Paul Watzlawick, în cartea sa emblematică The Invented Reality- How Do We Know What We Believe We Know? (Contributions to Constructivism), descrie unul din experimentele care au utilizat recompensarea non-contingentă realizate de Alex Bavelas la Universitatea Stanford (experiment care, din păcate, nu a fost publicat, fiind relatat într-o comunicare personală de către Alex Bavelas lui Paul Warzlawick).
În cadrul acestui experiment participanților li se citește o listă de perechi de numere (ex. 31 și 80, 77 și 15) cerința fiind ca după fiecare pereche să spună în ce măsură acestea se ”potrivesc” sau nu.
În mod invariabil participanții cer să li se specifice în ce sens ar trebui să se potrivească numerele respective, la care experimentatorul le spune că exact aceasta este ideea experimentului, ca participanții să descopere care sunt regulile.
Experimentatorul le oferă feedback după fiecare item. La început participanții greșesc de fiecare dată, apoi performanța lor se îmbunătățește gradual și răspunsurile ”corecte” încep să crească la număr. Aparent participanții ajung la o ipoteză care, deși nu este corectă în toate cazurile, devine din ce în ce mai credibilă.
Ceea ce nu știu participanții, însă, este că nu există nicio legătură între răspunsurile lor și feedback-ul dat de experimentator. Acesta oferă feedback-ul după următoarea regulă: la început foarte rar ”corect”, după care crește progresiv frecvența feedback-urilor ”corect” fără legătură cu numerele sau răspunsurile participanților.
Acest lucru creează în participanți presupunerea că există o ordine în relația dintre numere, presupunere care este atât de persistentă încât aceștia nu vor să renunțe la ea nici atunci când experimentatorul le revelează faptul că feedback-ul nu a avut nicio legătură cu răspunsurile lor. Unii dintre participanți au rămas convinși că ei au descoperit o regularitate pe care experimentatorul nu a observat-o, de care acesta nu este conștient.
Vă sună cunoscut și asemănător cu ceva din zilele noastre? 😊
Ce s-a petrecut în acest experiment și probabil și în alte contexte de viață, după spusele lui Watzlawick, este că participanții au inventat o realitate pe care presupun că au descoperit-o.
Prin urmare, semnificația pe care noi o atribuim interacțiunii noastre cu lumea din jur ne învață ce este lumea. Această semnificație ne ghidează conștient și inconștient strategiile pe care le implementăm pentru a gestiona lumea înconjurătoare, iar aceste strategii sunt bazate pe nevoile și pe așteptările noastre.
Motivul pentru care această convingere este atât de puternică este faptul că imaginea acestor participanți despre realitate se potrivește cu situația de testare. Ceea ce înseamnă doar că nu este contrazisă de natura situației. Nu înseamnă că reflectă în mod corect ordinea (presupusă) a guverna relația dintre perechile de numere.
Distincția fundamentală dintre ”fitting” și ”matching” a fost postulată de Ernst von Glasersfeld în cartea sa Introduction to Radical Constructivism în care formulează propoziția provocatoare (și la prima vedere probabil radical inacceptabilă) că ”tot ce putem ști despre lume este doar ceea ce lumea nu este”.
Pentru a înțelege mai ușor la ce s-a referit Ernst von Glasersfeld avem la îndemână o metaforă:
Un căpitan care, într-o noapte furtunoasă, trebuie să navigheze printr-un canal necartografiat fără instrumente de navigație, fie se va lovi cu nava de stânci, fie va reuși să treacă dincolo de strâmtoare.
Dacă se lovește de stânci, eșecul îi va arăta că traseul pe care l-a ales nu este cel corect. Am putea spune că a descoperit ce nu este trecerea prin strâmtoare.
Dacă, pe de altă parte, trece strâmtoarea, acest succes dovedește doar că nu a intrat în coliziune cu forma și natura (de altfel necunoscută) a ce se află sub ape. Nu spune nimic despre cât de în siguranță a fost sau cât de aproape de dezastru s-a aflat în fiecare moment. A trecut prin strâmtoare ca un orb. Cursul lui s-a potrivit (”fit”) cu topografia necunoscută, dar asta nu înseamnă că s-a pliat (”matched”) pe configurația reală a strâmtorii. Ne-am putea imagina că forma geografică efectivă a strâmtorii ar fi putut oferi posibilități de trecere mai în siguranță și mai scurte probabil.
 |
| Sură imagine: https://pixabay.com/ |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu