Bubbling Streams or Machines Choking You With Sooty Smoke?

”It is the events of one second before to a million years before that determine whether your life and loves unfold next to bubbling streams or machines choking you with sooty smoke. Whether at graduation ceremonies you wear the cap and gown or bag the garbage. Whether the thing you are viewed as deserving is a long life of fulfillment or a long prison sentence.

There is no justifiable “deserve.” The only possible moral conclusion is that you are no more entitled to have your needs and desires met than is any other human. That there is no human who is less worthy than you to have their well-being considered.[*] You may think otherwise, because you can’t conceive of the threads of causality beneath the surface that made you you, because you have the luxury of deciding that effort and self-discipline aren’t made of biology, because you have surrounded yourself with people who think the same. But this is where the science has taken us.

And we need to accept the absurdity of hating any person for anything they’ve done; ultimately, that hatred is sadder than hating the sky for storming, hating the earth when it quakes, hating a virus because it’s good at getting into lung cells. This is where the science has brought us as well.”

Viața are loc cu adevărat acolo unde suntem, nu acolo unde nu suntem

”Percepem lumea cu toate simțurile noastre. Suntem oameni pe de-a-ntregul- nu doar că gândim sau reflectăm, dar îi percepem și pe semenii noștri, lumea care ne înconjoară, pe noi înșine în lumea în care ne vedem ca parte a ei. Putem trăi lumea senzorial, o putem vedea, mirosi, gusta, auzi, simți, ne putem lăsa mișcați de ea, atât la exterior, cât și la interior.

Când experimentăm frumusețea, suntem învăluiți de ea și, într-o astfel de situație, ne simțim conectați cu ea: cu natura, cu cultura, cu alți oameni, poate chiar cu viața în întregul ei, în raport cu care suntem în acest moment mai mult decât în consens, de care suntem copleșiți. Ne simțim schimbați în identitatea noastră, ne simțim mai bogați, în conexiune cu toate și cu tot, iar prin prisma acestei trăiri fericite, transformate, percepem și lumea altfel: vedem ceea ce ne aduce bucurie.”

***

***

”La polul opus experiențelor concrete legate de simțuri se află dispensarea de simțuri. Dacă renunțăm la simțuri, ele ne mai rămân la dispoziție doar cât să ne orientăm în lume, însă nu ne mai aduc nicio plăcere. Ne ajută să funcționăm, însă nu punem preț pe conexiunea cu trăirile noastre interne, cu experimentarea profundă a lumii. Poate că în acest fel lucrurile se întâmplă mai repede, însă nu mai trăim experiențe semnificative, nu ne mai conectăm cu lumea. Stările noastre corporale nu mai joacă atunci decât un rol mărunt. Cât de puțin ne apreciem simțurile, nu în ultimul rând din cauza presiunii timpului, se poate observa în faptul că ne comunicăm experiențele importante din punct de vedere emoțional sub formă de informații, nu ca povestiri, golindu-le astfel afectiv.

În plus, renunțarea la simțuri înseamnă și faptul că nu ni le mai percepem și nu ni le mai exersăm. Mesele noastre pot fi o sărbătoare pentru simțuri- sau nu. Când mâncăm ceva rapid, automat, fără să gândim, fără să savurăm cu adevărat mâncarea pentru că suntem cu mintea în altă parte, am ratat ceva. Dimpotrivă, o existență senzorială ar fi una care ne-ar îmbogăți. Viața are loc cu adevărat acolo unde suntem și nu acolo unde nu suntem. Micile bucurii sunt cele care determină, în cele din urmă, calitatea vieții de zi cu zi și ne fac să fim în rezonanță cu lumea.” 

Realitatea inventată

    Paul Watzlawick, în cartea sa emblematică The Invented Reality- How Do We Know What We Believe We Know? (Contributions to Constructivism), descrie unul din experimentele care au utilizat recompensarea non-contingentă realizate de Alex Bavelas la Universitatea Stanford (experiment care, din păcate, nu a fost publicat, fiind relatat într-o comunicare personală de către Alex Bavelas lui Paul Warzlawick).

       În cadrul acestui experiment participanților li se citește o listă de perechi de numere (ex. 31 și 80, 77 și 15) cerința fiind ca după fiecare pereche să spună în ce măsură acestea se ”potrivesc” sau nu.

        În mod invariabil participanții cer să li se specifice în ce sens ar trebui să se potrivească numerele respective, la care experimentatorul le spune că exact aceasta este ideea experimentului, ca participanții să descopere care sunt regulile.

   Experimentatorul le oferă feedback după fiecare item. La început participanții greșesc de fiecare dată, apoi performanța lor se îmbunătățește gradual și răspunsurile ”corecte” încep să crească la număr. Aparent participanții ajung la o ipoteză care, deși nu este corectă în toate cazurile, devine din ce în ce mai credibilă.

