miercuri, 4 iunie 2025
marți, 25 martie 2025
A te lega ”văruță” (tradiții românești)
Se numesc brăduți și împreună cu gâul fiert erau parte din tradiția legării verilor/văruțelor, un soi de fraternitate de cruce pe care o puteai lega cu o persoană care, deși nu îți era rudă, ți-a devenit la fel de apropiată sau chiar mai apropiată. M-a emoționat să-mi reamintesc de această tradiție exact în ziua în care am participat la parastasul de 40 de zile după cineva apropiat. Regret că aceste ritualuri s-au cam pierdut prin negurile copilăriilor noastre.
luni, 16 decembrie 2024
What's in a name? (beyond words) Care e faza cu cuvintele? (dincolo de cuvinte)
Keywords: etichetare, categorizare, asocieri pozitive și negative
Reflectând
la câțiva clienți de-ai mei care au diverse asocieri negative cu idea de a lua
o PAUZĂ de la munca silnică pe viață pe care o presupune goana după
realizări, după a demonstra (în sfârșit) că merită să fie apreciați (sau măcar
păstrați ca angajați), că își merită în continuare banii care le intră în cont
lunar sau cei care trebuie musai să termine TOT înainte de a pune geană
pe geană, iar lucrurile și treaba de făcut nu se mai gată ever sau cei care
trebuie cu necesitate (că doar au depus un jurământ sau așa e bine și frumos/
așa arăți și demonstrezi că ești bun, frumos nu știu dacă te faci făcând din
astea, poate martir și aureola din jurul statuii tale te înfrumusețează :) să
ajute pe TOATĂ LUMEA mi-am adus aminte de spusele lui Eckhart Tolle despre cuvinte
pe care le transcriu mai jos și vă invit să le parcurgeți și să le digerați.
Iar dacă
cuvântul PAUZĂ se leagă și la voi de lene, delăsare, lipsă de
seriozitate, puturoșenie sau altele ca acestea, căutați un alt cuvânt mai bun. La
un brainstorming ad hoc am dibuit următoarele posibile alternative: REÎNCĂRCAREA
BATERIILOR, RESETARE, REVIGORARE, GRIJĂ FAȚĂ DE SINE. Lista e deschisă.
Extras din Eckhart Tolle- Puterea prezentului
”Priviţi dincolo de cuvinte
Nu îmi place cuvântul „păcat". Implica faptul că
sunt judecat şi găsit vinovat.
Înţeleg. De-a lungul secolelor, în jurul unor cuvinte,
cum ar fi păcat, s-au acumulat multe puncte de vedere şi interpretări greşite
din cauza înţelegerii greşite, a ignoranţei sau a dorinţei de a controla, dar
ele conţin un sâmbure de adevăr. Dacă nu puteţi privi dincolo de aceste interpretări şi nu puteţi
recunoaşte realitatea indicată de acest cuvânt, atunci nu-l folosiţi. Nu vă
blocaţi la nivelul cuvintelor. Un cuvânt nu este mai mult decât un mijloc
pentru atingerea unui scop. Este o abstracţie. Ca un indicator, arată spre ceva care se află
dincolo de el.
Cuvântul miere nu este mierea. Puteţi studia şi vorbi
despre miere cât doriţi, dar nu veţi şti într-adevăr ce este mierea până când
nu o veţi gusta. După ce aţi gustat-o, cuvântul devine mai puţin important
pentru dvs. Nu veţi mai fi ataşat de el. La fel, puteţi vorbi sau vă puteţi
gândi la Dumnezeu în permanenţă pentru tot restul vieţii, dar asta nu înseamnă
că ştiţi ce este sau că aţi avut fie o străfulgerare a acestei realităţi pe
care o indică cuvântul. Nu este mai mult decât un ataşament obsesiv faţă de un
indicator, un idol mental. Şi inversul este valabil: dacă, indiferent din ce
motive, nu v-a plăcut cuvântul miere, este posibil ca această atitudine să vă
facă să nu o gustaţi niciodată. Dacă aveţi o puternică aversiune pentru
cuvântul Dumnezeu, care este o formă negativă de ataşament, este posibil să
negaţi nu doar cuvântul, ci şi realitatea pe care o semnifică. Vă puteţi refuza
singur posibilitatea de a trăi această realitate. Desigur, toate acestea sunt
intrinsec legate de identificarea cu mintea. Aşa că, dacă un cuvânt nu mai
funcţionează pentru dvs., abandonaţi-l şi înlocuiţi-l cu unul care
funcţionează. Dacă nu vă place cuvântul păcat, atunci numiţi-l inconştienţă sau
nebunie. Aşa vă veţi afla poate mai aproape de adevăr, de realitatea din
spatele cuvântului, decât prin cuvântul păcat, care a fost folosit greşit atât
de mult timp, şi veţi avea mai puţin loc pentru vinovăţie.”
