrurile nu merg cum ne-am dori.

În fața acestor situații, zice Deepak Chopra, majoritatea oamenilor își pun următoarele 3 întrebări: 1. Ce nu e în regulă cu mine? 2. Cine e vinovatul? 3. Care este cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla?

Iar gândurile care ne răsar în minte și ne torturează sunt răspunsurile la aceste întrebări.

Sunt un fraier. De fiecare dată face așa. O să rămân singură și nu mă va mai vrea nimeni.

Consecințele?

ü  Auto-blamarea și auto-condamnarea propriei persoane și sentimente profunde și chinuitoare de vină

ü  Blamarea altora pentru tot ce nu (ne) merge bine

ü  Fantezii despre dezastre

Un trio care ne va aduce daune serioase în planul imaginii de sine, încrederii în sine și în capacitatea noastră de a face față situațiilor și de a ne auto-determina până la urma urmei și atacuri de panică și depresie.

The road to hell.

Și atunci ce e de făcut? Aceasta este o întrebare mai bună decât celelalte 3 în orice caz.

Deepak Chopra ne propune să ne adresăm alte trei întrebări:

1.      În ce fel de situație mă aflu? Este ceva ce pot schimba, ceva ce ar trebui să accept sau ceva ce ar trebui să las deoparte, să abandonez (mi-e greu să găsesc un echivalent bun pentru let go)?

Întrebarea aceasta îmi amintește de ”Serenity Prayer”:

Atâta timp cât nu ne clarificăm în ce situație ne aflăm, nu vom putea acționa înțelept. Ne vom lupta cu lucruri care nu se pot schimba sau nu ne vom pune problema că ar putea fi ceva ce ar trebui să schimbăm la noi pentru a face lucrurile să meargă mai bine. Este nevoie de curaj să te schimbi și să faci ceva diferit de cum ai făcut lucrurile până acum. Iar auto-blamarea și blamarea altora nu ajută deloc, dimpotrivă, ne auto-sabotează, ne consumă întreaga energie într-un proces care sperăm să ne conducă la dreptate, când de fapt ne conduce la disperare și singurătate.

Cum să ne clarificăm?

Păi ar trebui să începem (după ce ne-am răcorit spiritele, iar asta ne poate lua o noapte sau altora zile și săptămâni în șir) prin a ne întreba dacă este ceva ce am putea noi face pentru a schimba situația. Nu ceilalți, noi înșine. Ceva ce ține de mine și aș putea să fac. De exemplu: aș putea recunoaște partea mea de vină, mi-aș putea cere scuze pentru modul în care am vorbit, chiar dacă cred în continuare în ceea ce am spus, aș putea să-i spun celuilalt că țin la el și relația cu el/ ea este importantă pentru mine motiv pentru care aș vrea să găsim o punte de comunicare și înțelegere a diferențelor dintre noi. Ceva în această direcție.

După ce am parcurs acest demers de căutare interioară dacă nu am găsit nimic ce am putea noi face pentru a îmbunătăți situația, ar trebui să ne întrebăm ”de ce”? Cum ne explicăm asta?

De ce nu pot să accept că am o parte de vină? De ce nu pot să-mi cer scuze? De ce nu doresc să admit că încă mai țin la el/ ea? De ce nu sunt dispus să comunic, să înțeleg poziția celuilalt? Ce din mine mă oprește?

Iar abia apoi care sunt piedicile ce țin de exterior? Alte persoane, timpul, banii.

Doar după ce am epuizat toate opțiunile realiste de a găsi soluții ar trebui să decidem dacă acceptăm situația ca atare (iar în acest caz ar trebui să utilizăm răbdarea nu pasivitatea) sau părăsim ringul.

Deepak Chopra spune că majoritatea oamenilor oscilează haotic între aceste alternative ceea ce este o pierdere de timp și de energie. La un moment dat speră să găsească o soluție și chiar fac niște pași în acest sens. În clipa următoare se auto-victimizează și trec spre pasivitate, așa încât par a suporta lucrurile așa cum sunt. Apoi sunt sătui de suferință și pur și simplu vor să scape de ea într-un fel sau altul. Și atunci fug, se droghează, se anesteziază într-un fel sau altul.

Rezultatul este de obicei dezastruos. Nu ai cum să găsești o soluție când alergi în trei direcții. Clarifică dacă este ceva ce poți face în această situație, dacă este o situație pe care nu consideri că o poți schimba, dar ești dispus/ă să o accepți (iar aici este o întreagă filosofie legată de ce înseamnă să accepți o situație pe care nu o poți schimba, și nu se referă la a fi de acord cu ce se întâmplă, ci, în esență la a realiza că se întâmplă fie că ești tu de acord sau nu și că degeaba opui rezistență realității) sau este o situație pe care nu o poți schimba și nici nu ești dispus/ă să o accepți și atunci ar trebui să ieși din ea (dacă poți). Ieșitul din situație ar trebui să fie ultima opțiune, nu prima.

...to be continued