joi, 28 ianuarie 2021

The Hidden Life of Trees

Pădurile sunt super-organisme în interiorul lor există interconexiuni similare celor existente în coloniile de furnici. Copacii simt durere și au amintiri, trăiesc în familii cu ”copiii” lor, fac schimb de nutrienți și își ajută vecinii la nevoie. Copacii comunică în mai multe moduri, unul din ele fiind prin intermediul aromelor pe care le emană și care pot avertiza alți copaci despre pericole. Pădurile sunt rețele sociale în care copacii vii hrănesc și susțin uneori timp de secole copacii doborâți pentru a-i menține în viață. Prin intermediul unei rețele immense de fungi fac schimb de informație și resurse.

Chiar dacă ar putea părea așa, nu este un paragraf dintr-o carte SF. Și dacă ideile de mai sus v-au stârnit curiozitatea puteți afla mai multe din cartea lui Peter Wohllegen- The Hidden Life of Trees.

Pentru mine nu este deloc de mirare. Ba chiar confirmă ceva ce am văzut și simțit încă de când eram copil și locul preferat de joacă era prin păduricea din apropiere. Acesta a fost și unul din motivele pentru care am ales casa în care locuiesc- pentru că văd pădurea de pe geam și din când în când mai descind pe cărările ei și de fiecare dată mi se pare o reîntâlnire fascinantă.