Erickson povestește cum pe vremea când era copil și își ducea veacul la ferma tatălui său din Wisconsin era într-o zi cu prietenii săi la câteva mile depărtare de casă. În acele vremuri oamenii nu se îndepărtau prea mult de casă așa încât locurile unde au ajuns le erau destul de nefamiliare. Pe când mergeau pe un drum de țară au văzut un cal fără stăpân agitat și speriat și s-au luat la fugă după el până l-au ajuns și au încercat să-l liniștească.
În acel moment Erickson le-a spus prietenilor că el o să ducă calul acesta acasă la stăpânul lui.
Nedumeriți prietenii l-au întrebat ”Cum o să faci asta, nici nu știm a cui este?!”
Erickson a răspuns: ”Este în regulă.” și s-a urcat călare pe cal mânându-l către drum și, pe măsură ce mergeau pe cale, calul se mai oprea din când în când să mai mănânce câte ceva de pe marginea drumului, iar Erickson îl strunea înapoi spre drum.
La un moment dat calul a luat-o spre o fermă. Fermierul a auzit gălăgie afară și a ieșit să vadă despre ce este vorba. La vederea calului și a băieților a exclamat: ”Acesta este calul meu! De unde ai știut unde să-l aduci? Nu te cunosc, nu știu cine ești! Și nici tu nu aveai cum să știi că este calul meu!?”
Erickson i-a răspuns: ”E drept că nu am știut unde să aduc calul, dar calul știa drumul. Tot ce a fost nevoie să fac a fost să-l țin pe drum și să-l mențin în mișcare.”
Așa se face psihoterapie.
Sursă imagine: https://pixabay.com
(prelucrare după textul orginal prezentat în cartea Solution-Oriented Hypnosis de William Hudson O'Hanlon și Michael Martin)
***
Textul original:
Keep Them on the Road and Keep Them Moving
Erickson told a story about when he was growing up. Erickson had polio when he was 17, but before that he was a fairly active kid who lived in a farming area in Wisconsin for much of his growing up years. He told a story about how he was with friends one time a few miles away from his home. People didn’t travel very far from their homes at that point and he and his friends were unfamiliar with this area. They were travelling down a country road and a horse which had obviously thrown it’s rider ran past them. Its reins were all askew and it was very skittish. He and his friends chased the horse into a farmyard, and when they got into the farmyard, they caught the horse and calmed it down.
Then Erickson announced, “I’m going to take this horse back home, back to its owner.” His friends said, “We don’t even know whose horse this is. How’re you gonna do that?” Erickson said, “That’s all right.” He jumped up on the horse, told the horse to giddy up and the horse went out of the farmyard and took a right turn onto the road. Erickson spurred him on down the road. As they were riding down the road, every once in a while the horse tried to go off the road and eat some weed or some hay. Erickson just steered him back on the road and spurred him on.
A few miles down the road, the horse turned and went into another farmyard. The farmer heard the commotion and came out and exclaimed, “That there’s my horse. How did you know how to bring my horse home? I’ve never met you. You didn’t know that was my horse.” Erickson said, “That’s right, I didn’t know where to bring the horse, but the horse knew the way. All I did was to keep him on the road and keep him moving.” When he told that story, Erickson ended with the moral, “I think that’s how you do psycho-therapy.”
