Despre succes și eșec

Azi vreau să vă vorbesc despre o formă paradoxală de succes de care mulți oameni nu sunt conștienți și anume, succesul de a fi o victimă. Ego-ul, adică sinele fals care se străduiește să fie iubit și acceptat cu orice metodă știe și are la îndemână, e disperat să se agațe de orice crede că i-ar putea aduce asta. Noi suntem obișnuiți să-i recunoaștem manevrele doar când se agață de titluri, realizări profesionale, alte realizări valorizate de societate care condiționează iubirea și aprecierea celorlalți, a societății și inevitabil a propriei persoane care a internalizat aceste repere pentru a se putea apecia/ iubi pe sine. 

 Mai greu de observat sunt o altă categorie de manevre, tot ale acestui ego/ sine fals, prin care se atașează de o identitate negativă fie sub forma neputinței, a victimizării permanente, a nenumăratelor probleme care par a bântui ca un blestem pe cineva din a căror meandre nu reușește niciodată să iasă, a unei stări permanente de insatisfacție și nemulțumire ce nu poate fi dreasă sau ostoită cu...pare-se nimic și de către nimeni, indiferent la câți experți, sfătuitori sau binevoitori a apelat persoana.

Pentru această formă de manifestare a aceluiași vechi ego/ sine fals, culmea, succesul și un soi de apreciere/ iubire (pe care o primește sub forma atenței, chiar milei) este să mențină persoana în această stare în care cică ar fi ”beyond help”. Adică la fel de specială ca și cel care are cinci titluri după nume și 3 mașini pe cap de locuitor al familiei, dar la polul opus: atât de slabă, de neajutorată, de neputincioasă încât nu există salvare pentru ea. Și da, paradoxal ambele variante sunt contorizate ca o formă de succes pentru acest ego/ sine fals.

            Caracteristic pentru acest ego/sine fals este că nu poate tolera niciun eșec. Dar dacă în versiunea #1 este clar ce înseamnă eșecul (ex. să nu ia un examen, să nu aibă o relație sau să nu obțină o poziție dorită), în versiunea #2 eșecul, în mod paradoxal, este să facă progrese, să evolueze, să se dezvolte, să iasă din neputință, din starea de victimă neajutorată. Da, da, ați citi bine, asta este eșecul pentru acest tip de ego/ sine fals.

            Destul de tricky. Dar se potrivește de minune zicala: Ca să devii fluture este nevoie să-ți dorești atât de mult să zbori încât să vrei să renunți să mai fii omidă.

            Soluția este să ieșim din acest joc. Acest ego se numește sine fals din motive întemeiate. Îți vinde gogoși. În primul caz oricâte realizări ai avea nu sunt destule ca să se declare satisfăcut și împlinit, deci orice ai face e tot un eșec. În al doilea caz, oricâte ”reușite” ar înregistra acest ego în a te menține în starea de victimă, se cheamă că tot un eșec ești.

            Ce ai de făcut este să-l detronezi pe acest profet mincinos și să-i desconspiri mașinațiunile perverse cu care te-a ținut captiv atâta timp. Să-ți faci tu lista lucrurilor pe care chiar le dorești în viață dincolo de ceea ce-ți prescriu alții. Și să profiți de fiecare greșeală și eșec, ca o veritabilă oportunitate de învățare și dezvoltare personală și profesională. Adică să-ți pui genul acesta de întrebări:

• În ce fel strategia/ atitudinea mea nu a fost adecvată situației/ persoanei?
• Care a fost punctul/ momentul de la care aș fi putut da o altă turnură situației dacă alegeam să mă comport diferit?
• Cum aș putea aborda diferit lucrurile data viitoare când voi avea ocazia să mă întâlnesc cu o situație similară?

Ce pot să vă urez, în încheiere, decât să faceți greșeli din ce în ce mai mishto, din care să învățați lucruri fabuloase!

           

Motivul celor două mame

C, G. Jung introduce motivul celor două mame pornind de la interpretarea dată de Freud picturii lui Leonardo da Vinci- Sf. Ana și Maria cu pruncul, care pornește de la faptul că Leonardi da Vinci însuși ar fi avut două mame. Din punctul lui Jung de vedere acesta este aspectul personal al cauzalității. Dincolo de acest aspect personal este nevoie să remarcăm faptul că această imagine nu este deloc unică, iar psihologia aparent personală este de fapt impregnată de un motiv nonpersonal, binecunoscut de altfel. Din punctul lui Jung de vedere acesta este aspectul personal al cauzalității. Dincolo de acest aspect personal este nevoie să remarcăm faptul că această imagine nu este deloc unică, iar psihologia aparent personală este de fapt impregnată de un motiv nonpersonal, binecunoscut de altfel.

”Motivul celor două mame este un arhetip ce poate fi întâlnit în diferite variante în domeniul mitologiei și al religiei, constituind baza a numeroase répresentations collectives. Aș putea aminti ca exemplu motivul dublei origini, al originii umane și al celei divine, ca în cazul lui HERAKLES care, adoptat de Hera din neștiință, a dobândit nemurirea. Ceea ce era mit în Grecia reprezenta în Egipt un ritual. Faraonul era în același timp de natură umană și divină. Pe pereții camerelor de naștere ale templelor egiptene sunt înfățișate cea de-a doua concepere și naștere divină a faraonului - el s-a născut "a doua oară". Aceasta reprezentare constituie baza tuturor misterelor renașterii, inclusiv a celor creștine. Cristos însuși s-a născut de două ori: prin botezarea în Iordan a realizat renașterea din apă și din spirit.

În liturghia romană cristelnița este numită în mod consecvent "uterus ecclesiae" și din Misalul roman aflăm, când se vorbește despre sfințirea apei de botez în sabbatum sanctum, sâmbăta de dinaintea Paștelui, că și astăzi ea se numește astfel. Oricum ar fi, în gnoza timpurie spiritul, care apărea sub chipul unui porumbel, era considerat ca sophia, sapientia, înțelepciunea și ca mama lui Cristos. Pe temeiul acestui motiv al părinților dubli, copiii de astăzi, în locul zânelor bune sau rele care realizau o "adopție magică" cu blestem sau binecuvântare, au nași, adică (în germana elvețiană) "Gotti" și "Gotte", (în engleza) "godfather" și "godmother". Reprezentarea unei a doua nașteri are o largă răspandire spațială și temporală. La începuturile medicinei ea apărea ca un mijloc magic de vindecare; în multe religii ea constituie experiența mistică, iar în filosofia naturii din Evul Mediu, ideea centrală; last not least mulți copii, dar și unii adulți, cred că părinții lor nu le sunt decât părinți adoptivi cărora le-au fost încredințați.” Carl Gustav Jung- Arhetipurile inconștientului colectiv p.55

            O explorare de dată mai recentă a ideii de renaștere ca mijloc magic de vindecare are loc în filmul Omul care a surpins pe toată lumea/ The Man Who Surprised Everyone- regizat de Aleksey Chupov și Natasha Merkulova în care un vânător siberian pe nume Yegor aflând că suferă de o boală incurabilă și că mai are doar câteva luni de trăit decide să-și schimbe complet personalitatea, ca o încercare disperată de a înșela moartea așa cum a făcut-o rățoiul Zhamba, eroul unei legende siberiene vechi. Filmul a rulat în cadrul Festivalului de Film Transilvania ediția 2019.