Cum să crești tare după o traumă

Foto credit: www.psifocus.ro

Dire Straits Experience

Acum 20 și ceva de ani, când am descoperit muzica lor și a altora ca ei nu visam că voi avea vreodată ocazia să îi văd live. Prin urmare acum, când multe lucruri care erau de domeniul SF pentru noi atunci sunt la ordinea zilei, vreau să profit din plin și să mă bucur de experiențele unice pe care mi le oferă. A fost seară faină alături de prieteni dragi și muzică adevărată...

Identity diversification- an interesting concept by Tim Ferriss

~When you have money, it’s always smart to diversify your investments. That way if one of them goes south, you don’t lose everything. It’s also smart to diversify your identity, to invest your self-esteem and what you care about into a variety of different areas — business, social life, relationships, philanthropy, athletics — so that when one goes south, you’re not completely screwed over and emotionally wrecked.~

Bene Gesserit “Litany Against Fear,” from Frank Herbert’s Dune

Terapeutul nu are sufleur

Actorii au sufleur, prezentatorilor le mai șoptește în ureche din regie cineva câte ceva, mulți speakeri au promptere sau sliduri în față, dar terapeuții sunt singuri în fața clienților lor. Când mi-am ales să practic psihoterapia nu m-am gândit nici o clipă la asta, la cât de singuratică voi fi în acest demers. Pe undeva se aseamănă cu cealaltă funcție a mea, de manager, în care tot așa de singur ești în vârful unei piramide și în deciziile pe care trebuie să le iei.

Este o mare responsabilitate în fond asociată acestei singurătăți, cu toată libertatea ei. Căci, e drept, nimeni nu-mi dictează ce să fac la mine în cabinet și e ceva fantastic să nu-ți comande nimeni, dar în contrapartidă, toate deciziile sunt pe umerii tăi și toate efectele lor de asemenea.

”Și ce faci când nu mai ști ce să spui?” mă întreabă cineva.

”Când nu mai știu ce să spun, tac.” îi răspund.

Dintr-o dată se lasă o tăcere între noi, exact ca tăcerea dintre mine și client uneori.

Noroc că oamenii tolerează greu golurile (pentru că încep să-și audă gândurile) și clienții se simt obligați să spună ceva, ca să umple golul insuportabil. Astfel, mai aduc ceva materie primă on the table.

Când trebuie să mă gândesc ce să-i spun clientului știu că m-am deconectat din proces, că l-am pierdut pe client pentru o clipă. La început mă speriau momentele acestea. Dar acum știu câteva lucruri care mă ajută să le transform în oportunități:

• Capacitatea terapeutului de a tolera tăcerea este un skill musai de avut; este cel mai bun prompter pentru client; astfel tăcerea devine un adevărat instrument terapeutic;
•   Clienții nu au nevoie doar de cineva cu care să vorbească, au nevoie de cineva care ”să țină câmpul pentru ei”, să creeze și să susțină acel spațiu în care să se simtă văzuți, protejați, susținuți și asta nu se face doar prin cuvinte;
• Terapia este un proces în care îl prinzi și îl scapi pe client de multe ori, ca un fel de respirație, ca o bătaie de aripi sau de vâsle care se apropie și se îndepărtează purtându-ne corăbiile pe oceanul vieții.

Foto credit: Wallup.net

About Life

”Viața am asemuit-o întotdeauna unei plante care trăiește din rizomul ei. Viața sa propriu-zisă nu este vizibilă, ea își are sălașul în rizom. Ceea ce devine vizibil deasupra pământului durează doar o vară. Apoi se ofilește- o apariție efemeră. Dacă ne gândim la devenirea și dispariția infinită a vieții și culturilor, ni se conturează impresia unei deșertăciuni absolute; dar eu n-am pierdut niciodată sentimentul perenității vieții sub eterna schimbare. Ceea ce se vede este floarea, ea este cea care dispare. Rizomul dăinuie.” C.G. Jung

A marvelous man

Rarely I heard a top scientist like him able to explain the most complex things to anybody. It's a delight to listen to him anytime! I'm so grateful he's around :)

Awakening the Wild

Poezia are felul ei de a-mi mișca sufletul, dar o face subtil, ca o adiere sau poate ca un vârtej în fluxul apei, dar muzica are capacitatea de mă răscoli la niveluri atât de profunde și sălbatice încât îmi produce o un fel de spaimă, o zbatere care nu mai tolerează simpla ascultare pasivă, ci se cere revărsată, zburdată, alergată, consumată într-un fel sau altul...defapt, cred că cuvântul potrivit e stâmpărată.

Nu orice muzică are capacitatea de a mă poseda în acest fel, dar Profetul, un spectacol pe versuri de Khalil Gibran în care poezia se îmbină cu o muzică divină m-a tulburat mai mult decât m-aș fi așteptat și aș fi crezut că poate să mă mai miște ceva. E bine de știut oricum (și simt cum sufletul zâmbește întinzându-și aripile într-o bătaie scurtă ca și când ar vrea să alunge ultimele urme de praf ale lâncezirii) că acele adâncuri ale mele sunt încă accesibile. 

