pentru Sorin
Am dat
zilele astea peste un articol scris de Deepak Chopra prin 2013 pe site-ul Oprah.com pe care-l citesc constant de zeci de
ani. Se numește: ”The
3 Questions To Ask Yourself When Things Go Wrong”. Deși
Deepak are o reputație controversată mi-a plăcut articolul și am găsit multe
idei utile de-a lungul timpului în cărțile lui.
Deci, ce să facem
când lucrurile merg prost și, știm cu toții, lucrurile vor merge prost la un
moment dat. It’s a given. Până nu demult când lucrurile începeau să meargă
prost eu îmi luam jucăriile și plecam. Și eram mândră de mine că pot face asta.
Evident ca să poți face asta și să ieși triumfal pe ușă cu iluzia că tu ești
cel care l-a părăsit pe celălalt, trebuie să îngheți în tine ceva, acel lucru
care arată că îți pasă. Adică să îngheți și să întemnițezi părți din tine în
numele unor orgolii sau poate uneori pentru că nu mai poți îndura nici o doză
de suferință, pentru că ai suferit prea mult. În cazul meu, nici nu am realizat
când am devenit ”The Ice Queen”.
Începusem să-mi
iubesc această libertate nou
descoperită și această așa zisă putere încât
nici nu am realizat că eu devenisem propria mea cușcă, propria mea închisoare. Ralu,
prietena mea, parca m-a reprezentat pe mine aici:
Khalil Gibran o
spune atât de frumos încât prima dată când am citit poezia lui intitulată Freedom am simțit cum îmi plânge
sufletul:
”At the city gate and by your fireside I have
seen you prostrate yourself and worship your own freedom,
Even as slaves humble themselves
before a tyrant and praise him though he slays them.
Ay, in the grove of the temple and
in the shadow of the citadel I have seen the freest among you wear their
freedom as a yoke and a handcuff.
And
my heart bled within me.”
Începutul articolului lui Deepak
Chopra mi-a atins o coardă sensibilă:
”Challenges are part of everyone's life, but there are dark moments when
a challenge turns into a crisis. The outcome of our lives depends on the
choices we make at those moments. Will they be breakthroughs or setbacks? What
we call wisdom is a crucial tool here. Without it, people usually make their most
important decisions based on impulse or its opposite, habit.”
Da, am luat multe din deciziile importante din
viața mea bazându-mă pe impulsuri și pe un obicei pe care l-am ridicat la rangul
de identitate a mea: puterea de a pleca de lângă oameni pe care-i iubeam. Dar
este asta o dovadă de înțelepciune? Sau de putere?
Îmi vin acum în minte cuvintele cuiva (nu-mi
amintesc exact cine) care spunea ceva de genul: în acel spațiu dintre stimul și
răspuns stă capacitatea noastră de a face ceva diferit de ceea ce am făcut până
acum și asta este ceea ce ne diferențiază de animale.
Am trăit mindless mult timp sau mai bine spus m-au
trăit obiceiurile mele, așa că acum vă invit la un exercițiu de a fi mindfull
în raport cu opțiunile pe care le avem în fața unei situații în care lucrurile
nu merg cum ne-am dori.
În fața acestor situații, zice Deepak Chopra, majoritatea
oamenilor își pun următoarele 3 întrebări: 1. Ce nu e în regulă cu mine? 2. Cine
e vinovatul? 3. Care este cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla?
Iar gândurile care ne răsar în minte și ne
torturează sunt răspunsurile la aceste întrebări.
Sunt
un fraier. De fiecare dată face așa. O să rămân singură și nu mă va mai vrea
nimeni.
Consecințele?
ü Auto-blamarea și auto-condamnarea propriei persoane
și sentimente profunde și chinuitoare de vină
ü Blamarea altora pentru tot ce nu (ne) merge bine
ü Fantezii despre dezastre
Un trio care ne va aduce daune serioase în planul
imaginii de sine, încrederii în sine și în capacitatea noastră de a face față
situațiilor și de a ne auto-determina până la urma urmei și atacuri de panică
și depresie.
The road to hell.
Și atunci ce e de făcut? Aceasta este o întrebare
mai bună decât celelalte 3 în orice caz.
Deepak Chopra ne
propune să ne adresăm alte trei întrebări:
1.
În ce fel de situație mă aflu? Este ceva ce pot schimba, ceva
ce ar trebui să accept sau ceva ce ar trebui să las deoparte, să abandonez
(mi-e greu să găsesc un echivalent bun pentru let go)?
Întrebarea aceasta
îmi amintește de ”Serenity Prayer”:
Cum să ne clarificăm?
Păi ar trebui să începem (după ce ne-am răcorit
spiritele, iar asta ne poate lua o noapte sau altora zile și săptămâni în șir) prin
a ne întreba dacă este ceva ce am putea noi
face pentru a schimba situația. Nu ceilalți, noi înșine. Ceva ce ține de mine
și aș putea să fac. De exemplu: aș putea recunoaște partea mea de vină, mi-aș
putea cere scuze pentru modul în care am vorbit, chiar dacă cred în continuare
în ceea ce am spus, aș putea să-i spun celuilalt că țin la el și relația cu el/
ea este importantă pentru mine motiv pentru care aș vrea să găsim o punte de
comunicare și înțelegere a diferențelor dintre noi. Ceva în această direcție.
După ce am parcurs acest demers de căutare interioară
dacă nu am găsit nimic ce am putea noi face pentru a îmbunătăți situația, ar
trebui să ne întrebăm ”de ce”? Cum ne explicăm asta?
De ce nu pot să accept că am o parte de vină? De ce nu
pot să-mi cer scuze? De ce nu doresc să admit că încă mai țin la el/ ea? De ce
nu sunt dispus să comunic, să înțeleg poziția celuilalt? Ce din mine mă oprește?
Iar abia apoi care sunt piedicile ce țin de exterior?
Alte persoane, timpul, banii.
Doar după ce am epuizat toate opțiunile realiste de a
găsi soluții ar trebui să decidem dacă acceptăm situația ca atare (iar în acest
caz ar trebui să utilizăm răbdarea nu pasivitatea) sau părăsim ringul.
Deepak Chopra spune că majoritatea oamenilor oscilează haotic
între aceste alternative ceea ce este o pierdere de timp și de energie. La un
moment dat speră să găsească o soluție și chiar fac niște pași în acest sens.
În clipa următoare se auto-victimizează și trec spre pasivitate, așa încât par a
suporta lucrurile așa cum sunt. Apoi sunt sătui de suferință și pur și simplu
vor să scape de ea într-un fel sau altul. Și atunci fug, se droghează, se
anesteziază într-un fel sau altul.
Rezultatul este de obicei dezastruos. Nu ai cum să
găsești o soluție când alergi în trei direcții. Clarifică dacă este ceva ce
poți face în această situație, dacă este o situație pe care nu consideri că o
poți schimba, dar ești dispus/ă să o accepți (iar aici este o întreagă
filosofie legată de ce înseamnă să accepți o situație pe care nu o poți
schimba, și nu se referă la a fi de acord cu ce se întâmplă, ci, în esență la a
realiza că se întâmplă fie că ești tu de acord sau nu și că degeaba opui
rezistență realității) sau este o situație pe care nu o poți schimba și nici nu
ești dispus/ă să o accepți și atunci ar trebui să ieși din ea (dacă poți).
Ieșitul din situație ar trebui să fie ultima
opțiune, nu prima.
...to be continued
...to be continued
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu