Despre bucurie și tristețe de Khalil Gibran

„Bucuria este tristeţea fără mască.

Şi însăşi fântâna din care a ţâşnit râsul vostru, a fost adesea plină de lacrimi.

Şi cum ar putea să fie altfel?

Cu cât mai adânc vă sapă-n fiinţă tristeţea, cu atât mai multă bucurie veţi cuprinde în voi.

Cupa în care vă aşteaptă vinul, nu este, oare, aceeaşi pe care focul a ars-o în cuptorul olarului?

Iar alăuta care vă alină sufletul, nu este acelaşi lemn, mai înainte, chinuit de cuţit?

Când sunteţi veseli, scrutaţi-vă adâncul inimii şi veţi afla că ceea ce vă umple de bucurie nu-i altceva decât ceea ce şi tristeţea v-a dăruit.

Când sunteţi trişti, iarăşi scrutaţi-vă inima şi veţi vedea că, într-adevăr, lacrimile vin de la ceea ce, cândva, desfătarea voastră fusese.

Unii dintre voi spun: „Bucuria este mai mare decât tristeţea”, iar alţii zic:

„Nu, tristeţea este mai mare decât bucuria”.

Ci, iată, eu vă încredinţez că ele sunt de nedespărţit.

Împreună sosesc în casa voastră şi, când una se aşează cu voi la masă, nu uitaţi, cealaltă în patul vostru s-a şi culcat.

Într-adevăr, sunteţi în cumpănă, asemenea unei balanţe, între bucuriile şi tristeţile voastre.

Numai când sunteţi goliţi de voi înşivă, talerele sunt nemişcate şi în echilibru.

Când, însă, paznicul comorii vă va ridica spre a-şi cântări aurul şi argintul,va trebui ca bucuria şi tristeţea voastră să se ridice ori să scoboare.”