Nu mergeți la acest spectacol dacă doriți să mai lânceziți în uitarea de sine puțin :) 

Sting-the Sacred Monster

  Mi se pare încă de necrezut că l-am văzut live pe Sting...nu cu mult timp în urmă nici nu mi-ar fi trecut prin cap că ar putea fi posibil așa ceva în timpul vieții mele. Prin urmare am luat hotărârea să nu ratez nici un mare artist, mai ales care vine chiar în Cluj. Ce motiv bun aș putea avea? Că nu pot fi ”bothered” să mă scobor din pat?!

Este ceva special ce au acești oameni ca Sting, ceva ce vorbește mulțimilor, ceva ce ridică instant spiritele oamenilor pe o frecvență anume și le face să vibreze la unison pentru câteva ore cel puțin. Eu încă mai vibrez și mă trezesc fredonând I'm an alien...I'm a legal alien...

Despre bucurie și tristețe de Khalil Gibran

„Bucuria este tristeţea fără mască.

Şi însăşi fântâna din care a ţâşnit râsul vostru, a fost adesea plină de lacrimi.

Şi cum ar putea să fie altfel?

Cu cât mai adânc vă sapă-n fiinţă tristeţea, cu atât mai multă bucurie veţi cuprinde în voi.

Cupa în care vă aşteaptă vinul, nu este, oare, aceeaşi pe care focul a ars-o în cuptorul olarului?

Iar alăuta care vă alină sufletul, nu este acelaşi lemn, mai înainte, chinuit de cuţit?

Când sunteţi veseli, scrutaţi-vă adâncul inimii şi veţi afla că ceea ce vă umple de bucurie nu-i altceva decât ceea ce şi tristeţea v-a dăruit.

Când sunteţi trişti, iarăşi scrutaţi-vă inima şi veţi vedea că, într-adevăr, lacrimile vin de la ceea ce, cândva, desfătarea voastră fusese.

Unii dintre voi spun: „Bucuria este mai mare decât tristeţea”, iar alţii zic:

„Nu, tristeţea este mai mare decât bucuria”.

Ci, iată, eu vă încredinţez că ele sunt de nedespărţit.

Împreună sosesc în casa voastră şi, când una se aşează cu voi la masă, nu uitaţi, cealaltă în patul vostru s-a şi culcat.

Într-adevăr, sunteţi în cumpănă, asemenea unei balanţe, între bucuriile şi tristeţile voastre.

Numai când sunteţi goliţi de voi înşivă, talerele sunt nemişcate şi în echilibru.

Când, însă, paznicul comorii vă va ridica spre a-şi cântări aurul şi argintul,va trebui ca bucuria şi tristeţea voastră să se ridice ori să scoboare.”

Ești sigur/ă că partenera/ul tău are o relație cu tine?

Dacă e să o spunem pe cea dreaptă (sic!) nu cred că ne întâlnim vreodată cu altcineva. Ne întâlnim doar cu imaginea altei persoane așa cum se reflectă ea în noi. E adevărat că această imagine este updatată permanent și în timp real, dar greu trece ceva de filtrele percepției și convingerilor noastre.

Dar nu despre asta voiam să scriu azi. Ci despre faptul că deși credem că suntem într-o relație cu cineva, se întâmplă de multe ori ca celălalt să nu fie în relație cu persoana noastră în sine, ci cu ceva ce are nevoie de la noi, ceva ce utilizează pentru a se simți mai bine cu sine. Sau noi utilizăm ceva ce credem că ne poate oferi celălalt pentru a ne simți mai bine cu noi înșine.

Premisa acestor tipuri de relații este că foarte multă lume nu e OK cu sine din variate motive. Majoritatea oamenilor suferă de pe urma sindromului ”I’m not good enough.”, iar societatea trăiește ca o căpușă de pe urma acestui sindrom, motiv pentru care nu se grăbește nimeni să-l aline, ba chiar îl stimulează căci altfel cum am putea fi convinși să cumpărăm atâtea porcării care promit să ne facă să ne simțim speciali și altfel.

Când nu te simți good enough așa cum ești, societatea îți oferă enhancers. Fiecare după ce crede că-i lipsește caută avid: haine, mașini, cosmetice, bani, poziții, oameni mai puternici ca ei etc. care să le confere by proxy valoarea pe care simt că nu o au. Pentru asta plătesc un preț din același rezervor deficitar: valoarea și demnitatea personală. Și uite așa datoria la valoarea personală este tot mai mare.

Dacă trebuie să te umilești, să te vinzi și să te faci preș pentru a obține hainele, banii sau pentru ca acea persoană să stea cu tine pentru că astfel crezi că vei avea mai multă valoare pe nu știu care piață, nu ai nici o șansă să te simți bine cu tine. S-ar putea să prostești pe unii și pe alții, dar în sinea ta calculele îți vor da tot pe minus.

Așa că, fă primul pas și observă cu cine/ ce ești în relație? Dar partenera/ul tău? Este ea/el în relație cu tine sau...nu? Și dacă nu, cu ce e în relație? După ce ai stabilit asta poți trece la pasul 2. To be continued....