Din categoria conceptelor din alte culturi care ne pot completa și îmbogăți perspectivele, azi m-am întâlnit cu acesta: tikkun olam în introducerea realizată de cunoscuta autoare Clarissa Pinkola Estes cărții emblematice a lui Joseph Campbell-The Hero with a Thousand Faces.
Este un concept din cultura ebraică și semnifică ”repararea sufletului lumii”. Mi se pare extrem de relevant pentru lumea noastră de azi pe care eu o percep ca fiind extrem de ”sărăcită” în ciuda unui aparent progres tehnologic și a unei abundențe de produse și servicii menite să ne răsfețe simțurile, mințile, unele pretinzând că ne ating chiar și sufletele.
Sărăcirea la care mă refer, și despre care vorbește și Clarissa Pinkola Estes, o regăsesc în faptul că parcă ni s-au restrâns poveștile la câteva ”texte” obsesive pe care ni le spunem și le regăsim peste tot, având mai degrabă de a face cu o resemnare și o pasivitate în fața implacabilului caracter al românului (ni s-o fi trăgând încă de la Miorița și Meșterul Manole, cine știe? sau poate și acestea nu au făcut decât să ilustreze ceva ce exista deja și cu care defilăm dintotdeuna) decât cu plenitudinea lumii în care trăim, iar bancurile noastre pun în evidență acest lucru când vorbesc despre paradoxul unei țări plină de bogății și un popor care nu se poate bucura de ele. Mai mare iad nu cred că există.
Acestea fiind zise, vreau să mă orientez spre idei care ne pot scoate din vechile cadre de referință (cum ar zice minunatul Milton Erickson), iar unul din acestea este tikkun olam. În definiția oferită de autoarea mai sus menționată tikkun olam este:
”Tikkun olam is giving one's attention and resources to repair that part of the world that is right before you, precisely within your spiritual, psychological, and physical reach—according to soul's sight, not ego's alone.”
În traducere liberă, tikkun olam reprezintă orientarea atenției și resurselor noastre înspre acea parte a lumii care este chiar în fața noastră, la care putem ajunge întinzându-ne propriile antene spirituale, psihologice și fizice, dar pe care să o privim din perspectiva sufletului, nu doar a ego-ului.
Na, aici pe mine m-a blocat puțin deoarece nu știu dacă știu să mă uit cu sufletul la ceva sau dacă știu să deosebesc așa de bine privirea sufletului de privirea egoului așa încât să știu că sunt pe calea cea bună.
Dar, Slavă Domnului, în paragraful următor vin o serie de exemple mai concrete care să ne ajute să ne facem o idee de unde să începem să purcedem:
”I understand the artful methods of tikkun olam, handed down generation to generation, to be of the most simple and humble kind: the spiritual sight that has enough of a glowing heart behind it to see beneath the surface of things; to care for others beyond oneself; to translate suffering into meaning; to find the edges of hope, and to bring it forward with a plan; a willingness to find insight through struggle; an ability to stand and withstand what one sees that is painful; and, in some way, to gentle the flurry; to take up broken threads as well and tie them off; to reweave and mend what is torn, to patch what is missing; to try for perception far beyond the ego's too-often miniscule understanding.”
Fac o sinteză a lucrurilor pe care putem începe să le facem, nu doar să ne gândim ce bine sună:
- întâi și întâi să integrăm faptul că este o artă, nu o știință, dar este o artă care a supraviețuit testului timpului, transmisă din moși-strămoși;
- să ne cultivăm o perspectivă spirituală uitându-ne dincolo de suprafața lucrurilor;
- să ne pese de alte persoane dincolo de noi înșine;
- să traducem suferința în sens și semnificații;
- să găsim marginile speranței și să o transpunem într-un plan;
- să avem disponibilitatea de a găsi insight-uri prin confruntarea cu dificultăți;
- să ne dezvoltăm abilitatea de a sta cu suferința și a o tolera;
- să învățăm să calmăm tornadele pe care le aduce viața;
- să culegem firele rupte, dar și să le legăm;
- să rețesem și să reparăm ceea ce s-a rupt, să cârpim ce lipsește;
- să cătăm dincolo de percepția îngustă a ego-ului.
Toate aceste căi spre tikkun olam sunt încondeiate în povestirile eroice despre drumuri rele, decizii proaste, nopți întundecate, fantome misterioase, puteri nebănuite, milostenii și compasiune. Orientându-ne spre lume cu un suflet individuat cum ar zice C.G. Jung ne reparăm atât pe noi înșine, cât și lumea. Iar poveștile pe care le spunem unesc aceste două lumi, pe cea mondenă și cea mitică, într-un mod atât de fascinant.
Așadar, să trecem la fapte, căci după acțiunile noastre vom fi cunoscuți, și să utilizăm miturile atât ca punct de pornire, cât și ca moment de reflectare și integrare a experiențelor, căci și după poveștile noastre vom fi cunoscuți.
