Actualizarea sinelui

Abraham Maslow, în cartea sa Motivație și personalitate, dedică un întreg capitol acestei trebuințe ultime a oamenilor, aceea de actualizare a sinelui. Autorul ne propune o listă de caracteristici ale persoanelor care sunt pe drumul actualizării sinelui, așa că, dacă aveați nevoie de repere sau ținte, încotro să vă orientați, vă las săptămânal câte un indiciu.

Iată-l pe primul:

Și ca o reamintire, actualizarea sinelui este în topul piramidei trebuințelor umane, unul din modelele cele mai cunoscute despre ceea ce ne motivează, cu toate că a fost elaborat de mai bine de jumătate de secol.

Iar dacă doriți să aprofundați, aceasta este una din cărțile traduse și în limba română ale autorului:

Enjoy!

Cum să NU ne pierdem timpul în căutarea fericirii

 Trebuie să recunosc încă de la început că nu știu cum sau unde vă veți găsi fericirea, dar ceea ce știu este:

1. Unde sigur nu e de găsit- așa că azi mi-am propus, așa cum spune și titlul prezentării, să vă scutesc de a pierde timpul și motivul pentru care consider valoros să vă economisesc timpul este pentru că fiecare ajungem să realizăm la un moment dat în viață cât este de important ca o resursă irecuperabilă;

2. Chiar și atunci când veți ști toate aceste lucruri pe care urmează să vi le prezint, lucrurile se vor schimba atunci și doar atunci când veți face ceva, cât de mic, diferit.

Pentru început vă lansez provocarea propusă de filosoful Robert Nozick:

Iată rezultatele votului participanților aici:

• cei care ați răspuns DA- rămâne să așteptați până se va inventa așa ceva (cu riscul de a vă pierde timpul așteptând) sau să-i faceți o petiție lui Elon Musk, poate, poate grăbește lucrurile
• cei care ați răspuns NU- de ce nu? (Motivele gravitează de obicei în jurul faptului că vrem să avem ceva de-a face cu fericirea noastră, nu ne dorim o existență din aceasta vegetală.)

Dar ceea ce facem sau nu facem în slujba fericirii noastre poate face toată diferența.

Ca metaforă pentru abordarea mea de azi am ales această imagine:

Milton Erickson, de numele căruia se leagă domeniul hipnoterapiei ericksoniene pe care o practic și eu, și-a început cariera ca un fin observator la ferma, ranch-ul tatălui său și în una din relatările anecdotice despre viața lui ne istorisește despre un vițel îndărătnic pe care tatăl său încerca să-l tragă în grajd, iar acesta se împotrivea din toate puterile. Erickson, copil fiind, s-a pus pe râs, văzând întreaga scenă la care tatăl său, furios din cauza vițelului, i-a strigat să vină să-l tragă el în grajd dacă se crede mai deștept. Iar Erickson s-a dus și a tras vițelul de coadă, iar acesta, opintindu-se să-i reziste, a aterizat direct unde dorea tatăl să ajungă.

Așadar, chiar dacă pare că vă trag în altă direcție în prezentarea mea și deloc înspre fericire, puteți suspecta că am o agendă ascunsă.

Revenind la ce facem sau nu facem în slujba fericirii, am ales și acest citat din Rumi care îmi place foarte mult, la care revin adesea și la care mi-am propus să vă invit și pe dvs. să reflectați. Cred că putem liniștiți să înlocuim cuvântul iubire cu cuvântul fericire.

Iar ceea ce va urma în continuare vă voi prezenta 10 astfel de bariere pe care mulți dintre noi le punem în calea fericirii noastre având uneori convingerea că sunt căi de a ajunge la ea. Să explorăm împreună așadar cum ne putem pune bețe în roate mai cu spor!

#1 Condiții greu dacă nu imposibil de îndeplinit

Iar dacă faza cu căsătoria nu funcționează, puteți să vă orientați spre: câți bani faceți, cum arătați și câte kilograme aveți, și așa mai departe, posibilitățile sunt nesfârșite!

#2 Timp departe de prezent

•  în trecut: regrete (și lăsați timpul să treacă fără a face ceva ca să adunați și mai multe, ce e așa de rău în a fi strângător?), glorificare (unde sunt zăpezile de altă dată...?), persoane pe piedestal

• în viitor: îngrijorarea (nu doar că nu vă ajută să rezolvați problemele zilei de mâine, dar vă poate răpi și pacea zilei de azi), scopuri ambigue și contradictorii (cea mai bună mamă, carieră, master), așteptări nerealiste- iată și câteva exemple concrete:

#3 Comparația în defavoarea propriei persoane- de ce să ne uităm la cei mulți care au mai puțin ca noi, de ce să nu ne uităm cu jind doar la ce au alții și noi nu avem?

#4 Timp cu oameni care vă storc de energie- nu zice și proverbul: ”spune-mi cu cine te înfrățești ca să-ți spun cine ești”- de ce să vă însoțiți cu oameni care vă inspiră când puteți să vă dați sufletul pentru oameni care oricum nu vă apreciază și se vor muta la următoarea stație de alimentare atunci când nu veți mai avea ce să le oferiți?

# 5 Plângeri fără a face ceva, fără a putea aprecia ceva din ceea ce avem deja: nu este iad mai mare decât acela în care nu te poți bucura de nimic din ceea ce ai, așadar, iată o oportunitate de neratat de a mai bate un cui în coșciugul fericirii!

#6 Evitarea problemelor- dacă nu aveți deja suficiente în repertoriu, vă pot oferi cu duiumul: tehnici de procrastinare, distragere a atenției, gândire pozitivă și alungarea oricărui gând negativ, până când doar asta mai facem, ping-pong cu gândurile, în timp ce țânțarul s-a făcut armăsar.

#7 Mulțumirea tuturor, inclusiv a propriei persoane- nu ar fi drăguț așa o lume în care toată lumea e mulțumită, iar noi ne facem luntre, punte și preș pentru asta? Știu, e o întrebare retorică...

#8 Schimbarea celorlalți- aici intervine adevărata măiestrie nu-i așa?! și este un proiect care ne poate lua întreaga viață, fără reușite semnificative.

#9 Atașare excesivă de scopuri, rezultate, poziții, oameni, bani- ne ajută și muzica să ne consolidăm convingeri care ne vor susține în a suferi precum câinii dacă relația aceea pe care am bifat-o la punctul #1 se va rupe.

#10 Ședeți pe canapea cu ochii în ecrane, singuri și sedentari- fericirea sigur nu o vom găsi așa, dar măcar ne vom scurta viața care oricum, în condițiile astea, e suficient de chinuitoare.

 

Povestea ciocanului/ The Story of the Hammer

 Adaptat după Paul Watzlawick The Situation is Hopeless, but Not Serious

Un bărbat dorea să-și atârne un tablou pe perete însă nu avea un ciocan cu care să bată cuiul. Știa că vecinul are unul așa că s-a gândit să i-l ceară împrumut. Pe când să se ducă la ușa vecinului îl lovește o îndoială: ”Dacă nu va vrea să mi-l dea? Ieri abia m-a salutat pe scările blocului. Poate se grăbea...Sau poate s-a prefăcut că se grăbește deoarece are ceva mine. Și de ce Doamne, să aibă ceva cu mine, ce i-am făcut? Mereu am fost amabil cu el! Evident că își face filme în cap. Dacă cineva mi-ar cere mie ceva, bineînțeles că i-aș da. De ce nu vrea vecinul să-mi dea ciocanul acela? Cum poate cineva refuza o simplă cerere? Oamenii ca el sunt o pacoste de-a dreptul. S-o gândi că depind de el pentru că, vezi Doamne, are un ciocan. O să-i spun câteva imediat!”

Astfel omul nostru se duse val vârtej la ușa vecinului și sună insistent. Când vecinul deschide ușa, înainte chiar să-i poată da ”Bună ziua”, omul nostru îi strigă: ”Poți să-ți ții ciocanul că nici măcar nu-mi trebuie, nemernicule!”

Sursa foto: pixabay

A man wants to hang a picture. He has a nail, but no hammer. The neighbor has one and our man decides to borrow it. But then and there a doubt occurs to him: ”What if the neighbor won’t let me have it? Yesterday he barely nodded when I greeted him. Perhaps he was in a hurry. But perhaps he pretended to be in a hurry because he does not like me. And why would he not like me? I have always been nice to him; he obviously imagines something. If someone wanted to borrow one of my tools, I would of course give it to him. So why doesn’t he want to lend me his hammer? How ca none refuse such a simple request? People like him really poison one’s life. He probably even imagines that I depend on him just because he has a hammer. I’ll give him a piece of my mind!”

And so our man storms over to the neighbor’s apartment and rings the bell. The neighbor opens the door, but before he can even say ~Good morning~, our man shouts, „And you can keep your damned hammer, you oaf!”

Conferința În căutarea fericirii

Pentru înscrieri click aici:  https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfcrfxUHmQPycQTMpoLcRxo4HN8ADRkt-MP7Yn5f2j6w3RYhA/viewform?fbclid=IwAR0hDiE7CSyGSABKb_6AO9i6BgdyxNJhFHj81bpUwdo7NrnRt7y3QAWm98M

Povestea vâslașului/ An Old Story About a Man Who Was Sailing His Boat

Iată o poveste veche despre un om care vâslea propria barcă pe mare. În dimineața zilei respective a fost senin și însorit, dar după o vreme s-a lăsat o ceață deasă. În timp ce omul a decis să se îndrepte spre mal, a observat silueta unei alte bărci care venea în direcția lui. ”Păstrează distanța!” a strigat, îngrijorat de o posibilă coliziune. În ciuda acestui lucru barca cealaltă avansa spre el. Vâslașul și-a utilizat toate abilitățile pentru a schimba direcția propriei bărci, așa încât să facă mai mult loc celeilalte. S-a enervat foarte tare văzând că cealaltă barcă nu își schimba deloc cursul, venind acum direct spre el. ”Dă-te din calea mea!” a strigat din nou, dar cealaltă barcă continua să se apropie vertiginos până când în final s-a ciocnit de barca lui. Omul era deja roșu de furie: ”Idiotule!” Ce naiba faci!?” Tremurând de nervi și-a continuat acuzele la adresa celuilalt vâslaș până când ceața s-a ridicat și și-a dat seama că cealaltă barcă era goală- era o barcă abandonată purtată de curenți. În acel moment a amuțit. Fără un altul asupra căruia să își reverse veninul, era imposibil să continue povestea furiei lui.

Aducând această poveste în ograda noastră: Te-ai enervat și tu vreodată pe bărci goale? Dacă da, de unde vine furia? Și unde se duce?

Sursă imagine: https://pixabay.com

There’s an interesting old story about a man who was sailing his boat. The day had started clear and sunny, but after a while a dense fog rolled in. As the man decided to go back to the shore, he noticed the profile of another boat coming in his direction. “Keep your distance!” the boatman shouted, concerned about a possible collision. However, the other boat kept approaching. The boatman used all his skills to swiftly shift the direction of his boat, so that there was even more room for the other boat. He got really upset when he saw that the other boat changed its own course, now coming directly to him. “Stay out of my way!” he shouted again, but the other boat just kept coming closer, until it finally crashed into his boat. The man was enraged: “You idiot! What the hell are you doing?!” He got totally worked up and continued his rampage until the fog lifted enough so that he was able to see that the other boat was empty—it was just an old abandoned boat floating downstream. He was quite perplexed: To whom could he express his anger? Could he project his anger onto an empty boat? Without a person to blame, it was impossible to keep the story of anger going.

Bringing this story a step closer to our own experience, we can ask ourselves: Do we ever get mad at “empty boats”? If so, where does this anger come from? Where does it go?

Margaret Cullen (2015) - The Mindfulness-Based Emotional Balance Workbook- An Eight-Week Program for Improved Emotion Regulation and Resilience, New Harbinger

De ce citim?

Ca o iubitoare de cărți ce sunt, pentru mine ”De ce citim?” este o întrebare retorică. Nu-mi imaginez viața fără cărți. Dincolo de întrebarea aceasta care mai degrabă invită la justificări, caut să aprofundez întrebări care au mai mult sens pentru mine cum ar fi: în ce mod cărțile pe care le citim ne construiesc identitatea? cum să citim? ce semnificație au pentru noi ideile care ne atrag atenția dintr-o carte? 

Vă invit, așadar, să explorăm aceste sensuri și semnificații într-un webminar gratuit. Găsiți informațiile necesare pentru înscriere aici:

https://www.facebook.com/events/1298479144006807/?ref=newsfeed

Cum să te îngrijorezi ca un profesionist?

Ei bine, primul pas este să găsești niște motive bune care să justifice nevoia de a te îngrijora. Iată câteva exemple utile:

• Îngrijorarea mă motivează.
• Îngrijorarea mă ajută să rezolv probleme.
• Îngrijorarea mă ferește de surprize neplăcute.

După ce ți-ai găsit motivele potrivite pentru tine se pune problema: când să te îngrijorezi?

Când s-a întâmplat ceva rău? (Nu e prea util, profesioniștii se îngrijorează legat de lucruri care nu s-au întâmplat încă!)

Când ceva rău e pe cale să se întâmple? (Dar cum vei ști asta?)

Te-ai putea îngrijora legat de lucruri rele care îți imaginezi că s-ar putea întâmpla. Astfel ai un rezervor fără fund de îngrijorări.

Dar cum să te asiguri că dedici suficientă atenție îngrijorărilor? Sunt atâtea lucruri care te-ar putea distrage de la îngrijorare: munca, familia, hobby-urile, durerile, telefoanele, somnul. Cum îți vei ține mintea concentrată pe îngrijorări?

Spune-ți povești cât mai detaliate despre ce s-ar putea întâmpla; începe fiecare propoziție cu ”dar dacă...?”și apoi identifică toate rezultatele oribile posibile; spune-ți aceste povești mereu, întrebându-te dacă ai uitat ceva important. Nu poți avea încredere în memoria ta. Identifică toate posibilitățile și stăruie asupra lor. Amintește-ți că dacă e posibil, e probabil.

În continuare trebuie să respecți cu strictețe câteva reguli:

Prima regulă: Amintește-ți că dacă se poate întâmpla ceva rău- dacă îți poți imagina acele lucruri- este responsabilitatea ta să te îngrijorezi în legătură cu asta.

Dar dacă se întâmplă ceva rău, ce treabă are asta cu mine?

A doua regulă: Nu accepta nicio incertitudine, trebuie să știi sigur.

Rezolvă toate problemele la care te poți gândi acum. Te vei putea relaxa în sfârșit când vei elimina incertitudinea din viața ta. Dacă ai fi absolut sigur/ă nu te-ai mai îngrijora nu-i așa? Ai nevoie de perfecțiunea asta, de siguranța asta.

A treia regulă: Tratează toate gândurile ca pe niște adevăruri.

Dacă te gândești că cineva nu te place, este probabil adevărat. Dacă crezi că cineva este supărat, este despre tine.

De ce ar trebui să îți pese ce cred ceilalți despre tine sau cât de bine te descurci la job? De ce ar trebui să conteze pentru tine?

A patra regulă: Orice s-ar putea întâmpla rău este o reflectare a ceea ce ești ca persoană.

Dacă nu te descurci bine la un examen ești incompetent/ă. Dacă cineva nu te place ești un/o ratat/ă. Dacă partenerul/a este supărat, înseamnă că o să sfârșești singur/ă și mizerabil/ă.

Dar unele lucruri sunt lipsite de importanță. De ce ar trebui să fie atât de importantă o pierdere sau un eșec?

A cincea regulă: Eșecul este inacceptabil.

Ia totul ca fiind responsabilitatea ta și dacă nu te descurci, dacă eșuezi, gândește-te cum va afla toată lumea și cum acesta va fi testul ultim a ceea ce ești. Poți să adaugi forță îngrijorărilor tale gândind ceva de genul ”Nu voi putea face față unui eșec.”

Acum îngrijorările tale sunt cu adevărat importante. Cum știi asta?

Știi asta deoarece simți cât de tare te influențează: ai noduri în stomac, îți bate inima tare, auzi vâjâieli în urechi, ai dureri de cap, transpirații reci, nopți nedormite.

Observând că ai bifat toate aceste lucruri, trebuie să scapi de ele numaidecât.

A șasea regulă: Scapă de orice senzații sau gânduri negative imediat.

Stai puțin. Nu poți scăpa de ele?! Nu dispar? E un semn rău. Ar trebui să poți scăpa de ele acum. Ce știi în ce s-ar putea transforma dacă le lași să clocească? Poate faptul că nu poți scăpa de ele înseamnă că se va întâmpla ceva foarte rău. Poate că sunt niște lucruri groaznice la care însă nu te-ai gândit. Poate că ai început să îți pierzi controlul. Este inacceptabil așa ceva! Trebuie să te ocupi de asta imediat.

A șaptea regulă: Tratează totul ca pe o urgență.

Nu te prosti gândindu-te că poți aștepta. Totul trebuie rezolvat acum- toate problemele tale, toate îngrijorările tale, totul. Poți zace în pat în timp ce treci în revistă toate problemele cu care te-ai putea confrunta mâine sau la anul și îți poți spune: ”Am nevoie urgent de răspunsuri!”

Dar stai puțin, nu cumva ai uitat ceva foarte important? Ai uitat să te îngrijorezi legat de îngrijorare! Toată îngrijorarea asta te va face în final să îți pierzi mințile, să faci un atac de cord și îți va ruina întreaga viață. Cu ai putut uita a opta regulă?

Acum că te-ai îngrijorat trebuie să încetezi să te îngrijorezi, altfel o să înnebunești și o să te omori cu zile!

Sursa foto: https://pngset.com/

Adaptat după Robert Leahy (2005)- The Worry Cure. Seven Strategies to Stop Worry from Stopping You. Three Rivers Press. Random House Inc.

How to Create the Future

https://www.ted.com/talks/jane_mcgonigal_gaming_can_make_a_better_world?utm_campaign=tedspread&utm_medium=referral&utm_source=tedcomshare

Un Ted talk fascinant despre cum pot jocurile pe computer, ca formă paralelă de educație conform numărului de ore investite de un număr imens de oameni, antrena abilități fundamentale pentru a crea un viitor diferit.

Cum să ne deprimăm bine cu Bill O'Hanlon

Extras din prezentarea lui Bill O'Hanlon de la California Southern University School of Behavioral Sciences în care vorbește despre tehnici pe care le utilizează cu clienții depresivi, cu măiestria învățată de la Marele vrăjitor cum îmi place mie să-l numesc, Milton Erickson.

Găsiți întreaga prezentare aici. 

Pentru cunoscători și amatori de intervenții paradoxale sau diferite anyway cercetați și cartea lui: 

Cum să obținem ce dorim în viață și în business- Ambiguitatea scopurilor

Specificitatea este marca oamenilor care rezolvă probleme, așa cum ambiguitatea este skill-ul creatorilor de probleme. Nu e atât de dificil de realizat pe cât ar putea părea. O manieră în care puteți lucra cu această tehnică este să vă alegeți două scopuri mutual exclusive din start. Dacă sunteți o persoană casnică și vă iubiți cu adevărat familia adăugați scopului de a fi o soție și o mamă iubitoare un al doilea scop și anume investirea într-o carieră fulminantă departe de casă, de preferință în alt oraș. Dacă asta nu vă ajută suficient puteți include și continuarea unor studii sau, de ce nu, începerea unei noi facultăți. Doar așa veți reuși să nu puteți acorda tuturor acestor trei scopuri locul I în topul priorităților voastre.

Odată ce v-ați însușit acest instrument deosebit de util și eficient puteți începe să practicați arta neterminării lucrurilor. Este de esență să nu finalizați nimic din ceea ce începeți. Puteți astfel urma scopuri cu duiumul fără a fi în pericol de a avea succes și a le atinge cumva asigurându-vă garantat statutul de ratat. Această strategie se aplică în special studenților, deși poate fi adaptată și de cei care sunt în căutarea unui job. Dar dacă sunteți studenți, începeți medicina și spuneți-vă că e prea grea, motiv pentru care schimbați macazul pe drept, apoi puteți încerca psihologia, ingineria sau chiar facultatea de business. Dacă nu mai aveți ce facultăți schimba luați-o de la capăt. Doar așa puteți rămâne în școală vreo 10-15 ani fără să absolviți. Puteți astfel să schimbați caii și să călăriți întreaga herghelie fără să ajungeți la linia de sosire.

O a treia variantă prin care puteți exersa ambiguitatea scopurilor este practicarea mindset-ului de tip ”iarba e mai verde la vecin”. Indiferent ce faceți, spuneți-vă că ar fi fost mai bine să faceți altceva. Indiferent cu cine v-ați căsătorit, spuneți-vă că undeva acolo există cineva cu care sunteți mai compatibili. Practicarea acestui mindset vă poate susține în a nu excela în niciun job și în a distruge orice relație.

Nu vă stabiliți niciun scop clar. Stați deoparte de așa ceva. Este foarte rezonabil să presupuneți că ați avea și mai multe probleme dacă le-ați realiza.

Cum să obținem ce dorim în viață și în business- Așteptările nerealiste

 Dacă vreți să cunoașteți intim frustrarea, setați-vă scopuri pe care nu le puteți atinge.

O altă modalitate de a utiliza cu rezultate garantate această tehnică este să vă apucați de câteva lucruri solicitante și mâncătoare de timp în paralel cu pretenția de a le finaliza pe toate la termen și cu performanța maximă, iar atunci când simțiți că ați ajuns la maximul ce-l poate cuprinde agenda, nu vă opriți aici! Este momentul să plusați!

De exemplu, puteți adăuga câteva chestii minore pe ici pe colo cum ar fi: să depășiți viteza sunetului, să opriți o locomotivă ca Superman, să urcați pe o clădire dintr-un singur salt și altele asemenea. Doar așa puteți să rămâneți o ființă ratată mult și bine de acum încolo.

Nu este în niciun caz necesar să vă limitați așteptările nerealiste la propria persoană. Dacă sunteți într-o relație puteți crea o miriadă de probleme având așteptări nerealiste de la partener. Pentru început puteți avea pretenția ca partenerul să vă înțeleagă întotdeauna mofturile și (in)dispozițiile fără să trebuiască să-i dați vreun indiciu. Apoi puteți continua cu așteptarea să-i placă tot ce vă place vouă, să fie mereu de acord cu voi în toate disputele, să vă acorde doar vouă atenția și întreaga iubire de care poate da dovadă, în timp ce nu se așteaptă la nimic înapoi de la voi. Așa și doar așa veți putea gusta din fructul dulce amar al dezamăgirilor constate. Vă puteți aștepta ca utilizând aceste strategii să exasperați chiar și cel mai bine intenționat om.

Aplicați cu râvnă această tehnică tuturor relațiilor pe care le aveți! Cu foarte puțin efort veți izbuti să fiți constat frustrați, niște parteneri oribili, părinți de care fug propriii copii și oameni cu care nimeni nu vrea să aibă de-a face. După cum vedeți crearea de probleme nu e ceva chiar atât de dificil de realizat cum ar crede cineva, dacă stăpânești tehnicile adecvate.

Cum să obținem ce dorim în viață și în business- Profețiile care se îndeplinesc singure

Cu siguranță acesta nu este un concept nou pentru mulți dintre noi, dar este atât de important în crearea de probleme și sustenabilitatea acestora încât nu puteam să-l lăsăm deoparte.

Bill Little îl numește ”sindromul mi-am zis eu!”.

Dacă vrei cu dinadins să eșuezi, este de o importanță critică să prezici mai întâi că eșecul se va întâmpla.

 Utilizează afirmații de genul: ”Nu voi putea face X” sau ”Știu că nu voi reuși niciodată.” Atunci când ne așteptăm să se întâmple ceva, probabilitatea ca acel lucru să apară crește. Dacă vrem anxietate, putem să o avem. Nici măcar nu trebuie să avem un eșec. Secretul constă în ceea ce ne spunem zi de zi: ”sunt un ratat” ne poate ajuta să ne simțim așa fără să se fi produs vreun rateu remarcabil.

Putem lua și chiar utiliza în mod creativ oricând exemplul celor care formulând predicția că nu se vor distra la o petrecere, dacă totuși decid să se târască până acolo, se țin deoparte de tot ce se petrece, refuză mai mult sau mai puțin politicos invitațiile de a participa la vreo discuție sau vreo acțiune cu grupul pentru ca mai apoi să fie devastați că ”nimeni” nu-i vrea.

E atât de ușor să avem parte de respingere, de sentimentul ratării sau de îndoieli paralizante profitând de eficiența dovedită a acestei tehnici.

Cum să obținem tot ce dorim în viață și în business- tehnici avansate-Focusul pe negativ

Nu vă lăsați orbiți de principiile psihologiei pozitive! În calitate de creatori de probleme gândirea negativă și focusul pe tot ce poate să nu meargă bine sunt strategii de nelipsit.

Una din tehnicile care se încadrează foarte bine la această abordare este să vânați orice mic neajuns al partenerilor sau colegilor și să-l transformați într-o critică feroce. Nu uitați de propria persoană. Această tehnică funcționează cu deosebit succes și atunci când o aplicăm pe noi înșine.

O altă modalitate de aplicare a acestei strategii în care vă puteți specializa este ca după ce remarcați ceva lăudabil la propria persoană sau la ceilalți să continuați utilizând întotdeauna cuvântul cheie ”DAR” urmat de un lung șir de observații critice.

Pentru exemplificare: ”Este un tip deștept, dar nu are tupeu, nu e deloc descurcăreț etc etc.”

You get the point.

În acest fel puteți găsi nod în papură la orice: oameni, locuri, lucruri, situații, viața în sine. Concentrați-vă pe punctele slabe, accentuați tot ce este negativ și dacă cumva cădeți în păcatul de a observa ceva bun, nu uitați să echilibrați imediat balanța utilizând cuvântul magic ”dar”. Vă puteți genera astfel o gamă largă de probleme mentale începând cu clasicele: anxietate, depresie și nenumărate probleme relaționale utilizând eficient focusul pe negativ.

Cum să obținem tot ce dorim în viață și în business- tehnici avansate- Internalizarea

O altă tehnică foarte eficientă în producerea de probleme pe care o puteți utiliza cu success este asumarea responsabilității pentru tot ce nu merge bine în lume. Indiferent ce se întâmplă în jurul vostru, indiferent ce nu merge bine, dezvoltați-vă obiceiul de a da vina pe voi înșivă, de a internaliza totul. Dacă depuneți suficient efort în acest sens veți reuși să vă scădeți stima de sine până la un nivel problematic în mai puțin de o săptămână.

Implementarea acestui principiu este relativ simplă. De exemplu, dacă cineva nu vă place, primul gând pe care este nevoie să-l formulați este: ”Trebuie că ceva nu e OK cu mine.” Apoi vă puteți îngrijora până la epuizare încercând să aflați exact ce nu e OK cu voi.

Cum să obținem ceea ce dorim în viață, business și relații- tehnici avansate-tehnica bulgărelui de zăpadă

De câteva zile citesc o carte și a început să mă bântuie gândul să sharuiesc câteva informații din ea care pe mine au reușit să mă binedispună, cum nu au reușit să o facă acele cărți care mi-au promis fericirea sau alte fete morgana.  Se numește Self-Destruction Made Easy, adică ”cum să te distrugi mai ușor” și a fost scrisă de Bill L. Little. Nu vă lăsați intimidați de titlu, mai ales cei obișnuiți să joace rolul de gigi contra. S-ar putea să fiți cei care puteți profita cel mai mult de strategiile ilustrate iscusit de autor.

Încep și eu cu capitolul care pune bazele acestei abilități la care unii dintre noi excelează, iar alții pot să și-o mai dezvolte, aceea de a produce probleme la care alții nici nu au visat. Și, trebuie să menționez de la început, contrar faptului că mulți oameni cred că este mai mult o artă decât o știință,  adică trebuie să te naști cu așa talent, conform autorului toată lumea își poate însuși niște tehnici care pot produce rezultate aproape garantat.

O primă tehnică foarte importantă de studiat este cea numită ”efectul bulgărelui de zăpadă”. Principiul care stă la baza ei și o face să fie o tehnică esențială și fundamentală pentru producerea de probleme este faptul că dacă te oprești și adresezi problemele când sunt la început, este relativ ușor să le gestionezi. Dar pentru cineva care își dorește cu adevărat să dezvolte probleme, acest lucru este o greșeală- una fatală- să le abordeze de timpuriu.

Într-o formulare simplificată principiul ar suna așa: ”Dacă vrei să produci probleme serioase în viața ta, trebuie să eviți tentația de a le rezolva prematur. Pentru a permite problemelor mărunte să beneficieze de efectul bulgărelui de zăpadă trebuie să utilizezi orice tehnică de evitare cunoscută omului pentru a te asigura că problemele prind rădăcini adânci.”

Efectul bulgărelui de zăpadă este un nume mai sofisticat pentru mai cunoscuta metodă a procrastinării aplicabilă în toate domeniile vieții omului de la sănătate, decizii în afaceri, viața de familie etc. Cei mai iscusiți procrastinatori practică o regulă simplă: ”Când crezi că a trecut termenul pentru a face ceva legat de o problemă, mai așteaptă puțin.”

To be continued...

Resursă bibliografică pentru aprofundare: 

Cocktailul de chimicale care creează sentimentul iubirii

Loretta Graziano Breuning în cartea ei Habits of a Happy Brain spune că deși noi vedem iubirea ca fiind cheia pentru fericire, de fapt probabil sentimentul iubirii este creat de creier pentru că motivează o serie de comportamente care ne asigură succesul reproductiv. Autoarea vorbește despre 4 substanțe care compun cocktailul fericirii și sunt implicate și în producerea sentimentului iubirii.

Sursa imagine: https://www.thecookierookie.com/love-potion-9-martini

Dopamina: ”the joy of finding what you seek”/ ”bucuria de a găsi ce cauți”

Endorfina: ”the oblivion that masks pain”/ ”uitarea care maschează durerea”

Oxitocina: ”the comfort of social aliances”/ ”confortul alianțelor sociale”

Serotonina: ”the security of social importance”/ ”securitatea importanței sociale”

Fiecare din aceste substanțe contribuie la un aspect al iubirii și ne motivează într-o anumită direcție:

Dopamina ne semnalează faptul că o nevoie urmează să fie îndeplinită. Este stimulată de ”vânătoarea” după parteneri, dar și atunci când copilul aude pașii mamei venind spre el. Dopamina ne motivează să obținem ceea ce avem nevoie, chiar dacă acest lucru presupune efort.

Endorfina este stimulată de durerea fizică, dar și de a râs și de plâns. Ar putea explica capacitatea unor persoane de a tolera relații dureroase. Endorfina ne motivează să ignorăm durerea, pentru a putea să scăpăm din situația în care am fost răniți.

Oxitocina este stimulată de atingeri și încredere. De la comportamente de tipul a te ține de mână, la sex și orgasm, nașterea de copii, a avea grijă de copiii altor persoane, legăturile de prietenie etc. Oxitocina se mai numește hormonul atașamentului, ea ne motivează să avem încredere în alții, să găsim siguranță în compania altora.

Serotonina este stimulată de aspecte legate de statut- mândria de a fi asociat cu persoane care au o anumită poziție socială. Dominanța socială este importantă tot din punct de vedere al oportunităților de perpetuare a genelor, pe lângă faptul că generează o stare de bine. Serotonina ne motivează, astfel, să obținem respect, ceea ce ne va extinde oportunitățile de reproducere și ne va proteja progeniturile.

Aceste substanțe sunt controlate de un grup de structuri pe care le avem în comun cu toate mamiferele, numite sistem limbic. În esență sistemul limbic eliberează aceste substanțe chimice pentru a ne transmite două tipuri de mesaje: ”acest lucru e bun pentru tine, du-te spre el” și ”acest lucru nu este bun pentru tine, evită-l”. Chiar dacă primim aceste mesaje, noi nu facem întotdeauna ceea ce ne dictează sistemul limbic, deoarece o altă zonă din creier, cortexul, poate bloca impulsurile respective pe moment cel puțin și ne poate redirecționa atenția spre altceva. Autoarea consideră că în ciuda faptului că cortexul poate inhiba sistemul limbic, acesta din urmă este esența a ceea ce suntem, fiind cel care ne împinge spre acțiune. Pentru mai multe detalii despre dansul acesta între creierul mamalian și cortex, ce face fiecare și cum le putem vedea interacțiunea prin prisma unei metafore, citiți acest articol.

Și dacă vreți să citiți mai multe, aceasta este cartea:

 

 

 

Complet iubit

 Azi, în timp ce alergam prin parc, mi-a sărit în ochi acest afiș lipit pe un stâlp și nu am putut să nu mă gândesc cât de rău ne face să credem că ceva sau cineva ne poate completa, ne poate împlini, poate fi acea bucățică lipsă care ne lipsește și când îl/o vom găsi totul va fi bine, atunci ne vom simți ”compleți” și de ce nu ”complet iubiți”. Că cineva se poate potrivi perfect lacunelor din puzzle-ul ființei noastre și că tot ce avem de făcut este să găsim această ființă minunată care ne va întregi. 

Cred că ceea ce uităm aici este că atunci când avem de-a face cu alte ființe umane sau neumane (era să scriu inumane), ele s-ar putea să aibă alte vise pentru viața lor decât să fie ”the missing piece in our puzzle”. S-ar putea să aibă dorințe, preferințe, nevoi proprii, diferite de ale noastre, în egală măsură legitime și importante.  

Cred că merită să reflectăm profund la ideea de a ne prezenta întregi din toate punctele de vedere (inclusiv întregi la cap) la întâlnirea cu altă ființă cu care ne propunem să sharuim ceva, o experiență, o idee, un timp, o viață. În plus, aș zice că merită să privim întâlnirea cu o altă ființă ca o invitație la o formă de a inter-fi, într-un spațiu pe care-l decorăm și la care contribuim deopotrivă și nu ca la o formă de a ne outsoursa neputințele.

Curiosity as a resource/ Curiozitatea ca resursă

Children are born scientists. . . . They do everything scientists do. They test how strong things are, they measure the falling bodies, they’re balancing themselves, they’re doing all kinds of things to learn the physics of the world around them, so they are all perfect scientists. They ask questions, they drive parents crazy with why, why, why? Leon Lederman 1988 Nobel Prize Winner in Physics

When/why did we lose our curiosity?

Sursă imagine: https://www.piqsels.com/

Copiii se nasc cercetători... Ei fac tot ceea ce face un om de știință. Testează cât sunt de tari lucrurile, măsoară corpuri în cădere, se balansează, fac tot felul de lucruri pentru a învăța fizica lumii din jurul lor, astfel că sunt cu toții cercetători perfecți. Pun întrebări, își înnebunesc părinții cu de ce, de ce, de ce?  Leon Lederman, câștigător al Premiului Nobel pentru fizică 1988.

Când/ de ce ne-am pierdut curiozitatea?

Metafora călărețului și elefantului

 

Mintea noastră, așa cum probabil ați observat deja, este împărțită. Ceva din noi vrea ceva, o altă parte din noi se gândește că poate nu ne face bine fizic sau vor fi consecințe sociale nedorite dacă dăm curs dorinței inițiale.

Jonathan Haidt, în cartea sa The Happiness Hypothesis, propune această metaforă a călărețului și elefantului pentru a explica micile sau marile noastre drame interioare. 

Avem, așadar, o minte impulsivă, elefantul, care este foarte veche, o minte pe care o au și alte mamifere, al cărei scop este în principal să ne asigure supraviețuirea, nu musai fericirea. Elefantul nu uită nimic din ce învață, se ghidează în baza emoțiilor și este impulsiv. Corespunde procesărilor inconștiente care răspund de 99% din activitatea mentală. De aceea elefantul este cel care conduce majoritatea ostilităților.

Călărețul este mult mai nou ontogenetic, corespunde neocortexului, respectiv funcțiilor superioare, executive. Are o abordare rațională, logică, bazată pe analiză, dar este slab, adică este adesea deturnat de forța elefantului în special atunci când resursele noastre energetice sunt epuizate. Așa cum ne-o arată matematica, intervenția călărețului reprezintă 1% din activitatea mentală.

Needless to say, elefantul este la cârmă de cele mai multe ori. De asemenea, dacă vrem să schimbăm ceva, musai trebuie convins elefantul, degeaba ne punem de acord cu călărețul.

Rezultatele se obțin atunci când reușim să îi aducem la o formă armonioasă de conlucrare. Iar pentru asta sunt necesare cel puțin 3 elemente:

#1 Călărețului trebuie să-i fie clară direcția (cu alte cuvinte setați-vă intenții și obiective clare)

#2 Elefantul are nevoie de o conexiune emoțională cu scopurile călărețului

#3 Cărarea trebuie bătătorită, obstacolele îndepărtate, demarajul asigurat.

Mai multe aflați din cartea pomenită mai sus:

The Nice Lady Syndrome

Harriet Lerner, în cartea ei The Dance of Anger, descrie două strategii de gestionare INEFICIENTĂ a furiei care corespund în esență stilurilor de comunicare pasiv și agresiv. Ceea ce mi s-a părut interesant în abordarea ei este că personalizează aceste stiluri, nu ne oferă doar o listă de caracteristici, ci ne prezintă portrete și moduri de funcționare (tipare) în care ne putem regăsi fiecare, cred, în anumite situații sau în raport cu anumite persoane. Aceste portrete sunt numite: ”the nice lady” și ”the bitch” și înainte de a vă gândi, eu nu mă manifest ca una sau ca cealaltă, think again. Scanați-vă istoria de viață și căutați acele momente sau acele persoane cu care v-ați trezit că vă comportați în una sau în cealaltă manieră. Șansele sunt mari să descoperiți astfel de momente. Dacă nu, dacă considerați că în majoritatea situațiilor vă gestionați super-eficient furia, atunci acest articol nu este pentru (fericiții de) voi.

Desigur unii dintre noi se pot regăsi cu predilecție în unul din aceste portrete și atunci merită să reflectați care este combustibilul care întreține acest tipar de funcționare în viața voastră și dacă mai sunteți dispuși să plătiți în continuare costurile. Also, autoarea se adresează în special femeilor în această carte, totuși experiența ne arată că nu este o chestiune exclusiv feminină.

Voi începe cu sindromul ”the nice lady”. O ”nice lady”, și nu vă lăsați duși cu zăhărelul de aparenta noblețe a acestui titlu, se comportă într-un mod specific în situațiile care în mod firesc generează oamenilor furie și protest: rămâne în tăcere, lăcrimează puțin, devine auto-critică sau se simte rănită. Adică, ține furia pentru sine cu scopul de a evita orice conflict. Principalul argument este că dacă ar spune pe șleau ce gândește și ce simte ar produce un disconfort celeilalte persoane și ar evidenția diferențele dintre ea și celălalt.

Energia este astfel direcționată spre protejarea celeilalte persoane, păstrarea armoniei în relație, cu prețul (ghiciți care e?) definirii clare a sinelui.

Dar lucrurile nu rămân aici. În timp our nice lady își va pierde claritatea sinelui (cu alte cuvinte cine este, ce vrea etc) deoarece toate eforturile ei sunt centrate pe ”citirea” celuilalt așa încât prin atitudinile și comportamentele ei să nu cumva să zguduie prea tare barca. În acest proces este adevărat că aceste persoane devin foarte abile în a detecta nevoile și dorințele celorlalți. În același timp își pierd expertiza în a identifica propriile gânduri, emoții și dorințe.

Mai mult decât atât, emoțiile sunt o formă de energie, de activare în sistem care nu dispare pur și simplu. Atunci când ne ținem furia pentru noi, de fapt o reprimăm și adunăm un întreg depozit de resentimente gata să explodeze în orice moment.

Harriet Lerner consideră că vom simți întotdeauna furie atunci când:

□       Cedăm mereu și facem mereu doar ce dorește celălalt;

□       Ne asumăm mereu responsabilitatea pentru ce simte și ce face altcineva;

□       Nu ne asumăm responsabilitatea primară pentru propria dezvoltare și calitate a vieții;

□       Ne comportăm ca și când a avea o relație este mai important decât a avea un sine.

Așa începe să se construiască un cerc vicios: cu cât cedăm mai mult și facem doar ce vrea celălalt, cu atât acumulăm mai multă furie și alimentăm un vulcan interior gata să explodeze. Când inevitabilul se produce și explodăm, ne exprimăm într-o manieră extremă și irațională ceea ce devine ”dovada” că furia este distructivă și nu ar trebui exprimată și de aici o luăm de la capăt.

Pentru că aceste persoane au devenit atât de abile în a reprima furia vor spune că nici măcar nu se simt atât de furioase sau iritate. Simt intens, în schimb, o altă emoție: se simt vinovate. După Harriet Lerner vinovăția în acest caz nu este decât o strategie prin care ne blocăm conștientizarea furiei, un mecanism de apărare împotriva conștientizării furiei. Furia și vinovăția sunt incompatibile. Dacă ne simțim vinovați că nu am oferit destul sau nu am făcut destul pentru ceilalți, este puțin probabil să ne simțim furioși că nu am primit destul.

Nimic nu blochează mai bine conștientizarea furiei decât sentimentul de vinovăție și îndoială în raport cu sinele (neîncredere în sine).

Nu va fi deloc simplu să ne găsim curajul de a înceta să ne mai simțim vinovați și să începem să ne utilizăm furia pentru a chestiona și (re)defini ce este drept, corect și potrivit în viețile noastre și acest lucru se petrece în special deoarece ceilalți, obișnuiți să obțină ce doresc mereu, își vor dubla eforturile de a ne induce sentimente de vinovăție etichetându-ne ca: egoiști, imaturi, egocentrici, rebeli, nevrotici, iresponsabili, reci, castratoare, lipsite de feminitate.

Să ne amintim, totuși, de prețul pe care-l plătim rămânând în acest tipar: cantitatea incomensurabilă de energie creatoare și inteligență care rămân blocate și neutilizate în noi.

Și cercul vicios schematizat pentru o imagine mai clară :)