sâmbătă, 14 septembrie 2024
Crossing the River of Life
”The soul in its essence will say to herself: no one can build the bridge on which you in particular will have to cross the river of life-no one but yourself. Of course there are countless paths and bridges and demigods ready to carry you over the river, but only at the price of your own self. In all the world, there is one specific way that no one but you can take. Whither does it lead? Do not ask, but walk it. As soon as one says, "I want to remain myself," he discovers that it is a frightful resolve. Now he must descend to the depths of his existence.” Nietzsche
joi, 8 august 2024
Avantaje ale indeciziei
Indecizia este văzută în general ca un impediment, ca un produs al perfecționismului și a temerilor persoanelor perfecționiste legate de rușinea sau regretul asociate unei decizii care s-ar putea dovedi greșită. Persoanele cu scoruri mari la scala Drost Indecisiveness Scale au scoruri mici la satisfacția pe care o simt în viață conform lui Eric Rassin, Erasmus University, NL.
Studiile recente (Jana-Maria Hohnbehn și Iris Schneider, Technische
Universität Dresden), însă, propun o schimbare de conceptualizare a temenului
de indecizie reformulându-l ca ambivalență (trăsătură) arătând, în urma
rezultatelor cercetărilor realizate în baza acestei definiții, că indecizia ca
ambivalență poate fi un stil valoros de luare a deciziei care devine
problematic doar dacă este dus la extrem.
Nici una din strategiile a fi mereu foarte hotărât, decis,
nici a fi indecis, ambivalent nu este în toate situațiile strategia superioară,
câștigătoare. Ideea este să știm când să așteptăm și când să ieșim din inerție.
Iată câteva avantaje pe care le poate avea indecizia ca
ambivalență:
| Sursă imagine: https://pixabay.com/ |
sâmbătă, 8 aprilie 2023
What is love? Diferența între a-ți plăcea ceva și a iubi ceva

”Care
este diferența între plăcere și iubire?” întreabă studentul. Profesorul
răspunde, ”Când îți place o floare o rupi. Când iubești o floare o uzi zilnic.”
Acest dialog citat frecvent ilustrează una din ideile mele favorite despre
iubire. Suntem atrași de frumusețe- ne-o dorim- o vrem pentru noi. Aceasta este
floarea pe care o rupem și ne bucurăm de ea. Când atracția se dezvoltă în
iubire, cere de la noi mai multă grijă. Când vrem să ținem în viață o floare,
nu o tăiem și o punem într-o vază. Îi oferim lumina solară, sol și apă. Și doar
atunci când avem grijă de floare în timp, făcând tot ce ține de noi pentru ca
să o păstrăm în viață, îi putem experienția în întregime frumusețea-
prospețimea, culoarea, parfumul, înflorirea. Observăm detaliile delicate de pe
fiecare petală. O urmărim cum răspunde la anotimpuri. Găsim bucurie și satisfacție
când apare un nou boboc și simțim fiori când acesta înflorește.
Citește mai multe:
vineri, 6 ianuarie 2023
Tikkun olam
Din categoria conceptelor din alte culturi care ne pot completa și îmbogăți perspectivele, azi m-am întâlnit cu acesta: tikkun olam în introducerea realizată de cunoscuta autoare Clarissa Pinkola Estes cărții emblematice a lui Joseph Campbell-The Hero with a Thousand Faces.
Este un concept din cultura ebraică și semnifică ”repararea sufletului lumii”. Mi se pare extrem de relevant pentru lumea noastră de azi pe care eu o percep ca fiind extrem de ”sărăcită” în ciuda unui aparent progres tehnologic și a unei abundențe de produse și servicii menite să ne răsfețe simțurile, mințile, unele pretinzând că ne ating chiar și sufletele.