        Ceea ce nu știu participanții, însă, este că nu există nicio legătură între răspunsurile lor și feedback-ul dat de experimentator. Acesta oferă feedback-ul după următoarea regulă: la început foarte rar ”corect”, după care crește progresiv frecvența feedback-urilor ”corect” fără legătură cu numerele sau răspunsurile participanților.

    Acest lucru creează în participanți presupunerea că există o ordine în relația dintre numere, presupunere care este atât de persistentă încât aceștia nu vor să renunțe la ea nici atunci când experimentatorul le revelează faptul că feedback-ul nu a avut nicio legătură cu răspunsurile lor. Unii dintre participanți au rămas convinși că ei au descoperit o regularitate pe care experimentatorul nu a observat-o, de care acesta nu este conștient.

           Vă sună cunoscut și asemănător cu ceva din zilele noastre? 😊

      Ce s-a petrecut în acest experiment și probabil și în alte contexte de viață, după spusele lui Watzlawick, este că participanții au inventat o realitate pe care presupun că au descoperit-o.

          Prin urmare, semnificația pe care noi o atribuim interacțiunii noastre cu lumea din jur ne învață ce este lumea. Această semnificație ne ghidează conștient și inconștient strategiile pe care le implementăm pentru a gestiona lumea înconjurătoare, iar aceste strategii sunt bazate pe nevoile și pe așteptările noastre.

      Motivul pentru care această convingere este atât de puternică este faptul că imaginea acestor participanți despre realitate se potrivește cu situația de testare. Ceea ce înseamnă doar că nu este contrazisă de natura situației. Nu înseamnă că reflectă în mod corect ordinea (presupusă) a guverna relația dintre perechile de numere.

        Distincția fundamentală dintre ”fitting” și ”matching” a fost postulată de Ernst von Glasersfeld în cartea sa Introduction to Radical Constructivism în care formulează propoziția provocatoare (și la prima vedere probabil radical inacceptabilă) că ”tot ce putem ști despre lume este doar ceea ce lumea nu este”.

         Pentru a înțelege mai ușor la ce s-a referit Ernst von Glasersfeld avem la îndemână o metaforă:

       Un căpitan care, într-o noapte furtunoasă, trebuie să navigheze printr-un canal necartografiat fără instrumente de navigație, fie se va lovi cu nava de stânci, fie va reuși să treacă dincolo de strâmtoare.

        Dacă se lovește de stânci, eșecul îi va arăta că traseul pe care l-a ales nu este cel corect. Am putea spune că a descoperit ce nu este trecerea prin strâmtoare.

        Dacă, pe de altă parte, trece strâmtoarea, acest succes dovedește doar că nu a intrat în coliziune cu forma și natura (de altfel necunoscută) a ce se află sub ape. Nu spune nimic despre cât de în siguranță a fost sau cât de aproape de dezastru s-a aflat în fiecare moment. A trecut prin strâmtoare ca un orb. Cursul lui s-a potrivit (”fit”) cu topografia necunoscută, dar asta nu înseamnă că s-a pliat (”matched”) pe configurația reală a strâmtorii. Ne-am putea imagina că forma geografică efectivă a strâmtorii ar fi putut oferi posibilități de trecere mai în siguranță și mai scurte probabil.

Sură imagine: https://pixabay.com/

Sincronicitate interesantă

”Parte din impredictibilitate se datorează faptului că în sistemele emergente, drumul pe care călătorești este construit în același timp și, faptul că tu ești pe el influențează procesul de construcție constituind feedback pentru procesul de facere a drumului. Mai mult decât atât, scopul spre care mergi s-ar putea nici să nu existe încă- ești predestinat să interacționezi cu un punct țintă care s-ar putea să nu existe încă, dar, cu ceva noroc, se va construi în timp. În plus, spre deosebire de automatele celulare din capitolul anterior, sistemele emergente sunt supuse aleatoriului (jargon: ”evenimente stocastice”), în care secvența evenimentelor aleatorii face o diferență.” Robert Sapolsky- Determined- The Science of Life Without Free Will

***

”Vezi tu, noi nu știm care sunt scopurile noastre. Le descoperim în procesul de-a ajunge la ele. Nu știu ce construiesc, dar mă bucur să construiesc și când voi fi trecut prin acest proces, voi ști ce este. Nu știi ce va deveni un bebeluș. De aceea, ai mare grijă de el, până ce devine ceea ce va deveni.” Milton H. Erickson

***

“Pe măsură ce începi să-ți urmezi calea, calea apare.” Rumi

Gând la gând, la secole distanță!