Sărăcirea la care mă refer, și despre care vorbește și Clarissa Pinkola Estes, o regăsesc în faptul că parcă ni s-au restrâns poveștile la câteva ”texte” obsesive pe care ni le spunem și le regăsim peste tot, având mai degrabă de a face cu o resemnare și o pasivitate în fața implacabilului caracter al românului (ni s-o fi trăgând încă de la Miorița și Meșterul Manole, cine știe? sau poate și acestea nu au făcut decât să ilustreze ceva ce exista deja și cu care defilăm dintotdeuna) decât cu plenitudinea lumii în care trăim, iar bancurile noastre pun în evidență acest lucru când vorbesc despre paradoxul unei țări plină de bogății și un popor care nu se poate bucura de ele. Mai mare iad nu cred că există.
Acestea fiind zise, vreau să mă orientez spre idei care ne pot scoate din vechile cadre de referință (cum ar zice minunatul Milton Erickson), iar unul din acestea este tikkun olam. În definiția oferită de autoarea mai sus menționată tikkun olam este:
În traducere liberă, tikkun olam reprezintă orientarea atenției și resurselor noastre înspre acea parte a lumii care este chiar în fața noastră, la care putem ajunge întinzându-ne propriile antene spirituale, psihologice și fizice, dar pe care să o privim din perspectiva sufletului, nu doar a ego-ului.
Na, aici pe mine m-a blocat puțin deoarece nu știu dacă știu să mă uit cu sufletul la ceva sau dacă știu să deosebesc așa de bine privirea sufletului de privirea egoului așa încât să știu că sunt pe calea cea bună.
Dar, Slavă Domnului, în paragraful următor vin o serie de exemple mai concrete care să ne ajute să ne facem o idee de unde să începem să purcedem:
”I understand the artful methods of tikkun olam, handed down generation to generation, to be of the most simple and humble kind: the spiritual sight that has enough of a glowing heart behind it to see beneath the surface of things; to care for others beyond oneself; to translate suffering into meaning; to find the edges of hope, and to bring it forward with a plan; a willingness to find insight through struggle; an ability to stand and withstand what one sees that is painful; and, in some way, to gentle the flurry; to take up broken threads as well and tie them off; to reweave and mend what is torn, to patch what is missing; to try for perception far beyond the ego's too-often miniscule understanding.”
Fac o sinteză a lucrurilor pe care putem începe să le facem, nu doar să ne gândim ce bine sună:
- întâi și întâi să integrăm faptul că este o artă, nu o știință, dar este o artă care a supraviețuit testului timpului, transmisă din moși-strămoși;
- să ne cultivăm o perspectivă spirituală uitându-ne dincolo de suprafața lucrurilor;
- să ne pese de alte persoane dincolo de noi înșine;
- să traducem suferința în sens și semnificații;
- să găsim marginile speranței și să o transpunem într-un plan;
- să avem disponibilitatea de a găsi insight-uri prin confruntarea cu dificultăți;
- să ne dezvoltăm abilitatea de a sta cu suferința și a o tolera;
- să învățăm să calmăm tornadele pe care le aduce viața;
- să culegem firele rupte, dar și să le legăm;
- să rețesem și să reparăm ceea ce s-a rupt, să cârpim ce lipsește;
- să cătăm dincolo de percepția îngustă a ego-ului.
Așadar, să trecem la fapte, căci după acțiunile noastre vom fi cunoscuți, și să utilizăm miturile atât ca punct de pornire, cât și ca moment de reflectare și integrare a experiențelor, căci și după poveștile noastre vom fi cunoscuți.
![]() |
| Image by Jutta Wichelmann from Pixabay |
sâmbătă, 31 decembrie 2022
vineri, 30 decembrie 2022
duminică, 2 octombrie 2022
joi, 22 septembrie 2022
miercuri, 21 septembrie 2022
luni, 18 iulie 2022
marți, 5 iulie 2022
Woundology
Recent am dat peste o referință la acest concept propus de Caroline Myss, PhD prin care autoarea încearcă să explice de ce multe persoane implicate în diferite procese de ”vindecare” rămân și se simt blocate acolo. Ele se străduiesc să-și confrunte ”rănile” din trecut, încercând să dea sens unor experiențe și traume teribile oferind compasiune și altora care împărtășesc aceleași ”răni” din cadrul grupurilor de suport, însă nu se vindecă.
Caroline Myss consideră că unul din motivele pentru care se petrece acest lucru este faptul că și-au redefinit viețile în jurul acestor ”răni” și a procesului de acceptare a acestora și nu lucrează pe a trece dincolo de ele. De fapt rămân blocați în ele.
Autoarea ne atrage atenția asupra faptului că uneori putem confunda valoarea terapeutică a exprimării propriei persoane cu permisiunea de a-i manipula pe ceilalți cu ajutorul ”rănilor” noastre. Poate că ați auzit și voi în limbajul unor persoane modul în care își explică anumite reacții: ”Am rana de abandon/ respingere/ trădare.” sau ”Am schema de deficiență.”
În loc să conceapă descoperirea ”rănilor” din trecut ca o primă etapă în procesul de vindecare, utilizează aceste ”răni” ca un stindard, iar grupurile de suport ca familii sau națiuni. Pe bună dreptate autoarea se întreabă cum am ajuns să ne purtăm astfel rănile la vedere ca pe niște medalii ale curajului?
Făcând o incursiune în istoria practicilor de dezvoltare personală Caroline Myss ajunge la concluzia că împărtășirea ”rănilor” a devenit un nou limbaj al intimității, o scurtătură pentru dezvoltarea încrederii și înțelegerii, un ritual de conexiune între oameni. Adesea ceea ce se numește ”onorarea rănilor” devine astfel o regulă a prieteniei. Dar oare doar onorându-ne reciproc rănile și permițându-ne astfel să setăm tonul interacțiunilor sociale în jurul acestui respect impus față de dispozițiile noastre afective și comportamentale înrădăcinate în acestea fără a ne permite sau a permite altora să ne invite la a ni le gestiona și depăși, nu cumva suntem doomed să rămânem captivi lor?
Genul acesta de autoritate socială, spune autoarea, poate să ne confere un sentiment intens de putere care este extrem de adictiv pentru că sănătatea nu ne va da niciodată aceste prerogative. Ce motivație ar avea în aceste condiții cineva să se vindece?
Mai mult decât atât, prin faptul că singurătatea face ravagii în societatea noastră superconectată artificial prin tehnologie, woundologia a devenit o formă de a crea conexiuni romantice când oamenii care se întâlnesc la vreun seminar sau grup de suport confundă intimitatea creată de aceste schimburi de informații personale profunde cu ceva romantic. De multe ori oamenii au impresia că și-au găsit ”sufletul pereche”, acea persoană care le înțelege perfect durerea emoțională pe care a trăit-o în copilărie. Durerea devine astfel prerechizita pentru a rămâne apropiați și a avea nevoie unii de alții, iar vindecarea, din păcate, un element ce poate amenința legătura astfel creată.
Ideea nu este să condamnăm sau să desființăm grupurile de suport. Ele pot oferi asistență și un sprijin vital pentru multe persoane. Ce mi se pare important este să realizăm faptul că nu avem nevoie doar de sprijin, ci și de provocare să ne depășim dificultățile pe care le avem.
Aceste grupuri sunt un substitut perfect uneori pentru viața socială care le-a lipsit cu desăvârșire acestor oameni. Ele devin noua lor familie sau chiar familia pe care nu au avut-o niciodată. O familie care nu îi judecă și îi acceptă așa cum sunt. Condiția să rămână în această ”familie”, însă, este să aibă în continuare nevoie de suport. Cu alte cuvinte să rămână ”nevindecați”.
Caroline Myss ne atrage atenția că scopul nu este să rămânem răniți mereu, ci să traversăm tragediile și provocările ajutându-ne unii pe alții să le depășim. Rămânând imobilizați în ”rănile” noastre, ne blocăm transformarea și trecem cu vederea darurile inerente pe care ni le oferă ”rănile” pe care le-am suferit- puterea de a le depăși și lecțiile pe care este nevoie să le primim prin ele.
Purcedeți, așadar, prin a vă întreba ce abilitate/ abilități aveți nevoie să vă dezvoltați pentru a face față cu brio efectelor ”rănilor” în viața voastră actuală, dar și în ce fel, prin faptul că v-ați confruntat cu astfel de adversități și ați supraviețuit, ele v-au întărit?
Astfel veți obține câteva indicii în ce direcție să o luați pentru a trece dincolo de etapa woundologică a vieții voastre.
luni, 4 iulie 2022
luni, 27 iunie 2022
luni, 20 iunie 2022
joi, 9 iunie 2022
Cum să purcedem la treabă (aviz procrastinatorilor)- regula de 2 minute






